Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 542/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 542/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 5348/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 542
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.02.2015
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. D.
GREFIER: B. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect „refuz soluționare cerere”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că la data de 18.02.2015, prin intermediul Serviciului registratură al secției, s-a depus la dosar, de către pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, o cerere prin care se solicită a se lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta . prin administrator B. T., după care:
Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.
CURTEA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de26.08.2014, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să soluționeze cererea de rambursare TVA înregistrată sub nr._/26.11.2012.
În motivarea acțiunii, s-au arătat în esență următoarele:
In fapt, la data de 26.11.2012 a depus la Administrația Finanțelor Publice - sector 6 "Declarația 300" (decont de taxă pe valoare adăugată) aferentă lunii octombrie 2012 pentru suma negativă de 4.450.000,00 lei.
Întrucât cererea de rambursare de TVA nu s-a soluționat în termenul legal de 45 de zile, conform art.70 din Codul de procedură fiscală, a solicitat prin adresa nr._/29.01.2013 înregistrată la Administrația Finanțelor Publice - sector 6 urgentarea soluționării cererii de rambursare de TVA.
Cu toate că în termenul legal (termen prevăzut în Metodologia de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA, cu opțiune de rambursare - Capitolul I B pct.6 și lit.B 2 pct.1-4) Administrația Finanțelor Publice - sector 6 nu a dispus efectuarea unui control de fond și nici nu a soluționat cererea de rambursare de TVA, am solicitat prin adresa nr._/14.02.2013 efectuarea unui control de fond pentru decontul de TVA aferent lunii octombrie 2012.
In data de 15.02.2013 s-a prezentat la sediul societății reprezentanții Administrației Finanțelor Publice - sector 6 în vederea efectuării unor verificări. Cu ocazia demarării inspecției fiscale, a pus la dispoziția inspectorilor fiscali toate documentele și informațiile solicitate.
Prin adresa nr._/26.03.2013, au fost informați de către Administrația Finanțelor Publice - sector 6 că, în temeiul art.104 alin.4 din OUG nr.92/2003, s-a aprobat suspendarea inspecției fiscale în vederea îndeplinirii condițiilor privind necesitatea obținerii de informații necesare finalizării inspecției fiscale privind taxa pe valoare adăugată.
La data de 16.05.2013, prin adresa nr._/15.05.2013 a Administrației Finanțelor Publice - sector 6 au fost anunțați că se reia inspecția fiscală odată cu încetarea condițiilor care au generat suspendarea.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.8 alin.l și art.18 din Legea nr.554/2004.
Reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, fila 51 dosar.
Potrivit art. 406 Cod pr. civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
Prin adresa nr._/J/17.02.2015, pârâta a solicitat să se ia act de cererea de renunțare formulată de reclamantă, prin administrator.
Față de considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecata acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta ., cu sediul social în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., sector 2.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare la ÎCCJ.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. D. B. C.
Red. Jud. DV
Tehnored. CB
4 ex./01.04.2015
Lucrat 2 .>
← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1143/2015. Curtea de Apel... | Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24... → |
---|