Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2206/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2206/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 1930/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2206
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.04.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: D. N.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți S. P., C. N., N. F. C., C. E., B. A., J. A., A. C., P. A., M. C., R. G. C., F. R., G. C. C., R. C., R. I., A. M., I. E. L., C. F., E. I., S. M., împotriva sentinței civile nr. 687/07.10.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. A. JUDETEANA TELEORMAN, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți prin apărător, recurenta-reclamantă C. E. personal, legitimată în baza cărții de identitate . nr._, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenții-reclamanți, prin apărător, solicită admiterea recursului. Pe încălcarea normelor de procedură, arată că instanțele de fond au încălcat prevederile art. 136 și 131 C., prin trimiterea cauzei de la o secție la alta, prin transpunere. Solicită nulitatea celor două încheieri, întrucât nu au fost motivate. Dacă se ia în considerare calitatea instituției, ar fi competentă instanța de contencios administrativ, iar dacă se iau în considerare pretențiile ar fi instanța de litigii de muncă. Domeniul nu este clar stabilit. Referitor la normele de ordin material, arată că instanța, interpretând HG 66/2009, a constatat că Agenția Națională nu face parte, deci salariații instituției reclamante nu au dreptul de a se preleva de beneficii financiare prevăzute de legislația în materie. C. A. Județeană nu este subordonata Agenției Naționale, ci Consiliului Județean. În concluzie, salariații Camerei Județene Agricole beneficiază de drepturile salariale respective. Solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare sau cu stabilirea unui termen de judecată în fond, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 687 din 07.10.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții S. P., C. N., N. F. C., C. E., B. A., J. A., A. C., P. A., M. C., R. G. C., F. R., G. C. C., R. C., R. I., A. M., I. E. L., C. F., E. I., S. M. împotriva pârâtei C. A. Judeteana Teleorman prin care au solicitat plata drepturilor salariale reprezentând sporurile de 75% și 50% din salariul de bază cuvenite față de calificativele obținute și pentru că gestionează fonduri europene începând cu iunie 2011 și până la încetarea raportului de serviciu, sume actualizate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe, precum și a încheierilor pronunțate la 02.09.2014 și 30.09.2014, au formulat recurs reclamanții solicitând casarea acestora și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenții-reclamanți au invocat motivul de casare prev. de art. 488 pct. 5 din codul de procedură civilă susținând că instanța a încălcat normele de procedură în sensul că nu a verificat competența materială și teritorială.
Recurenții susțin că s-a greșit la trimiterea cauzei de către Secția Litigii de muncă prin încheierea din 02.09.2014 deoarece potrivit noii proceduri civile cauza nu se „transpune2, ci se declină, iar desesizarea se face prin sentință definitivă potrivit art. 132 rap. la art. 424 din C.. La primul termen de judecată, noua secție învestită prin declinare trebuia să procedeze potrivit art. 131 din C. și prin încheiere trebuia să motiveze decizia de a păstra spre competentă soluționare cauza având în vedere că s-au solicitat drepturi salariale, însă din încheierea din 30.09.2014 nu rezultă că s-a respectat această normă imperativă.
În consecință, recurenții consideră că ambele încheieri sunt nule și potrivit principiului subsecvenței și sentința este nulă.
Recurenții mai invocă și motivul de recurs prev. de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, și anume că hotărârea recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Susțin că instanța de fond invocă o normă legală modificatoare și anume modificările aduse prin Legea 9/2006 Ordonanței nr. 54/2005, însă nu indică modificările aduse, ceea ce creează confuzie asupra normei expuse atâta vreme cât nu se înțelege dacă aceasta este din lege sau din ordonanța modificată, astfel că motivarea contravine normei prev. de art. 425 din C.P.C.
Un alt aspect invocat de recurenți se referă la faptul că instanța de fond nu a interpretat unitar normele legale în succesiunea lor temporală, ci a interpretat strict gramatical art. 1 din HG nr. 606/2009 pentru aplicarea Legii 490/2004, ceea ce a lipsit de efecte juridice norma de principiu de la litera b pct. 6 care era de natură a acoperi toate acele situații în care are loc o reorganizare administrativă continuă a administrației centrale și subordonate în funcție de condițiile economice sau de cerințele manageriale. Afirmă și că textul de mai sus se coroborează cu art. 5 alin. 2 din care ajunge la concluzia că toate acele structuri care gestionează și implementează asistență financiară nerambursabilă comunitară și care funcționează în cadrul altor instituții publice beneficiază de aceste drepturi financiare.
Mai arată că instanța de fond, potrivit principiului disponibilității, nu putea din oficiu să invoce inexistența structurilor respective deoarece nu a fost învestită nici pe cale principală și nici pe cale de excepție cu această cerere, astfel că și-a depășit atribuțiile de judecată.
Recurenții fac referire și la evoluția organizatorică în timp a pârâtei și susțin că din art. 1 al HG nr. 1609/2009 rezultă că înființarea camerelor agricole județene s-a făcut prin reorganizarea centrelor de consultanță agricole județene aflate în subordinea A. iar noile entități juridice din care fac parte reclamanții sunt în subordinea Consiliilor județene, ci nu a A., cum a reținut greșit judecătorul fondului. De altfel, această agenție a fost desființată ulterior prin art. 9 din OUG nr. 70/2010 iar activitatea ei a fost preluată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
O altă critică invocată de recurenți se referă la argumentul matematic al neîndeplinirii proporției de 75% din atribuții care are în vedere numărul atribuțiilor, ci nu timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului, cum prevede norma legală.
De asemenea, este greșită și afirmația judecătorului privind neprevederea sumelor în bugetul structurii câtă vreme pârâta nu a invocat nici lipsa alocației bugetare și nici o reducere a sporului din moment ce prin întâmpinare recunosc că reclamanții îndeplinesc condițiile potrivit evaluării.
Se susține și că argumentul instanței de fond prin care a înlăturat apărarea reclamanților întemeiată pe discriminare este contradictoriu și lipsit de logică juridică.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtă la data de 13.02.2015 s-a făcut referire la încetarea raportului de serviciu al unora dintre reclamanți intervenită în cursul anului 2013 și s-a mai arătat că toți reclamanți au obținut calificative care i-ar fi îndreptățit la acordarea drepturilor solicitate însă nu le poate acorda decât în temeiul unei hotărâri judecătorești, astfel cum au mai fosta cordate în cadrul altor camere județene.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs prev. de art. 488 pct. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea îl apreciază ca neîntemeiat întrucât cauza avea ca obiect refuzul acordării unor drepturi salariale solicitate de funcționari publici, astfel că era competent să soluționeze litigiul un complet specializat în contencios administrativ potrivit art. 109 din Legea 188/1999.
Prin urmare, completul inițial învestit și care era specializat în soluționarea litigiilor de muncă a procedat corect la transpunerea cauzei la un complet al aceleiași secții specializat în litigii de contencios administrativ, operațiune care presupune atât respectarea normelor de procedură referitoare la declinarea de competență cuprinse în Codul de procedură civilă, dar și a regulilor privind înregistrarea și repartizarea dosarelor prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin HCSM nr. 387/2005 cu modificările ulterioare.
De asemenea și completul de contencios administrativ care a primit dosarul a procedat corect la soluționarea acestuia întrucât era competent să judece litigii privind raportul de serviciu al reclamanților care aveau calitatea de funcționari publici, și chiar dacă nu a precizat expres în prima încheiere de ședință temeiurile pentru care s-a considerat competent, soluția este corectă și nu se impune anularea acesteia, lipsind vreo vătămare produsă reclamanților.
Referitor la motivul de recurs prev. de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Curtea reține următoarele:
Este nefondat argumentul referitor la confuzia pe care o creează judecătorul fondului cu privire la textul redat din Legea 9/2006 care a modificat Ordonanța 54/2005, întrucât rezultă clar că judecătorul a redat textul art. 2 din OG nr. 54/2005 astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 9/2006.
De asemenea, este neîntemeiată critica recurenților privind interpretarea neunitară făcută de instanța de fond a dispozițiilor HG nr. 606/2009 și fără a avea în vedere succesiunea temporală a modificărilor intervenite.
Astfel, chiar reclamanta invocă faptul că de prevederile acestei hotărâri beneficiază și acele structuri care gestionează și implementează asistență financiară nerambursabilă comunitară și care funcționează în cadrul altor instituții publice, concluzie pe care o trage din coroborarea prevederilor art. 2 lit. b pct. 6 cu art. 5 alin. 2 din HG nr. 606/2009 pentru aplicarea legii 490/2004.
Or, potrivit art. 5 alin. 2 din HG nr. 606/2009 „instituțiile publice în cadrul cărora funcționează structurile prevăzute la art. 2 lit. b) solicită avizul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru structurile și personalul care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare nerambursabile comunitare, pe baza următoarelor documente:
a) cererea conformă modelului stabilit prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale;
b) regulamentul de organizare și funcționare al instituției publice;
c) structura organizatorică a instituției publice;
d) ordinul/decizia de numire pe posturi cu atribuții în gestionarea fondurilor comunitare a personalului pentru care se solicită avizarea, emis/emisă de către conducătorul instituției respective, care va cuprinde și lista persoanelor numite;
e) fișele de post ale personalului pentru care se solicită avizarea, aprobate potrivit legii;
f) statul de funcții al structurii din care face parte personalul pentru care se solicită avizarea”.
Prin urmare, în condițiile în care recurenții-reclamanți invocă faptul că instituția în care își desfășurau activitatea face parte dintre cele prev. la art. 2 lit. b), trebuia să facă și dovada avizului obținut de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Un astfel de aviz era necesar și în cazul în care se obținuse anterior un aviz în baza prevederilor HG nr. 543/2006, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 10 alin. 1 din HG nr. 606/2009.
Având în vedere că recurenții nu au făcut dovada existenței acestui aviz, rezultă că nu puteau beneficia de sporurile solicitate, indiferent dacă instituția în care și-au desfășurat activitatea face parte sau nu din cele enumerate de art. 2 lit. b) din HG nr. 606/2009.
Mai mult, C. A. Județeană Teleorman nu reprezintă o structură subordonată Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ci consiliilor județene, astfel cum se prevede în art. 1 alin. 2 din HG nr. 1609/2009.
Prin urmare, este temeinică și legală constatarea instanței de fond că instituția pârâtă nu face parte dintre cele prevăzute la art. 2 lit. b din HG nr. 606/2009.
Curtea mai reține că examinarea de către instanța de fond a îndeplinirii condițiilor prev. de HG nr. 606/2009 era necesară a fi făcută, în condițiile în care reclamanții solicitau drepturile prevăzute de acest act normativ, astfel că a fost respectat principiul disponibilității iar soluția pronunțată este dată în limitele atribuțiilor puterii judecătorești. De altfel, chiar dacă instituția pârâtă nu contestă prin apărările făcute solicitările reclamanților, nici nu a procedat la plata sporurilor solicitate de reclamanți, de unde rezultă că reprezentanții pârâtei nu au înțeles să-și asume răspunderea cu privire la plata sporurilor ce formează obiectul acțiunii, ci au lăsat instanța să verifice îndeplinirea condițiilor legale pentru plata acestor drepturi salariale.
În ceea ce privește critica recurenților referitoare la folosirea greșită de către instanța de fond a argumentului neîndeplinirii proporție de 75% din atribuții, ci nu din timpul alocat îndeplinirii tuturor atribuțiilor, Curtea reține că este nefondat, întrucât art. 2 lit. a din HG nr. 606/2009 prevede procentul de minim 75% nu numai din „timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului” ci și din „totalul obiectivelor și atribuțiilor de serviciu”.
Este nefondată și critica referitoare la discriminarea produsă reclamanților prin neacordarea acestor sporuri, întrucât, astfel cum corect reține instanța de fond, instanțele judecătorești nu au competența ca în urma constatării unor acte normative discriminatorii, să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau să aplice prevederi cuprinse în alte acte normative, aspect ce rezultă clar din cuprinsul deciziei Curții Constituționale nr. 819/2008.
Față de toate cele arătate mai sus, Curtea va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți S. P., C. N., N. F. C., C. E., B. A., J. A., A. C., P. A., M. C., R. G. C., F. R., G. C. C., R. C., R. I., A. M., I. E. L., C. F., E. I., S. M., toți cu domiciliul ales la C. E., în com. STOROBĂNEASA, ., împotriva sentinței civile nr. 687/07.10.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. A. JUDETEANA TELEORMAN, cu sediul în județul Teleorman, loc. A., ., nr. 71, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. F. C. P. I. C. G.
GREFIER, D. N.
Red./tehnored./I.C.G../2015/ 2 ex.
Tribunalul Teleorman – T. N.
| ← Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Decizia nr.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2165/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
