Obligaţia de a face. Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 9528/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.20
Ședința publică de la 5 ianuarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTIîmpotriva sentinței civile nr.4960/15.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. T. R. C. ÎNTREPRINDERE FAMILIARĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării recursului.
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin sentinta civilă recurata s-a respins exceptia prematuritatii cererii, s-a admis actiunea si a fost obligata parata sa restituie reclamantei suma de 6032 lei contravaloare taxa poluare, retinandu-se in esenta faptul că taxa a fost perceputa sub imperiul Legii nr. 9/2012, in forma in vigoare in perioada de suspendare a dispozitiilor art. 4 alin. 2, instanta fondului conchizand asupra existentei unei contrarietati intre dispozitiile nationale indicate si prevederile art. 110 din Tratatul de Functionare a Uniunii Europene, in lumina jurisprudentei relevante a Curtii de la Luxemburg.
Împotriva sentintei civile mai sus indicate a formulat recurs Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti cu motivarea cu motivarea, in esență că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal sau a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recurenta critică eronata respingerea exceptiei lipsei calitatii sale procesuale pasive, invocata la instanta de fond.
Pe fondul cauzei, arata ca in mod gresit prima instanta a dispus restituirea taxei pe poluare, întrucât taxa în cauză nu intra in categoria taxelor vamale la import si la export sau altor taxe cu efect echivalent, taxa aplicandu-se tuturor autoturismelor înmatriculate in România indiferent dacă provin din producția internă sau din spațiul comunitar. Prin urmare, existenta unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, neexistand motive temeinice pentru a se dispune restituirea taxei.
In ceea ce privește dobânda fiscală, arata ca nu este îndeplinită condiția pentru acordarea acesteia, conform art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 alin. 1 C..
Prin intampinare intimata reclamanta a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
Analizând recursul formulat, Curtea reține:
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale a recurentei, în mod corect tribunalul a respins aceasta exceptie, dat fiind faptul ca raportul juridic ca urmare a achitarii taxei de poluare s-a nascut intre debitorul taxei si creditorul care a incasat-o, acesta din urma fiind obligat la restituire, imprejurarea ca taxa incasata s-a facut venit la bugetul Administratiei Fondului pentru Mediu tine de un raport juridic ulterior intre Administratia Finanțelor Publice si Administrația Fondului pentru Mediu, dupa cum in mod corect a retinut tribunalul.
Pe fondul litigiului :
În mod corect prima instanta a admis actiunea reclamantului, aplicand cu prioritate dispozitiile dreptului comunitar incidente in spetă (art. 90 din Tratat, actualmente art. 110 din TFUE) cu referire la art. 148 din Constitutia Romaniei.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra incalcarii art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament intre produsele interne si cele importate din alte state ale UE, s-a pronuntat Curtea de la Luxembourg prin hotararea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotararea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c.Italia.
În ceea ce priveste dispozitiile Legii nr. 9/2012, contrar argumentelor recurentei, in cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13 (C. si C.) Curtea de la Luxemburg a reținut că asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin urmare, reține Curtea de la Luxemburg in cauzele C. si C. că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Altfel spus, în speță, prin impunerea taxei pe poluare asupra bunului provenit din alt stat membru s-a creat si menținut un regim de impozitare care a descurajat înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce, un vehicul similar celui in litigiu daca ar fi fost pus în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu ar fi fost grevat de o asemenea sarcină fiscală. Aceasta situație de discriminare a existat încă de la data achitarii taxei pe poluare de catre reclamant iar efectele sale nu pot fi anilihate decât prin restituirea taxei, astfel dupa cum a dispus prima instanta.
In fine, referitor la critica privind dobanda legala, Curtea apreciaza neintemeiate sustinerile recurentei in codntiile in care, in lumina hotararii CJUE pronuntata in cauza I. impotriva Romaniei dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Așa fiind in mod corect prima instanta a acordat dobânzile aferente de la momentul perceperii acestei taxe.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata acordate la fond, criticile recurentei nu sunt intemeiate, intrucat acordarea acestora depinde de culpa procesuala care, la randul sau, deriva din imprejurarea ca partea a cazut in pretentii, condiție indeplinită în speță.
Pentru aceste considerente, Curtea urmeaza sa respinga recursul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2împotriva sentinței civile nr.4960/15.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. T. R. C. ÎNTREPRINDERE FAMILIARĂ, cu sediul în București, Calea Călărașilor, nr.57,., sector3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. C.M.F
2ex/………
Tribunalul București Secția a II a C. Administrativ și Fiscal ---judecător D. S.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1200/2015. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4/2015. Curtea... → |
|---|
