Anulare act administrativ. Decizia nr. 4832/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4832/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 4832/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.4832
Ședința publică de la data de 19.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. A.
JUDECĂTOR – P. C. F.
JUDECĂTOR - I. M. C.
GREFIER - T. D.
Pe rol soluționarea în rejudecare a cererii de recurs declarat de recurenta – reclamantă S.C. E. S.A., împotriva sentinței civile nr.763 din data de 28.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât I. T. DE MUNCĂ TELEORMAN, având ca obiect: „anulare act administrativ ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – reclamantă S.C. E. S.A., reprezentată de avocat M. G., conform împuternicirii avocațiale ._ aflată la dosar, lipsind intimatul – pârât I. T. DE MUNCĂ TELEORMAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că nu se solicită judecare cauzei în lipsă, după care:
Recurenta-reclamantă, prin avocat, nu mai are probe de solicitat, în rejudecarea recursului.
Curtea ia act că nu se solicită probe în rejudecarea recursului, nici de către recurenta –reclamantă, nici de către intimatul – pârât.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în rejudecare.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea plângerii formulate, anularea capetelor K, I pct.1, m, pct.14-16, și cap. N pct. 1lit. a-f, o pct. I-IV și r, pct.1-2 din procesul - verbal de cercetare a evenimentuluinr._/10.09.2012 pentru motivele explicate în scris pe larg și solicită să fie observat aspectul că în realitate I. T. de Muncă Teleorman a transformat întreaga răspundere de producere a evenimentului asupra beneficiarului, în mod nejustificat.
Executantul .. nu ave nicio autorizație de desfășurare a activităților în afara sediului secundar, fapt constatat de către I. T. de Muncă Teleorman și, de asemenea, nu avea autorizație de funcționare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă fiind încălcate dispozițiile art.13 lit. c din Legea nr.319/2006, fapt, de asemenea, constatat de către ITM Teleorman în procesul - verbal de cercetare. Prin urmare, atâta timp cât această societate în calitate de executant nu avea dreptul să desfășoare aceste activități și să trimită un muncitor care era și necalificat și fără informare s-a reținut beneficiarul ca fiind principalul răspunzător de producerea accidentului.
Prin urmare, cauza primordială care trebuia constatată de către I. T. de Muncă Teleorman era lipsa autorizațiilor ale executantului care nu putea în niciun fel să desfășoare activitățile cu foc deschis pe care le-a și desfășurat.
Legalitatea constatărilor din procesul verbal de cercetare trebuie apreciată în special de la capitolul k și de la capitolul n pct.1 lit.a în raport cu motivarea pe care a dat-o ITM Teleorman. Mai exact nu există niciun fel de motivare, niciun fel de argument logic sau juridic în baza căruia să se constate că, de fapt instruirea pe care S.C. E. S.A. pretins nu ar fi realizat-o, ar fi dus la producerea acestui eveniment. De altfel, unul dintre aspectele importante ale nelegalității constatării de la capitolul k este tocmai exprimarea pe care o include I. T. de Muncă Teleorman în procesul – verbal care spune că principală cauză a producerii evenimentului este repartizarea incompletă a executantului. Ori, această repartizare s-a făcut de .., nu de recurenta – reclamantă S.C. E. S.A.
În Capitolul L sunt redate o . cauze care au dus la producerea evenimentului. În capitolul N sunt o multitudine de constatări la pct. 2 și 3 care nu sunt reținute drept cauze, deși sunt de aceeași natură. Constatările sunt în răspunderea D. Construct și a lucrătorului.
I. T. de Muncă Teleorman nu a prezentat nicio justificare cu privire la aspectul de ce a calificat neinstruirea incompletă ca fiind cauză, o abatere tocmai de la Legea nr.290/2006, iar celelalte abateri nu au fost constatate ca fiind cauză a producerii evenimentului, nu există o analiză comparativă făcută de I.T.M. Teleorman asupra acestor cauza pentru a putea determina de ce pretinsa neinstruire neefectuată de S.C. E. S.A. ar fi fost cauza producerii evenimentului.
Revine și la aspectul acesta, un aspect mai puțin evident pt. cei mai puțin specialiști, ce fel de omisiune în muncă a dus la producerea evenimentelor. Consideră că instruirea relevantă era cea pe care trebuia să o facă beneficiarul propriului său angajat în legătură cu lucrările cu foc deschis, că punctul nr.11 din Convenția de sănătate și muncă a fost încălcat și că I. T. de Muncă Teleorman nu a asigurat măsura de protecție. Depune la dosar concluzii scrise.
Solicită anularea procesului-verbal de contravenție.
Curtea reține cererea spre soluționare, în rejudecare.
CURTEA,
Deliberând asupra acțiunii în contencios administrativ de față, constată următoarele:
În rejudecare, în baza art. 315 Cod procedură civilă, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr._14, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal a admis recursul declarat de recurenta reclamantă S.C. E. S.A., împotriva sentinței civile nr.1124 din 07.08.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. T. de Muncă Teleorman, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond – Tribunalul Teleorman.
Rejudecând cauza, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal a respins cererea formulată de reclamantul . contradictoriu cu pârâtul I. T. de Muncă Teleorman, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta . că Tribunalul Teleorman a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, a ignorat hotărârea instanței de recurs, încălcând dispozițiile art. 315 alin. (1) Cod proc. civ., și nu a examinat majoritatea motivelor din cererea de chemare în judecată. Prima instanță nu a stabilit nici întreaga situație de fapt, a ignorat probele din dosar și nu a motivat în drept soluția pronunțată.
Prin decizia nr. 3245 din 08.06.2015, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 763 din data de 28.10.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, de către recurenta – reclamantă S.C. E. S.A., în contradictoriu cu intimatul – pârât I. T. de Muncă Teleorman, a casat sentința civilă recurată și a reținut cauza spre rejudecarea fondului.
Instanța de recurs a reținut că prima instanță, prin hotărârea pronunțată, a încălcat dispozițiile art. 315 alin.1 C.pr.civ. 1865 referitoare la caracterul obligatoriu al dezlegărilor date de către instanța de recurs pentru instanța care rejudecă procesul, indiferent dacă această casare este cu reținere sau cu trimitere, după distincțiile prevăzute de art. 312 C.pr.civ. 1865 (aplicabil cauzei conform art. 3 din Legea nr. 76/2012).
Astfel, printr-o nouă judecată superficială, cu ocazia căreia nu au fost analizate exhaustiv toate probele administrate în cauză, pentru ca pe temeiul lor să fie reținută, motivat, situația de fapt pertinentă și prin raportare la care să fie analizate dispozițiile legale incidente și motivele invocate de către reclamantă în susținerea cererii sale, respectiv de către pârâtă în susținerea apărărilor formulate, astfel cum impuneau dispozițiile art. 261 pct. 5 C.pr.civ. 1865 și ale art. 6 par. 1 CEDO, tribunalul a încălcat deopotrivă dispozițiile legale și convenționale citate și prevederile art. 315 alin.1 C.pr.civ., nepronunțându-se asupra aspectelor stabilite prin decizia de casare.
S-a reținut că prin decizia de casare s-a impus instanței de rejudecare să verifice motivele invocate referitoare la inexistența obligației de a lua măsurile tehnice și de securitate a muncii pentru prevenirea producerii evenimentului, în sensul că nu a fost golită, spălată și aerisită conducta de combustibil lichid ușor, în condițiile în care nu s-a solicitat executantului această măsură, în condițiile în care nu s-ar fi impus executantului obligația de a tăia conducta respectivă, precum și argumentele reclamantei privitoare la constatările de la litera m - punctele 14, 15, 16, prima instanță urmând să dispună motivat asupra legalității emiterii permiselor de lucru cu foc, a îndeplinirii sau nu de către șeful de sector, P. C., a atribuțiilor ce îi reveneau, a măsurilor de pregătire a locului de muncă în vederea eliminării riscurilor de producere a unui accident, de semnare și aducere la cunoștință a permisului de lucru cu focul și aprobării instrucțiunilor specifice a incendiilor la lucrarea de dezafectare a centralei termice ori a evaluării riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă.
Nesocotind decizia de casare, prima instanță a pronunțat o hotărâre nemotivată corespunzător în fapt și în drept și totodată nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.pr.civ. 1865, ceea ce a determinat admiterea recursului cu reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de recurs.
În rejudecare, părțile nu au solicitat administrarea niciunui mijloc de probă, nesuplimentând astfel probatoriul administrat în ciclurile procesuale anterioare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate în plângerea contravențională formulată, Curtea reține următoarele:
La data de 13.06.2012, ora 8.50, într-un spațiu aparținând societății comerciale S.C. E. S.A. s-a produs un accident de muncă ce a avut ca urmare decesul domnului N. G., deces survenit la data de 04.07.2012.
Lucrătorul N. G. era angajat al societății comerciale .., societate cu care societatea S.C. E. S.A. avea încheiată convenția de colaborare intitulată contract de prestări servicii nr. 675 din data de 15.07.2005
Urmare a accidentului de muncă din data de 12.06.2012, a fost constituită comisia de cercetare a evenimentului la nivelul societății angajatoare ., ce a verificat cauzele producerii evenimentului în perioada 13.06. -04.07. 2012.
Urmare a decesului persoanei accidentate, în aplicarea prevederilor art. 39 alin. 9 lit. d din Legea nr. 319/2006, I. T. de Muncă Teleorman a preluat activitatea de cercetare sub aspectul stabilirii împrejurărilor și a cauzelor care au condus la producerea evenimentului, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cauze similare și, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.
După verificări a fost încheiat procesul verbal de cercetare nr._/10.09.2012, atacat în prezenta cauză, relativ la următoarele constatări:
Potrivit mențiunilor de la litera K – cauza reală a producerii acestui eveniment – cauză dependentă de sarcina de muncă N. Ghe. nu a fost instruit de angajatorul beneficiar al serviciilor, privind activitățile specifice întreprinderii respective, riscurile pentru securitatea și sănătatea lor pe toată durata desfășurării lucrărilor precum și măsurile și activitățile de prevenire și protecție la nivelul întreprinderii.
Potrivit litera L pct. 1 altă cauză care a concurat la producerea evenimentului a fost neluarea tuturor măsurilor tehnice și de securitate a muncii pentru prevenirea producerii evenimentului în sensul că nu a fost golită, spălată și aerisită conducta de combustibil lichid ușor – centrala termică fiind scoasă din uz
La litera M pct. 14 s-a apreciat că nu a fost supravegheată desfășurarea lucrărilor de către șeful de sector P. C. nominalizat în permisul de foc nr. 135 din 13.06.2012 încălcându-se prevederile art. 39 alin. 9 litera d .
La litera M pct. 15 s-a reținut că – nu au fost luate măsuri de pregătire a locului de muncă în vederea eliminării riscurilor de producere a unui accident de semnare și aducere la cunoștință a permisului de lucru cu foc și aprobarea a unor instrucțiuni specifice de prevenire a incendiilor la lucrarea de dezafectare a centralei termice încălcându-se prevederile art.98 alin. 1 lit. d și litera e și art. 101 lit. a și b din Ordinul 163/2007 coroborat cu art. 39 alin. 9 litera e din Legea nr. 319/2006
La litera M pct. 16, s-a reținut că- nu au fost evaluate riscurile pentru securitatea și sănătatea în muncă pentru activitatea de dezmembrare a centralei termice încălcându-se prevederile art. 12 alin. 1 litera a din Legea nr. 319/2006.
Mențiunile făcute la litera N, indică persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale din capitolele de la literele K,L,M., fiind reținut că reclamanta S.C. E. S.A. este răspunzătoare pentru:
A – art. 20 alin. 3 cauza producerii evenimentului N. Ghe nu a fost instruit cap.I pct. 6 lit a, cap. II pct. 2 din Convenția de Sănătate și Securitate în Muncă și PSI pentru contractul nr. 675/15.07.2005 coroborat cu art. 82 alin. 2 din H.G nr. 1425/2006;
B – art. 37 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – nu au fost luate toate măsurile tehnice și de securitate a muncii pentru prevenirea producerii evenimentului în sensul că nu a fost golită, spălată și aerisită conducta de combustibil lichid ușor – centrala termică fiind scoasă din uz, contrar prevederilor art. 37 alin. 1 din Legea nr. 319/2006;
C – art. 39 alin. 9 lit. d – permisul de lucru cu focul nr. 135/13.06.2012 nu au fost precizate care sunt care sunt țevile care trebuiau tăiate și s-a permis începerea lucrărilor fără ca respectivul permis să fie semnat;
D - – art. 39 alin. 9 lit. d - nu a fost supravegheată desfășurarea lucrărilor de către șeful de sector P. C. nominalizat în permisul de foc nr. 135 din 13.06.2012 încălcându-se prevederile art. 39 alin. 9 litera d .
E - art. 39 alin. 9 lit. e - nu au fost luate măsuri de pregătire a locului de muncă în vederea eliminării riscului de producere a unui accident, de semnare și aducere la cunoștință a unui permis de lucru cu focul și aprobarea unor instrucțiuni specifice de prevenire a incendiilor la lucraea de dezafectare a centralei termice art. 98 alin. 1 literele d și e și art. 101 lit. a și b din Ordinul nr. 163/2007
F – art. 12 alin. 1 litera a din Legea nr. 319/2006 nu au fost evaluate riscurile pentru securitatea și sănătatea în muncă pentru activitatea de dezmembrare a centralei termice încălcându-se prevederile art. 12 alin. 1 liteea a din Legea nr. 319/2006.
Verificând criticile aduse de societatea reclamantă acestor constatări și răspunderi reținute în sarcina sa de organul administrativ I. T. de Muncă prin actul administrativ atacat, precum și apărările reclamantei, coroborând mijloacele de probă administrate în faza cercetării administrative cu probele administrate nemijlocit în fața instanțelor de judecată, Curtea reține următoarele:
La data de12.06.2012, ora 7.40 victima N. G. alături de colegii săi I. V. și B. S. au pătruns în incinta societății E. S.A. având asupra lor 3 tuburi de oxigen, butelie și aparat de sudură, așa cum reiese din declarația martorului I. V.– tuburile fiind descărcate, la sediul societății E..
Toți cei trei muncitori N. G., I. V. și B. V. erau angajați ai societății . din orașul A. Teleorman, intrând în incinta S.C. E. S.A. din orașul A. ca urmare a unei convenții de prestări servicii încheiată între cele două societăți. Cei doi lucrători N. Ghe. și I. V. au intrat în incintă fără a fi înscriși anterior într-un tabel semnat de cele responsabilii celor două societăți.
La sediul societății E. au rămas doar victima N. G. și martorul I. V., ambii având pregătire profesională de sudori, încadrați ca muncitori necalificați la societatea angajatoare, din probe rezultând că aceasta a fost prima zi în care cei doi s-au prezentat la această unitate, unde au fost preluați în punctul de lucru centrala termică dezafectată de către șeful de sector P. C. și de către inginerul P. G..
Din declarația lui P. C. rezultă implicit că sarcina de serviciu din acea zi de muncă a celor doi muncitori era aceea de a tăia anumite țevi, martorul explicându-le ce anume conducte urmau a fi tăiate.
“ Pe data de 13.06.2012, în jurul orei 8.10 am văzut la hala din CM veche că ușile de CT dezafectată erau deschise și în interior eraucâteva personae. M-am deplasat la CT unde i-am găsit pe N. G., I. V. de la S.C. Danconstruct . și P. G. …., care se pregăteau să înceapă lucrările de dezafectare (tăiere) a conductelor din incintă. În ziua anterioară 12.06.2012, îi găsisem în CT și le-am explicat și indicat conductele care puteau fi tăiate, cu specificarea specială pentru conducta CLU care nu trebuia tăiată.” (declarație fila 211 dosar fond).
În aceeași zi a fost emis permisul de lucru cu focul nr. 134/12.06.2012, de către P. Ghe, cadru tehnic cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, consemnat în registrul de evidență a permiselor de lucru cu focul, permis ce a rămas nesemnat de pompier și de P. C. șef sector activitate.
În ziua următoare, I. V. și N. G. s-au prezentat din nou la sediul societății E., în același punct de lucru centrala termică dezafectată, fiind preluați de același șef de sector, sarcinile de muncă fiind identice cu cele din ziua precedentă – tăierea unor țevi din punctul de lucru,
În această zi 13.06.2012, se emite un nou permis de lucru cu focul nr. 135/13.06.2012, de către P. G., consemnat în registrul de evidență a permiselor de lucru cu focul și de această dată acesta a rămas nesemnat de către pompier și de P. C. șef sector activitate.
La ora 08.50 are loc accidentul în urma căruia muncitorul N. G. decedează, după mai multe zile de spitalizare la data de 04.07.2015.
Verificând criticile reclamantei relative la procesul verbal de constatare, se reține că prin actul administrativ contestat s-a stabilit, la capitolul k, s-a stabilit drept cauză reală a evenimentului faptul că victima, N. G., nu a fost instruit de angajatorul beneficiar al serviciilor privind activitățile specific întreprinderii respective, riscurile pentru securitatea și sănătatea lor pe durata desfășurării lucrărilor, precum și măsurile și activitățile de prevenire și protecție la nivelul întreprinderii, încălcându-se astfel cap. I pct. 16 și pct. 6, cap. II pct. 2 din contractul nr. 675/15.07.2005 (anexa 58), coroborat cu art. 82 alin. 2 din HG nr. 1242/2011, coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Din analiza tuturor probelor administrate Curtea de Apel, în rejudecare constată că lipsa instruirii lucrătorului N. G. de către reprezentanții S.C. E. S.A. în ziua de 13.06.2012 cu privire la activitățile specifice întreprinderii E., riscurile pentru securitatea și sănătatea lor pe durata desfășurării lucrărilor, precum și neluarea măsurilor și neîndeplinirea activităților de prevenire și protecție la nivelul acestei întreprinderi, constituie cauza principală a accidentului de muncă din ziua de 13.06.2012, accident ce a dus la pierderea vieții acestui lucrător.
Preliminar, Curtea arată că prin această reținere nu sunt încălcate prevederile art. 315 Cod procedură civilă, respectiv dispozițiile deciziei de casare precedente, întrucât în ciclu procesual anterior instanța de recurs nu a stabilit în mod irevocabil nelegalitatea constatărilor de la litera K din actul administrativ atacat.
Prin decizia anterioară instanța de recurs a reținut că „faptul că executantul a modificat componența echipei ce urma să efectueze lucrările în incinta unității beneficiarului în ziua de 13.06.2012, fără aducere la cunoștință, poate fi reținută ca o culpă a celui din urmă, prin încălcarea obligației stabilite la cap. I pct. 11 din Convenția anterior menționată ”în cazul în care executantul modifică componența echipelor ce execută lucrările este obligat să comunice modificările Beneficiarului cu instruirea corespunzătoare a noilor introduși”, precum și că nu poate fi primit argumentul instanței de fond, potrivit căruia ”chiar dacă executantul lucrării ar fi schimbat componența echipei de lucru, beneficiarul . ar fi trebuit să admită la lucru alte persoane decât cele stabilite inițial”, în condițiile în care executantul nu i-a adus acest aspect la cunoștință reclamantei.
Însă instanța de recurs nu a stabilit prin decizia atacată situația de fapt, reținând cu putere obligatorie că în situația în care s-ar fi schimbat componența echipei de lucru beneficiarul nu era obligat să refuze persoanele prezente la locul de muncă în situația în care nu avea cunoștință de aceste aspecte iar schimbarea componenței echipei poate fi reținută ca o culpă a executantului, respectiv a ...
Contrar susținerilor reclamantei, instanța de recurs nu a dezlegat motivele înscrise la capitolul K din raport, recursul fiind admis ca urmare a nemotivării soluției primei instanțe potrivit art. 261 Cod procedură civilă, instanța de recurs indicând apărările reclamantei ce nu au fost analizate și motivate de către prima instanță.
Și prin decizia nr. 3245/08.06.2015 s-a reținut nulitatea sentinței pronunțată în rejudecare ca urmare a nesocotirii dispozițiilor instanței de recurs relative la analizarea și motivarea tuturor susținerilor părților.
Prin urmare, în rejudecare instanța de recurs urmează a analiza coroborat legalitatea și temeinicia celor reținute de organul de control prin actul atacat - procesul verbal de cercetare nr._/10.09.2012 întocmit de I. T. Teleorman și criticile aduse acestuia de reclamantă prin prisma apărărilor și argumentelor formulate de aceasta.
Din situația de fapt expusă anterior, se reține că la data de 13.06.2012, domnul N. G. angajat al . a efectuat lucrări de dezafectare a unei hale aparținând S.C. E. S.A., la sediul acestei societăți, desfășurând activități dezmembrare, activități ce presupuneau și operații de sudură cu aparate speciale.
Persoana decedată a folosit o trusă pentru tăiere Oxi gaz alimentată prin intermediul reductorului de presiune și de la butelie cu propan – tăierea oxi gaz fiind efectuată în timp ce era urcat pe o scară de aluminiu din două tronsoane.
În primul rând, Curtea arată că având în vedere prezentarea unor persoane noi la locul de muncă fără anunțarea beneficiarului se poate reține că obligația generală de a asigura o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului său înscrisă în art. 20 alin.1 din Legea nr. 319/2006 revenea angajatorului ..
Însă, beneficiarului lucrării, respectiv societății reclamante îi revenea obligația legală, imperativă prevăzută de art. 20 alin. 3 din aceeași lege de a se asigura lucrătorii din întreprinderi și/sau unități din exterior, care desfășoară activități în întreprinderea și/sau unitatea proprie, au primit instrucțiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate și sănătate în muncă, pe durata desfășurării activităților.
În acest sens sunt și prevederile art. 16 din același act normativ ce prevăd că ținând seama de mărimea întreprinderii și/sau a unității, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii și/sau reprezentanții acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informațiile necesare privind a) riscurile pentru securitate și sănătate în muncă, precum și măsurile și activitățile de prevenire și protecție atât la nivelul întreprinderii și/sau unității, în general, cât și la nivelul fiecărui post de lucru și/sau fiecărei funcții și b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) și (3).
A.. 2 .al textului stipulează în mod expres că angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere și/sau unitate exterioară, care desfășoară activități în întreprinderea și/sau în unitatea sa, să primească informații adecvat privind aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc acești lucrători.
Textul legal impune în sarcina beneficiarului lucrării obligația de a se asigura că toți cei ce își desfășoară activități în unitatea sa sunt în cunoștință de cauză cu privire la toate riscurile legale de securitatea în muncă, având în vedere răspunderea civilă a persoanei ce exercită îndrumarea și controlul în muncă, instituind în sarcina acesteia o obligație concretă a cărei nerespectare atrage răspunderea sa în condițiile Legii nr. 319/2006.
Mai mult, în cauză persoana decedată a întreprins operații speciale, ce presupuneau un risc și impuneau chiar eliberarea unui permis de lucru cu foc, în condițiile imperative ale Ordinului nr. 163/2007.
În aceste condiții pe lângă regulile generale de instruire a personalului cu privire la securitatea și sănătatea în muncă care ar putea fi acceptate ca fiind îndeplinite față de alte persoane prin fișa de instruire colectivă din 22.07.2011erau incidente și toate normele speciale de protecție și prevenire prevăzute în acest act normativ – Ordinul nr. 163 din 28 februarie 2007, pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor.
Din ansamblul probelor administrate – declarații martori I., P. C. și P. G., rezultă că operațiile de lucru cu focul erau cunoscute la nivelul societății S.C. E. S.A. cel puțin la nivelul angajaților P. C. șef de echipă ( declarație fila 221 dosar fond ) și P. G. ( declarație fila 196 dosar fond ).
Astfel, în ziua anterioară producerii accidentului la sediul E. s-au prezentat trei angajați ai societății S.C. Danoconstruct – victima N. Ghe, I. V. și B. S. transportând 3 tuburi de oxigen, butelie și aparat de sudură, toate acestea fiind descărcate în hala unde s-au desfășurat ulterior lucrările.
Mai mult, și în ziua de 12.06.2015 celor doi lucrători N. G. și I. V. li s-au eliberat permise de lucru cu focul, fiind evident astfel că aceștia desfășurau activități înscrise în art. 99 din Ordinul nr. 163/2007, respectiv efectuau lucrări de sudare, tăiere, lipire sau alte asemenea operațiuni care prezintă pericol de incendiu.
Devin astfel incidente prevederile acestui act normativ Ordinul nr. 163/2007, ce prevăd obligații specifice în sarcina șefului de sector al activității.
Efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operațiuni care prezintă pericol de incendiu, se pot executa numai după ce s-au luat măsuri pentru: evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile, golirea, spălarea, blindarea traseelor de conducte ori a utilajelor, aerisirea sau ventilarea spațiilor, dotarea locurilor de muncă cu mijloace de limitare și stingere a incendiilor.
Aceste lucrări se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc, în toate cazurile fiind obligatorii instruirea personalului de execuție, control și supraveghere asupra măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum și informarea serviciului privat/voluntar pentru situații de urgență.
În conformitate cu art. 100 din acest act normativ permisul de lucru cu foc, se întocmește în două exemplare, dintre care unul se înmânează șefului formației de lucru sau persoanei care execută operațiunile cu foc deschis, iar celălalt rămâne la emitent.
Prin art. 101 din Ordin se prevede, în mod expres că, șeful sectorului de activitate, atelier, secție, depozit, instalație etc. în care se execută operațiuni cu foc deschis are obligația să asigure măsuri pentru a) pregătirea locului; b) instruirea personalului; c) controlul după terminarea lucrării.
Rezultă astfel că, independent de obligațiile generale cu privire la securitatea în muncă, societății reclamante îi reveneau obligațiile specifice pentru activitatea de lucru focul, inclusiv cea de instruire a personalului, obligații ce se impuneau a fi realizate exclusiv de către șeful de sector.
Cum, în cauză societatea reclamantă nu a făcut dovada că s-a asigurat de instruirea personalului ce a prestat activități specifice în unitatea sa, potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 319/206 și nici că șeful de sector a îndeplinit cerințele din art. 101 din Ordinul nr. 163/2007, rezultă că în mod întemeiat s-a reținut din modul de producere a evenimentul că principala cauză a acestuia a fost lipsa de instruire a victimei în mod corespunzător, obligație ce revenea reprezentanților societății reclamante.
Chiar dacă la capitolul II pct. 2 din Convenția de sănătate, securitate în muncă și PSI pentru executarea de lucrări încheiată între . . la data de 27.07.2011 beneficiarului îi revenea obligația ”de a efectua un instructaj general al salariaților executantului privind factorii de risc din E.”, iar potrivit Cap. I pct. 6 -beneficiarul va instrui lucrătorii executantului privind ”măsurile ce trebuie respectate pentru evitarea factorilor de risc specifici unității și locului de muncă unde urmează executantul să-și desfășoare activitatea”, aceste prevederi contractuale nu înlătură dispozițiile speciale ale actelor normative, așa cum se prevede expres la art. III pct. 2 din convenția încheiată între cele două societăți “prezenta convenție nu substituie actele normative ce legiferează măsurile de securitate în muncă și PSI pe teritoriul României”.
Mai mult, Curtea reține că domeniul prevăzut de convenția de colaborare nr. 675/15.07.2005, dintre cele două societăți era extrem de limitat, activitățile de dezmembrare a unei construcții nefiind nicidecum executate în baza acestei convenții, ci în baza unor înțelegeri verbale dintre reprezentanții celor două societăți.
Convenția nr. 675/15.07.2005 a fost încheiată între S.C E. S.A. A. în calitate de achizitor și S.C. Danoconstruct . în calitate de furnizor, obiectul acesteia fiind – executarea activității legate de valorificarea deșeurilor industriale recuperabile pentru toate tipurile de deșeuri consemnate în anexă.
Potrivit acesteia achizitorul societatea S.C. DanConstrucut urma doar să primească și să deconteze prețul convenit pentru deșeurile din anexa la contract, pentru tipurile și cantitățile de deșeuri specificate, răspunzând potrivit art. 4 al convenției pentru toate pagubele produse de personalul propriu indiferent de condițiile în care acestea au survenit, pentru efectuarea transportului și încărcarea deșeurilor la depozitele furnizorului pe cheltuiala sa și pentru facă plata materialelor achiziționate.
În același timp, furnizorul S.C. E. S.A. s-a obligat doar să vândă tipuri de deșeuri la prețurile prevăzute în anexa la contract, transportul și încărcarea deșeurilor de la depozitele furnizorului către achizitor.
Prin urmare, obligațiile asumate de părți în domeniul securității în muncă, prin această convenție trebuie circumscrise prin prisma obligațiilor generate de aceasta, în condițiile în care potrivit clauzelor contractuale activitatea lucrătorilor S.C. Danconstruct în incinta E. se limita la preluarea unor deșeuri cu mijloace de transport proprii.
Convenția nu prevede executarea de sarcini de serviciu de către angajatul unei societăți, în beneficiul unei alte societăți la sediul acesteia, pe durata programului de muncă.
Din actele dosarului a rezultat că doar prin înțelegerea verbală dintre D. M. – membru în consiliul de administrație al achizitorului și C. M. – administrator al furnizorului s-a convenit ca anumite piese să fie debitate autogen la fața locului, operație total diferită de cea înscrisă în conținutul contractului ce presupunea personal calificat, activități de risc și respectarea unei legislații stricte, atât de dreptul muncii cât și de drept fiscal.
Pe cale de consecință, instruirea personalului nu se mai limita la accesul în incintă șe regulile generale așa cum era prevăzut în convenție, instruire posibil a fi făcută potrivit fișei de instruire colectivă invocată, ci trebuia să aibă în vedere toate normele legale speciale enunțate anterior.
Obligațiile de muncă ce impuneau eliberarea permisului de foc în mod evident au fost impuse în sarcina celor doi muncitori N. Ghe. Și I. V., aspect probat prin chiar emiterea acestor permise, în două zile consecutive, de către reprezentantul societății cu normele PSI, domnul P. G..
În ceea ce privește indicațiile date de șeful de echipă domnul P. C., se reține că există contradicție între probele administrate cu privire la acest aspect.
Astfel, martorul I. V.(fila 206 dosar fond) declară că domnul P. le-a spus ambilor sudori ce au de făcut, fără a fi instruiți indicându-le să taie toate conductele fără a face vreo precizare cu privire la suporții conductelor.
Martorul P. C. (declarația fila 211 dosar fond) arată că a indicat în mod expres faptul că conducta CLU nu trebuia tăiată, arătându-le estacada exterioară pe care mai rămăsese o singură conductă, precum și că a spus celor doi să nu taie suporții. care a comunicat celor doi muncitori să nu taie conducta CLU, aceste susțineri fiind confirmate de martorii audiați la instanța de fond,
Reținând ca fiind dovedit faptul că șeful de echipă a indicat verbal ce anume țevi urmau să fie tăiate și care urmau a fi păstrate, Curtea apreciază că, în mod evident, această comunicare nu poate fi reținută ca fiind “o instruire corespunzătoare” în sensul art. 101 din Ordinul nr. 163/2007.
Din coroborarea probelor rezultă că era obligația celor doi muncitori să taie anumite țevi ( martorul P. arată că cei doi muncitori au venit pentru a dezasambla țevile metalice iar debitarea urma să e realizeze cu ajutorul aparatului de sudură autogen ) iar o explicație lapidară în sensul de a nu o tăia pe una din mai multe țevi existente și alăturate întrucât conține combustibil ușor nu poate fi reținută ca o instruire adecvată a executantului.
Cu atât mai mult cu cât în cuprinsul permiselor de foc lucru cu foc nr. 134/12.06.2012 și nr. 135/13.06.2012 apare mențiunea „țevile metalice care urmează a fi debitate vor fi golite de apă sau combustibil lichid (dacă este cazul), ceea ce presupune existența unor țevi ce se impunea a fi golite.
Mai mult, deoarece permisul cu foc nu a fost finalizat, supraveghetorul lucrărilor cu foc nu trebuia să permită începerea lucrului, conform pct. 16 din Convenția de Sănătate și Securitate în Muncă și PSI pentru executarea de lucrări în incinta E. S.A., încheiată în data de 27.07.2011.
Începerea lucrului, fără perfectarea permisului de foc, este imputabilă exclusiv șefului de echipă care avea obligația de a se asigura că toate cerințele normative sunt îndeplinite pentru realizarea respectivei activități având și obligația unei supravegheri corespunzătoare.
Cu toate acestea șeful de echipă arată că nici nu a știut că s-a eliberat permisul de foc pentru ziua anterioară, când muncitorii executaseră operații identice de sudură iar lipsa de coordonare între angajații S.C.E. nu poate fi nicidecum pusă în sarcina victimei sau a angajatorului acestuia.
Din succesiunea evenimentelor rezultă că s-a permis realizarea operațiilor fără permisul de foc, în condițiile în care muncitorii s-au prezenta la locul de muncă la ora 8.10 minute, sarcina lor era de a tăia țevile, discuția cu P. C. a avut loc la aceeași oră iar accidentul a avut loc la ora 08.50.
Dacă s-ar accepta susținerile reclamantei s-ar ajunge la concluzia că cei doi lucrători ar fi trebuit să aștepte, fără să îndeplinească nicio sarcină de muncă de la ora 8.10, cel puțin până la ora 8.50 când a avut loc accidentul.
Cu toate acestea, șeful de echipă arată că i-a lăsat pe cei doi muncitori singuri părăsind centrala după ce le-a indicat ce au de făcut iar martorul P. G., reprezentantul PSI care întocmise permisul de foc și cunoștea că acesta nu are toate semnăturile aplicate, a văzut victima executând chiar sarcinile înscrise în respectivul permis – declarația fila 198 dosar fond.
Prin urmare, reținerea ca și cauză care au concurat la producerea evenimentului a faptului că:“nu a fost supravegheată desfășurarea lucrărilor de către șeful de sector P. C. nominalizat în permisul de foc nr. 135 din 13.06.2012, încălcându-se prevederile art. 39 alin. 9 litera d”, este întemeiată, solicitarea de anulare a acesteia urmând a fi respinsă.
Și cauza concurentă “neluarea tuturor măsurilor tehnice și de securitate a muncii pentru prevenirea producerii evenimentului în sensul că nu a fost golită, spălată și aerisită conducta de combustibil lichid ușor – centrala termică fiind scoasă din uz”, este în mod justificat reținută.
Nu poate fi primită susținerea reclamantei în sensul că nu aveau de ce să fie golite țevile de combustibil lichid întrucât țeava cu pricina nu urma a fi tăiată, în condițiile în care chiar în permisele de foc eliberate pentru două zile consecutive de societatea reclamantă este făcută mențiunea „țevile metalice care urmează a fi debitate vor fi golite de apă sau combustibil lichid (dacă este cazul).
Golirea țevilor de materiale combustibile în condițiile în care se întreprind operații de dezafectare este preventivă, obligatoriu a fi făcută pentru evitarea unor accidente, în acest sens fiind și dispozițiile art. 99 alin. 2 din Ordinul 163/2007, potrivit cărora efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operațiuni care prezintă pericol de incendiu, în instalații tehnologice cu risc de incendiu sau explozie, se se pot executa numai după ce s-au luat măsuri pentru: evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile, golirea, spălarea, blindarea traseelor de conducte ori a utilajelor, aerisirea sau ventilarea spațiilor, dotarea locurilor de muncă cu mijloace de limitare și stingere a incendiilor.
Mai mult, cum în mod corect a reținut autoritatea pârâtă lucrarea de dezafectare a centralei termice, s-a făcut cu încălcarea regulilor relative la disciplina în construcții.
O construcție este supusă normelor privind calitatea în construcții și după utilizarea acesteia chiar dacă nu este demolată ci doar dezafectată, astfel cum se prevede expres prin art. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, dispozițiile acestei legi aplicându-se construcțiilor și instalațiilor aferente acestora, denumite în continuare construcții, în etapele de proiectare, execuție și recepție a construcțiilor, precum și în etapele de exploatare și intervenții la construcțiile existente și de postutilizare a acestora, indiferent de forma de proprietate, destinație, categorie și clasă de importanță sau sursă de finanțare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător.
Conform art. 19 din Legea privind calitatea în construcții, postutilizarea construcțiilor cuprinde activitățile de dezafectare, demontare și demolare a construcțiilor, de recondiționare și de refolosire a elementelor și a produselor recuperabile, precum și reciclarea deșeurilor cu asigurarea protecției mediului potrivit legii iar în baza art. 27 lit. f din același act normativ proprietarii construcțiilor au ca obligație principală asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcțiilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Prin urmare, trimiterile autorității administrative la necesitatea obținerii autorizației, impusă prin art. 8 din Legea nr. 50/1991 sunt judicioase, obținerea avizelor necesare implicând și organizarea riguroasă a activității de dezafectare de către societatea reclamantă, chiar dacă nu implicau și demolarea construcției ( textul legal făcând referire distinctă la dezafectare).
Astfel, existența autorizației presupunea organizarea execuției conform unui proiect de execuție întocmit de ingineri de specialitate, un plan de lucru precum și o metodologie de lucru.
Prin autorizația corespunzătoare s-ar fi impus organizarea de șantier, cu respectarea tuturor normativelor impunând măsuri de pregătire a locului de muncă în vederea eliminării riscului de producere a unui accident și aprobarea unor instrucțiuni specifice de prevenire a incendiilor la lucrarea de dezafectare a centralei termice, astfel cum stabilesc prevederile art. 98 alin. 1 literele d și e și art. 101 lit. a și b din Ordinul nr. 163/2007.
De asemenea, organizarea responsabilă a activității implica inclusiv îndeplinirea obligațiilor înscrise în art. 12 alin. 1 din Legea nr. 319/2006, de a realiza evaluarea riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice și de a decide asupra măsurilor de protecție care trebuie luate și, după caz, asupra echipamentului de protecție care trebuie utilizat, susținerile reclamantei potrivit cărora este lipsită de relevanță lipsa autorizației fiind vădit nefondate.
În ceea ce privește constatarea de la litera r pct 1 și 2 ”angajatorul care înregistrează accidentul de muncă”, se constată că, față de cele din cuprinsul procesului-verbal de cercetare, appreciate ca fiind întemeiate și aceste rețineri , apar ca fiind corecte.
Conform dispozițiilor art. 32 alin. 2 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă ”accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de muncă, precum și la asigurător, potrivit legii” iar termenul de angajator desemnează, potrivit art. 5 lit. b din același act normativ ” persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv și care are responsabilitatea întreprinderii și/sau unității”.
Conform art. 136 din HG nr. 1425 din 11 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 ”(1) Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de contract, comandă sau alte forme legale încheiate în întreprinderea și/sau unitatea unui angajator, alta decât cea la care este încadrată victima, se înregistrează potrivit clauzelor prevăzute în acest sens în documentele încheiate. (2) În situația în care documentul încheiat nu prevede clauze în acest sens, clauzele nu sunt suficient de acoperitoare pentru toate situațiile sau clauzele sunt contrare prevederilor prezentelor norme metodologice, accidentul de muncă se înregistrează de către angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului”.
Cum, potrivit reținerilor anterioare, reclamanta este răspunzătoare de producerea accidentului, rezultă că măsurile de la litera r punctele 1 și punctul 2 a fost corect dispusă, după cum și cea de la pct. 2 ”. completa FIAM (…)” a fost legal impusă față de cele arătate anterior, coroborat cu prevederile art. 140 alin. 1 din HG nr. 1425/2006 ”în baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele împuternicite prin lege, angajatorul la care se înregistrează accidentul va completa FIAM”.
În ceea ce privește susținerea reclamantei relativă la lipsa autorizației de funcționare a societății S.C. Danconstruct . activități de sudură și pentru efectuarea de activități în afara propriului sediu, Curtea apreciază că toate aceste împrejurări nu fac altceva decât să releve culpa reclamantei în nerespectarea dispozițiilor legale.
Așa cum s-a arătat anterior, activitatea muncitorilor S.C. Danconstruct . reclamante s-a făcut în baza unei înțelegeri verbale între două persoane fizice din cadrul acestor societăți cu ignorarea regulilor din dreptul muncii, respectiv a normelor din domeniul relațiilor de muncă, de disciplina muncii și de securitate și sănătate în muncă, precum și a regulilor financiar contabile, deși muncitorul N. G. a desfășurat activități la sediul societății reclamante și în beneficiul acesteia.
Astfel, invocând carențele societății angajatoare, reclamanta își invocă propria culpă în organizarea muncii, acceptând prestarea muncii la sediul său în lipsa unui cadru contractual corespunzător.
Având în vedere toate considerentele expuse se constată plângerea ca fiind neîntemeiată urmând a fi respinsă, cu consecința menținerii actului administrativ atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Rejudecând în fond:
Respinge plângerea contravențională formulată de recurenta – reclamantă S.C. E. S.A., cu sediul în A., ., județ Teleorman, în contradictoriu cu intimatul – pârât I. T. DE MUNCĂ TELEORMAN, cu sediul în A., ., județ Teleorman, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.10.2015.
Președinte Judecător Judecător
C. A. P. C. FlorinIspas M. C.
Grefier
T. D.
Red. Judec. C.A. / ex.
T. Teleorman – Secția C.
Judec. T. Teleorman – M. M.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 170/2016.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 922/2015. Curtea de... → |
|---|
