Anulare act administrativ. Încheierea nr. 23/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Încheierea nr. 23/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 2050/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 23.06.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: H. P.

GREFIER: P. B. B.

Pe rol se află soluționarea cererii de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul HUȚANAȘU D. în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, T. G., C. P., D. A., D. S. și V. I., având ca obiect – „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, ia act că prin adresa înregistrată la data de 10.06.2015 STS a răspuns solicitării la acare a atașat un CD, precum și faptul că Secția 7 Poliție a răspuns solicitării instanței.

Reclamantul personal solicită verificarea poziției autovehiculelor în raport cu cel condus de T. G., care a intervenit ca urmare a apelului de la numărul de urgență 112. Mai arată că susține în continuare faptul că agenții V. I. și S. D. au participat la această intervenție, Secția 7 comunicând indicativul autovehiculului acestor doi agenți și solicită verificare faptului că aceștia au participat la intervenție. Mai arată că în măsura în care se va dovedii că acești doi agenți au participat la intervenție va solicita și extinderea cauzei cu privire la agentul S. D.. Mai arată că susține introducerea în cauză a acestuia deoarece intervenția acestui echipaj este discriminatorie. La solicitarea Curții, arată că la dosarul cauzei există suficiente probe din care să rezulte discriminarea.

Curtea, după deliberare, având în vedere că obiectul acțiuni îl reprezintă anularea Hotărârii CNCD, constată că extinderea cu privire la un alt agent reprezintă o probă pe baza căreia se poate ajunge la concluzia că hotărârea este neîntemeiată și apreciază ca inutilă extinderea cauzei având în vedere obiectul cauzei și susținerile formulate. Totodată, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamantul personal solicită admiterea acțiunii, anularea Hotărârii CNCD și constatarea discriminării, arătând că va dezvolta pe larg în concluziile scrise ce urmează a fi depuse la dosar.

Curtea, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 396 C.pr.civ., urmează să amâne pronunțarea la data de 30.06.2015.

Pentru aceste motive,

DISPUNE :

Amână pronunțarea la data de 30.06.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

H. P. P. B. B.

DOSAR nr._

Î N C H E I E R E

Ședința publică din data de 30 iunie 2015

CURTEA,

În aceeași constituire și pentru aceleași motive,

DISPUNE :

Amână pronunțarea la data de 07.07.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

H. P. P. B. B.

DOSAR nr._

Î N C H E I E R E

Ședința publică din data de 07 iulie 2015

CURTEA,

În aceeași constituire și pentru aceleași motive,

DISPUNE :

Amână pronunțarea la data de 14.07.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

H. P. P. B. B.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR nr._

SENTINȚA nr. 2050

Ședința publică din data de 14.07.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: H. P.

GREFIER: P. B. B.

Pe rol se află soluționarea cererii de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul HUȚANAȘU D. în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, T. G., C. P., D. A., D. S. și V. I., având ca obiect – „anulare act administrativ”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților sa depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 30.06.2015, 07.07.2014 și ulterior 14.07.2015, când a hotărât următoarele.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Asupra cauzei civile de față, constată că prin cererea înregistrată la această instanță cu nr._, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, T. G., C. P., D. A., D. S. și V. I. anularea Hotărârârii nr. 159 din 12.03.2014 emisă în dosarul nr. 777/2013 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în principal, să constate că faptele sesizate de reclamant în sesizarea la CNCD sunt fapte de discriminare în temeiul din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor faptelor de discriminare republicată și să oblige pârâtul să aplice sancțiunea contravențională adecvată, iar în subsidiar, ca instanța să oblige pârâtul să refacă investigația în cauză.

În motivarea în fapt a cererii reclamantul arată în esență că CNCD nu a administrat întreg probatoriul propus de către petent, nu și-a îndeplinit rolul activ pentru investigarea faptei de discriminare, a aplicat în mod greșit principiul inversării sarcinii probei în cazurile de discriminare, a emis o hotărâre bazată pe motive contradictorii și extinde eronat obiectul cererii, având ca rezultat indirect respingerea probei cu înscrisul reprezentând procesul-verbal PA nr._ din 23.06.2013, care stă la baza aplicării amenzii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.137/2000 și Legii nr.544/2004, iar în susținerea acesteia, reclamantul a depus la dosarul cauzei copie de pe petiția formulată, de pe hotărârea contestată și înscrisuri referitare la dosarul de discriminare ce face obiectul cauzei.

La data de 25.06.2014 pârâtaul CNCD a depus la dosarul cauzei hotărârea contestată și actele care a stat la baza emiterii acesteia.

La data de 03.07.2013 pârâta DGPMB a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

La data de 02.10.2014 reclamantul a depus la dosarul cauzei o . înscrisuri.

La data de 02.10.2014 reclamantul a formulat o cerere modificatoare de acțiune prin care a înțeles să extindă cadrul procesual solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului pe V. I., atașând înscrisuri în susținerea acestei cereri.

La data de 06.10.2014 pârâtul CNCD a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

La data de 15.10.2014, reclamantul a depus adresa DGPMB nr._/29.09.2014 și răspunsuri la întâmpinările formulate de CNCD și DGPMB.

De asemenea, la data de 09.12.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Prin încheierea din data de 16.12.2014 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului V. I., iar la data de 19.12.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

La data de 10.02.2015 reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere de probatorii și solicitare de înscrisuri de la pârâta DGPMB, depunând înscrisuri.

Prin încheierea din data de 10.03.2015, Curtea a respins excepția lipsei procedurii prealabile și a încuviințat în parte cererea de probatorii formulată de reclamant.

În cauză a fost admisnistrată proba cu înscrisuri, Curtea efectuând adrese către Secția 7 de Poliție și Serviciul Telecomunicații Speciale, pentru relații la solicitarea reclamantului.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea a reținut următoarele:

Reclamantul s-a adresat pârâtului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în data de 14.11.2013 cu petiția nr._, prin care a sesizat fapte de discriminare pe criterii sexuale petrecute în datele de 23.06.2013 și 19.07.2013, de către agenții de poliție din cadrul Secției 7 Poliție solicitând sancționarea corespunzătoare a acestora în măsura în care sunt motivate de atitudini discriminatorii.

În cuprinsul petiției, reclamantul a descris amănunțit incidentele din data de 23.06.2013, că apelul numitului P. M. D. la „112” nu conținea vreo indicație că acesta se plânge de vreo faptă de prostituție sau vreo altă faptă de încălcare a ordinii publice de natură a justifica intervenția un număr disproporționat de agenți de poliție, că agenții i-au adresat injurii și alte expresii jignitoare în legătură cu orientarea sa sexuală, depășindu-și atribuțiile legale, și care nu au intervenit față de amenințările cu moartea proferate de P. M. D.. Reclamantul a sesizat că am fost dus în mod abuziv la Secția 7, deși fusesem identificat la locul intervenției și a primit o amendă contravențională și a sesizat comportamentul discriminatoriu al agenților de poliție din data de 19.07.2013 când aceștia au făcut din nou referire la orientarea sa sexuală, l-au identificat fără temei și l-au amenințat să nu mai frecventeze zona respectivă.

În cuprinsul hotărârii contestate, CNCD redă în rezumat susținerile petentului din petiție și din timpul audierii din data de 12.12.2013, a identificat trei fapte asupra cărora petentul solicită analiza și sancționarea conform OG nr.137/2000, republicată, respectiv: afirmațiile din data de 23.06.2013, sancțiunea contravențională și afirmațiile din data de 19.07.2013.

Curtea reține însă că în cuprinsul petiției, reclamantul a sesizat mai multe aspecte ce ar fi trebuit analizate de către Consiliu, din punct de vedere al discriminării pe criterii sexuale, care vizau comportamentul agenților de poliție, atât din punct de vedere al tratamentului legal dar și comportamental, pe de o parte, pe de altă parte, C., după ce reține aceste trei aspecte, redă dispozițiile incidente, respectiv art.14 din CEDO și art.1 din Protocolul 12 la CEDO, face o analiză a noțiunii de discriminare directă din art.2 alin.1 din OUG nr.137/2000 și apoi hotărăște că faptele nu intră sub incidența OG nr.137/2000, pentru motivul că reclamantul nu a dovedit faptele, deși avea sarcina probei.

Instanța de contencios administrativ constată că hotărârea contestată nu prezintă un minim de analiză a faptelor sesizate prin petiție și nu face nicio vorbire despre fiecare faptă în parte, în condițiile în care relatările părților cuprindeau suficiente elemente pentru a efectua un minim de probatoriu în acest sens, iar petentul a atașat o copie după procesul-verbal PA nr._, o copie a raportului agentului T. G. atașat la răspunsul intimatei în cauza civilă nr._/300/2013 - Judecătoria Sector 2 București, o copie a plângerii nr. 1.718.620/22.08.2013 către DGPMB, o copie a răspunsului DGPMB nr. 1.718.620/06.09.2013 și o copie pe CD a înregistrării audio din 19.07.2013 și a solicitat CNCD amânarea luării unei decizii până la lămurirea aspectelor sesizate, în contextul în care se afla pe rol plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de contravenție.

Plângerea contravențională a fost soluționată prin sentința civilă nr.1751/13.02.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în dosarul nr._/300/2013, definitivă prin neapelare, prin care a fost admisă plângerea și anulat procesul-verbal de contravenție . nr._/23.06.2013, care a făcut obiectul și Consiliului, considerentele reținute de instanță fiind relevante, din punct de vedere al Curții, în soluționarea petiției de către CNCD, cu atât mai mult cu cât fusese pronunțată înainte cu o lună de emiterea Hotărârii nr.159 din data de 12.03.2014 și se afla la dosarul cauzei, după cum rezultă din documentația care a stat la baza emiterii hotărârii, comunicată prin adresa nr.8243/23.06.2014, instanței de judecată.

În fața instanței a fost administrat probatoriu, cu relevanță în ceea ce privește faptele sesizate de reclamant CNCD, care nu au făcut analizei pârâtului, corespondență purtată cu DGPMB, Fișa de eveniment pentru noaptea de 22-23.06.2013; situația apelurilor la Serviciul 112 București; numele agenților indicativul mașinii și al terminalelor GPS pentru serviciul de patrulare din noaptea respectivă, Fișa operatorilor de poliție și Fișă comentarii operator de poliție, prezentate electronic pe CD, transmise instanței de către Serviciul de Telecomunicații Speciale-Direcția pentru Apel Unic de Urgență, care conțin informații cu relevanță informativă în soluționarea cauzei de față.

Prin urmare, reținând că pârâtul nu a făcut o analiză pe fond a faptelor de discriminare cu care a fost sesizat și nu a soluționat practic petiția reclamantului, deși existau elemente probatorii neadministrate și neanalizate, Curtea urmează să admită contestația, să anuleze Hot. nr. 159/12.03.2014 a CNCD și să oblige pârâta să procedeze la o nouă analiză a dosarului nr. 777/2013, cu privire la petiția nr._/14.11.2013, în raport cu dispozițiile OG nr. 137/2000

Curtea nu are competența de a constata existența faptelor de discriminare și de a aplica amenda contravențională, acest lucru fiind apanajul exclusiv al autorității pârâte după ce procedează la analiza pe fond a petiției și probatoriului și dacă ajunge la concluzia că faptele intră sub incidența OG nr.137/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte contestația formulată de reclamantul HUȚANAȘU D. în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, T. G., C. P., D. A., D. S. și V. I..

Anulează Hotărârea nr. 159/12.03.2014 a CNCD. Obligă pârâta să procedeze la o nouă analiză a dosarului nr. 777/2013, cu privire la petiția nr._/14.11.2013, în raport cu dispozițiile OG nr. 137/2000.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 14.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

H. P. P. B. B.

Red: HP

Tehnored: HP /PBB

10 ex. /

Comunicat 2 ex. ………………….

Grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Încheierea nr. 23/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI