Pretentii. Sentința nr. 1001/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1001/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 3751/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1001
Ședința publică din data de 7 aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
GREFIER - R. O.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâtul C. S. al Magistraturii, cerere având drept obiect „pretenții”.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 31 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când CURTEA, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii la data de 7.04.2015, când a hotărât:
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5.06.2014, reclamantul C. D. a chemat în judecată pârâtul C. S. al Magistraturii solicitând obligarea pârâtului la luarea măsurilor legale pentru a proceda la eliberarea reclamantului din funcția de magistrat, prin pensionare, retroactiv, cu începere de la data solicitării, respectiv, 16.01.2013, în condițiile prev. de art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu aplicarea ratei inflației la data plății sumelor de bani cuvenite cu titlu de pensie de serviciu; restituirea către reclamant a sumei de 1700 lei – cu aplicarea coeficientului de inflație, la data restituirii sumei, reprezentând cheltuieli de deplasare în interesul serviciului pe baza unui ordin de deplasare.
În motivarea acțiunii a arătat că cererii de eliberare din funcția de magistrat prin pensionare formulată de reclamant și înregistrată sub nr. 1161/1154/16.01.2013, nu i s-a dat curs în ședința de Plen din 30.01.2013 pe motiv că, ulterior înregistrării acesteia a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa, respectiv, chiar în ziua ținerii ședinței de Plen (30.01.2013), după care a fost suspendat din funcție, prin Hot. Secției pentru procurori nr. 18/30.01.2013.
Reclamantul arată că atât la data înregistrării cererii de acordare a pensiei de serviciu (16.01.2013), dar și la data aflării acesteia pe ordinea de zi a ședinței de Plen (30.01.2013 ), aceasta îndeplinea, în integralitatea ei, toate cerințele de legalitate pentru eliberarea din funcție prin pensionare; în acest scop era deja emisă, încă din 2012 și decizia de pensionare, pe care a atașat-o la cererea înregistrată sub nr.1161/1154/16.01.2013; nu era pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa; acțiunea penală a fost pusă în mișcare pentru săvârșirea infr. prev. de art. 87 din OUG nr. 195/2002 (în prezent art. 336 alin. 1) din Codul penal, ulterior datei de 16.01.2013 (când a fost înregistrată cererea de pensionare), în mod neîntemeiat și în mare grabă, chiar în ziua ținerii ședinței de Plen (30.01.2013) în care se discuta cererea sa, doar pe baza "suflării în etilotest" fară a se cunoaște alcoolemia în sânge de la ora incidentului (18,30 - 26.12.2012), întrucât nici nu se efectuase calculul retroactiv al acesteia și nu se stabilise dacă fapta sa era prevăzută de legea penală ori era contravenție, ceea ce demonstrează că scopul evident urmărit a fost numai și numai acela de a fi lipsit de pensia de serviciu.
Reclamantul consideră că în ședința de Plen din 30.01.2013 trebuia, mai întâi, să se ia în discuție cererea sa și să se admită ("prior tempore, potior jure"), fiind perfect legală și anterioară punerii în mișcare a acțiunii penale, urmând ca cererea de suspendare formulată ulterior de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să rămână fără obiect, sub aspectul pensiei de serviciu.
În cazul altor magistrați, unii condamnati definitiv pentru fapte de corupție, s-a acordat pensia de serviciu, existând o discriminare vădită.
Precizează că, deși a revenit de nenumărate ori la CSM pentru a-i soluționa cererea, nici până în prezent nu s-a luat nicio măsură cererile au fost înregistrate la CSM sub nr. 1161/1154/16.01.2013, 1/5680/12.03.2014, 1161/19.03.2014, 1161/31.03.2014, 1/7364/10.04.2014, 1161/24.04.2014 și 1161/5.05.2014.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 41 alin.1 și 2, art. 47 alin. 1 și 2 din Constituție susținând că acestea au fost încălcate, dar și dispozițiile art. 1 alin. 5, art. 135 alin. 2, lit. f, art. 20 din Constituție, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 16 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care recunoaște și garantează dreptul la muncă.
Reclamantul a considerat că reținerea trimiterii în judecată, ca temei al suspendării din funcție a magistratului este nelegală, la fel ca și cel al punerii în mișcare a acțiunii penale, întrucât se încalcă principiul prezumției de nevinovăție.
În cazul său funcționează principiul de drept care consacră restabilirea situației anterioare și principiul de drept „prior tempore potior jure” a căror aplicare o solicită pentru recunoașterea și realizarea retroactivă a dreptului la pensia de serviciu.
Dreptul la pensie nu poate fi îngrădit în niciun fel, nici pe durata procesului penal, iar sumele de bani cuvenite/obținute cu titlu de pensie sunt proprietate privată, ocrotită de Constituția României.
Reclamantul arată că este suspendat de peste 1 ani și 5 luni și nu mai dispune nici măcar de un mijloc de subzistență, este somat, notificat și amenințat permanent cu executarea silită pentru neplata ratelor bancare, se confruntă cu tăieri de gaze, curent electric.
Atât interesele sale legitime, viața sa, dar și interesele publice bancare au fost grav prejudiciate.
Cu privire la capătul doi al acțiunii a precizat că a fost delegat ca procuror inspector să se deplaseze la P. de pe lângă Tribunalul A. pentru verificări, primind 1000 lei avans pentru diurnă și 700 lei avans pentru transport și cazare.
Prin Nota nr. 6700/1154/8.03.2012 a Direcției Economice și Administrative a C.S.M. decontarea cheltuielilor a fost respinsă în contextul sancționării sale ulterioare, astfel că a înapoiat la C.S.M. suma de 1700 lei.
Consideră că este îndreptățit la restituirea acestei sume având în vedere că prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia civilă nr. 4/14.01.2013) a fost respinsă ca nefondată acțiunea exercitată de Comisia de disciplină pentru procurori din cadrul C.S.M. împotriva sa.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială cu privire la capătul doi al acțiunii care derivă dintr-un raport de muncă, astfel că aparține tribunalului competența de soluționare a acestuia.
Referitor la primul capăt al acțiunii a solicitat respingerea arătând că reclamantul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de un an închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.
Prin Hotărârea nr. 484/4.06.2013, Plenul C.S.M. a luat act de solicitarea reclamantului de renunțare la cererea din 16.01.2013, prin care solicita eliberarea din funcția de procuror, prin pensionare.
Plenul C.S.M. a stabilit prin hotărârea nr. 334/13.03.2014, de principiu, că solicitările de eliberare din funcție, prin pensionare, formulate de judecători/procurori suspendați din funcție se amână până la încetarea cazului de suspendare.
În ședința Plenului C.S.M. din 3.07.2014 a fost respinsă cerere reclamantului privind eliberarea din funcție, prin pensionare, dispunându-se înaintarea către Președintele României a eliberării din funcție a acestuia ca urmare a unei condamnări definitive.
Reclamantul a depus la dosar o completare a primului capăt al acțiunii prezentând istoricul cererii sale de eliberare din funcție, prin pensionare, și precizând că prin hotărârea majorității Plenului C.S.M. nr. 877/3.07.2014 s-a respins cererea sa de eliberare din funcția de magistrat, prin pensionare, și s-a dispus propunerea de eliberare din funcție, ca urmare a unei condamnări definitive și înaintarea acesteia Președintelui României.
A menționat criticile formulate cu privire la această hotărâre susținând, în esență, că intervenirea unei condamnări definitive nu poate să afecteze dreptul său de a fi eliberat din funcție, prin pensionare, din moment ce pe rolul C.S.M. se afla spre soluționare, încă din 16.01.2013 și înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale, cererea sa de eliberare din funcție prin pensionare.
În cadrul procedurilor desfășurate în fața Plenului C.S.M., cu privire la cererea sa de eliberare din funcție prin pensionare i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
Casa județeană de pensii sector 5 a emis Decizia nr._/9.05.2012 prin care i-a fost admisă cererea de pensionare, decizie care nu a fost contestată, astfel că dreptul la primirea pensiei de serviciu a devenit un drept dobândit, câștigat, stabilit, conferit în mod legal și definitiv, nemaiputându-se pune în discuție existența acestuia.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat disjungerea capătului doi al acțiunii și declinarea competenței de soluționare a acestuia în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, iar cu privire la primul capăt al acțiunii a solicitat admiterea acestuia, întrucât cererea de eliberare din funcție prin pensionare a fost formulată la data de 16.01.2013, moment în care nu coexista un alt motiv pentru eliberarea sa din funcția de procuror.
Pârâtul a formulat completare la întâmpinare prin care a invocat excepția rămânerii fără obiect a primului capăt al acțiunii având în vedere că prin Hotărârea nr. 877/3.07.2014 a Plenului C.S.M. s-a dispus înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcție a reclamantului, fiind respinsă cererea acestuia de eliberare din funcție prin pensionare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.
La termenul de judecată din 25.11.2014, Curtea a disjuns soluționarea capătului doi al acțiunii, a dispus formarea unui nou dosar în care a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 din noul Cod de procedură civilă a suspendat judecata capătului unu al acțiunii până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 877/3.07.2014.
Având în vedere că acest dosar a fost soluționat prin decizia nr. 356/30.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol la termenul de judecată din 31.01.2015.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, Curtea reține în fapt că la data de 16.01.2013 a fost înregistrată la C. S. al Magistraturii cererea reclamantului, procuror la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a solicitat eliberarea sa din funcția de procuror, prin pensionare.
Prin Hotărârea Secției pentru procurori nr. 18 din 30.01.2013, s-a dispus suspendarea reclamantului din funcția de procuror, începând cu data de 30.01.2013, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa.
D. urmare, în ședința Plenului Consiliului S. al Magistraturii din 30.01.2013, s-a hotărât amânarea discutării propunerii de eliberare din funcție, prin pensionare, a reclamantului, suspendat din funcție, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, până la încetarea suspendării.
Prin Hotărârea nr. 484 din 04.06.2013, Plenul Consiliului S. al Magistraturii a luat act de solicitarea reclamantului de renunțare la cererea sa de eliberare din funcția de procuror, prin pensionare.
Ulterior, reclamantul a revenit cu alte cereri, prin care a reiterat solicitarea sa de eliberare din funcție prin pensionare.
Prin rechizitoriul nr. 1052/P/2012 din 11.07.2013, Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a reclamantului, iar prin sentința penală nr. 1115 din 11.12.2013 pronunțată în dosarul nr,_, Inalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală l-a condamnat la pedeapsa de un an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Împotriva sus menționatei sentințe a fost declarat apel, apelul fiind soluționat la data de 23.06.2014, prin decizia nr. 74 de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 877/3.07.2014 s-a propus Președintelui României eliberarea din funcția de procuror a reclamantului, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni și a fost respinsă cererea sa de eliberare cererea sa de eliberare din funcție, prin pensionare.
Reclamantul a contestat această hotărâre, dar contestația a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 356/30.01.2015, astfel că prin Decretul nr. 274/18.02.2015 al Președintelui României s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni.
Curtea apreciază că este întemeiată excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, față de următoarele considerente:
Reclamantul solicită obligarea C.S.M. la luarea măsurilor legale pentru a proceda la eliberarea sa din funcția de magistrat prin pensionare, retroactiv, cu începere de la data de solicitării, respectiv 16.01.2013, în condițiile art. 82 din Legea 303/2004, cu aplicarea ratei inflației la data plății sumelor de bani cuvenite cu titlu de pensie de serviciu.
Se constată că incidența unuia din cazurile de eliberare din funcție, prevăzute de art. 65 alin. 1 din Legea 303/2004, a fost stabilită ulterior sesizării instanței cu prezenta acțiune, prin hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a dispus că eliberarea reclamantului din funcția de procuror a intervenit pentru condamnarea definitivă pentru o infracțiune, fiind respinsă cererea de eliberare din funcție prin pensionare.
Solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la luarea măsurilor legale pentru a proceda la eliberarea sa din funcția de magistrat prin pensionare, retroactiv, cu începere de la 16.01.2013 a rămas fără obiect din moment ce reclamantul a fost deja eliberat din funcție prin decret al Președintelui României publicat în Monitorul Oficial.
Mai mult, se reține că prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 484/4.06.2013 s-a luat act de solicitarea reclamantului de renunțare la cererea de eliberare din funcția de procuror, prin pensionare, rezultând din considerentele hotărârii că este vorba despre cererea formulată la data de 16.01.2013, la care se raportează reclamantul în promovarea prezentei acțiuni.
Se susține în notele scrise depuse de reclamant pentru termenul din 31.03.2015 că în cauză nu poate fi opusă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 356/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de vreme ce aceasta a analizat legalitatea Hotărârii nr. 877/2014 la data emiterii acesteia, respectiv 3.07.2014.
Sub acest aspect, Curtea reține că potrivit art. 431 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, oricare dintre părți poate opune lucrul judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Acest text de lege reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat și poate fi invocată într-un litigiu ulterior în care este adusă în discuție o chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.
Cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra chestiunii litigioase tranșate printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.
În speță, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit în mod definitiv că eliberarea reclamantului din funcția de procuror se face ca urmare a condamnării definitive pentru o infracțiune și nu prin pensionare, iar eliberarea din funcție dispusă prin decret al Președintelui României, astfel că prezenta acțiune a rămas fără obiect, urmând să fie respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția rămânerii fără obiect a acțiunii.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. D. cu domiciliul procesual ales la C.. Av. C.-R. P., cu sediul în București, sector 3, ., ., . în contradictoriu cu pârâtul C. S. al Magistraturii cu sediul în București, sector 6 Calea Plevnei nr. 141 B ca rămasă fără obiect.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 7.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C.-M. C. R. O.
Red. C.M.C.
Tehnored. R.O./4 ex./21.05.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1900/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1742/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
