Pretentii. Decizia nr. 660/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 660/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 660/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2016:024._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.660
Ședința publică de la 11.02.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
JUDECĂTOR: A. G. F.
JUDECĂTOR: O. D. P.
GREFIER: E. D. C.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1828/13.03.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SCHUSTER G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal al cauzei făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Curtea lasă cauza la a doua strigare, potrivit art.121 alin.5 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015.
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Curtea declară deschise dezbaterile și având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1828/13.03.2015, Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, a respins cererea în ceea ce o privește pe pârâta Administrația F. pentru Mediu ca fiind introdusă împotriva unei entități administrative fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea privind pe reclamantul S. C. M. în contradictoriu cu pârâții Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice și Administrația F. pentru Mediu și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, a obligat pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice să restituie reclamantului suma de 13.332 lei, încasată cu titlu de taxa pe poluare, cu dobânda legală în materie fiscală, calculată cu începere din data de 05.05.2010 și până la data stingerii obligației de restituire, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins cererea în rest ca fiind neîntemeiată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei sumele ce fac obiectul cererii introductive.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat pârâta Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI invocând în drept disp. art. 488 pct. 8 NCPC.
În motivarea cererii de recurs a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 4.
În acest sens a invocat dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, art.3 alin. 5-8 din HG 686/2008 potrivit cărora taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării și încasării acestei taxe, conform art. 5 alin. 4 din OUG 50/2008.
Taxa nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 4, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția pârâtă si intimata - reclamanta nu exista nici un raport juridic fiscal privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care excepția invocată este întemeiată
Pe fondul cauzei a invocat disp. art.1-33 din Legea 157/2005, disp. art. 148 alin.2 din Constituție susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, dar autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Recurenta apreciază că art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene nu se aplică în cauză, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conform art.4 din OUG 50/2008, iar reclamanta nu se încadrează în situațiile prev. de art. 3 alin.2 din această ordonanță.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocă si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționează că această directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizează ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene și că 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
De esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, învederează instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care își exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Recurenta a mai arătat că restituirea solicitată nu se încadrează în niciuna dintre situațiile stabilite de art. 117 lit.a-h din OG 92/2003, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege, iar reclamantei nu îi sunt aplicabile disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008.
In ceea ce privește obligarea la plata dobânzii fiscale reglementata de art.124 alin.(1) din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, apreciază ca hotărârea este nelegala, întrucât intimatul - reclamant nu se încadrează in dispozițiile art.117 Cod Procedura Fiscala pentru a fi îndreptățită la restituirea taxei pe poluare, ci aceasta a fost stabilita in conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2008.
Potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
A mai fost criticată și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu se află în culpă procesuală, nu a determinat aceste cheltuieli prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, neputând fi reținute în sarcina sa aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor personale.
La dosar a fost depusă copia contractului de vânzare drepturi litigioase încheiat la data de 12.11.2015 între reclamant, în calitate de vânzător, și SCHUSTER G., în calitate de cumpărător, având ca obiect drepturile litigioase ce formează obiectul prezentei cauze, astfel că, la solicitarea lui SCHUSTER G., s-a dispus citarea acesteia în cauză în calitate de intimată.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP sector 4, având în vedere că aceasta este emitenta deciziei de calcul al taxei de poluare în baza căreia a fost achitată de către reclamant taxa a cărei restituire o solicită în prezenta cauză.
Prin achitarea acestei taxe a luat naștere un raport juridic fiscal între reclamant și organul fiscal, Administrația F. pentru Mediu nefiind parte a acestui raport juridic prin prisma faptului că taxa constituie venit la bugetul F. pentru mediu pe care această Administrație îl gestionează.
Mai mult, reclamantul a solicitat organului fiscal restituirea taxei de poluare, iar în prezenta cauză contestă refuzul nejustificat al acestuia de restituire, deci un act administrativ asimilat emis de AFP sector 4 și nu de Administrația F. pentru Mediu, astfel că se justifică reținerea calității procesuale pasive a AFP sector 4.
În mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamanta fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne.
Faptul că reclamantei nu îi sunt aplicabile disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008 nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce restituirea taxei de poluare a fost solicitată având în vedere încălcarea normelor comunitare de către actul normativ intern care reglementează această taxă și nu în raport de împrejurarea că se încadrează în prevederile art.8 și art. 9 din ordonanță.
Critica referitoare la acordarea dobânzii este nefondată, având în vedere Hotărârea CJUE din 18.04.2013 pronunțată în cauza C-565/11 care privește interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective.
CJUE a stabilit că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
În acest sens s-a reținut că principiul efectivității impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Nefondată este și critica referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect instanța de fond făcând aplicarea disp. art. 453 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Singura condiție reglementată de acest text de lege pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată este aceea ca partea să piardă procesul, condiție îndeplinită în speță.
Culpa procesuală la care se referă recurenta este dedusă din expresia „partea care pierde procesul”, aceasta aflându-se la baza obligației de plată a cheltuielilor de judecată, și nu aspectele privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, aspecte invocate în cererea de recurs.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prev. de art.488 pct.8 C.pr.civ. invocat de recurentă, Curtea, în temeiul art. 496 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 4 A FINAN ȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2 împotriva sentinței civile nr.1828/13.03.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SCHUSTER G., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2 și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294 Corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 11.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. A. G. O. D.
C. F. P.
GREFIER,
E. D. C.
Red.th.red.CCM
5ex.16.02.2016
Tribunalul București-Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal
Judecător fond-A. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 300/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 434/2016. Curtea de... → |
|---|
