Alte cereri. Decizia nr. 99/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 624/36/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 99/CA
Ședința publică din data de 29 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător A. P.
Judecător C. R.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare promovată de contestator . cu sediul în M., .. 1, ., J. C. împotriva Deciziei nr. 585/CA/26.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., ., nr. 18, J. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru contestatoare av.M. Veriotti, conform împuternicirii avocațiale nr.338/22.10.2014 depusă la fila 10 dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod.pr.civ..
Prezenta acțiune este timbrată cu 100 lei taxă de timbru conform chitanței nr._/05.11.2014 atașată la fila 9 dosar și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, măsurile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 c.pr.civ.
Av.M. Veriotti pentru contestator ., învederează instanței că nu mai are alte probe de administrat sau cereri de formulat, nici excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată, solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea, față de susținerile reprezentantului contestatoarei că nu mai are alte probe de administrat sau cereri de formulat, nici excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pentru dezbateri:
Av.M. Veriotti pentru contestator . solicită admiterea contestației în anulare în sensul desființării ambelor hotărâri, urmând a se stabili termen pentru rejudecarea recursului, menționând ca temei aplicabil acțiunii deduse judecății dispozițiile art.317 Teza a II a Cod.pr.civ. acțiunea fiind introdusă înainte de . Noului Cod procedură civilă. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, constată încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare .
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul S.C. T. M. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei nr. 402/13.12.2012, a Deciziei de impunere nr._/21.09.2012 și a Raportului de inspecție fiscală; suspendarea executării actelor administrative, până la soluționarea acțiunii ; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
Prin Sentința civilă nr.530/14.02.2014, Tribunalul C. a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Directia Generala a Finantelor Publice C., pentru următoarele considerente:
Analizând acțiunea în contencios administrativ și contestația fiscală formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere, Tribunalul a apreciat că nu se impune verificarea prescrierii dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale aferente perioadei 01.07._06, regimului fiscal al facturii nr._/29.03.2007 emisa de .. și cheltuielilor de protocol calculate de organul de control, întrucât aceste chestiuni nu au fost invocate prin contestația administrativ-fiscală și nu au făcut obiectul analizei organului fiscal la pronunțarea Deciziei nr. 402/13.12.2012.
A reținut prima instanță că prin contestația înregistrată sub nr._/06.11.2011, reclamanta a contestat în parte Decizia de impunere nr._/21.09.2012, cu privire la următoarele obligații fiscale suplimentare de plată: impozit pe profit în sumă de 227.020 lei; majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 95.735 lei; penalități de întârziere impozit pe profit în sumă de 34.064 lei; TVA stabilită suplimentar în sumă de 379.883 lei; majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 130.168 lei; penalități de întârziere TVA în sumă de 64.134 lei, decizia fiind contestată parțial pentru sursa taxa pe valoarea și a apreciat că Decizia nr. 402/13.12.2012 și Decizia de impunere nr._/21.09.2012 sunt legale.
A constat judecătorul fondului următoarele:
- Referitor la pct.1.1. din raportul de inspecție fiscală: suma totală de 32.286 lei nu este deductibilă întrucât nu reprezintă cheltuieli cu dobânzi bancare ci rambursări rate de credit, fiind avute în vedere prevederile art.21 alin.1 și alin.3 lit.h din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare.
- Referitor la pct.1.2. din raportul de inspecție fiscală - fiind avute în vedere prevederile art.21 alin.1 și alin.3 lit.i din Codul fiscal, art.24 alin.2, alin.6, alin.7, alin.8 și alin.9 Codul fiscal, dispozițiile incidente din Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin OMFP nr. 3055/2009, cuprinse în capitolul 8.2.3.3. - Cheltuieli ulterioare, art.106 și art.107, precum și prevederile art.1, 2, 3 și art.8, 18, 19 și 20 din Legea nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, republicată și faptul că, potrivit facturii de achiziție nr._/28.11.2007, obiectul achiziției îl constituie un cazan de oțel, care se circumscrie noțiunii de mijloc fix, și nu servicii de reparații/întreținere, s-a reținut că în mod legal organul fiscal a stabilit că înregistrarea acestei cheltuieli trebuia să se facă în contul de mijloace fixe și nu de cheltuieli.
De altfel, chiar în cererea de chemare în judecată reclamanta arată că respectivul cazan de oțel achiziționat a înlocuit un alt cazan, care a fost casat. Ori, potrivit aceleiași Legi nr. 15/1994R, casarea intervine cu privire la mijloacele fixe, fiind astfel recunoscut că și cazanul casat avea natura unui mijloc fix, ceea ce confirmă interpretarea în sensul că și cazanul achiziționat are aceeași natură.
Cu privire la existența hotărârii A. din data de 28.11.2007, prin care societatea ar fi optat pentru metoda amortizării accelerate, instanța de fond a constatat că în cauză nu există dovada că această hotărâre ar fi fost prezentată organului de control sau celui de soluționare a contestației, și în mod judicios pârâtul afirmă că dacă această hotărâre, care datează de la aceeași dată a achiziției cazanului, ar fi existat, reclamanta ar fi înregistrat cazanul în contul de mijloace fixe cu amortizare accelerată .
- Referitor la pct.1.3. din raportul de inspecție fiscală - neprezentarea proceselor verbale de recepție a lucrărilor efectuate de către . S.R.L., având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 4 lit. m din Legea 571/2003, prevederile pct. 48 din H.G. 44/2004, art.145, 146alin.1 și 2 și art.146 alin.1 lit.a și b din Codul fiscal, instanța a stabilit, în raport cu apărările reclamantei, că organului de soluționare a contestației nu i-au fost înaintate procese-verbale de recepție ci situații de plată, depuse după soluționarea contestației, și că reclamanta nu face dovada că serviciile executate au avut caracter ocazional, dimpotrivă, se observă că acestea s-au desfășurat pe parcursul a patru luni.
S-a apreciat că în mod legal a reținut pârâta că reclamanta trebuia să facă dovada realității serviciilor si lucrărilor consemnate in situațiile de lucrări în condițiile art. 48 din Norme și că în lipsa acestor dovezi, în mod corect s-a stabilit de către organul fiscal că sunt nedeductibile fiscal cheltuielile în sumă totală de 213.213 lei și nu s-a acordat drept de deducere pentru TVA deductibilă aferentă în sumă totală de 40.510 lei.
- Referitor la pct.1.4. din raportul de inspecție fiscală, respectiv înregistrarea cu întârziere în evidența contabilă, în lunile februarie 2009, martie 2009 și noiembrie 2010, a unor facturi fiscale emise către diverși clienți, prima instanță a arătat că potrivit prevederi din alin. (A) (Norme Metodologice din 2008) la data 01-ian-2011 pentru Art. 6 din capitolul I(A) Norme generale
1. Persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr.82/1991, republicata, consemnează operațiunile economico-financiare, în momentul efectuării lor, în documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în contabilitate (jurnale, fise si alte documente contabile, după caz).
2. Documentele justificative trebuie sa cuprindă următoarele elemente principale:
- denumirea documentului;
- denumirea/numele si prenumele si, după caz, sediul/adresa persoanei juridice/fizice care întocmește documentul;
- numărul documentului si data întocmirii acestuia;
- menționarea parților care participa la efectuarea operațiunii economico -financiare (când este cazul);
- conținutul operațiunii economico-financiare si, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;
- datele cantitative si valorice aferente operațiunii economico-financiare efectuate, după caz;
- numele si prenumele, precum si semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atribuții de control financiar preventiv si ale persoanelor în drept sa aprobe operațiunile respective, după caz;
- alte elemente menite sa asigure consemnarea completa a operațiunilor efectuate.
Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condițiile în care furnizează toate informațiile prevăzute de normele legale în vigoare.
3. În cuprinsul oricărui document emis de către o societate comerciala trebuie sa se menționeze si elementele prevăzute de legislația din domeniu, respectiv forma juridica, codul unic de înregistrare si capitalul social, după caz.
4. Documentele justificative provenite din tranzacții/operațiuni de cumpărare a unor bunuri de la persoane fizice, pe baza de borderouri de achiziții, pot fi înregistrate în contabilitate numai în cazul în care se face dovada intrării în gestiune a bunurilor respective.
5. În cazul în care documentele se refera la cheltuieli pentru prestări de servicii efectuate de persoane fizice impuse pe baza de norme de venit, pentru a fi înregistrate în contabilitate, acestea trebuie sa aibă la baza contracte sau convenții civile, încheiate în acest scop, si documentul prin care se face dovada plătii, respectiv dispoziția de plata/încasare.
6. În conformitate cu prevederile Legii nr.82/1991, republicata, contabilitatea se tine în limba româna si în moneda naționala. Contabilitatea operațiunilor efectuate în valuta se tine atât în moneda naționala, cât și în valuta, potrivit reglementarilor elaborate în acest sens. Documentele justificative si financiar-contabile pot fi întocmite si într-o alta limba si alta moneda daca acest fapt este prevăzut expres printr-un act normativ (de exemplu, Codul fiscal, referitor la factura).
7. Documentele contabile - jurnale, fise etc. -, care servesc la prelucrarea, centralizarea si înregistrarea în contabilitate a operațiunilor consemnate în documentele justificative, întocmite manual sau prin utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automata a datelor, trebuie sa cuprindă elemente cu privire la:
- felul, numărul si data documentului justificativ;
- sumele corespunzătoare operațiunilor efectuate;
- conturile sintetice si analitice debitoare si creditoare;
- semnăturile pentru întocmire si verificare, după caz.
8. Înscrierea datelor în documente se face cu cerneala, cu pix cu pasta sau prin utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automata a datelor, după caz.
9. Regimul juridic al documentelor în forma electronica, ce conțin date privind operațiunile economice de schimb sau vânzare de bunuri ori servicii între persoane care emit si primesc facturi, bonuri fiscale sau chitanțe în forma electronica, este stabilit de Legea nr.260/2007 privind înregistrarea operațiunilor comerciale prin mijloace electronice.
Facturile si chitanțele în forma electronica, emise fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea mai sus menționata, nu au calitatea de document justificativ, în înțelesul prevederilor Legii nr.82/1991, republicata
10. În documentele justificative si în cele contabile nu sunt admise ștersături, modificări sau alte asemenea procedee, precum si lăsarea de spatii libere între operațiunile înscrise în acestea sau file lipsa. Erorile se corectează prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrei greșite, pentru ca acestea sa poată fi citite, iar deasupra lor se scrie textul sau cifra corecta. Corectarea se face în toate exemplarele documentului si se confirma prin semnătura persoanei care a întocmit/corectat documentul justificativ, menționându-se si data efectuării corecturii.
11. În cazul documentelor justificative la care nu se admit corecturi, cum sunt cele pe baza cărora se primește, se eliberează sau se justifica numerarul, ori al altor documente pentru care normele de utilizare prevăd asemenea restricții, documentul întocmit greșit se anulează si rămâne în carnetul respectiv.
La corectarea documentului justificativ în care se consemnează operații de predare-primire a valorilor materiale si a mijloacelor fixe este necesara confirmarea, prin semnătura, atât a predătorului, cât si a primitorului.
12. În cazul completării documentelor prin utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automata a datelor, corecturile sunt admise numai înainte de prelucrarea acestora, menționându-se data rectificării si semnătura celui care a făcut modificarea. Documentele prezentate în listele de erori, anulari sau completări (pe baza cărora se fac modificări în fișiere sau în baza de date a unității) trebuie sa fie semnate de persoanele împuternicite de conducerea unității.
13. În cazul în care prelucrarea documentelor justificative se face de către un tert (persoana fizica sau juridica), în relațiile dintre terți si unitățile beneficiare este necesar ca pentru efectuarea corespunzătoare a înregistrărilor în contabilitate sa se respecte următoarele reguli:
- documentele justificative sa fie întocmite corect si la timp de către unitățile beneficiare, acestea răspunzând de realitatea datelor înscrise în documentele respective;
- documentele contabile, întocmite de terți pe baza documentelor justificative, trebuie predate unitarilor beneficiare la termenele stabilite prin contractele sau convențiile civile încheiate, terții răspunzând de corectitudinea prelucrării datelor;
- în condițiile în care prestatorul de servicii de prelucrare a documentelor nu este persoana fizica sau juridica autorizata potrivit Ordonanței Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiza contabila si a contabililor autorizați, republicata, unitățile beneficiare trebuie sa efectueze verificarea documentelor contabile obținute de la terți, în sensul cuprinderii tuturor documentelor justificative predate pentru prelucrare, al respectării corespondentei conturilor si exactității sumelor înregistrate.
14. În vederea înregistrării în jurnale, fise si în celelalte documente contabile a operațiunilor economico-financiare consemnate în documentele justificative, potrivit formelor de înregistrare în contabilitate utilizate de unități, se poate face contarea documentelor justificative, indicându-se simbolurile conturilor sintetice si analitice, debitoare si creditoare, în conformitate cu planul de conturi general aplicabil.
Înregistrările în contabilitatea sintetica si analitica se fac pe baza de documente justificative, fie document cu document, fie pe baza unui centralizator în care sunt înscrise mai multe documente justificative al căror conținut se refera la operațiuni de aceeași natura si perioada.
În cazul operațiunilor contabile pentru care nu se întocmesc documente justificative, înregistrările în contabilitate se fac pe baza de note de contabilitate care au la baza note justificative sau note de calcul, după caz.
În cazul stornărilor, pe documentul inițial se menționează numărul si data notei de contabilitate prin care s-a efectuat stornarea operațiunii, iar în nota de contabilitate de stornare se menționează documentul, data si numărul de ordine ale operațiunii care face obiectul stornării.
Corectarea înregistrărilor făcute în contabilitate se face numai pe baza notelor de contabilitate întocmite în acest scop.
Înregistrările în contabilitate se fac cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor după data de întocmire sau de intrare a acestora în unitate si sistematic, în conturi sintetice si analitice, în conformitate cu regulile stabilite pentru fiecare forma de înregistrare în contabilitate. Înregistrările în contabilitate se pot face manual sau utilizându-se sistemele informatice de prelucrare automata a datelor.
141. Înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economico-financiare se efectuează, de regulă, lunar.
142. Prin excepție de la prevederile pct. 141, entitățile care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro pot înregistra în contabilitate operațiunile economico-financiare la alte perioade decât lunar, dar nu mai târziu de data pentru care se întocmesc declarațiile privind impozitul pe profit, respectiv data situațiilor financiare anuale sau a raportărilor contabile stabilite potrivit legii. În acest caz, înregistrarea în contabilitate se efectuează pe baza documentelor justificative sau a unui centralizator în care sunt înscrise mai multe documente justificative al căror conținut se referă la operațiuni de aceeași natură și la aceeași perioadă, situație în care documentele justificative se anexează la acesta. În mod similar, înregistrarea în Registrul-jurnal și Cartea mare se efectuează pentru aceeași perioadă.
143. Pentru determinarea plafonului prevăzut la pct. 142 se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar precedent.
15. Factura se întocmește si se utilizează în conformitate cu prevederile Codului fiscal.
Pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii pentru care persoanele impozabile sunt scutite fără drept de deducere a taxei pe valoarea adăugata si nu sunt obligate sa întocmească facturi, în conformitate cu prevederile Codului fiscal si ale normelor metodologice de aplicare a acestuia, operațiunile economice se înregistrează în baza contractelor încheiate între părți si a documentelor financiar-contabile sau bancare care sa ateste acele operațiuni, cum sunt: aviz de însoțire a mărfii, chitanța, dispoziție de plata/încasare, extras de cont bancar, nota de contabilitate etc., după caz.
16. Registrele de contabilitate si formularele financiar-contabile pot fi adaptate în funcție de specificul si necesitățile persoanelor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicata, cu condiția respectării conținutului de informații si a normelor de întocmire si utilizare a acestora. Acestea pot fi pretipărite sau editate cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare automata a datelor.
Numărul de exemplare al formularelor financiar-contabile poate fi diferit de cel prevăzut în prezentele norme metodologice, în condițiile în care procedurile proprii privind organizarea si conducerea contabilității impun acest lucru.
În situația în care activitatea de întocmire a documentelor justificative si financiar-contabile este încredințata în baza unui contract de prestări de servicii unor persoane fizice sau juridice, normele proprii interne de întocmire si utilizare a formularelor respective se adaptează în mod corespunzător, fiind obligatoriu sa se prevadă în contract clauze referitoare la întocmirea si utilizarea formularelor în aceste condiții.
Se pot stabili norme proprii de întocmire si utilizare a formularelor financiar-contabile, cu condiția ca acestea sa nu contravină reglementarilor legale în vigoare.
Neîntocmirea, întocmirea eronata si/sau neutilizarea documentelor justificative si financiar-contabile, conform prevederilor prezentelor norme metodologice, se sancționează potrivit dispozițiilor legale.
17. Persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicata, vor asigura un regim intern de numerotare a formularelor financiar-contabile, astfel:
- persoanele care răspund de organizarea si conducerea contabilității vor desemna, prin decizie interna scrisa, o persoana sau mai multe, după caz, care sa aibă atribuții privind alocarea si gestionarea numerelor aferente;
- fiecare formular va avea un număr de ordine sau o . caz, număr sau . trebuie sa fie secvențial(a), stabilit(a) de societate. În alocarea numerelor se va tine cont de structura organizatorica, respectiv gestiuni, puncte de lucru, sucursale etc.;
- persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicata, vor emite proceduri proprii de stabilire si/sau alocare de numere ori serii, după caz, prin care se va menționa, pentru fiecare exercițiu financiar, care este numărul sau . la care se emite primul document.
art.134 Cod procedură fiscală, TVA devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală este îndreptățită să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, iar prin raportul de expertiză se arată că prin înregistrarea cu întârziere a documentelor, s-au produs decalaje în declararea atât a TVA cât și a impozitului pe profit, precum și că calculul TVA suplimentar de plată este corect.
Chiar dacă concluzia raportului de expertiză este că prin înregistrarea cu întârziere a facturilor fiscale nu s-a adus vreo atingere bugetului de stat din punct de vedere a TVA, potrivit Deciziei nr. 402/13.12.2012 consecința a fost aceea că s-au calculat majorări și dobânzi de întârziere, cu privire la care Tribunalul a constatat că sunt datorate, conform art. 119 Cod procedură fiscală.
Cu privire la suma de 51.307 lei, baza impozabilă din factura fiscală nr. 357/15.03.2009, emisă către DMHI, în sumă totală de 61.055 lei ( baza - 51.307 lei și TVA - 9.748 lei), înregistrată în evidența contabilă în luna decembrie 2009, s-a stabilit că este o sumă cu care a fost majorată baza impozabilă aferentă trimestrului I dar și trimestrelor II și III, în vederea determinării majorărilor și dobânzilor aferente, fără a avea semnificația triplării impozitului de profit aferent acestei sume .
- Referitor la pct. 1.5. din Raportul de inspecție fiscala - înregistrare în luna octombrie 2009 pe contul de cheltuieli, respectiv în contul 628 „Cheltuieli cu serviciile prestate" a sumei de 71.117 lei, reprezentând achiziția a 30 bucăți toalete ecologice, în considerarea celor expuse la pct. 2., Tribunalul a apreciat că toaletele ecologice constituie mijloace fixe, astfel că în mod legal organul fiscal a stabilit că înregistrarea acestei cheltuieli trebuia să se facă în contul de mijloace fixe și nu de cheltuieli, fiind din nou reținut că deși reclamanta invocă existența hotărârii A. din data de 31.10.2009, prin care ar fi optat pentru metoda amortizării accelerate și de care organul de control nu a ținut cont, nu există dovada că această hotărâre ar fi fost prezentată organului de control sau celui de soluționare a contestației.
- Referitor la pct.1.6. din Raportul de inspecție fiscala – înregistrarea eronată în categoria cheltuielilor deductibile fiscal a cheltuielilor cu amortizare contabilă în sumă de 25. 630 lei, printr-o înregistrare contabilă incorectă 6811 Amortizare mijloace fixe = 471.3 Cheltuieli înregistrate în avans, instanța a constatat că potrivit Reglementărilor Contabile din 29 octombrie 2009 conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, aprobate prin OMFP nr. 3055/29.10.2009, Capitolul VII: Funcțiunea Conturilor: Contul 681 "Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere",
Contul 471 "Cheltuieli înregistrate în avans", Contul 781 "Venituri din provizioane și ajustări pentru depreciere privind activitatea de exploatare" și
potrivit Capitolului II: Formatul și Conținutul Situațiilor Financiare Anuale
Secțiunea 8- Reguli De Evaluare - 8.1.Reguli generale de evaluare, pct. 8.1.2. evaluarea imobilizărilor corporale și necorporale, cu ocazia inventarierii, se face la valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieței. Aducerea imobilizărilor necorporale și corporale la nivelul valorii de inventar se efectuează, în funcție de tipul de depreciere existentă, fie prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă, fie prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru depreciere, în cazul în care se constată o depreciere reversibilă a acestora.
S-a constatat că deciziile privind reluarea unor deprecieri înregistrate în conturile de ajustări au la bază constatările comisiei de inventariere. La această evaluare se ține cont de asemenea de surse externe precum și de surse interne de informații. Atunci când se determină existența la data bilanțului a unei deprecieri a imobilizărilor corporale sau necorporale se pornește chiar de la definiția activelor imobilizate, conform art. 64 din Reglementările contabile conforme cu
Directiva a IV-a,
Astfel, întrucât S.C. T. M. S.R.L. a înregistrat în evidența contabilă suma de 25.630 lei, prin articolul contabil 681 = 471, fără a avea un document justificativ pentru această înregistrare și fără ca în rulajele debitoare și creditoare ale contului de venituri 781 să fi fost înscrisă această sumă, instanța de fond a apreciat că în mod legal s-a stabilit că suma de 25.630 lei nu este o cheltuială deductibilă și în mod legal a fost respinsă contestația formulată.
- Referitor la pct.1.7. din Raportul de inspecție fiscală privind înregistrarea în evidența contabilă a unui număr de 13 facturi în valoare de totală de 1.244.778 lei, emise de contribuabilul S.C. Trade Conection Expediții S.R.L., declarat inactiv din data de 07.10.2010 conform OPANAF nr. 2499/21.09.2010, și anularea și a înregistrării în scopuri de TVA din data de 01.11.2010, s-a reținut, având în vedere prevederile art.3 din OPANAF nr. 575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi și art.11 Codul fiscal, că reclamanta avea obligația de diligență de a consulta periodic aplicația anume destinată contribuabililor de pe pagina de internet a ANAF, acesta fiind și scopul publicității declarării ca inactiv a unui contribuabil, publicitate care este destinată nu numai contribuabilului în cauză dar și persoanelor interesate, primii interesați fiind chiar comercianții care intenționează să se angajeze în relații contractuale.
- Cu privire la pct. 1.8, 4.5. din Raportul de inspecție fiscală s-a constatat că S.C. T. M. S.R.L. nu a putut demonstra realitatea serviciilor și lucrărilor consemnate în situațiile de lucrări ce au însoțit facturile fiscale înregistrate în contul 628 - Cheltuieli cu prestări servicii emise de către . SRL în lunile aprilie, mai și iunie 2011, în sumă totală de 483.467 lei, din care suma de 389.893 lei (bază) și 93.574 lei (TVA deductibilă), drept pentru care în raport de dispozițiile art. 21 alin.4 lit. m, art. 145 alin.1 și 2 Cod fiscal, s-a dispus diminuarea cheltuielilor deductibile fiscal pentru trimestrul II/2011 cu suma totală de 389.893 lei s-a procedat la recalcularea profitului impozabil și a impozitului pe profit precum și la diminuarea TVA deductibilă.
- potrivit primei instanțe, constatările de la pct. 1.10 din raport nu au făcut obiectul contestației administrativ-fiscale.
2. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamanta S.C. T. M. S.R.L., în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.7 și pct.9 C.pr.civilă de la 1865.
Prin Decizia nr. 585/CA/26.05.2014 Curtea de Apel C. a respins recursul, ca nefondat, reținând următoarele:
Potrivit prevederilor art. 213 alin.1 din OG nr.92/2003, „ (…) Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării”.
Organul de soluționare a contestației este obligat, așadar, ca în referire la actele administrativ fiscale contestate și în raport cu sumele atacate, să analizeze motivele de fapt și de drept susținute de către contestatorul contribuabil, nefiind în căderea acestei autorități de a analiza aspecte care nu au fost avute în vedere de către contestator.
Aceasta rezultă și din prevederile alin.5 ale art.213, care obligă organul de soluționare să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, fiind vorba evident, de excepțiile invocate de contestator.
S-a constatat că în procedura contestației fiscale astfel reglementate, S.C. T. M. S.R.L. nu a invocat excepția prescrierii dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, aceasta nu a fost invocată nici prin cererea de chemare în judecată, fiind susținută numai în cadrul obiectivelor pentru expertiza contabilă încuviințată de instanță, aspect care nu a permis organului de soluționare a contestației sau pârâtei din fața judecății să-și expună punctul de vedere, decât sub forma unei obiecțiuni la raportul de expertiză.
Excepția vizează controlul fiscal care s-a finalizat prin actul administrativ contestat, textul art.91 C.pr.fiscală cuprinde o normă edictată în interesul contribuabilului verificat, astfel că apărarea privind prescrierea dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale trebuie valorificată de partea interesată prin contestația fiscală, nefiind vorba despre excepția absolută a prescripției dreptului material la acțiune.
În consecință, a reținut instanța de recurs că în mod corect a apreciat prima instanță că nefăcând obiect al verificării prin decizia de soluționare a contestației, această apărare nu se mai analizează.
Cu privire la înregistrarea în contabilitate a celor 13 facturi fiscale în valoare totală de 1.244.778 lei, facturi emise de un contribuabil declarat inactiv, s-a reținut că norma înscrisă în art.3 alin.2 din Ordinul ANAF nr.575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi, potrivit căreia „Documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv cu încălcarea interdicției prevăzute la alin. (1) nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal” este o normă cu caracter imperativ, care își produce efecte indiferent dacă aceste documente fiscale vizează raporturi comerciale/fiscale cu un contribuabil care nu avea cunoștință despre starea inactivă a documentului, buna credință neavând relevanță juridică din acest punct de vedere.
Contribuabilul inactiv nu există din punct de vedere fiscal, astfel că documentele fiscale emise de acesta nu au o valoare juridică, și astfel cum rezultă din prevederile art.7 și 8 din Ordinul ANAFA nr.575/2006, orice contribuabil poate verifica dacă prestatorul serviciului, emitent al documentului fiscal este sau nu inactiv și se impune să facă acest lucru tocmai pentru a evita ca documentul fiscal ce urmează a fi înregistrat să nu fie considerat nevalabil.
Referitor la faptul că instanța nu a luat în considerare înscrisul reprezentat de Hotărârea A. din 31.10.2009, prin care societatea a optat pentru amortizarea accelerată, observăm că instanța de fond nu a înlăturat înscrisul ca inexistent la momentul efectuării expertizei, ci ca inexistent la data achiziționării toaletelor ecologice, în condițiile în care suma de 71.117 lei a fost trecută direct pe contul de cheltuieli.
A constatat așadar, judecătorul fondului, că în situația în care această hotărâre ar fi existat la data achiziționării bunurilor, reclamanta ar fi înregistrat toaletele în contul de mijloace fixe cu amortizare accelerată, și nu în contul de cheltuieli.
Cu privire la critica adusă sentinței constând în înlăturarea nemotivată a concluziilor expertizei, referitor la unele dintre obiectivele stabilite, instanța de recurs a avut în vedere, în principal că expertiza contabilă are rolul de a oferi instanței o opinie de specialitate asupra documentației financiar-contabile supusă analizei, însă aprecierea probelor se face în baza raționamentului judecătorului, care prin corelarea cu celelalte probe administrate și analizarea acesteia prin prisma normelor juridice aplicabile în materie, poate înlătura motivat concluziile expertizei.
Instanța de fond prezintă normele legale aplicabile cu privire la fiecare sumă contestată și arată care este argumentul pentru care suma a fost corect stabilită, contrar mențiunilor din raportul de expertiză contabilă.
Astfel, instanța de fond menționează că întrucât prin factura nr._/28.11.2007 s-a achiziționat un mijloc fix, și nu servicii de întreținere/reparații, înregistrarea trebuia să se realizeze în contul de mijloace fixe, cu amortizarea corespunzătoare, fiind avute în considerare chiar argumentele reclamantei privitoare la achiziționarea respectivului bun – cazan de oțel, în locul altuia care a fost casat, și care a avut tot natura de mijloc fix.
A fost analizat, de asemenea, în raport cu normele fiscale incidente și probele administrate și motivul de nelegalitate al stabilirii nedeductibilității fiscale a sumei de 213.213 lei, instanța arătând că în lipsa dovedirii caracterului real al serviciilor și lucrărilor consemnate, prin înfățișarea proceselor verbale de recepție a lucrărilor, obligatorii în raport cu prevederile pct.48 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, sumele respectiv au fost corect apreciate ca nedeductibile.
Realitatea relațiilor comerciale derulate cu societatea inactivă . SRL nu a fost contestată, însă pentru motivele arătate cu privire la efectele juridice ale emiterii documentelor fiscale de către un contribuabil inactiv, în considerarea dispozițiilor art.3 alin.2 din Ordinul ANAF nr.575/2006, se observă corecta soluție a primei instanțe în referire la acest aspect.
În ceea ce privește reducerea cheltuielilor deductibile fiscal pentru trimestrul II/2011 și recalcularea profitului impozabil, a impozitului pe profit și diminuarea TVA deductibilă, raportat la facturile fiscale emise de . SRL în lunile aprilie, mai, iunie 2011, în lipsa proceselor verbale de recepție pentru lucrările executate, și în prezența unor situații de lucrări neacceptate de beneficiar, reclamanta nu a putut proba realitatea lucrărilor consemnate în situațiile de lucrări, instanța având în vedere dispozițiile exprese ale art.21 alin.4 lit. m și art.145 alin.1 și 2 Codul fiscal, care impun justificarea prestării efective a serviciilor.
Pentru a beneficia de deductibilitate, serviciile nu trebuie să figureze numai generic înscrise in facturi fiscale, ci sa se dovedească realitatea si efectivitatea prestării lor cu documente valabil încheiate/întocmite, respectiv situații de lucrări, procese-verbale, rapoarte de lucru sau de activitate, fiind obligatoriu ca respectivele servicii să servească operațiunilor taxabile desfășurate de beneficiarul lor.
Contribuabilul are obligația să întocmească în așa manieră documentele privind prestarea anumitor servicii, încât să nu existe nici un fel de suspiciune în raport cu realitatea acestor servicii, ținând seama de natura raporturilor fiscale generate, iar justificările privind pierderea documentelor nu acoperă lipsa acestora.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestator . criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 317 alin.1 pct.2 C.pr.civ, respectiv când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Art. 10 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la acea dată prevedea că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500,000 de iei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Raportat la valoarea sumei contestate de 931.004 lei competența materială de soluționare a cauzei aparținea la data de 31.01.2013, Curții de Apel Constanta și nicidecum Tribunalului Constanta, secția de contencios administrativ si fiscal.
Modificarea limitei valorice la 1.000.000 lei s-a făcut prin Legea nr. 76/2013 care a intrat in vigoare ulterior înregistrării acțiunii, astfel ca aceasta norma de procedura nu este aplicabilă.
Practica judiciara și doctrina în referire la temeiul de anulare prevăzut de art. 317 (2) C.proc.civ.:
"- pe calea contestației in anulare se poate invoca Încălcarea normelor de competenta;
- poate fi invocata doar încălcarea normelor de competenta de ordine publica, deci numai încălcarea competentei generale materiale și teritoriale exclusive, la care se refera art. 159 C.proc.civ;
- dacă în fața instanței a cărei hotărâre se atacă s-a invocat și s-a respins excepția de necompetentă, partea nu mai are deschisă calea contestației în anulare pentru acest motiv, deoarece contestația în anulare este o cale de atac de retractare și deci, nu s-ar putea cere aceleași instanțe să revină asupra hotărârii ei intrată în putere de lucru judecat".
La data de 11.12.2014 contestatoarea prin reprezentant a depus la dosar precizări si completări la contestația în anulare împotriva Deciziei civile nr. 585/CA/26.05.2014 pronunțata de Curtea de Apel Constanta în dosar nr._ cu privire la temeiul de anulare prevăzut de art. 318 C.proc.civ. „Instanța a omis să analizeze un motiv de modificare/casare".
Recurenta-reclamanta T. M. S.R.L., a invocat ca motiv de recurs excepția prescrierii dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale pentru perioada considerată a fi scrisă, excepție de ordine publică, care poate fi invocate direct în recurs.
Prin Decizia civilă nr.585/CA/26.05.2014 pronunțata de Curtea de Apel Constanta în dosar_ instanța de recurs reține cu privire la această critică "în mod corect a apreciat prima instanța ca nefăcând obiect al verificării prin decizia de soluționare a contestației aceasta rare nu se analizează", ori recurenta a înțeles să invoce această excepție de ordine publica direct in recurs, instanța a omis să o analizeze din aceasta perspectivă.
.Art. 91 din C.proc.fiscală prevede că:
"Obiectul, termenul și momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune sancționată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă".
Excepția prescrierii dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale pentru perioada considerată a fi prescrisă este de ordine publică, și ca atare poate fi invocată direct în calea de atac.
În speță, susține contestatoarea, instanța de recurs a făcut câteva considerații generice privitoare la împrejurarea că aceasta excepție nu a făcut obiectul examinării in decizia de soluționare a contestației, dar nu a analizat, în concret excepția de ordine publică pe care recurenta a înțeles să o invoce direct în recurs. Omisiunea analizei unui motiv de recurs a cărei dezlegare este hotărâtoare soarta caii de atac, atrage desființarea hotărârii atacate conform art.318 C.proc.civ.
Examinând fondul contestației în anulare dedus judecății, Curtea apreciază în sensul respingerii sale, motivat de următoarele considerente,
Prin sent.civ.nr.530/14.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.-Secția C. Administrativ și Fiscal în dos.civ.nr._ s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta DGFP C..
Împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat recurs, soluționat prin dec.civ.nr.585/CA din 26.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel C.-Secția a II-a Civilă, C. Administrativ și Fiscal în sensul respingerii sale ca nefondat.
Potrivit art.317 alin.1 C.pr.civ din 1865, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
…
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Așadar textul de lege impune un control excepțional numai pentru situația în care contestatoarea nu a putut invoca în motivele sale de recurs apărările ce au ca obiect competența instanței de fond privind soluționarea cauzei.
Din analiza recursului astfel cum a formulat, se constată faptul că, recurenta reclamantă a beneficiat de servicii juridice calificate, recursul fiind formulat de avocat, iar din criticile astfel formulate împotriva sentinței tribunalului nu rezultă învestirea instanței de recurs cu analiza privind nelegalitatea hotărârii din perspectiva încălcării normelor de competență a instanței de contencios administrativ.
Potrivit art.159 C.pr.civ din 1865, necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică:
1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești;
2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;
3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.
Rezultă așadar faptul că, pronunțarea de către instanța de drept comun în materie de contencios cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art.10 din Legea nr.554/2004, reprezintă o încălcare a normelor ce reglementează competența materială a instanțelor de judecată.
Următorul articol, art.1591 C.pr.civ, reglementează momentul până la care persoana interesată poate invoca încălcarea normelor de competență funcție de distincția prezentată astfel:
Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii.
Necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
La prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.
Verificarea competenței conform alin. 4 nu împiedică formularea excepțiilor de necompetență în cazurile și condițiile prevăzute la alin. 1 - 3, asupra cărora judecătorul se va pronunța în condițiile legii.
În condițiile în care necompetența materială putea fi invocată de părți, sau de instanță din oficiu numai în fața primei instanțe și numai până la momentul primei zile de înfățișare astfel cum este definită de art.134 C.pr.civ din 1865, critica privind o astfel de necompetență devine nefondată atât în cazul recursului, și cu atât mai mult în cazul unei contestații în anulare.
În ce privește celălalt temei de drept invocat în contestație, respectiv art.318 alin.1 teza II-a C.pr.civ, se reține că, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, instanța de fond a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Motivul de modificare a hotărârii instenței de fond formulat drept critică în recurs este reprezentat de apărarea privind prescripția dreptului de a stabili obligațiile fiscale.
Asupra acestei apărări instanța de recurs s-a pronunțat în mod expres arătând faptul că o astfel de apărare trebuia valorificată atât în procedura administrativă a contestației fiscale, cât și în cererea de chemare în judecată cu care s-a învestit instanța de fond. Această apărare a fost formulată tocmai cu ocazia obiectivelor la raportul de expertiză contabilă încuvințată de instanța de judecată, aspect care a încălcat principiul contradictorialității nepermițând organului fiscal să-și exprime punctul de vedere.
Făcând aplicarea dispozițiilor legale prezentate mai sus, instanța de recurs a răspuns recurentului reclamant la toate argumentele prezentate, neputându-se astfel reproșa omisiunea de a cerceta motivul.
Împrejurarea că recurentul contestator nu este mulțumit de modul în care a fost motivată decizia contestată nu poate duce la deschiderea contestației în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, într-un al caz decât cele limitativ arătate de art. 317 C. pr. civ. (lipsă de procedură și necompetența instanței) și art. 318 C. pr. civ. (greșeală materială și omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare).
Pentru toate considerentele sus-expuse, apreciind că, în speță, nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare speciale, ca și cale extraordinară de atac, Curtea dispune respingerea, ca nefondată a contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare promovată de contestator . cu sediul în M., .. 1, ., J. C. împotriva Deciziei nr. 585/CA/26.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., ., nr. 18, J. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 29 Ianuarie 2015.
Președinte, G. P. | Judecător, A. P. | Judecător, C. R. |
Grefier, C. M. |
Jud.fond.A.B.S.
Red.Dec.recurs R.P.
red.dec.jud.C.R./04.05.2015
Tehnored. Gref.C.M.
| ← Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 182/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 90/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
