Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 182/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 182/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1064/88/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 182
Ședința publică din data de 16 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M.
Judecător R. P.
Judecător N. S.
Grefier N. L.
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1891/17.10.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. _ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. A. cu domiciliul procesual laes în Măcin, .. I9, ., având ca obiect restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul asupra cauzei, grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra prezentului recurs.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1891/17.10.2014 Tribunalul Tulcea a Admite cererea formulată de reclamantul P. A. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P. G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA având ca obiect restituire taxă de poluare și a obligat pârâta D. G.- AFP Tulcea să restituie reclamantului suma de 1755 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 175,5 lei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. Tulcea pentru următoarele considerente:
Consideră recurenta că instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul ca taxa achitata intimatului reclamant încalcă normele europene la care România este parte, mai ales după ce a devenit stat membru U.E. din următoarele considerente:
Obligația fiscala privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule este imperativ stabilita de Ordonanța de Urgenta nr. 50 din data de 21.04.2008, care stabilește prin prevederile sale, masuri care corespund pe deplin prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutra din punct de vedere fiscal.
Comisia Europeana a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propuse de Guvernul României, în care emisiile C02 sunt luate în considerare la taxarea mașinilor euro 4 si euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu durata lunga de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, respectandu-se astfel principiu " poluatorul plătește".
Potrivit art. 4 lit. a din OUG nr. 50 din data de 21.04.2008, obligația de plata a taxei de poluare pentru autovehicule "intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România".
De asemenea, potrivit art. 126 alin. 2 din Constituția României "competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai de lege".
Apreciază că nici o lege aflată în prezent în vigoare nu permite unei instanțe de judecata să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția si cu tratatele internaționale. Aceste atribute revin exclusiv Parlamentului si Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa pe poluare pentru autovehicule contravine reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte decizii in consecința.
Învederează instanței faptul ca potrivit comisiei pentru petiții din cadrul Parlamentului European prin răspunsul formulat la petiția nr. 1717/2008 adresata de I. Garboan a constat faptul ca prin adoptarea actului normativ menționat, normele României în materie de taxa pe poluare pentru autovehicule sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat sa existe si cazul a fost închis, lucru neluat in seama de instanța de fond.
Arată că a solicitat instanței de fond să țină cont atunci când se va pronunțata asupra cererii intimatului reclamant de dispozițiile art. 117 din OG. nr. 92/2003, privind Codul de Procedura Fiscala, care stabilesc în mod expres si limitativ cazurile în care se poate solicita restituirea unor sume de la bugetul de stat consolidat.
Mai mult, arată că prin întâmpinare formulată a solicitat introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru mediu având în vedere faptul că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat ci se constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de AFM, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, lucru neluat în seamă de instanța de fond.
În ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, decât dacă în măsura în care se constata realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Pe cale de consecința, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii promovata de reclamant ca nefondata.
În drept a invocat dispozițiile art. 10 alin.(1) din Legea 554/2004 și ale art. 488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă.
Curtea examinând recursul în raport de criticile formulate, constată caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de casare invocat de recurenta pârâtă - art.488 pct.8 Cod procedură civilă prevede că: „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
Dispozițiile art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în versiunea consolidată prevăd că "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare".
Art.110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie pe deplin și efectiv protejate, iar obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale.
În mod corect prima instanță a reținut și a justificat prioritatea reglementărilor comunitare față de legislația internă, principiu consacrat de Constituția României.
În aceste împrejurări, aplicarea taxei de poluare este nelegală în raport de legislația comunitară, prima instanță arătând reglementările comunitare în materie.
Trebuie reținut și că, prin decizia nr. 24/14.11.2011, ÎCCJ a stabilit în interesul legii că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
S-a argumentat că o astfel de procedură nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
La pronunțarea acestei soluții a fost avută în vedere practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, cum ar fi cauza I. T. contra statului român și Cauza C-263/10 - I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanța europeană pronunțându-se cu privire la nelegalitatea taxei de poluare percepută potrivit legislației din România în raport de legislația europeană.
Referitor la neintroducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, se reține că cererea formulată de pârâtă a fost avută în vedere de către instanță, care s-a pronunțat asupra ei, apreciind în mod corect că aceasta nu este întemeiată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile art.68 alin.1 Cod procedură civilă.
Potrivit acestor dispoziții, „oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca și reclamantul.”
Între reclamant și Administrația Fondului pentru Mediu nu există un raport care să justifice aplicarea art. 68 alin.1 Cod de procedură civilă.
Administrația Finanțelor Publice este un intermediar cu atribuții de colectare. În consecință, sumele nedatorate se restituie în conformitate cu prevederile codului de procedură fiscală titularului obligației de plată a taxei de poluare.
Întrucât acesta s-a adresat pentru restituire intermediarului, celui la care a și achitat taxa de poluare, iar instanța supremă a apreciat că o astfel de cerere este admisibilă fără parcurgerea procedurii prevăzută de codul de procedură fiscală, obligația de restituire de către Administrația Fondului pentru Mediu derivă din aceleași prevederi în baza cărora suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu.
Referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, se constată că prima instanță a dat o soluție corectă, fiind pe deplin aplicabile disp. art.453 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit disp. art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, obligația părții căzute în pretenții de a suporta cheltuielile de judecată, are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia, culpă care există în cauză în condițiile în care acțiunea formulată a fost admisă, fiind astfel dovedit refuzul nejustificat al pârâtei de restituire a sumei încasate nelegal cu titlu de taxă de poluare.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele de casare invocate de recurentă sunt nefondate, recursul va fi respins în baza art.496 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1891/17.10.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. _ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. A. cu domiciliul procesual laes în Măcin, .. I9, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 Februarie 2015.
Președinte, R. M. | Judecător, R. P. | Judecător, N. S. |
Grefier, N. L. |
Jud.fond.C.D.A.
Red.dec.jud.N.S.
Tehnored.gref.NL/
| ← Pretentii. Decizia nr. 120/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Alte cereri. Decizia nr. 99/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
