Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 759/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 759/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 10620/3/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 759
Ședința publică de la 09.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - I. F.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant C. O. împotriva Sentinței civile nr. 5568/17.09.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003, cauza având ca obiect refuz restituire taxă pe poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, observând că recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5568/17.09.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepțiile prematurității și inadmisibilității ca neîntemeiate, invocată de pârâtă; a respins acțiunea formulată de reclamantul C. O., în contradictoriu cu pârâtul I. P. Municipiului Bucuresti-Comisia pentru Aplicarea Legii 9/1998, a Legii Nr.290/2003 și a Legii nr.393/2006 ca neîntemeiată; a sesizat Curtea Constituțională in vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și 2 din OUG nr.10/2014 invocata de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. O., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată a recurentului-reclamant.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că instanța de judecată a procedat la soluționarea cauzei fără a lua act de faptul că recurentul-reclamant a formulat cererea de chemare în judecată ca urmare a faptului că intimata a încălcat termenul rezonabil de soluționare a unei cereri.
De asemenea, instanța de judecată nu a luat act de faptul că de la data formulării cererii privind acordarea de despăgubiri și până la data formulării cererii de chemare în judecată au trecut mai bine de 10 ani, perioadă de timp în care niciun act normativ nu a impus intimatei un termen maxim de soluționare a cererilor depuse în baza Legii nr. 290/2003.
A arătat recurentul-reclamant că dreptul la soluționare în termen rezonabil reprezintă o garanție privind reparația echitabilă atât în procedura prealabilă, cât și în contencios, fiind prevăzut ca atare în Convenția Europeană a Drepturilor Omului la art. 6.
Termenul rezonabil este imperios necesar să fie respectat indiferent de criteriul după care sunt selectate dosarele pentru a fi soluționate.
Prin pasivitatea dar și prin atitudinea generală de care dă dovadă pârâta, apreciază recurentul-reclamant că se încalcă grav dreptul la proprietate, acesta fiind ocrotit și garantat în mod egal delege, indiferent de titular.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
La data de 28.10.2014, în procedura scrisă prealabilă judecății, intimata-pârâtă INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003 a depus întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat și neîntemeiat a recursului promovat de recurentul-reclamant și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței Civile nr. 5568/17.09.2014.
La data de 6.11.2014, recurentul-reclamant C. O. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei, arătând că înțelege să-și mențină punctul de vedere exprimat în cererea de chemare în judecată, iar cu privire la OUG nr. 10/2014, a învederat că deja a invocat excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții, instanța de judecată care a soluționat cauza pe fond dispunând, prin sentința civilă nr. 5568/2014, sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la excepția sus-menționată.
Analizând recursul prin prisma motivelor de casare invocate, Curtea îl constată fondat pentru următoarele argumente:
Obiectul litigiului îl formează solicitarea reclamantului C. O. de soluționare a dosarului de despăgubiri înregistrat sub numărul 2282/2004.
Motivul de recurs este în parte fondat, justificând o soluție de admitere a recursului și de casare în parte a sentinței civile.
Astfel, acțiunea introductivă de instanță a fost promovată la data de 27.03.2014.
Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor OUG nr. 10/2014. În privința exigibilității creanței, Curtea constată, așa cum de altfel a reținut și judecătorul fondului, că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 112/2004 în conformitate cu care: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.”
Curtea reține că existența unui refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. i) al Legii contenciosului administrativ a fost corect determinată de prima instanță, conform considerentelor respectivei hotărâri. Însă, dispozițiile art. 2 din OUG nr. 10/2014 doar temporizează obligația de plată, acest aspect ținând de procedura propriu-zisă de plata a despăgubirii.
Cu toate acestea, în măsura în care litigiul nu este soluționat în mod definitiv la data intervenirii unui eveniment legislativ nou, care vizează și situația de speță, Curtea nu poate să nu constate incidența efectivă a noii legi, cu consecințe directe asupra soluției de pronunțat.
Instanța constată ca fiind producătoare de efecte juridice prin sine și Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative.
Incidența acestui act normativ este reținută în speță de instanță în temeiul art. 1 alin. 1, în conformitate cu care:
„Stabilirea și plata despăgubirilor acordate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, se realizează potrivit prevederilor prezentei legi”.
De asemenea, potrivit disp. art. 3 alin.1 din același act normativ:
„ Dispozițiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, Curtea va avea în vedere acest act normativ, inclusiv dispozițiile art. 4- 11, referitoare la stabilirea și plata despăgubirilor.
Legea nr. 164/2014 se referă expres la situația recurentului reclamant, neexistând nici un considerent pentru care nu ar trebui avută în vedere la soluționarea recursului promovat de acesta, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a fost declarată fie și în parte neconstituțională.
În consecință, având în vedere faptul că de la data formulării cererii privind acordarea de despăgubiri și până la data formulării cererii de chemare în judecată au trecut mai bine de 10 ani, apreciind ca fiind incident cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C.pr.civ., Curtea va admite recursul promovat de recurentul reclamant și va casa în parte sentința civilă recurată în sensul că va admite în parte acțiunea, respectiv va obliga pârâta să soluționeze dosarul de despăgubire nr. 2282/2004.
Având în vedere incidența Legii nr. 164/2014, astfel cum s-a învederat în considerentele ce preced, aceasta se va face în condițiile și în termenele prevăzute de această lege.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, respectiv cele privind respingerea excepțiilor prematurității și inadmisibilității ca neîntemeiate, invocată de pârâtă; a sesizat Curtea Constituțională in vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și 2 din OUG nr.10/2014 invocata de reclamant, pentru care nu s-a formulat recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant C. O. împotriva Sentinței civile nr. 5568/17.09.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003.
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, admite acțiunea și obliga pârâta să soluționeze dosarul de despăgubire nr. 2282/2004.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2015.
Președinte Judecător Judecător
D. M. D. I. F. C. P.
Grefier
M. G.
Red/thred. jud. FI/ 4 ex/ 2014.
Jud. fond: P. G. - Tribunalul București -Secția a II-a contencios administrativ și fiscal
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 515/2015. Curtea... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 493/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
