Anulare act administrativ. Decizia nr. 125/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 125/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 626/36/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 125/CA
Ședința publică din 2 februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător M. C.
Judecător G. P.
Grefier L. B.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal de reclamanta C. M. L., cu domiciliul în mun. M., ..4, ., . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat L. S. din C., ..64, ., județul C., împotriva sentinței civile nr.1949/18.08.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția de C. administrativ și Fiscal în dosarul nr._/118/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C., având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26 februarie 2015, și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 2 februarie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față, deliberând constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. - Secția contencios administrativ și fiscal la data de 16.12.2013 sub nr._/118/2013 reclamanta C. M. L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice G. a solicitat anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 7637/2.07.2013 și a deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 7638/2.07.2013 emise de pârâtă, precum și a deciziei nr. 9573/27.08.3013 privind soluționarea contestației formulate împotriva celor două acte administrative fiscale, ca netemeinicie și nelegale.
Prin sentința civilă nr.1949 din 18 august 2014, Tribunalul C., Secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat recurs reclamanta C. M. L., criticând-o pentru netemeinicie, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material intern și european.
Motive de nelegalitate a hotărârii instanței de fond raportate la nulitatea actelor administrativ-fiscale atacate, pin încălcarea obligației de comunicare prevăzute de art.44 din Codul de procedură fiscală.
Procedura declarării stării de insolvabilitate este reglementat de Ordinul MFP nr.447/2007, iar această procedură se finalizează prin întocmirea unui proces verbal de insolvabilitate, document care este un act administrativ fiscal, și care, potrivit prevederilor art.44 cod procedură fiscală trebuie comunicat contribuabilului.
Așa cum rezultă din probele existente la dosar, procesul verbal nr. 6620/06.06.2013 prin care se declara starea de insolvabilitate a debitorului principal Edilbalk SRL a fost comunicat în data de 25.06.2013.
Potrivit art.44 Cod procedură fiscală, orice act administrativ produce efecte de la data comunicării, iar art. 27 alin.2 din același act normativ, prevede drept condiție prealabilă declararea insolvabilității debitorului principal, organul fiscal a notificat intimata reclamantă cu privire la deschiderea procedurii de angajare a răspunderii solidare, în data de 19.06.2013, deci cu o săptămână înainte ca procesul verbal de declarare a insolvabilității să producă efecte.
La data de 19.06.2013, societatea Edilbalk SRL nu era insolvabilă, procesul-verbal nr. 6620/06.06.2013 nefiind încă comunicat.
Instanța de fond greșit apreciază că notificarea nr.7021/17.06.2013 produce efecte față de C. M. L., și respinge ca nedovedit faptul declanșării procedurii atragerii răspunderii solidare înaintea declarării insolvabilității debitorului principal.
În conformitate cu prevederile art.45 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Necomunicarea procesului verbal de declarare a stării de insolvabilitate către debitorul principal lipsește de efecte juridice acest act administrativ fiscal.
Ca urmare, actul nu poate constitui premisa emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare, fiind evident că în această situație decizia a fost emisă fără respectarea condiției prealabile și obligatorii a declarării insolvenței debitorului.
Deciziile de atragere a răspunderii solidare nr. 7637/02.07.2013 și nr.7638/02.07.2013 sunt nelegale, fiind emise fără respectarea prevederilor legale referitoare la declararea anterioară a stării de insolvabilitate a debitorului principal și, în consecință se impune modificarea în tot a hotărârii atacate și a se dispune anularea lor.
Motive de nelegalitate a hotărârii instanței de fond raportate la nulitatea actelor administrativ-fiscale atacate, prin încălcarea obligației de audiere a contribuabilului prevăzută de art.9 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit prevederilor art.9 din Codul de procedură fiscală, înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.
Din acest punct de vedere, soluția pronunțată de către instanța de fond este netemeinică sub două aspecte:
Încălcarea dreptului de audiere a debitorului principal Edilbalk SRL.
Procesul verbal privind declararea insolvabilității debitorului principal a fost comunicat în data de 25.06.2013.
În aceeași zi, administratorul societății Edilbalk SRL, prin adresa înregistrată sub nr.7011/25.06.2013, a solicitat acordarea unui termen de 15 zile pentru pregătirea documentației și a susținerii apărărilor atât pentru societate cât și pentru C. M. L..
Cu toate că cererea de acordare a unui termen a fost depusă încă din data de 25.06.2013, intimata a procedat la emiterea celor două acte administrative în data de 02.07.2013, fără audierea contribuabilului.
Încălcarea dreptului de audiere a debitorului solidar C. M. L..
După data comunicării procesului verbal de declarare insolvabilității societății Edilbalk SRL din 25.06.2013, organul fiscal nu procedează la notificarea persoanelor pentru care s-a decis atragerea răspunderii solidare, deși atât art.9 din codul de procedură fiscală, cât și pct. 14 din Procedura privind declararea stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice prevăd acest lucru.
Față de reclamanta C. M. L. s-a procedat direct la emiterea Deciziilor de atragere a răspunderii solidare în 02.07.2013, fără ca aceasta să fie notificată după data declarării insolvabilității debitorului principal.
Chiar în măsura în care s-ar aprecia că recurenta-reclamantă ar fi fost notificată anticipat, intimata nu face dovada că a răspuns solicitării efectuate în data de 25.06.2013, fiind evident că organul fiscal a formalizat excesiv procedura de comunicare și a ignorat întrutotul dreptul de audiere al contribuabilului.
Față de cele învederate mai sus, este evident că nu a fost respectat dreptul petentului la audiere, fapt ce contravine atât legislației interne cât și legislației și jurisprudenței europene.
Potrivit prevederilor art.9 alin.1 din Codul de procedură fiscală, „înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei”-
Încălcarea dreptului legal la apărare/audiere rezultă fără echivoc din modalitatea de emitere a deciziilor contestate, solicitarea de audiere fiind tratată cu un refuz tacit, având în vedere că acordarea formală a unui nou termen lasă fără conținut norma legală invocată anterior.
Consideră recurenta că în mod netemeinic instanța de fond a respins apărările referitoare la încălcarea dreptului la audiere, lipsirea recurentei -reclamante de dreptul legal la audiere atrăgând nulitatea absolută a deciziilor atacate.
Prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 7638/02.07.2013 s-a dispus obligarea recurentei la plata creanței în sumă cu de 384.489 lei, în baza Titlului uniform revizuit din 07.03.2013 emis de către autoritățile fiscale germane, reprezentând creanțele solicitate de către autoritățile fiscale din Germania de la debitorul principal Edilbalk SRL.
În mod netemeinic, instanța de fond apreciază că aceste sume îi sunt opozabile recurentei, în considerarea faptului că în perioada pentru care au fost calculate debitele respective recurenta reclamantă avea calitatea de asociat și administrator al firmei.
În mod greșit instanța apreciază că împotriva titlului uniform se poate face contestație doar în fața autorităților fiscale germane, omițând că recurenta reclamantă din prezenta cauză nu are calitate procesuală într-un astfel de litigiu, titlul executoriu respectiv fiind emis în contradictoriu cu o persoană juridică.
De altfel, chiar temeiul de drept indicat de către instanța de fond în hotărârea atacată arată în mod expres la alin.2 lit. b că titlul uniform, pentru a putea fi executat trebuie să conțină numele debitorului. Așa cum reiese din titlul uniform menționat, organele fiscale române erau împuternicite să urmărească silit debitorul . pentru creanțe născute pe teritoriul statului german.
Este evident că autoritățile fiscale române s-au substituit în drepturile autorităților germane fără a fi solicitate în acest sens și au emis o decizie de impunere a unei persoane fizice a cărei executare silită nu fusese cerută de către fiscul german.
Astfel, au fost încălcate prevederile art.1 și art.2 din Codul de procedură fiscală, O.G. nr.92/2003, modificată, care dispun fără echivoc că procedurile fiscale din respectivul act normativ se aplică pentru impozitele/taxele și alte obligații fiscale datorate bugetului de stat și bugetelor locale.
De altfel chiar în cuprinsul O.G. nr. 92/2003, modificată, se dispune fără echivoc faptul că în ceea ce privește competența de emitere a deciziei de impunere și alte acte administrative asimilate acestora, când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial, competența de a stabili baza de impunere o deține organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului, art.89 alin.1 lit. b din Codul de procedură fiscală.
Pe de altă parte, art. 110 din Codul de procedură fiscală indică fără nici un dubiu că titlurile de creanță (printre care în alin. 2 al aceluiași articol este enumerată și decizia de atragere a răspunderii solidare) sunt întocmite de organele competente potrivit legii. Or, având în vedere că veniturile de care se face vorbire în Titlul uniform revizuit din 07.03.2013, emis de către autoritățile fiscale germane, au fost generate exclusiv pe teritoriul german, și aplicând chiar prevederile codului de procedură fiscală român indicate mai sus, competența de emitere a deciziei de impunere a persoanei fizice revine exclusiv autorităților fiscale germane.
Autoritatea fiscală germană nu emite nici un titlu de creanță împotriva persoanei fizice C. M. L., și mai mult decât atât, nu se înscriu nici în procedura colectivă reglementată de Legea nr.85/2006. Cu toate acestea, ANAF prin Administrația Finanțelor Publice C. emite Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 7638/02.07.2014 împotriva lui C. M. L. pentru suma de 384.489 lei, sumă datorată de către Edilbalk SRL autorităților fiscale germane potrivit titlului uniform revizuit din 07.03.2013 și în lipsa vreunui titlu de creanță născut direct împotriva persoanei fizice în favoarea fiscului german.
Ca atare, având în vedere conținutul titlului de creanță emis de către autoritățile germane, autoritățile fiscale române erau obligate să purceadă la urmărirea și executarea silită a debitorului Edilbalk SRL, în conformitate cu prevederile art.1781și urm. din Codul de procedură fiscală.
Această soluție a fost confirmată inclusiv prin actele emise de către intimata și depuse în dosarul nr._, având ca obiect procedura insolvenței deschisă împotriva societății Edilbalk SRL, în care D. G. - A.J.F.P. C. a depus declarația de creanță doar pentru suma de 112.965 lei, reprezentând exclusiv creanța datorată de către firma debitoare la bugetul de stat român.
Procedura reglementată de Cap.XII1 din Titlul VIII din codul de procedură fiscală prevede clar că autoritățile fiscale române nu se pot subroga în dreptul autorităților fiscale străine de a emite titlurile sale de creanță, statul român având doar calitatea de a pune în executare titlurile de executorii străine.
Or, în speța organul fiscal s-a subrogat în însăși dreptul autorităților germane de a emite titlul de creanță, elaborând Decizia de angajare a răspunderii solidare pentru creanțe născute pe teritoriul statului german, care, potrivit legii (art.28 alin.3 din Codul de procedură fiscală), constituie titlu de creanță.
Acestea este și spiritul Directivei Consiliului Europei nr. 34/2010 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de impozite, taxe și alte măsuri în care se precizează expres la art.10 și urm, că orice recuperare de creanțe se face de către autoritatea solicitată (în speță, fiscul român), în baza unei cereri de recuperare ce este însoțită de un titlu uniform.
Or, în speță nu există cerere de recuperare/titlu uniform emis împotriva lui C. M. L., ci dosar împotriva societății Edilbalk SRL.
Mai mult decât atât, la art.12 din Directiva se menționează care sunt elementele care creează un titlu valabil, iar unul dintre acestea este identificarea debitorului.
În concluzie, atât Directiva Consiliului Europei nr. 24/2010, cât și Regulamentul Comisiei Europene nr. 1189/2011/CE stabilesc fără echivoc că recuperarea creanțelor între statele membre se face în limita titlurilor executorii emise de către autoritatea solicitantă.
Faptul că statul român trebuie să trateze creanța unui stat membru ca și cum ar fi a sa poprire nu se substituie principiului disponibilității, prevăzut expres la art.17810 cod procedură fiscală și nici nu absolvă autoritatea solicitată (statul român) să efectueze la executarea conform prevederilor alin.1 din art.17813 din Codul de procedură fiscală, principiul subsidiarității impunând să purceadă la executarea debitorului indicat în titlul uniform, întocmai ca și la executarea unei creanțe interne.
De altfel, atât Capitolul XII din Codul de procedură fiscală cât și Directiva Consiliului Europei nr.24/2010 prevăd norme speciale cu privire la comunicarea și la căile de atac împotriva titlului uniform.
Așa cum rezultă din probatoriile anexate chiar de intimată, aceasta nu a efectuat niciodată vreo procedură de comunicare a titlului uniform către C. M. L., cu atât mai mult cu cât la data comunicării lui de către autoritățile germane, recurenta nu avea calitatea de asociat al firmei debitoare.
În mod greșit intimata procedează la emiterea unui titlu de creanță având la bază un titlu executoriu, îndreptat împotriva unei persoane care nu apare în titlu uniform și față de care autoritatea solicitantă nu ceruse măsuri de recuperare.
Orice interpretare exhaustivă de natura celei făcute de instanța de fond, care se prevalează de principiul bunei credințe în exercitarea mecanismelor de recuperare, nu este în litera și spiritul normelor europene, legislația europeană fiind neechivocă cu privire la subiectul asupra căruia se poate face executarea silită: debitorul însuși. Extinderea procedurii de recuperare asupra altor persoane în absența unei cercetării de recuperare și a unui titlu uniform reprezintă nu numai o neglijență ci chiar un abuz al autorității fiscale solicitate.
Potrivit prevederilor art.1784, coroborate cu dispozițiile art.1782 alin.1 din Codul de procedură fiscală, ANAF este autoritatea competentă pentru recuperarea în România a creanțelor stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene rezultate din taxe, impozite și drepturi prevalate de către un stat membru sau în numele acestuia.
Din întreaga documentație existentă în dosarul înaintat de către ANAF nu rezultă care sunt taxele sau impozitele datorate direct de către C. M. L. către statul german și nici titlu în baza căruia i s-a solicitat acestuia de către statul german și nici titlul în baza căruia i s-a solicitat acestuia de către statul german să plătească datoriile societății Edilbalk SRL.
Mai mult decât atât, art.17810 din Codul de procedură fiscală arată expres faptul că autoritățile române pot proceda la recuperarea creanțelor deținute de către un stat membru solicitând doar în baza unui titlu ce permite executarea.
Or, în situația dată, ANAF, în calitate de autoritate solicitată a procedat la începerea executării silite direct împotriva titlului executoriu împotriva unei persoane terțe, în condițiile în care titlul executoriu comunicat de către autoritatea solicitată germană era constituit dintr-un titlu executoriu împotriva unei persoane juridice, fără să existe solicitarea expresă a fiscului german cu privire la răspunderea solidară a administratorului persoanei juridice respective.
Având în vedere cele arătat mai sus, este evident că Decizia de atragere a răspunderii nr. 7638/02.07.2013, pentru suma de 384.489 lei a fost emisă cu depășirea prerogativelor legale acordate ANAF de art.1, art.2 și art.1781 și următoarele din Codul de procedură fiscală, respectiv fiind emisă în lipsa unei solicitări a autorităților fiscale germane și în lipsa unui titlu al fiscului german împotriva recurentei reclamante.
Pentru aceste motive consideră recurenta că sentința civilă nr.1949/18.08.2014 respinge în mod netemeinic apărările recurentei reclamante cu privire la nelegalitatea emiterii Deciziei nr. 7638/02.07.2014, făcând abstracție de prevederile art.17812 și urm. din Codul de procedură fiscală și ale Directivei nr. 2010/24/UE.
Față de cele arătate mai sus, solicită recurenta a se constata nulitatea absolută a deciziei de angajare a răspunderii solidare nr.7638/02.07.2013 în ceea ce privește includerea în cadrul obligațiilor datorate a sumelor comunicate de către autoritățile fiscale din Germania, conform titlului uniform revizuit din 07.03.2013 emis de către autoritățile fiscale germane.
Motive de nelegalitate a hotărârii instanței de fond raportat la prevederile art.27 și 28 din Codul de procedură fiscală.
În cuprinsul celor două decizii contestate se vorbește de întrunirea cumulativă a celor patru condiții referitoare la antrenarea răspunderii solidare: existența subiectului răspunderii juridice; existența unei conduite ilicite a subiectului, respectiv vinovăția, existența prejudiciului, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Or, din cele arătate mai sus, nu există fapta, nici săvârșirea acestuia nici vinovăția persoanei chemate să răspundă și nici legătura de cauzalitate cu prejudiciu.
Solicită a se avea în vedere că cele două acte administrative fiscale sunt motivate în drept pe dispozițiile art.27 alin.2 lit. d din codul de procedură fiscală.
Cu toate acestea, motivarea instanței de fond se concretizează în enumerarea unor stări de fapt care se circumscriu condițiilor prevăzute de art.27 alin.2 lit. a) și lit. c).
De altfel, și în Decizia nr. 9591/27.08.2013, prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva celor două acte administrativ fiscale reprezentate de deciziile de angajare a răspunderii solidare, organul fiscal modifică încadrarea juridică din actele inițiale și se raportează la o pretinsă cumpărare a unui autovehicul marca Mitsubischi CWO CW 721 de către recurenta reclamantă de la societatea declarată insolvabilă.
În mod nereal, atât instanța de fond cât și organul fiscal încadrează o executare silită ca fiind o acțiune voluntară a debitoarei, iar cumpărarea unui autovehicul de la proprietarul de drept (societate de leasing) drept o înstrăinare din patrimoniul societății debitore.
Achiziționarea autoturismului Mitsubischi CWO, despre care se vorbește în decizia de soluționare a contestației a fost efectuată ca urmare a executării silite începută de către societatea de leasing direct împotriva lui C. M. L., în calitate de fidejusor al societății Edilbalk SRL. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pentru a se evita executarea silită asupra bunurilor personale recurenta-reclamantă a achitat din resurse proprii suma de 76.600, 16 lei, reprezentând debitul restant precum și cheltuielile de executare.
În aceste condiții, societatea de leasing a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu fidejusorul, în considerarea faptului că ratele restante, inclusiv rata reziduală au fost achitate de către fidejusor.
În aceste condiții, susținerile intimatei din decizia de soluționare a contestației și din întâmpinare sunt nereale, dovedind fie rea-credință, fie necunoașterea documentelor pe care le invocă.
În contradicție evidentă cu probele existente la dosar, sunt reluate și de instanța de fond, care apreciază în mod total eronat că autovehiculul respectiv a fost achiziționat de la societate, și nu în cadrul unei proceduri de executare silită.
Este evident, dată fiind executarea silită începută de către societatea de leasing, că bunul respectiv nu avea cum să intre în patrimoniul societății. În plus, instanța de fond ignoră că, prin plata ratelor restante, fidejusorul a creat posibilitatea ca fondurile bănești ale firmei să fie utilizate pentru plata altor obligații scadente, inclusiv cele fiscale.
Astfel încât, prezumția de rea credință, invocată de către instanța de fond în motivarea hotărârii atacate, este infirmată, cu atât mai mult cu cât ea nu este însoțită de probe concludente care să dovedească modalitatea în care au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale societății Edilblalk SRL.
Revenind la singurul temei de drept care figurează în cele două acte administrativ-fiscale contestate, instanța de fond reia apărările intimatei cu privire la faptul că, în calitate de asociat al societății Edilblalk SRL, a luat la cunoștință de situația datoriilor pe care societatea le are față de bugetul de stat și către autoritățile fiscale din Germania și că nu a întreprins nimic pentru a acoperi aceste datorii.
Intimata nu a depus dovada comunicării titlului uniform către societatea Edilbanlk SRL în data de 10.09.2012, iar instanța de fond reia afirmațiile intimatei din întâmpinare fără să verifice dacă acestea a făcut dovada comunicării din data respectivă.
La data de 10.09.2012 recurenta nu avea calitatea de administrator al societății, astfel încât ca asociat îi sunt opozabile doar datoriile care sunt înregistrate în situațiile financiare anuale ale societății sau care îi sunt comunicate personal, ceea ce nu a fost cazul cu titlul uniform.
Este cazul obligațiilor societății, inclusiv datoriile rezultate din decizii de impunere emise și comunicate de către organele fiscal române. Este cazul raportului de inspecție fiscală din data de 04.03.2011 și a deciziei de impunere aferentă acestuia, încheiate de către inspectorii fiscali din cadrul ANAF, în care au fost stabilite obligații suplimentare de plată către bugetul statului.
Din analiza comparativă a deciziei de impunere emise în urma raportului de inspecție fiscală din 04.03.2011 și a sumelor reținute în sarcina recurentei prin decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 7637/02.07.2013, că sumele datorate cu titlu de impozite și taxe către statul român s-au diminuat.
Nu i se poate imputa recurentei că a avut cunoștință de datoriile către autoritățile fiscale germane, iar pe de altă parte, obligațiile fiscale către bugetul de stat consolidat s-au redus în aceeași perioadă.
Acest lucru reiese și din situațiile financiare anuale depuse și întocmite de către administratorul societății, din care, fără putință de tăgadă reiese atât reducerea obligațiilor bugetare, cât și lipsa oricărei referințe la obligația fiscală externă.
Aceste apărări nu au fost avute în vedere de către instanța de fond, care în mod subiectiv a dat întâietate afirmațiilor neprobate ale intimatei, în dauna probelor existența la dosar. Niciunde în cuprinsul deciziilor contestate sau în probatoriile administrate nu rezultă care sunt acele fapte săvârșite cu rea-credință prin care recurenta reclamantă a determinat neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.
Simpla emitere a unei decizii privind atragerea răspunderii în temeiul art.27 alin.1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003 nu este suficientă pentru ca o persoană să și răspundă în acest sens, legea instituind doar posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă numai după administrarea de dovezi în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de legiuitor, intimatei revenindu-i obligația de a dovedi.
Cum din reglementare rezultă că răspunderea astfel instituită întrunește caracterul unei răspunderi delictuale comerciale, consideră recurenta că în mod greșit instanța de fond a reținut îndeplinirea acestora, considerentele avute în vedere neîncadrându-se în niciuna din ipotezele instituite de art.27 alin.2 lit. d din Codul de procedură fiscală.
Reținerea în considerentele hotărârii atacate a susținerilor intimatei din întâmpinare în justificarea emiterii deciziilor contestate, are un caracter pur formal, neexistând dovezi potrivit cu care recurenta-reclamantă să fi demonstrat neachitarea obligațiilor fiscale.
Simpla enumerare a unor situații juridice (executarea silită confundată cu vânzarea, cesiunea părților sociale, existența unor obligații fiscale) care nu se circumscriu elementelor constitutive ale răspunderii reglementate de art.27 alin.2 din Codul de procedură fiscală, în lipsa unor probe concludente și a dovedirii legăturii de cauzalitate dintre acestea și fapta ilicită, nu pot constitui motive de angajare a răspunderii și nici de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, în cauză nu s-a dovedit nici existența faptei, nici săvârșirea acesteia, nici vinovăția a persoanei chemate să răspundă, nedovedindu-se că recurenta reclamantă ar fi determinat cu rea credință neachitarea obligațiilor fiscale ale societății Edilbalk SRL.
Recurenta în calitate de asociat al societății nu a făcut nici un act de administrare de natură să determine nedeclararea sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale și nici nu și-a însușit vreun bun al societății Edilbalk SRL.
Curtea examinând recursul prin prisma criticilor formulate, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488, pct. 8 NCPC, reține caracterul său fondat pentru următoarele considerente:
Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurenta reclamantă și în cererea sa de chemare în judecată, ce a fost analizat de către instanța de fond și asupra căruia s-a reținut caracterul său nefundat este cel referitor la încălcarea de către organul fiscal a obligației de comunicare a actului administrativ fiscal, potrivit dispozițiilor art. 44 din OG nr. 92/2003.
A reținut judecătorul fondului că instituția bugetară pârâtă a făcut dovada comunicării către debitor a procesului verbal prin care a fost declarată starea de insolvabilitate, fapt ce exclude existența unui motiv de nulitate în acest sens.
Curtea observă, în legătură cu această primă critică de recurs, faptul că în calea contenciosului fiscal reglementată de art. 205 și urm. din OG nr. 92/2003, recurenta reclamantă C. M. L. a înțeles să conteste decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 7637/02.07.2013, decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 7638/02.07.2013 și decizia nr. 9573/27.08.2013 emisă în soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative anterior menționate.
Cele două decizii de angajare a răspunderii solidare au fost comunicate debitoarei prin serviciul poștal Total Post, la domiciliul acesteia, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la filele 22-35 din dosarul de fond.
În aceste condiții, în care prevederile art. 44 din OG nr. 92/2003 au fost respectate prin comunicarea actului administrativ fiscal către contribuabil, Curtea reține caracterul nefondat al acestei critici prin care se tinde la anularea actelor contestate.
De fapt, recurenta reclamantă, deși contestă legalitatea deciziilor sub aspectul necomunicării acestora, în dezvoltarea acestui motiv arată că nu i-a fost comunicat niciodată procesul verbal de insolvabilitate ce trebuia să preceadă emiterea celor două decizii contestate, potrivit procedurii reglementate de Ordinul MFP nr. 447/2007.
Temeiul angajării răspunderii, astfel cum a fost indicat de organul fiscal în ambele acte administrativ fiscale emise, îl reprezintă prevederile art. 27, alin. 2, lit. d din OG nr. 92/2003, potrivit căruia „Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;”
Plecând de la acest temei, Curtea constată că era necesar să se constate anterior insolvabilitatea debitorului persoană juridică, pentru a se putea atrage subsecvent răspunderea solidară a persoanelor care, cu rea credință, au determinat nedeclararea sau/și neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.
Intimata pârâtă D. G. a depus la fila 182 din dosar dovada comunicării procesului verbal de insolvabilitate nr. 6620/06.06.2013 către ., acesta fiind primit la sediul entității comerciale la data de 25.06.2013, iar deciziile au fost ulterior întocmite și comunicate, fiind respectate toate garanțiile conferite contribuabilului prin dispozițiile art. 44 din OG nr. 92/2003 privind comunicarea actelor administrativ fiscale.
Un alt motiv pentru care a considerat recurenta că se impune reformarea soluției atacate îl reprezintă nerespectarea de către organul fiscal a obligației de audiere a contribuabilului, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 9 din codul de procedură fiscală (OG nr. 92/2003).
Or, verificând aceste susțineri prin prisma înscrisurilor depuse la dosar, se reține că prin notificarea de deschidere a procedurilor de angajare a răspunderii solidare nr. 7021 din 17.06.2013, comunicată recurentei la data de 18.06.2013 (fila 37 din dosarul de fond), aceasta a fost încunoștiințată despre dreptul său de a fi audiată, fără însă ca aceasta să uzeze de dreptul său.
În aceste condiții, recurenta nu se poate prevala de o pretinsă nerespectare de către organul fiscal a drepturilor sale, în măsura în care chiar titularul acestor drepturi alege starea de pasivitate, fără a iniția nici un demers pentru exercitarea efectivă a acestor drepturi. Recurenta reclamantă, deși invitată la audiere în data de 25.06.2013, nu a dovedit că a dat curs acestei invitații, pentru a se putea prevala ulterior de termenul de 30 de zile care ar fi putut curge de a data audierii pentru a fi formulate obiecțiunile, precizările și orice înscrisuri considerate relevante în apărarea sa.
Prin urmare, Curtea reține că au fost respectate drepturile contribuabilului C. M. L. referitoare la audierea sa anterior emiterii deciziilor de stabilire a răspunderii solidare.
În referire la aceeași critică privind încălcarea dreptului de audiere a contribuabilului ., Curtea reține că la momentul emiterii actelor administrative contestate persoana juridică avea un alt administrator statutar care, potrivit prerogativelor conferite prin actele statutare ale ., putea invoca această pretinsă nelegalitate a actului administrativ emis cu încălcarea dreptului de audiere.
Recurenta reclamantă C. M. L., în calitatea sa de fost administrator al debitoarei . nu poate invoca o vătămare produsă asupra unei persoane juridice pentru care nu are un drept de reprezentare.
În privința criticilor formulate în calea de atac a recursului prin raportare la dispozițiile art. 17810 și urm. din Codul de Procedură Fiscală, Curtea reține că prin actele contestate s-a dispus antrenarea răspunderii solidare a recurentei reclamante C. M. L., în calitate de asociat la ., pentru suma de 83 677 lei (în decizia nr. 7637/02.07.2013) și suma de 384 489 lei (în decizia nr. 7638/02.07.2013).
Prin decizia de soluționare a contestației fiscale îndreptate împotriva celor două acte administrativ fiscale pe care contribuabilul le-a considerat vătămătoare s-a argumentat de către D. G. că debitoarea C. M. L., în calitate de asociat la ., nu a determinat achitarea la scadență a obligațiilor către bugetul general consolidat și a celor datorate către autoritatea solicitantă din Germania, fapt pentru care s-a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 27, alin. 2, pct. d din codul de procedură fiscală.
În măsura în care titlul uniform revizuit emis la data de 07.03.2013 în Germania a identificat persoana juridică . în calitate de debitor împotriva căruia să se îndrepte organul fiscal din statul solicitat, Curtea constată că dispozițiile art. 17812 din OG nr. 92/2003 statuează asupra obligativității menținerii aceluiași debitor ca în titlul inițial. Emiterea directă a unor decizii de răspundere solidară pentru o altă persoană de drept decât cea menționată în titlul inițial reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale susmenționate, ce afectează legalitatea actelor administrativ fiscale emise în aceste condiții.
Pe de altă parte, plecând de la temeiul de drept indicat în cuprinsul deciziilor nr. 7637/02.07.2013 și nr. 7638/02.07.2013, Curtea observă că prevederile art. 27, alin. 2, lit. d din Codul de procedură fiscală impun antrenarea unei răspunderi solidare cu societatea comercială în sarcina altor persoane în condițiile expres prevăzute de testul de lege.
Așadar, pentru a se emite decizie de angajare a răspunderii solidare, era necesar a se dovedi că administratorii statutari sau orice alte persoane, cu rea credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.
Sintagma „rea-credință” uzitată de legiuitor pentru a se lega valabil un raport de solidaritate cu debitorul principal este una care trebuie dovedită în orice situație, ea neputând fi prezumată.
Această atitudine volițională a celui chemat să răspundă presupune acționarea cu intenție a respectivei persoane pentru a produce un rezultat care să încalce legea, o prefigurare exactă a scopului urmărit și o conduită care este asumată de persoana în cauză pentru a se sustrage de la plata unor sume fiscale datorate bugetului de stat.
Condițiile în care se poate atrage răspunderea solidară a unor persoane care au legătură cu modul de conducere a activității economice a unei societăți comerciale, în calitatea acestora de administratori, asociați sau în alte calități ce implică existența unui factor decizional sunt cele cerute de lege pentru răspunderea civilă delictuală, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția celui ce săvârșește fapta.
În cauza pendinte organul fiscal a identificat datorii restante către bugetul de stat datorate de debitoarea . și a procedat la emiterea deciziilor de răspundere solidară pentru asociatul acestei entități juridice, recurenta C. M. L., fără a proba îndeplinirea cerinței privind vinovăția cerută de lege pentru a răspunde.
Cum sarcina probațiunii revenea emitentului celor două acte administrativ fiscale contestate, Curtea reține că în această situație nu se mai poate prevala intimata pârâtă de principiul aparenței de legalitate a actelor pe care le emite în calitatea sa de instituție publică, lipsa dovezilor care să fundamenteze fapta ilicită săvârșită cu rea credință fiind de natură a atrage nelegalitatea actelor contestate.
Pentru aceste considerente, reținând că intimata pârâtă D. G. a emis acte de impunere fiscală fără a dovedi că sunt îndeplinite condițiile expres cerute de norma legală instituită ca temei juridic al răspunderii solidare pentru recurenta C. M. L., Curtea reține că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește examinarea condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel că soluția dată se impune a fi reformată.
În considerarea dispozițiilor art. 496, alin. (1) NCPC Curtea va admite recursul declarat de reclamanta C. M. L., va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va admite contestația, consecința fiind cea a anulării deciziei date în soluționarea contestației fiscale nr. 9573/27.08.2013 și a celor două decizii de impunere nr. 7637/02.07.2013 și nr. 7638/02.07.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C. M. L., cu domiciliul în mun. M., ..4, ., . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat L. S. din C., ..64, ., ., împotriva sentinței civile nr.1949/18.08.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția de C. administrativ și Fiscal în dosarul nr._/118/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C..
Casează în tot sentința atacată și rejudecând, dispune:
Admite contestația.
Dispune anularea deciziei nr.9573 din 27.08.2013 și a deciziilor de angajare a răspunderi solidare nr.7637/2.07.2013 și nr.7638/2.07.2013 ca nelegale.
Definitivă.
Pronunțată în ședința astăzi, 2 februarie 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, M. C. | Judecător, G. P. |
Grefier, L. B. |
jud.fond. E.C.
red.dec.jud.A.G. - 02.03.2015
3ex.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 237/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 116/2015. Curtea... → |
|---|
