Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2286/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2286/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 3776/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2286
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.09.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. A.
GREFIER: C. D.
Pe rol pronunțarea asupra cererii în contencios administrativ formulată de reclamanta T. SRL în contradictoriu cu pârâtele A. - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.09.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII a de C. Administrativ și Fiscal la data de 19.06.2015, reclamanta T. SRL a solicitat in contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscala și Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, in temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ si art. 215 cod procedura fiscala, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F - AG 594 din data de 05.06.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice, emisa de Direcția General Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Argeș in urma inspecției fiscale desfășurate in perioada 02.04._15 și a Raportului de Inspecție fiscala nr. F-AG 450 din data de 05.06.2015 emis de organele de control din cadrul Direcției General Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Judeteanta a Finanțelor Publice Argeș, in urma inspecției fiscale desfășurate in perioada 02.04._15, pana la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea cererii de suspendare, s-au arătat următoarele:
Reclamanta a arătat că a sesizat in condițiile art. 7 din legea 554/2004 autoritatea publica emitenta a celor doua acte administrative si prin contestația depusa a cerut revocarea in tot a acestora (contestația nr._/18.06.2015).
In fapt, in perioada 02.04._15 societatea a fost supusa unei inspecții fiscale efectuata de organele de inspecție fiscala din cadrul Administrației Judetene a Finanțelor Publice Argeș. Inspecția a avut ca obiect verificarea Taxei pe Valoare Adăugata in perioada 01.01._15 si Impozitul pe profit in perioada 01.01._15.
In urma controlului, inspectorii fiscali au considerat ca societatea reclamantă:
1.nu are drept de deducere a Taxei pe Valoare Adăugata (TVA) in suma de 759.995 lei. La aceasta suma au fost calculate majorări de intarziere in cuantum de 201.673 lei si penalități de întârziere in cuantum de 193.454 lei;
2.nu are drept de deducere pentru cheltuieli in valoare de 3.159.606 lei si prin urmare s-a calculat impozit pe profit suplimentar in suma de 513.682 lei. La aceasta suma au fost calculate majorări de întârziere în cuantum de 128.709 lei si penalități de întârziere in cuantum de 129.281 lei.
Cuantumul total al obligațiilor stabilite prin Decizia de Impunere este de 1.926.754 lei.
Pentru a stabili obligația de a achita aceste sume in sarcina societății reclamante, inspectorii fiscali au procedat la reconsiderarea/retratarea anumitor tranzacții comerciale încheiate de societatea T. SRL cu o . furnizori ai sai de produse si servicii (. SRL - furnizor ce a realizat lucrările de montaj structuri secundare cu materialele societății T. SRL pentru parcările automatizate ce sunt importate de T. de la un producător coreean, . SRL - furnizor ce a realizat documentația de proiectare fundații si activități de monitorizare a presei, advertising si activități de publishing, procurare si distribuire materiale publicitare, prospectarea pietii in vederea găsirii de potențiali clienți si promovarea mărcii „Smart Parking" si . SRL - furnizor ce a realizat sericii de montaj structuri secundare).
In cuprinsul Deciziei de impunere cat si al Raportului de Inspecție Fiscala se susține faptul ca, organul fiscal este îndreptățit sa aprecieze/analizeze operațiunile supuse controlului in temeiul at. 6 si respectiv art 105 Cod procedura fiscala si, pe cale de consecința sa reconsidere tranzacțiile comerciale in sensul art. 11 alin 1 din Codul fiscal: „la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe in înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot sa nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției".
Reclamanta a prezentat un rezumat al aprecierilor subiective ale inspectorilor fiscali, in baza cărora aceștia au ajuns la concluzia neîntemeiata ca se impune retratarea tranzacțiilor comerciale cu furnizorii săi:
A)Inspectorii fiscali au afirmat ca prin verificări realizate asupra bazei de date gestionata la nivel A. ( baza de data FISCNET ) in perioada in care au derulat contracte cu societatea reclamantă, furnizorii de servicii nu au avut înregistrați in "Revisal" angajati /forta de munca calificata sa presteze serviciile efectuate conform contractelor încheiate cu societatea T. SRL, petentul de fata. Astfel apreciază inspectorii fiscali ca nu au putut stabili cu certitudine realitatea tranzacțiilor consemnate in cuprinsul facturilor prezentate la control, existând suspiciuni cu privire la realitatea acestora.
B)Din studierea acelorași baze de date, inspectorii fiscali arata ca nu au putut identifica furnizorii de materii prime, materiale si consumabile ai furnizorilor săi, astfel ca organul de inspecție fiscala nu a putut stabili cu certitudine realitatea tranzacțiilor consemnate in cuprinsul facturilor prezentate la control, existând suspiciuni in acest sens.
C)Inspectorii fiscali au apreciat ca documentele puse la dispoziție in vederea dovedirii tranzacțiilor cu furnizorii săi nu întrunesc condiția de document justificativ, in sensul ca nu conțin minimul de elemente menite sa asigure consemnarea completa a operațiunilor efectuate. Pentru acest motiv, in temeiul art 21 alin. 4 lit f Cod fiscal, echipa fiscala a recalculat impozit pe profit pentru perioada supusa verificării.
D)Inspectorii fiscali au afirmat ca, in temeiul art 134 alin 1 Cod fiscal, potrivit căruia faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, întrucât echipa de inspecție fiscala nu are suficiente argumente referitoare la prestările de servicii facturate de . SRL, rezulta ca reclamanta nu poate sa exercite dreptul de deducere TVA in contextul prevederilor art. 145 alin 1 cod fiscal.
Pe baza acestor argumente, inspectorii fiscali au apreciat ca operațiunile consemnate in relațiile cu furnizorii reclamantei îndeplinesc doar condiții de forma, nu si de fond. Contractele de prestări servicii, situațiile de lucrări si devizele, rapoartele de lucru, procesele verbale de recepție, adică toate documentele legale ce au fost prezentate odată cu facturile cerute la control de inspectorii fiscali, înscrisuri doveditoare cu care a atestat fara putința de tăgada efectuarea prestărilor de servicii dar si data la care acestea au fost recepționate, au fost înlăturate deoarece in opinia inspectorilor fiscali acestea nu atesta insasi realizarea lucrărilor, dat fiind lipsa de salariați a furnizorilor săi.
Având in vedere erorile grave de apreciere ale inspectorilor fiscali, formularea constatărilor de către aceștia in totala discordanta cu realitatea de fapt, masurile netemeinice si nemotivate stabilite prin Raportul de Inspecție Fiscala nr. F-AG 450 din 05.06.2015 si Decizia de impunere nr. F-AG 594 din 05.06.2015, reclamanta a atacat aceste acte, conform dispozițiilor art. 7 din Legea 554/2004, la autoritatea emitenta, respectiv Direcția de soluționare a contestațiilor din structura acesteia, in vederea revocării in tot a actelor mai sus menționate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea in condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond".
A) In ceea ce privește condiția existentei cazului bine justificat
Noțiunea de caz bine justificat este definita la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele imprejurari legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa în privința legalității actului administrativ.
In literatura de specialitate precum si in practica instanțelor investite cu soluționarea cererilor de suspendare a actelor administrative s-a reținut ca instanța investita cu o astfel de cerere, nu trebuie sa examineze pe fond actul a cărui suspendare se solicita, iar analiza actului administrativ se va limita doar la o simpla pipaire a fondului. Verificarea condițiilor de admisibilitate s-ar limita astfel doar la acele imprejurari vădite de fapt si/sau de drept care au capacitatea sa producă o indoiala serioasa asupra prezumției de legalitate de care se bucura un act administrativ.
In ceea ce privește actele administrative a căror suspendare o solicita, considera ca inspectorii fiscali care au întocmit aceste acte au comis grave erori de apreciere, au formulat constatări in totala discordanta cu realitatea de fapt, au făcut o greșita aplicare a legii iar ceea ce este si mai grav, prin toate afirmațiile si interpretările făcute in cuprinsul acestor acte aceștia au adăugat . la lege atrăgând astfel o indoiala serioasa asupra legalității actelor emise.
Legiuitorul permite, prin dispozițiile art. 6 Cod fiscal organelor de inspecție sa aprecieze, in limitele atribuțiilor si a competentelor ce le revin, relevanta stărilor de fapt fiscale si sa adopte soluția admisa de lege, intemeiata pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare in cauza. Felul in care cei doi inspectori au inteles sa faca aplicabilitatea acestui articol releva extrem de clar faptul ca aceștia confunda "înțelesul verbului " a aprecia" cu cel al verbului " a voi", ca au făcut constatări incomplete si rupte din context, iar in final, in mod neîntemeiat si îndoielnic au invalidat realități dovedite de reclamanta prin documente legale puse la dispoziție in timpul desfășurării controlului.
Toate operațiunile fiscale pentru care organul fiscal nu a acordat drept de deducere a cheltuielilor si a TVA-ului au fost efectuate in baza unor contracte comerciale valabil încheiate cu furnizorii săi.
Au fost întocmite facturi fiscale care sunt conforme cu cerințele art. 155 Cod fiscal, au fost întocmite situații de lucrări devize, rapoarte de lucru, procese de recepție, adică toate documentele legale si cele pe care, cu o preocupare diligenta, le-a solicitat si le-a întocmit societatea reclamantă, cu care se poate dovedi astfel efectuarea prestărilor de servicii. Plățile serviciilor au fost efectuate numai prin decontare bancara.
Art 134 indice 1 alin 7 din codul fiscal arata ca " Prestările de servicii care determina decontări sau plați succesive, cum sunt serviciile de constructii-montaj, consultanta, cercetare, expertiza si alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, dupa caz, in funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiar", adică exact acele documente prezentate inspectorilor fiscali, pe care aceștia le-au înlăturat din analizele efectuate, in mod absolut nejustificat.
In cuprinsul Deciziei si Raportului se arata ca toate aceste documente justificative au fost puse la dispoziția inspectorilor fiscali in cursul controlului insa aceștia au apreciat ca nu au suficiente argumente referitoare la prestările de servicii verificate.
Legea nu da dreptul organului de inspecție ca in baza unui simplu dubiu, sau a unei neînțelegeri accidentale sau rau intenționate sa invalideze realitatea demonstrata prin documente. In cuprinsul raportului de inspecție fiscala se precizează ca: "intrucat echipa de inspecție nu are suficiente argumente referitoare la prestările de servicii facturate ( ..) rezulta ca nu poate fi exercitat dreptul de a deduce TVA". De aceea susține ca organul fiscal a făcut o adăugare nepermisa la lege care îi îndreptățește sa afirme ca legalitatea actelor emise este îndoielnica.
O alta greșita interpretare a textului de lege pe care o face organul de inspecție este cea cu privire la "faptul generator". Inspectorii arata ca potrivit art 134 alin 1 cod fiscal faptul generator intervine la data livrării bunurilor si la data prestării serviciilor si pentru ca echipa de inspecție fiscala nu are suficiente argumente referitoare la prestările de servicii facturate de furnizorii săi, rezulta ca societatea reclamantă nu poate sa beneficieze de dreptul de deducere TVA in contextual art. 145 Cod fiscal.
Se arată că aprecierea este total eronată, deoarece in cadrul contractelor supuse controlului societatea reclamantă are calitatea de Beneficiar al serviciilor (cel care primește factura, nu cel care emite factura.) Textul de lege invocat de inspectori se refera la tratamentul aplicabil furnizorilor (celor care emit factura ) si nu societății beneficiare. Faptul generator trebuie identificat si analizat la furnizori, iar la societatea T. SRL constatarea trebuie sa vizeze faptul ca exista factura fiscala, ca exista dovada plații, asa cum se stabilește prin condițiile de exercitare a dreptului de deducere, potrivit art. 146 alin. 1 Cod fiscal.
Art 146 alin 1 lit a din Codul fiscal, articol care reglementează condițiile pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei stabilește ca: "Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie sa îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorata sau achitata, aferenta bunurilor care i-au fost ori urmează sa ii fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează sa ii fie prestate, in beneficiul sau, de către o persoana impozabila, sa detina o factura emisa in conformitate cu prevederile art. 155, precum si dovada plații (...)".
Facturile si dovezile de plata a prestărilor de servicii către furnizori, documente valabil încheiate in conformitate cu dispozițiile codului fiscal au fost puse la dispoziția organului de control insa aceștia insa inspectorii fiscali au apreciat ca nu au suficiente argumente referitoare la prestările de servicii verificate.
B) In ceea ce privește condiția existenta unei pagube iminente:
Prin Decizia de impunere nr. F-AG 594/05.06.2015, au fost stabilite in sarcina societății reclamante obligații de plata in cuantum total de 1.926.754 lei ( 759.995 lei TVA, 201.673 lei majorări de întârziere, 193.454 lei penalități de întârziere, 513.682 lei impozit pe profit suplimentar, 128.709 lei majorări de întârziere si 129.281 lei penalități de întârziere ).
In anul 2014 societatea a obținut venituri totale in valoare de 3.197.962 lei si un profit din exploatare in suma de 23.062lei. Suma astfel pretinsa este de aproximativ 100 de ori mai mare decât profitul realizat in ultimul an de funcționare. O eventuala executare a acestei sume ar atrage dupa sine, in mod cert declanșarea procedurii de insolventa pentru ca, la acest moment societatea reclamantă nu dispune de fonduri suficiente, disponibile pentru achitarea creanțe fiscale stabilita prin actul administrativ.
Conform art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de paguba iminenta are in vedere producerea unui prejudiciu material viitor si previzibil, greu sau imposibil de reparat.
Producerea prin efectele actului administrativ contestat, a stării de insolventa sau chiar faliment, este un astfel de prejudiciu ce nu mai poate fi reparat.
Anexează prezentei cereri, copii după documentele contabile ale societății reclamante - bilanțul anului 2014 si balanța de verificare la data de decembrie 2014 in cuprinsul cărora se regăsesc sumele despre care face vorbire in paragraful de mai sus. Arăta ca societatea T. SRL are un număr de 12 salariați; in cazul unei executări a actelor administrativ fiscale contestate, societatea ar fi in imposibilitate de a realiza veniturile necesare pentru achitarea drepturilor salariale ale acestora.
Executarea deciziei de impunere ar perturba grav activitatea societății reclamante care ar fi in imposibilitate sa isi achite creditele bancare, sumele datorate societăților cu care are contracte in derulare si salariile personalului.
Alături de argumentele expuse mai sus, se invocă recomandarea nr. R /89 /13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdictionala provizorie in materie administrativa.
Asa cum s-a arătat si in recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie sa tina cont de drepturile si interesele persoanelor particulare. Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 din anul 1989 a Comitetului de Miniștri care cheamă autoritatea competenta, in speța instanța, atunci cand executarea unei decizii administrative este de natura sa provoace daune grave celor cărora li se aplica decizia, sa ia masuri provizorii corespunzătoare, de natura sa prezerve, sa conserve insasi fiinta/existenta societății/contribuabilului.
Măsura suspendării actului administrativ pana la pronunțarea unei soluții in cererea de contestare a acestuia, se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsura care se recomanda a fi luata de instanța, fara ca astfel sa se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrativ. Decizia autorității administrative poate fi executata oricum chiar si in ipoteza respingerii cererii de contestație/revocare a acesteia.
Suspendarea nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, acesta urmând a fi adus la îndeplinire cu toate consecințele sale, daca cererea de inlaturare/revocare a acestuia este respinsa, consecințe care curg inclusiv in perioada in care o cerere de contestare/revocare este pe rol.
Măsura de suspendare a executării actului administrativ nu cauzează intreruperea calculării majorărilor de întârziere si penalităților pentru debitele stabilite in cuprinsul Deciziei de impunere. împrejurarea ca legiuitorul nu a reglementat o suspendare de drept a cursului majorărilor in timpul procedurilor enunțate, este de natura a crea societății reclamante, in calitate de contribuabil o responsabilitate mai mare, in sensul ca, daca demersul nostru nu va avea succes vom suporta consecințe ce se materializează in plata majorărilor asupra obligațiilor fiscale si pentru perioada cat au decurs procedurile in justiție.
Pentru motivele pe larg expuse in prezenta cerere si luând in considerare recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităților fiscale considera ca o eventuala executarea a actului administrativ trebuie sa se realizeze numai dupa ce instanța de fond a cenzurat actul si a stabilit legalitatea si temeinicia acestuia. In caz contrar, executarea este de natura sa aducă mari pagube care pot sa aiba consecințe grave si iremediabile in patrimoniul societății reclamante.
Precizează faptul ca organul fiscal a instituit deja masuri asigurătorii asupra bunurilor societății - Decizie de instituire a masurilor asigurătorii nr. 71/05.06.2015 si procesul verbal nr._/10.06.2015.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ si art. 215 cod procedura fiscala.
Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru conform prev. art. 27 din Ordonanța de Urgență nr. 80/ 2013 privind taxele judiciare de timbru (fila 387).
Pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. F-AG/594/05.06.2015 emisa de instituția reclamantă, ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
In ceea ce privește existenta unui caz bine justificat, considera ca reclamanta, deși solicita suspendarea executării actelor administrative, nu a făcut dovada ca acesta condiție, prevăzuta de lege, este îndeplinita., invocând o . motive privind nelegalitatea actelor administrative atacate, aspecte care tin de fondul dreptului care se deduce judecații prin acțiunea in anulare.
Din chiar definiția data de lege actului administrativ, se observa ca acesta este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice.
„In privința cazului bine justificat, ca si condiție prevăzuta in mod expres de legiuitor pentru suspendarea executării unui act administrativ, nu s-a făcut dovada existentei acestuia, recurenta-reclamanta aducând in discuție doar aprecieri cu caracter privitoare la nelegalitatea actelor administrative.” (Extras din Decizia nr. 4411/2006 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție - Secția contencios administrativ si fiscal in Dosar nr._ ).
"Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce tin de legalitatea actelor administrative, intrucat acestea vizează fondul actului, care se analizează numai in cadrul acțiunii in anulare." (ICCJ- SCAF, decizia nr, 3511/18.10.2006, in jurispudenta 2006II, p. 43-46).
In același sens, se invocă si decizia ICCJ- SCAF nr. 149/2009, pronunțata in dosarul nr._ care a statuat ca: "In privința cazului bine justificat, desi argumentul primei instante referitor la faptul ca, pana la soluționarea contestației administrative contribuabilul se afla . poate fi perceputa ca una de inechitate este, in sine, insuficient si convingător, fiindcă ar duce la ideea ca toti contribuabilii, prin simpla contestare administrativa a actului fiscal, demonstrează îndeplinirea acestei condiții. "
Apreciază ca susținerile reclamantei privind nelegalitatea actelor administrativ fiscale nu pot fi primite sub pretextul ca se tinde la înfățișarea cazului bine justificat. Menționează ca, pana la anularea de către o instanța judecătoreasca actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate. In caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi data pe fondul cauzei, ajungandu-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004.
In acest sens s-a pronunțat si înalta Curte de Casație si Justiție -Secția de C. Administrativ si Fiscal prin Decizia nr. 5191/27.10.2005 care a reținut ca "prezumția de legalitate si de veridicitate de care se bucura actul administrativ determina principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el insusi titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise in baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce . drept este de neconceput. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, in limitele si condițiile anume reglementate."
De asemenea, prin Decizia nr. 2447/11.05.2007 înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de C. Administrativ si Fiscal a reținut ca "susținerile elaborate ale reclamantei in sensul existentei cazului bine justificat nu poate fi constatat intrucat nu s-a demonstrat existenta unor motive temeinice care sa pună la îndoiala legalitatea actului administrativ fiscal".
Totodată, prin Decizia nr. 257/27.10.2006 Curtea Constituționala a reținut ca "suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situație de excepție, întrucât acestea se bucura de prezumția de legalitate".
In ceea ce privește cuantumul sumelor care fac obiectul amânării la plata, "simpla valoare in sine a sumelor datorate de reclamanți este nerelevanta cauzei, nedovedindu-se un caz bine justificat pentru a se suspenda executarea actelor administrative fiscale" (Extras din Decizia nr. 2320/2008 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție -Secția contencios administrativ si fiscal in Dosar nr._ ).
Întrucât, pana la o eventuala anulare de către o instanța judecătoreasca, actele administrative se bucura de prezumția de legalitate, obligațiile stabilite in sarcina petentei, prin actele administrative atacate reprezintă creanțe certe, lichide si exigibile.
In ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, considera ca reclamanta nu a făcut dovada ca acesta condiție, prevăzuta de lege, este îndeplinita.
Paguba iminenta este definita de art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea executării este insa o măsura de excepție, care se justifica numai daca actul administrativ conține dispoziții a căror indeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat in ipoteza anularii actului, condiție care nu este îndeplinita in cauza.
Susținerile reclamantei potrivit cărora prin executarea actului administrativ i s-ar provoca o perturbare a activității si producerea unui prejudiciu material, nu pot fi reținute in primul rând ca nu exista o astfel de tulburare nici paguba dovedita, pe cifra de afaceri mare contribuabil si pe de alta parte nu i se poate aplica un tratament fiscal preferențial fata de alți contribuabili. "(Extras din Decizia nr. 2419/10.05.2007 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție - Secția contencios administrativ si fiscal in Dosar nr._ ).
In ceea ce privește posibilitatea declanșării executării silite fata de reclamanta, va învederam faptul ca "actul administrativ emis se bucura de prezumția de legalitate, astfel ca executarea acestuia nu poate fi considerata ca producătoare a unei pagube iminente, iar in final, faptul ca a inceput executarea silita, nu înseamnă ca a fost dovedita vătămarea si, prin aceasta, cazul bine justificat, întrucât nu rezulta din probele administrate, ca aceasta vătămare este ireparabila in activitatea societății" (Extras din Decizia nr. 3539/2005 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție -Secția contencios administrativ si fiscal in Dosar nr. 8695/2004).
Totodată, in ceea ce privește condiția pagubei iminente prin Decizia nr. 3534/16.10.2008 înalta Curte de Casație si Justiție - Secția contencios administrativ si fiscal a constatat ca "nu exista nici o dovada din care sa rezulte ca executarea actelor administrative fiscale examinate ar fi determinat un prejudiciu material viitor si previzibil (art. 2 alin. 1 Ut. ș din Legea nr. 554/2004). Jurisprudenta relevanta in aceasta materie [...] a stabilit ca iminenta producerii unei pagube nu se prezuma, ci trebuie dovedita de persoana lezata; simpla executare a unui act fiscal nu produce prin ea insasi o paguba."
Întrucât actele administrative emise se bucura de prezumția de legalitate, executarea acestora nu poate fi considerata ca producătoare a unei pagube iminente.
De asemenea, in ceea ce privește paguba iminenta, prin Decizia civila nr. 588/2004, înalta Curte de Casație si Justiție - Secția C. Administrativ si Fiscal, a reținut ca "simpla menționare a creanței constatate si a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea ca exista o paguba iminenta", in cauza nefiind făcuta dovada pagubei iminente.
Mai mult, executarea obligațiilor contractuale nu poate constitui un argument pentru admiterea cererii de suspendare atâta vreme cat achitarea la scadenta a obligațiilor bugetare reprezintă o obligație legala a reclamantei prevăzuta de art. 22 din O.G. nr.92/2003, republicata, act normativ in baza căruia creanțele fiscale se încasează cu celeritate la bugetul general consolidat.
Totodată, prin Decizia civila nr. 550/03.02.2009, înalta Curte de Casație si Justiție - Secția C. Administrativ si Fiscal, a reținut ca "astfel cum s-a reținut si in jurisprudenta acestei curți, afirmația in sensul ca prin chiar cuantumul sumei impuse, in caz de executare s-ar perturba grav activitatea unei societăți comerciale nu conduce implicit si automat la concluzia indeplinirii acestei cerințe" (paguba iminenta).
Astfel, argumentele reclamantului aduse in susținerea cererii de suspendare, nu sunt de natura sa facă dovada indeplinirii cumulative a celor doua condiții prevăzute ele lege, acestea neputand fi reținute in soluționarea favorabila a cauzei.
La termenul din 27.07.2015, a fost introdus în citativ în calitate de pârât emitentul actului, respectiv DGRFP Ploiești-AJFP Argeș (fila 404).
Reclamanta a achitat suma de 19 267,54 lei cu titlu de cauțiune, originalele chitanțelor fiind înaintate registrului de valori al instanței.
La termenul din 10.08.2015, reclamanta a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtele A.-DGRPF Ploiești și AJFP Argeș.
La termenul din 20.08.2015, i s-a pus în vedere reclamantei să certifice pentru conformitate cu originalul toate înscrisurile depuse la dosar și să depună un extras din registrul public ONRC cu privire la calitatea de reprezentant a administratorului societății.
Pentru dovedirea cererii și în apărare, a fost administrată proba cu înscrisuri pentru toate părțile.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor invocate de reclamanți, a apărărilor formulate de pârâtă și având în vedere ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, Curtea constată următoarele:
În fapt, in perioada 02.04._15 societatea a fost supusa unei inspecții fiscale efectuata de organele de inspecție fiscala din cadrul Administrației Judetene a Finanțelor Publice Argeș. Inspecția a avut ca obiect verificarea Taxei pe Valoare Adăugata in perioada 01.01._15 si Impozitul pe profit in perioada 01.01._15.
In urma controlului, inspectorii fiscali au considerat ca societatea reclamantă:
1.nu are drept de deducere a Taxei pe Valoare Adăugata (TVA) in suma de 759.995 lei. La aceasta suma au fost calculate majorări de intarziere in cuantum de 201.673 lei si penalități de întârziere in cuantum de 193.454 lei;
2.nu are drept de deducere pentru cheltuieli in valoare de 3.159.606 lei si prin urmare s-a calculat impozit pe profit suplimentar in suma de 513.682 lei. La aceasta suma au fost calculate majorări de întârziere în cuantum de 128.709 lei si penalități de întârziere in cuantum de 129.281 lei.
Cuantumul total al obligațiilor stabilite prin Decizia de Impunere este de 1.926.754 lei.
Pentru a stabili obligația de a achita aceste sume in sarcina societății reclamante, inspectorii fiscali au procedat la reconsiderarea/retratarea anumitor tranzacții comerciale încheiate de societatea T. SRL cu o . furnizori ai sai de produse si servicii (. SRL - furnizor ce a realizat lucrările de montaj structuri secundare cu materialele societății T. SRL pentru parcările automatizate ce sunt importate de T. de la un producător coreean, . SRL - furnizor ce a realizat documentația de proiectare fundații si activități de monitorizare a presei, advertising si activități de publishing, procurare si distribuire materiale publicitare, prospectarea pietii in vederea găsirii de potențiali clienți si promovarea mărcii „Smart Parking" si . SRL - furnizor ce a realizat sericii de montaj structuri secundare).
Astfel, au fost emise Raportul de Inspecție fiscala nr. F-AG 450 din data de 05.06.2015 de organele de control din cadrul Direcției General Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Judeteanta a Finanțelor Publice Argeș și Decizia de impunere nr. F - AG 594 din data de 05.06.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice de Direcția General Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Argeș.
Reclamanta a formulat contestație împotriva acestor două acte administrative, contestație înregistrată sub nr._/ 18.06.2015 (filele 14-28).
Prin prezenta cerere, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F - AG 594 din data de 05.06.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice, emisa de Direcția General Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Argeș in urma inspecției fiscale desfășurate in perioada 02.04._15 și a Raportului de Inspecție fiscala nr. F-AG 450 din data de 05.06.2015 emis de organele de control din cadrul Direcției General Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Argeș, in urma inspecției fiscale desfășurate in perioada 02.04._15, pana la pronunțarea instanței de fond.
În drept, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ:
„(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
(2) Instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților.
(3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcționarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă și de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.
(4) Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.
(5) În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă.
(6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.
(7) Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.”
Rezultă că, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:
-să fie vorba despre un act administrativ unilateral;
-să fie introdusă plângerea prealabilă împotriva actelor vătămătoare;
-măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș din lege;
-să fie vorba despre un caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. 1 lit. t din lege.
În ceea ce privește îndeplinirea primei condiții, Curtea constată că este îndeplinită, decizia de impunere fiind un act administrativ-fiscal, iar raportul de inspecție fiscală un act premergător a cărui validitate urmează a fi verificată împreună cu actul administrativ ce a fost emis în baza lui (respectiv decizia de impunere).
Curtea reține că și cea de-a doua condiție este îndeplinită, reclamanta formulând plângere prealabilă prin care a solicitat anularea acestor acte (filele 14-28).
Cu privire la condiția cazului bine justificat, conform prev. art. 2 alin. 1 lit. t din lege, prin cazuri bine justificate se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Curtea constată că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca, atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu își producă efectele asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării constituie, însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul cenzurării legalității acestuia de către instanța competentă, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, în cadrul cărora instanța trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri numai atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea lui. Prin urmare, cazul bine justificat și iminența pagubei sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de parte; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul sau actele administrative atacate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, decelate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența probelor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului pentru că, în caz contrar, s-ar prejudicia fondul cauzei - ceea ce nu este permis în cadrul procedurii sumare suspendării de executare.
Aceasta nu înseamnă însă că indiciile de nelegalitate trebuie să se refere exclusiv la dimensiunea formală a actului administrativ, pentru că legea nu face distincție între cerințele de legalitate de ordin procedural și cele substanțiale, esențial fiind doar ca aparența de nelegalitate să fie evidentă, să poată fi identificată fără o examinare aprofundată a cauzei. Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.
În ceea ce privește cazul bine justificat, reclamanta a invocat faptul că organele fiscale au făcut constatări incomplete si rupte din context, iar in final, in mod neîntemeiat si îndoielnic au invalidat realități dovedite de reclamanta prin documente legale puse la dispoziție in timpul desfășurării controlului. Se invocă faptul că toate operațiunile fiscale pentru care organul fiscal nu a acordat drept de deducere a cheltuielilor si a TVA-ului au fost efectuate in baza unor contracte comerciale valabil încheiate cu furnizorii săi. De asemenea, au fost întocmite facturi fiscale care sunt conforme cu cerințele art. 155 Cod fiscal, au fost întocmite situații de lucrări devize, rapoarte de lucru, procese de recepție, iar plățile serviciilor au fost efectuate numai prin decontare bancara.
Curtea constată că reclamanta aduce aceleași apărări pe care le-a invocat și pe calea contestației administrative de anulare a actelor atacate; or, pe calea cererii de suspendare, nu poate fi prejudecată cererea în anularea actului.
Reclamanta a mai invocat faptul că organul fiscal ar fi aplicat o prezumție de nelegalitate a actelor suspuse controlului, emiterea actelor administrative fiind o consecință a faptului că reclamanta nu ar fi reușit să răstoarne o asemenea prezumție. Această afirmație nu se susține, Curtea constatând că organul fiscal a motivat concret rațiunile avute în vedere la reconsiderarea tranzacțiilor comerciale pentru care reclamanta a procedat la deducerea TVA și a cheltuielilor. Astfel, din lecturarea deciziei de impunere, pentru fiecare set de tranzacții, reiese că organul fiscal a avut în vedere argumente concrete în susținerea soluției date prin actul atacat, iar nu numai simple dubii.
În ceea ce privește invocarea greșitei interpretări a textului de lege cu privire la "faptul generator", rezolvarea acestei controverse juridice nu se poate face pe calea cererii de suspendare, ci doar pe calea cererii în anulare.
Astfel, Curtea constată că nu se poate verifica existența cazului justificat în favoarea sa decât prin analiza aprofundată a motivelor de nulitate invocate. Astfel, reclamanta invocă pe cale de suspendare chiar motivul pentru care se poate formula și solicita anularea; or, nu se poate reține că este îndeplinită condiția cazului justificat, câtă vreme analizarea acestor motive ar presupune chiar verificarea fondului cauzei, fiind în mod evident aspecte ce pot fi verificate numai pe calea acțiunii în anulare, adică chestiuni de fond care depășesc limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ. În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și /sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel, se constată că reclamanta nu a făcut dovada răsturnării prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, fiind o afirmație nesusținută de probe aceea că există o aparență de nelegalitate a acestui act.
Cu privire la paguba iminentă, conform prev. art. 2 alin. 1 lit. ș, prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
Sub aspectul pagubei iminente, Curtea reține că executarea unei obligații, stabilită printr-un act administrativ, care se bucură de prezumția de legalitate, nu poate constitui de plano prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș din lege. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului constând în pierderea de eventuale drepturi salariale este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Pentru verificarea prejudiciului, trebuie stabilit că acesta nu are un caracter prezumat legal și că, în corelație cu existența unui caz bine justificat, prejudiciul logic creat prin executarea actului este unul nelegal și deci are la bază un act administrativ care nu se bucură de prezumția de legalitate; or, anterior, Curtea a statuat anterior că nu există un caz bine justificat, ceea ce face ca prezumtiva executare în sine a actului administrativ să apară ca având un caracter prezumat legal, ceea ce nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.
Reclamanta a invocat faptul că suma impusă prin actul contestat este de aproximativ 100 de ori mai mare decât profitul realizat de societatea reclamantă in ultimul an de funcționare. O eventuala executare a acestei sume ar atrage dupa sine, in mod cert declanșarea procedurii de insolventa pentru ca, la acest moment societatea reclamantă nu dispune de fonduri suficiente, disponibile pentru achitarea creanțe fiscale stabilita prin actul administrativ.
Curtea reține că regula trebuie să fie caracterul executoriu al actelor administrativ-fiscale, indiferent de valoarea lor; argumentul reclamantei, în sensul că valoarea ridicată a sumei trebuie să ducă la necesitatea suspendării executării, nu poate fi, sub nici formă, reținut. Chiar și în ipoteza mai mult sau mai puțin probabilă a atragerii stării de insolvență ca urmare a plații acestei creanțe fiscale, cât timp actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, executorialitatea sa nu poate fi știrbită.
De asemenea, imposibilitatea achitării drepturilor salariale ale angajaților, orice alte inconveniente ce ar putea decurge din indisponibilizarea sumei datorate nu pot fi argumente în susținerea existenței unui prejudiciu în sensul avut în vedere de art. 14 din legea contenciosului administrativ. Aceleași argumente se aplică și în ceea ce privește invocarea unei perturbări a activității societății reclamante prin achitării creditelor bancare sau a sumelor datorate societăților cu care are contracte in derulare.
Cât privește invocarea Recomandării nr. R /89 /13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdictionala provizorie in materie administrativa și a Recomandării 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, acestea reprezintă acte juridice care nu au forță obligatorie, iar conținutul lor generic în sine nu intră în contradicție cu reglementarea națională din art. 14 din Legea nr. 5547 2004.
Faptul că suspendarea nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, care va putea fi adus la îndeplinire cu toate consecințele sale, daca cererea de inlaturare/revocare a acestuia este respinsa si faptul că măsura de suspendare a executării actului administrativ nu cauzează întreruperea calculării majorărilor de întârziere si penalităților pentru debitele stabilite in cuprinsul Deciziei de impunere, nu reprezintă argumente valide în sensul admiterii cererii de suspendare; ceea ce sugerează reclamanta cu o astfel de argumentație este că regula ar trebui să fie de fapt suspendarea executării actului, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, iar numai după aceea executarea actului. Or, cât timp legiuitorul a ales soluția executorialității actului pe durata declanșării procedurii administrativ-jurisdicționale de verificare a legalității sale, numai pe bază de excepție dovedită conform legii (condițiile limitative din art. 14) se poate proceda altfel.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că nu sunt îndeplinite nici condiția cazului bine justificat și nici cea a pagubei iminente, cerute cumulativ de prev. de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, motiv pentru care va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta T. SRL, cu sediul în București, .. 3-5, sector 1, în contradictoriu cu pârâtele A. - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare, recurs ce se va depune la prezenta instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. C. D.
Red/tehn.jud.M.A./5 ex.
Data red. 25.09.2015
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2621/2015.... → |
|---|
