Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 440/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 440/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 440/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 440
Ședința publică din data de 11.02.2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: R. M. V.
GREFIER: C. I. Ș.
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta V. S., în contradictoriu cu pârâții I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ și I. TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legală îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea reține dosarul în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, excepție invocată de pârâtul I. Teritorial Al Poliției De Frontieră Iași, dar prin prisma unei alte motivări.
CU R T E A,
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 02.12.2015 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ reclamanta V. S., în contradictoriu cu pârâții I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ și I. TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI a formulat contestație împotriva măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României comunicată prin adresa nr._/17.11.2015, solicitând anularea măsurii interzicerii de a intra pe teritoriul României dispusă de IGPF.
Pârâtul I. TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, necompetența materială a Curții de Apel București, cu motivarea că instanță competentă a soluționa cererea de anulare a măsurii anulării permisului de mic trafic este tribunalul raportat la emitentul actului, respectiv șeful Punctului de Trecere a Frontierei Stânca. De asemenea, aceasta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.
Pârâtul I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ a depus și el întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată.
La termenul de judecată de astăzi, Curtea a rămas în pronunțare asupra excepție necompetenței materiale invocată de pârâtul I. Teritorial Al Poliției De Frontieră Iași, excepție de procedură, absolută și dilatorie, care se va admite pentru considerentele ce succed:
Obiectul acțiunii introductive de instanță îl constituie, după cum a subliniar reclamanta și prin răspunsul la întâmpinare, măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României comunicată prin adresa nr._/17.11.2015.
„Interzicerea intrării în România se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de I. G. pentru Imigrări sau de organele poliției de frontieră și în situația în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum și împotriva străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) și art. 8 alin. (2) lit. a) - b^1) sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h)”, după cum se arată în art. 106 ind. 3 alin. 2 din OUG nr. 194/2002. Potrivit art. 8 alin. 2 lit. b ind. 1 Organele poliției de frontieră pot să nu permită . statului român și în următoarele situații:au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obținerea vizei sau, după caz, la ., au încălcat regimul vamal ori au trecut sau au încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României.
Cât privește instanța competentă în soluționarea contestației introduse împotriva măsurii interzicerii intrării în România, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 106 ind. 3 alin. 5 din același act normativ, conform căruia „Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură”.
Or, în cauză, formațiunea care a dispus această măsură este Punctul de Trecere a Frontierei Stânca din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași (fila 9 dosar), acesta din urmă atrăgând, așadar competența specială a Curții de Apel Iași.
Sub acest aspect, nu pot fi primite susținerile Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, potrivit cărora măsura interzicerii intrării s-ar fi dispus de către I. G. al Poliției de Frontieră.
Afirmațiile sale sunt contrazise de faptul că I. G. al Poliției de Frontieră este cel care doar aprobă măsura dispusă de organul teritorial de frontieră, fiind vorba despre măsuri administrative diferite, după cum, dacă ar fi fost reale aceste susțineri, legiuitorul nu ar mai fi făcut vorbire în art. 106 ind. 3 alin. 5 din OUG nr. 124/2002 despre „curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură”, în toate cazurile competența urmând a fi stabilită în favoarea Curții de Apel București, în a cărei circumscripție se află sediul IGPF - organ central.
Nu mai puțin, Curtea observă că Nota-Raport întocmită de IGPF (prin care se aprobă măsura dispusă de ITPF Iași – fila 59 dosar) constituie un act ulterior și distinct de acela contestat de reclamantă, adresa nr._/17.11.2015 emisă de ITPF Iași - Punctul de Trecere a Frontierei Stânca.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta V. S. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat F. D., Iași, ..13-5 mezanin, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ sector 6, București, . și I. TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI cu sediul în B., ., J. B. în favoarea Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. V.C. I. Ș.
Red./Tehored. RMV/ex. 5/24.02.2016
3 comunicări/
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 434/2016. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 340/2016.... → |
|---|








