Pretentii. Decizia nr. 1323/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1323/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 3883/3/2013*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1323

Ședința publică din data de 5 martie 2015

Completul constituit din:

Președinte - C.-M. C.

Judecător - G. A. F.

Judecător – O. D. P.

Grefier - R. O.

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 5 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile cu nr. 8283/11.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. I. A. și cu intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, cererea de chemare în judecată având drept obiect „obligația de a face”.

La primul apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta părțile.

La a doua strigare a cauzei făcută în ședință publică părțile nu se prezintă.

Curtea constată că se solicită judecarea cauzei în lipsă și reține recursul spre deliberare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.8283/11.12.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția de C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul D. I. A. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a obligat pârâta AFP Sector 5 la restituirea către reclamant a sumei de 5716 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

În considerentele hotărârii pronunțate, tribunalul a reținut, în esență că taxa achitată în cauză a fost percepută în mod nelegal, fiind interzisă de dispozițiile art.110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene întrucât instituie o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autotursimele second-hand deja înmatriculate în România, pentru care taxa nu este datorată.

În temeiul art. 124 Cod proc.fiscală, tribunalul a dispus obligarea la plata dobânzii fiscale pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurspârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 5 a Finanțelor Publice, cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București la data de 06.02.2015, sub nr._ , solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivare, recurenții au arătat că dispozițiile OUG nr. 50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeană, iar din jurdisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru.

Din jurisprudența constată a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe întrucât prin caracterul ei taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.

In concluzie, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organul fiscal a respectat prevederile OUG nr. 50/2008, cu modificările si completările ulterioare, si ale H.G. nr. 686/2008, cu modificările si completările ulterioare, stabilind corect suma de plata.

Au mai arătat că la fond s-a solicitat primei instanțe să introducă în calitate de chemat în garanție AFM, întrucât suma percepută a fost virată în contul acestei instituții.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, au arătat că nu poate fi obligați la suportarea acestora, întrucât nu sunt în culpă pentru declanșarea litigiului, obligația suportării acestor cheltuieli revenind AFM.

Cât privește dobânda legală, a arătat că potrivit O.G. nr. 13/2011, dobânda legală se aplică în raporturile civile și comerciale, iar nu și în materie fiscală.

In drept, s-au invocat dispozițiile Codului de Procedura civila, solicitându-se inclusiv judecata în lipsă potrivit art. 242 C.pr.civ.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.

Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.

Asupra recursului formulat în cauză, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:

Curtea reține ca fiind neîntemeiate criticile recurentei cu privire la soluția primei instanțe de restituire a taxei de primă înmatricluare.

Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de înmatriculare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor Codului Fiscal și a Normelor de aplicare, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.

Astfel, se constată că, în reglementarea internă, taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 110/2006, fiind introduse, prin aceasta, în Codul fiscal, articolele 214/1 – 214/3, care stabilesc obligația achitării, modul de calcul al taxei și scutirile de la plata acesteia:

„ Art. 2141 - (1) Intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.

(2) Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.

(3) Sumele datorate bugetului de stat drept taxe speciale se calculează în lei, după cum urmează: …

(4) Nivelul coeficienților de corelare și de reducere a taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 5 care face parte integrantă din prezentul titlu.

(5) Vechimea autoturismului/autovehiculului rulat se calculează în funcție de data fabricării acestuia.

Art. 214/2 - Taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.

Art. 2143. - Sunt scutite de plata taxelor speciale autoturismele, atunci când sunt:

a) încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare;

b) provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate.”

Din economia textelor redate mai sus, rezultă că taxa de înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 1 ianuarie 2007, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.

În conformitate cu art. 110 TFUE „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Se constată că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.

Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.

Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.

Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.

Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).

Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.

Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.

În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.

Cât privește critica recurentei vizând acordarea dobânzii legale, Curtea constată că aceasta este întemeiată. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 13/2011 iar prima instanță a admis cererea. Având în vedere că în materie fiscală, dobânda care se datorează este dobânda fiscală prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală, Curtea reține că în mod greșit prima instanță a obligat recurenta –pârâtă la plata dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 13/2011.

Față de cele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a dobânzii legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 5 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile cu nr. 8283/11.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. I. A. și cu intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.

Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a dobânzii legale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 5.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C.-M. C. G. A. F. O. D. P.

GREFIER,

R. O.

Red./tehnored./ 2ex./ O.D.P./29.04.2015

Tehnored. B.B.P./

Tribunalul București – Secția a IX-a C.

Judecător de fond: D. Segărcianu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1323/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI