Obligaţia de a face. Sentința nr. 237/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 237/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 6674/2/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 237

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02 februarie 2014

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE :S. O.

GREFIER: F. V. M.

Pe rol este soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul M. N. în contradictoriu cu pârâtul R. A. ROMÂN având ca obiect „obligația de a face”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform prev. 104 alin 13 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

Curtea încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 05.11.2014 reclamantul M. N. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul R. A. ROMÂN, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea paratului la restituirea suma de 738,4 lei, reprezentând taxa Omologare individuala pentru circulație, conform facturii . RAR nr._ emisa la data de 27.08.2014. de RAR punct de lucru Slobozia - Ialomița.

În motivarea cererii a învederat următoarele:

La data de_, ora 14,30 a fost programat la R.A.R. punct de lucru Slobozia-lalomita, pentru obținerea actelor necesare înmatriculări vehiculului marca Volkswagen LT achiziționat. Fiind o persoana cu handicap locomotoriu, prealabil a mers la firma Motivation SRL, punct de lucru in localitatea B., jud.Ilfov pentru montarea unui dispozitiv de comanda a accelerației si a frânei de serviciu pentru persoane cu dizabilități.

Totodată a mers la administrația financiara din Fetesti, cu actele originale traduse ale vehiculului pentru a simula un calcul referitor la taxa de mediu, în urma calcului simulat comunicându-i-se ca taxa va fi de aproximativ de 150 de euro conform actelor vehiculului.

Pentru eliberarea actelor necesare înmatriculări vehiculului i s-a cerut suma de 896,40 lei, suma ce reprezintă conform facturii mai sus arătate

l) Omologare – 1 = 738,40 lei,

2) folie securizare – 2 = 1,15 lei,

3) Certificarea autenticității vehiculului - 1 = 118,60 lei,

4) Certificarea autenticității documente - l= 37,1 lei.

Total suma de 896,40 lei.

După obținerea de la RAR a actelor necesare înmatriculări vehiculului, a mers la administrația financiara pentru calcularea taxei de mediu, la care i s-a cerut suma de 2190 lei, deoarece in actele originale ale vehiculului figura euro 3, iar după obținerea actelor de la RAR figura ca euro 2.

A precizat că suma totala achitata de reclamant prin reprezentant înmatricularea acestui vehicul este de 4686,40, respectiv 2190 lei - taxa mediu, 896,40 lei - taxe rar, 1600 lei - taxa dispozitiv comanda frâna si accelerație.

Prin petiția formulata de reclamant la data de 03.09,2014, adresată RAR Bucuresti, a solicitat restituirea sumei de 738,40 lei, suma ce reprezintă taxa omologare conform facturii menționate. In motivarea cererii a învederat ca în conformitate cu prev. cap. l pct. 3.2.din Ordinul nr. 2132/2005, Reglementari-privind omologarea individuala, eliberarea cărții de identitate si certificarea autenticității vehiculelor rutiere - RNTR 7, de la data aderării României la U.E.,sunt exceptate de la prevederile acestui aliniat privind omologarea vehiculelor care au fost înmatriculate ultima data . al U.E. Mai mult, conform Subcapitolului 12 din OMT nr 1049,din 20 august 2013 privind Metodologia de omologare - 7.Omologarea se acorda pentru:

7.2. vehiculele rutiere utilizate,care nu sunt "înmatriculate in Romania,cu excepția celor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a)au fost omologate comunitar(CE) de tip;

b)au fost înmatriculate ultima data .>

c)nu au suferit modificări constructive in raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare;

In raport cu circumstanțele de fapt și de drept, apreciază că se poate constata ca autovehiculului in cauza îndeplinește aceste condiții.

Totodată a solicitat, conform OUG. nr 9/2013, aprobarea efectuări unei expertize tehnice privind nivelul de depreciere si cota de reducere a timbrului de mediu, având in vedere vechimea autovehiculului.

Având in vedere răspunsurile primite de la pârâtă prin adresa cu nr.8616 din 22.09.2014 si adresa cu nr.9492 din 13.10.2014, in care i se comunica apărările formulate si argumentele invocate, comunicând faptul că solicitarea sa nu poate fi avizata favorabil, solicită admiterea prezentei acțiuni Solicită obligarea pârâtei la restituirea sumei de 738 lei, aprobarea efectuări unei expertize tehnice privind nivelul de depreciere si conform art.6 alin, 6 privind cota de reducere prevăzuta in Anexa nr.3 din OUG nr.9/2013.

În susținerea cererii a atașat dosarul cauze înscrisuri, respectiv:

-certificat in grad de handicap

-petiții adresate de subsemnatul către RAR.Bucuresti

-răspunsuri primite de la RAR.Bucuresti

-factura emisa de RAR.punct de lucru Slobozia-lalomita

-actele necesare pentru înmatricularea autovehiculul emise de RAR punct de lucru Slobozia

-certificatul de circulație -Targa-

Pârâtul R. A. ROMÂN a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare a învederat următoarele:

In răspunsul R.A.R-R.A la adresa nr. 8616/2014, reclamantului i-a fost comunicat faptul că suma solicitată de către reprezentanții regiei pentru eliberarea documentelor specifice RAR necesare pentru înmatricularea autoutilitarei de către autoritatea competentă, nu reprezintă o taxă la RAR ci tariful pentru identificarea vehiculului, verificarea menținerii caracteristicilor constructive ale vehiculului în aceeași configurație ca la momentul omologării/eliberării cărții de identitate precum și verificarea stării tehnice a vehiculului în cauză.

Totodată prin adresa nr. 8616/22.09.2014 i s-a comunicat Conform raportului de verificare RAR cu nr. IL0851910 și a documentelor anexate, că omologarea vehiculului de care reclamantul face vorbire cu privire la omologarea cu nr. OM54208EST101, a fost efectuată în baza legislației naționale din țara de proveniență (Italia) și nu în baza unor reglementări comunitare, singurele reglementări pe care România este obligată să le respecte în astfel de cazuri.

In raport de prevederile art. 3 din O.G 78/2000 omologarea individuală a unui vehicul este procedura prin care "R.A.R. sau o autoritate competentă din alt stat membru al Uniunii Europene certifică faptul că un vehicul rutier îndeplinește individual cerințele prevăzute de legislația națională în vigoare, valabilitatea omologării fiind limitată la teritoriul statului care a acordat-o;"

Prin urmare, conform legislației în vigoare, angajații Reprezentanței R.A.R-Ialomița au omologat autoutilitara marca Volkswagen tipul LT cu numărul de identificare WV1ZZZ2DZWH024949, având în vedere faptul că acesta a fost modificat față de configurația inițială (s-a modificat sistemul de comandă a accelerației și a frânei de serviciu) .

Așa cum este precizat și în R.N.T.R 7 - Reglementări privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere aprobate prin Ordinul 2132/2005 cu modificările prin O.M.T.I nr. 1275/2009 cu modificările și completările ulterioare, cap. I, pct. 2.3. se specifică clar că sunt exceptate de la omologare și respectiv eliberare a cărții de identitate autovehiculele cu două roți, cele cu trei roți și cvadriciclurile din categoria de omologare L destinate să fie utilizate de către persoanele cu handicap cu precizarea că această dispoziție legală se referă strict la scaunele rulante acționate mecanic de către persoanele cu handicap, nu la autovehiculele din categoria de omologare N (autoutilitară), așa cum este cazul autovehiculului în cauză.

A învederat că Anexa 9 din RNTR 7 cuprinde lista cu modificările speciale aduse autovehiculelor în scopul conducerii de către persoanele cu handicap și/sau în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat. La punctul 2 din Anexa 9 la R.N.T.R 7 sunt menționate în mod expres și explicit mențiunile pe care RAR le poate înscrie în CIV, la rubrica Codificări care nu afectează performanțele și caracteristicile de folosință ale vehiculului.

Autovehiculul deținut de reclamant special modificat față de configurația inițială, în scopul deplasării persoanei cu handicap, a fost supus procedurii specifice O.G 78/2000, la art. 4:

"b) vehiculele rutiere utilizate care nu au mai fost înmatriculate în România, cu excepția vehiculelor rutiere prevăzute la art. 1 alin. (5);

c) vehiculele rutiere care au suferit modificări ale caracteristicilor menționate în cartea de identitate a vehiculului."

coroborat cu art. 15 alin. (1) lit. o) - s):

"o) acordă omologarea individuală a unui vehicul rutier;

p) efectuează încercările necesare pentru verificarea îndeplinirii condițiilor tehnice impuse în vederea acordării omologării individuale a unui vehicul;

r)eliberează cartea de identitate a vehiculului;

s)asigură modificarea cărții de identitate a vehiculelor care au suferit modificări ale caracteristicilor menționate în cartea de identitate a vehiculului;"

Având în vedere că autovehiculul deținut de reclamant a fost modificat față de configurația inițială, raportat la prevederile Reglementărilor din 2005 privind omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de identitate a acestora R.N.T.R 7, teza Ii-a a Subcapitoului I2 "în cazul vehiculelor prevăzute la subpct. 7.2, care au fost înmatriculate ultima dată în alt SM și la care se constată modificări constructive în raport cu omologarea inițială, aceste modificări se evaluează în raport cu condițiile constructive prevăzute de legislația în vigoare în România la data primei înmatriculări a vehiculului în configurația prezentată la omologarea individuală (sau la data efectuării modificării dovedită prin documente emise de autoritățile de omologare sau serviciile tehnice ale SM).", omologarea individuală a fost necesară și obligatorie.

In ceea ce privește încadrarea în normele de poluare chimica - generic numite EURO - acestea se înscriu în cartea de identitate a vehiculului în baza Directivei europene de poluare după care a fost încercat și omologat acesta.

Norma de poluare chimică este unitară la nivel european și se raportează la întreg ansamblu de componente al autovehiculului, greutatea acestuia, nivelul de zgomot, etc, diferența percepută de reclamant (eroarea referitoare la echivalența de poluare înscrisă în documentul de proveniență) se referă la reglementări fiscale aplicate numai în țara de proveniență - reglementări referitoare la montarea pe unele autovehicule a unui dispozitiv de reducere a poluării - care nu sunt obligatorii/recunoscute în celelalte state membre ale U.E.

A precizat că nemulțumirea privind încadrarea în normele de poluare se poate rezolva prin programarea și efectuarea unui test de poluare (contracost) într-un laborator autorizat, în urma căruia i se va comunica punctual cerințele și lipsurile privind încadrarea în norma EUR03.

Nu în ultimul rând solicitarea de restituire a sumei din factura . nr._ din data de 27.08.2014, este netemeinică având în vedere faptul că în schimbul activității solicitate prin cererea de activitate, reclamantul este dator cu achitarea tarifului pentru fiecare din contraprestația cuprinsă în procedura de omologare.

Apreciază că nu se poate accepta solicitarea reclamantului referitoare la plata sumelor privind contravaloarea certificării autenticității, a certificării documentelor de proveniență și aplicarea foliei de securizare, având în vedere că aceste operațiuni sunt rezultat al omologării individuale și înscrierii modificărilor în Cartea de Identitate a Vehiculului (C.I.V), efectuate la autovehiculul prezentat, față de configurația de la momentul livrării pe piață de către producător.

Mențiunea comunicată de R.A.R-R.A prin adresa nr. 9492/13.10.2014 și invocată de reclamant în întâmpinare, referitoare la provederile subpunctului 7.2, Subcapitolul I2 din RN.T.R 7, face referire la omologarea comunitară de tip (modelul oferit spre vânzare, diferită de omologarea individuală, ce se aplică autovehiculelor modificate față de forma/caracteristicile inițiale), se referă la autovehicule ce se vor înmatricula în spațiul comunitar și nu au fost modificate, ori autoutilitara reclamantului nu îndeplinește cumulativ condițiile impuse.

In raport de mențiunea reclamantului privind solicitarea de efectuarea unei expertize privind nivelul deprecierii conform O.U.G 9/2013, a solicitat instanței să aibă în vedere prevederile art. 3 alin. (1) ce face referire la aplicarea timbrului de mediu pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și NI, N2, N3 (excluzând categoria N și implicit deprecierea pentru această categorie), pentru autovehiculele special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile exprese ale alin. (2) din O.U.G 9/2013, care specifică: "Excepția prevăzută la alin. (1) Ut. b) se aplică numai pentru un singur autovehicul achiziționat în decurs de 5 ani și atunci când autovehiculul este în proprietatea persoanei cu handicap.".

Conform Legii 448/2006 persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază printre alte facilități fiscale și de scutiri "de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataș și mototriciclurilor, adaptate handicapului", autoutilitara marca Volkswagen tipul LT cu numărul de identificare WV1ZZZ2DZWH024949, neîncadrându-se în tipurile de autovehicule strict limitate de legiuitor, implicit nu sunt scutite de omologarea individuală ca urmare a modificărilor constructive.

R.A.R-R.A nu percepe tarife pentru autovehiculele ce sunt înscrise la autoritatea competentă (S.P.C.P.R.P.C.I.V) pe numele persoanei cu dizabilități, ori la prima prezentare acestea sunt doar în posesia acestor persoane, autoutilitara marca Volkswagen tipul LT prezentată la R.A.R-Ialomița nu a fost înscris pe numele reclamantului, nu conduce la premisa că aceasta va fi înmatriculată pe numele acesteia, motiv pentru care R.A.R-R.A la prima prezentare autovehiculelor ce sunt destinate pentru utilizarea/transportul persoanelor cu handicap percepe tarifele aferente fiecărei prestații.

Față de aspectele menționate mai sus, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, a invocat prev. O.G 78/2000 aprobată prin Legea 230/2003 și modificată prin Legea 289/2009, RN.T.R 7 aprobat prin Ordinul M.T.C.T 2132/2005 cu modificările și completările ulterioare, art. 205 Cod procedură civilă.

Instanța a încuviințat pentru reclamant și pentru pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în cauză curtea reține că cererea reclamantului este neîntemeiată,urmând a fi respinsă ca atare.

Reclamantul M. N. a adresat pârâtei RAR o cererea administrativă prin care a solicitat restituirea sumei de 738,4 lei achitată conform facturii fiscale . RAR nr_ din 27.08.2014 emisă de RAR reprezentând contravaloarea omologării individuale pentru circulație pentru autoutilitara Volkswagen cu numărul de identificare WVWZZZ2DZWH024949, vehicul înmatriculat anterior în Italia, astfel cum rezultă din certificatul de înmatriculare aflat la fila 24,25 și 26 din dosarul cauzei.

Prin adresa nr 8616/22.09.2014 emisă de către pârâta RAR a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului prin care acesta a solicitat scutirea de la plata contravalorii tarifului RAR pentru autoutilitara Volkswagen cu numărul de identificare WVWZZZ2DZWH024949 întrucât suma solicitată de către pârâtă pentru eliberarea documentelor specifice RAR necesare pentru înmatricularea autoutilitarei menționate nu reprezintă o taxă la RAR, ci tariful pentru identificarea vehiculului,verificarea menținerii caracteristicilor constructive ale vehiculului în aceeași configurație ca la momentul omologării/eliberării cărții de identitate ,precum și verificarea stării tehnice a vehiculului în cauză.

Prin adresa nr 9492/13.10.2014 emisă de către pârâta RAR a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului prin care acesta a solicitat scutirea de la plata contravalorii tarifului RAR pentru autoutilitara Volkswagen cu numărul de identificare WVWZZZ2DZWH024949 întrucât suma solicitată de către pârâtă pentru eliberarea documentelor specifice RAR necesare pentru înmatricularea autoutilitarei menționate nu reprezintă o taxă la RAR, ci tariful pentru identificarea vehiculului,verificarea menținerii caracteristicilor constructive ale vehiculului în aceeași configurație ca la momentul omologării/eliberării cărții de identitate ,precum și verificarea stării tehnice a vehiculului în cauză, pârâta menținându-și punctul de vedere exprimat prin adresa nr 8616/22.09.2014.

Curtea reține că adresele cu nr 8616/22.09.2014 și 9492/13.10.2014 emise de către pârâta RAR prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului prin care acesta a solicitat scutirea de la plata contravalorii tarifului RAR pentru autoutilitara Volkswagen cu numărul de identificare WVWZZZ2DZWH024949 sunt legale și temeinice, nefiind rezultanta manifestării dreptului de apreciere a autorității publice emisă cu exces de putere în accepțiunea prevederilor art 2 alin 1 litera c, i și n din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004.

Potrivit art 1 alin 5 din OG Nr. 78 din 24 august 2000

privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România:

Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) privind omologarea vehiculele rutiere utilizate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au fost omologate comunitar;

b) au fost înmatriculate ultima dată într-un stat membru al Uniunii Europene;

c) nu au suferit modificări constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare.

Potrivit art 7.2 din Subcapitolul I2 din Ordinul Ministrului Transporturilor Nr. 2132 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere - RNTR 7, omologarea se acordă pentru vehiculele rutiere utilizate, care nu sunt înmatriculate în România, cu excepția celor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au fost omologate comunitar (CE) de tip;

b) au fost înmatriculate ultima dată într-un SM;

c) nu au suferit modificări constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare;

Potrivit art 3 litera din OG Nr. 78 din 24 august 2000:

Omologarea unui vehicul rutier este de tip sau individuală, după cum urmează:

a) omologarea națională de tip a întregului vehicul - procedura prin care R.A.R. sau o autoritate competentă din alt stat membru al Uniunii Europene certifică faptul că un tip de vehicul rutier îndeplinește cerințele prevăzute de legislația națională în vigoare, valabilitatea omologării fiind limitată la teritoriul statului care a acordat-o;

b) omologarea individuală a unui vehicul - procedura prin care R.A.R. sau o autoritate competentă din alt stat membru al Uniunii Europene certifică faptul că un vehicul rutier îndeplinește individual cerințele prevăzute de legislația națională în vigoare, valabilitatea omologării fiind limitată la teritoriul statului care a acordat-o;

c) omologarea comunitară (CE) de tip a întregului vehicul - procedura prin care R.A.R. sau o autoritate competentă din alt stat membru al Uniunii Europene certifică faptul că un tip de vehicul rutier îndeplinește cerințele prevăzute de legislația comunitară în vigoare, valabilitatea omologării fiind extinsă pe tot teritoriul Uniunii Europene.

Prin omologare individuală în accepțiunea prevederilor cuprinse în Anexa 1 Ordinul Ministrului Transporturilor Nr. 2132 din 8 decembrie 2005 se înțelege procedura prin care RAR sau o autoritate competentă din alt stat membru al Uniunii Europene certific faptul că un vehicul rutier îndeplinește cerințele prevăzute de legislația națională vigoare, valabilitatea omologării fiind teritoriul statului care a acordat-o.

Din raportul de verificare RAR cu numărul IL0851910 rezultă că omologarea nr OM 54208EST101 pentru autoutilitara Volkswagen cu numărul de identificare WVWZZZ2DZWH024949 a fost efectuată în conformitate ci legislația națională din țara de proveniență,Italia, iar nu în baza unei reglementări comunitare pe care România este obligată să o respecte.

Raportând prevederile legale menționate anterior la situația de fapt din prezenta cauză curtea reține că reclamantul nu se încadrează în situația de excepție prevăzută la art 1 alin 5 din OG Nr. 78 din 24 august 2000 de la omologarea unui vehicul rutier utilizat întrucât autoutilitara Volkswagen cu numărul de identificare WVWZZZ2DZWH024949

- nu a fost omologată anterior comunitar de tip ,în accepțiunea art 3 litera din OG Nr. 78 din 24 august 2000:

-autoutilitara Volkswagen cu numărul de identificare WVWZZZ2DZWH024949 a fost modificată față de configurația inițială prin modificarea sistemului de comandă a accelerației și a frânei de serviciu.

Din cuprinsul prevederilor cuprinse în cap. I, pct. 2.3. din Ordinului MT nr 2132/2005 cu modificările prin O.M.T.I nr. 1275/2009 privind Reglementări privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere rezultă că sunt exceptate de la omologare și respectiv eliberare a cărții de identitate autovehiculele cu două roți, cele cu trei roți și cvadriciclurile din categoria de omologare L destinate să fie utilizate de către persoanele cu handicap cu precizarea că această dispoziție legală se referă strict la scaunele rulante acționate mecanic de către persoanele cu handicap, nu la autovehiculele din categoria de omologare N (autoutilitară), așa cum este cazul autovehiculului în cauză.

Totodată, că Anexa 9 din Ordinului MT nr 2132/2005 cu modificările prin O.M.T.I nr. 1275/2009 7 cuprinde lista cu modificările speciale aduse autovehiculelor în scopul conducerii de către persoanele cu handicap și/sau în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat. La punctul 2 din Anexa 9 la R.N.T.R 7 sunt menționate în mod expres și explicit mențiunile pe care RAR le poate înscrie în CIV, la rubrica Codificări care nu afectează performanțele și caracteristicile de folosință ale vehiculului.

Autovehiculul deținut de reclamant special modificat față de configurația inițială, în scopul deplasării persoanei cu handicap, a fost supus procedurii specifice O.G 78/2000, la art. 4:

"b) vehiculele rutiere utilizate care nu au mai fost înmatriculate în România, cu excepția vehiculelor rutiere prevăzute la art. 1 alin. (5);

c) vehiculele rutiere care au suferit modificări ale caracteristicilor menționate în cartea de identitate a vehiculului."

coroborat cu art. 15 alin. (1) lit. o) - s):

"o) acordă omologarea individuală a unui vehicul rutier;

p) efectuează încercările necesare pentru verificarea îndeplinirii condițiilor tehnice impuse în vederea acordării omologării individuale a unui vehicul;

r)eliberează cartea de identitate a vehiculului;

s)asigură modificarea cărții de identitate a vehiculelor care au suferit modificări ale caracteristicilor menționate în cartea de identitate a vehiculului;"

Având în vedere că autovehiculul deținut de reclamant a fost modificat față de configurația inițială, raportat la prevederile Reglementărilor din 2005 privind omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de identitate a acestora R.N.T.R 7, teza Ii-a a Subcapitoului I2 "în cazul vehiculelor prevăzute la subpct. 7.2, care au fost înmatriculate ultima dată în alt SM și la care se constată modificări constructive în raport cu omologarea inițială, aceste modificări se evaluează în raport cu condițiile constructive prevăzute de legislația în vigoare în România la data primei înmatriculări a vehiculului în configurația prezentată la omologarea individuală omologarea individuală a fost necesară și obligatorie.

În ceea ce privește încadrarea în normele de poluare chimica - generic numite EURO –curtea reține că acestea se înscriu în cartea de identitate a vehiculului în baza Directivei europene de poluare după care a fost încercat și omologat acesta.

Norma de poluare chimică este unitară la nivel european și se raportează la întreg ansamblu de componente al autovehiculului, greutatea acestuia, nivelul de zgomot, etc, diferența percepută de reclamant (eroarea referitoare la echivalența de poluare înscrisă în documentul de proveniență) se referă la reglementări fiscale aplicate numai în țara de proveniență - reglementări referitoare la montarea pe unele autovehicule a unui dispozitiv de reducere a poluării - care nu sunt obligatorii/recunoscute în celelalte state membre ale U.E.

Totodată, nemulțumirea reclamantului privind încadrarea în normele de poluare se poate rezolva prin programarea și efectuarea unui test de poluare (contracost) într-un laborator autorizat, în urma căruia acestuia i se comunica punctual cerințele și lipsurile privind încadrarea în norma EUR03.

În aceste condiții solicitarea reclamantului de restituire a sumei din factura . nr._ din data de 27.08.2014, este netemeinică având în vedere faptul că în schimbul activității solicitate prin cererea de activitate, reclamantul este dator cu achitarea tarifului pentru fiecare din contraprestația cuprinsă în procedura de omologare.

Nu se pot reține argumentele reclamantului privind obligarea pârâtei referitoare la plata sumelor privind contravaloarea certificării autenticității, a certificării documentelor de proveniență și aplicarea foliei de securizare întrucât aceste operațiuni sunt rezultat al omologării individuale și înscrierii modificărilor în Cartea de Identitate a Vehiculului (C.I.V), efectuate la autovehiculul prezentat, față de configurația de la momentul livrării pe piață de către producător.

În raport de mențiunea reclamantului privind solicitarea de efectuarea unei expertize privind nivelul deprecierii conform O.U.G 9/2013, curtea reține incidența în cauză a prevederile art. 3 alin. (1) care fac referire la aplicarea timbrului de mediu pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și NI, N2, N3 (excluzând categoria N și implicit deprecierea pentru această categorie), pentru autovehiculele special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile exprese ale alin. (2) din O.U.G 9/2013, care specifică: "Excepția prevăzută la alin. (1) litera b) se aplică numai pentru un singur autovehicul achiziționat în decurs de 5 ani și atunci când autovehiculul este în proprietatea persoanei cu handicap.

Conform Legii 448/2006 persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază printre alte facilități fiscale și de scutiri de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataș și mototriciclurilor, adaptate handicapului ,or autoutilitara marca Volkswagen tipul LT cu numărul de identificare WV1ZZZ2DZWH024949, nu se încadrează în tipurile de autovehicule strict limitate de legiuitor, implicit nu sunt scutite de omologarea individuală ca urmare a modificărilor constructive.

Pentru aceste motive curtea ca respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamantul M. N., cu domiciliu in localitatea Stelnica, Județul Ialomița în contradictoriu cu pârâtul R. A. ROMÂN, cu sediul in București,Calea Griviței 391A,sector 1,_, ca neîntemeiată.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 02 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. O. F. V. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 237/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI