Obligaţia de a face. Decizia nr. 93/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 282/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 93
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.01.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE F. I.
JUDECĂTOR P. C.
JUDECĂTOR D. D. M.
GREFIER D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-reclamantă ., împotriva sentinței civile nr. 3317/6.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimații-pârâți DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – taxa de poluare – pretenții – obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare a cererii de recurs, invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, prin prisma excepției de netimbrare, constată:
Prin sentința civilă nr. 3317 din data de 6.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a C. administrativ și fiscal, în dosarul_, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă ; a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI BUCUREȘTI prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, c și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, și chematul în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, la data de 31.07.2014 a formulat recurs reclamanta.
Prin Încheierea de ședință de la data de 17.11.2014, președintele completului învestit cu soluționarea dosarului a stabilit în sarcina recurentei obligația de achitare a taxei judiciare de timbru de 23,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei (fila 10).
Recurenta, deși a fost citată cu această mențiune (fila 14), nu și-a îndeplinit obligația pusă în sarcina sa, astfel că, la termenul de judecată din data de 12.01.2015, Curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de recurs, asupra căreia se va pronunța cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, care prevăd că taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii, precum și dispozițiile art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995, care prevăd că în cazul nerespectării dispozițiilor acestei ordonanțe se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, Curtea urmează a admite excepția netimbrării și a anula cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării.
Anulează recursul formulat de recurenta-reclamantă ., împotriva sentinței civile nr. 3317/6.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimații-pârâți DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. I. P. C. D. D. M.
GREFIER
D. G.-D.
Red. I.F./Tehnodact. D.G.D./2 ex.
Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal
Jud. fond B. R.
← Anulare act administrativ. Decizia nr. 735/2015. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 515/2015. Curtea... → |
---|