Anulare act administrativ. Decizia nr. 748/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 748/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 6033/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 748
Ședința publică din 11 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Judecător A. P.
Judecător G. P.
Grefier S. D.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul reclamant M. C. prin PRIMAR, cu sediul în C., ., județ C., împotriva Sentinței civile nr.2804/04.12.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE (D.G.R.F.P) G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE (AJFP) C., cu sediul procesual ales în C., . nr.18, județ C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, precum și faptul că, recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și că, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform art.223 NCPC.
Curtea, luând act că, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.223 NCPC, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului C., și înregistrată sub nr._ /12.08.2014, reclamantul M. C. prin PRIMAR a chemat în judecată D. G. - AJFP C., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- anularea actului administrativ reprezentat de Referatul nr._/28.04.2014 emis de către Serviciul Colectare executare Silită Persoane Juridice din cadrul AJFP C.,
cu motivația în esență că, referatul a cărui anulare o solicită – și împotriva căruia a formulat plângerea prealabilă la care obligă art.7 din Legea nr.554/2004, este un act administrativ în accepțiunea art.2 alin.1 lit.”c” din Legea nr.554/2004, întrucât prin întocmirea lui a luat naștere un raport juridic fiscal, urmare căruia s-a stabilit în sarcina MUNICIPIULUI C., obligația de plată a unei sume de bani reprezentând cuantimizarea, pe o anumită perioadă, a unor amenzi civile aplicate pentru fiecare zi întârziere în executarea obligației.
Prin întâmpinare pârâta a înțeles a invoca pe cale de excepție inadmisibilitatea cererii de anulare a Referatului nr._/28.04.2014, cu motivația în esență că, acesta nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, fiind o varietate a actului administrativ fiscal.
Prin Sentința civilă nr.2804/04.12.2014 Tribunalul C. a admis excepția inadmisibilității, respingând acțiunea, ca inadmisibilă, pentru considerentele cuprinse în acea hotărâre.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. C. prin PRIMAR, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art.488 pct.6 și pct.8 NCPC, cu referire la art.498 alin.2 NCPC, cu următoarea motivație, în esență:
„Greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității, respingând acțiunea ca inadmisibilă”, în condițiile în care, admisibilitatea era strâns legată de calificarea naturii juridice a actului în discuție, care la rândul său, determina competența materială a instanței.
Apreciază recurentul că, dacă ar fi fost vorba despre un act care nu are caracterul de act administrativ, ci de un act de executare silită, atunci, evident că, judecata trebuia a se efectua în cadrul unei contestații la executare, iar competența, discutată de altfel de instanță – ar fi fost a Judecătoriei C., context în care, apreciază că, odată ce referatul produce efecte juridice, un asemenea document nu poate avea calitatea de simplă operațiune administrativă, cât timp determină unul din elementele ce stau la baza raportului juridic fiscal.
Concluzionează recurentul în sensul că, referatul are calitate de act administrativ fiscal, pentru că:
- prin întocmirea sa a luat naștere un raport juridic fiscal, stabilindu-se în sarcina recurentei obligația de plată a unei sume de bani, actul întrunind elementele avute în vedere de legiuitor în conținutul art.2 lit.c din Legea nr.554/2004;
- este emis de o autoritate publică în regim de putere publică, având caracter unilateral, vizând executarea în concret a legii, odată ce, a fost emis în procedura de executare a creanțelor fiscale;
- referatul reprezintă un titlu de creanță, față de dispozițiile cuprinse în art.205 alin.1 și alin.2 Cod.pr.fisc., greșit instanța de fond având în vedere considerentul întemeiat pe prevederile art.218 din OG nr.92/2003, atât timp cât, recurenta a formulat contestație – plângere prealabilă – la care a primit răspuns ce nu a mulțumit-o, fapt pentru care, a atacat în instanță.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă DRGFP G. - AJFP C., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivația în esență că, excepția inadmisibilității acțiunii invocată în temeiul art.8 alin.1, coroborat cu art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, a fost soluționată în mod corect de instanța de fond, referatul nefiind un act administrativ fiscal.
Examinând cauza sub aspectul și în limitele motivului de casare arătat, Curtea apreciază că, instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor de drept material aplicabile în cauză și, având în vedere că sesizarea instanței s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, reține că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.499 NCPC, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”
În atare situație, dând eficiență dispozițiilor art.249 NCPC, potrivit cărora: „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, Curtea, reține:
Instanța a fost investită la data de 12.08.2014, de reclamantul M. C. prin PRIMAR cu soluționarea acțiunii având ca obiect:
- anularea actului administrativ reprezentat de Referatul nr._/28.04.2014 emis de către Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice din cadrul AJFP C., cu motivația relevată.
Prin Sentința civilă nr.2804/04.12.2014 Tribunalul C. a admis excepția inadmisibilității, respingând acțiunea, ca inadmisibilă, pentru motivele ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii, acestea fiind condițiile în care, a fost dedus judecății prezentul recurs, astfel că, reluând asupra motivului de recurs privind: „Greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității, respingând acțiunea ca inadmisibilă”, Curtea apreciază în sensul respingerii acestuia ca nefondat, deoarece:
Potrivit art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, prin „ act administrativ” se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;…”
În raport cu conținutul textului de lege sus citat, reține Curtea că, actul administrativ reprezintă o manifestare de voință făcută în scopul nașterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice a cărei realizare este garantată prin forța de constrângere a statului, el reprezentând o formă juridică principală a activității structurilor administrațiilor publice.
Din cele expuse rezultă că, nu orice manifestare de voință este un act juridic cu caracter administrativ, simpla exprimare a unei opinii din partea unei instituții publice administrative, neputând îmbrăca forma unui act administrativ în sensul legii.
Procedând la examinarea conținutului actului a cărui anulare se solicită, respectiv a Referatului nr._/28.04.2014, emis de SCESPJ din cadrul AJFP C. (fila 15 dos.fond) rezultă fără putință de tăgadă că, acesta a fost întocmit urmare înregistrării la sediul emitentei a Încheierii de ședință din data de 25.04.2007 și a Sentinței civile FN/02.05.2007 pronunțate de Judecătoria C. în dosar nr._ , prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi civile în cuantum de 50 lei /zi întârziere, de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr.808/2004 pronunțată de Tribunalul C. – 30.05.2006, până la executarea obligației prevăzută în sentință (30.05.2006 – 28.04.2014), stabilindu-se un nr. total de 2891 zile și un debit final de 144.550 lei, fapt pentru care, s-a propus debitarea sumei prin intermediul aplicației SACF, pe codul fiscal al UAT M. C., urmare Notei interne nr._ din 22.04.2014 a SGRCDF – PJ și înregistrată la SCESPJ C. în data de 25.04.2014.
In acest context, într-adevăr, așa după cum a reținut și instanța de fond, izvorul raportului juridic dedus judecății se plasează pe tărâmul dreptului administrativ, legal și temeinic tribunalul constatând incidența jurisdicției contenciosului administrativ, iar nu a celei de drept comun, și pe cale de consecință, nu s-a dezinvestit de la soluționarea cauzei.
Cu toate acestea, față de conținutul art.18 din Legea nr.554/2004, potrivit căruia:
„ Soluțiile pe care le poate da instanța
A..1- Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin.1, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
A..2 - Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art.1 alin.6, și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății…”
Curtea reține că, pentru a se pronunța asupra unei cereri întemeiate pe textul de lege sus citat, în mod legal instanța de fond a procedat la verificarea măsurii în care, actul emis în procedura administrativă este un act administrativ, în accepțiunea art.2 alin.1 lit. c din Legea nr.554/2004.
Astfel, față de definiția dată „actului administrativ” așa după cum sus s-a relevat, contrar susținerilor recurentului reclamant, apreciază Curtea a nu se putea reține că, actul a cărui anulare se solicită „dă naștere, modifică sau stinge un raport juridic”, referatul fiind un act premergător actului execuțional - titlu executoriu ce are la bază titlul de creanță reprezentat de hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de judecată, prin care s-a aplicat amenda civilă.
Mai mult, cuantificarea obligației stabilită prin referatul a cărui anulare se solicită și care are la bază o hotărâre judecătorească, a fost realizată într-o etapa premergătoare a începerii executării silite apreciază Curtea, ea reprezentând o operațiune tehnico-materială, iar nu o manifestare de voință unilaterală a entității emitente, susceptibilă de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice prin ea însăși, așa după cum legal și temeinic a reținut și instanța de fond.
În egală măsură, reține Curtea a nu putea fi primită nici susținerea recurentului reclamant potrivit căreia „referatul organului de executare silită reprezintă un titlu de creanță” , atât timp cât, după cum s-a arătat, titlu de creanță este reprezentat de hotărârea judecătorească – Încheierea de ședință din data de 25.04.2007 și Sentința civilă FN/02.05.2007 pronunțate de Judecătoria C. în dosar nr._ - aceasta stabilind amenda civilă aplicată recurentului, cuantumul său, opozabilitatea sa și data de la care devine exigibilă, producând efecte juridice.
De altfel, în Titlul VIIIal Codului de procedură fiscalădenumit „Colectarea creanțelor fiscale”, în dispozițiile generale cuprinse în Cap. I, art.110, legiuitorul a prevăzut:
„Colectarea creanțelor fiscale
A..1 - În sensul prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscale.
A..2 - Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
A..3 - Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
Lit. a - decizia de impunere;
Lit. b - declarația fiscală;
Lit. c - decizia referitoare la obligații de plată accesorii;
Lit. d - declarația vamală;
Lit. e - decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;
Lit. f - procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;
Lit. g - decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28;
Lit. h - ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească;
Lit. i - decizia emisă de Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de N. privind taxa aferentă acordării licențelor și a autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare.”
Cu alte cuvinte, legiuitorul a avut în vedere situația din speță, prin coroborare cu obligația de colectare a creanțelor fiscale, atât timp cât, tocmai în scopul stingerii acestora, în conținutul art.3 lit. h al art.110 din OG nr.92/2003 a prevăzut expres că, „Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală,”, în această categorie intrând și „dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii… sau de instanța judecătorească;”
Totodată, apreciază Curtea că, legal și temeinic instanța de fond a reținut ca netemeinică susținerea recurentului privind afirmația „act preparator al executării silite”, atât timp cât, această noțiune nu se regăsește în procedura civilă sau fiscală, tocmai datorită competenței organului fiscal de colectare a creanțelor fiscale, cu temei de drept aplicabil dispozițiile art.110 Cod.pr.fiscală, ce prevăd expres: „exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscale”.
Cu alte cuvinte, a accepta o interpretare contrară, echivalează cu alterarea scopului avut în vedere de legiuitor, în sensul celor expuse anterior și golirea de conținut a dispozițiilor legale, pentru că, dacă am aprecia că, referatul contestat ar îmbrăca caracterul unui act administrativ fiscal, în situația pendinte, acțiunea dedusă judecații ar apare ca fiind inadmisibilă, motivat de următoarele aspecte:
- dispozițiile cuprinse în art.205 Cod. pr. fiscală ar deveni ineficiente atât timp cât, în acestea s-a prevăzut:
„ Posibilitatea de contestare
A..1 - Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
A..2 - Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
A..3 - Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.
A..4 - Pot fi contestate în condițiile alin.3 și deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
A..5 - În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin.1, contestația se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.
A..6 - Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.”,
iar, în conținutul art.209 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, făcând referire la „Organul competent”, în Cap.II denumit:
„ Competența de soluționare a contestațiilor. Decizia de soluționare”, s-a stipulat că:
„A..1 - Contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situației emise în conformitate cu legislația în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziție de măsuri, precum și împotriva deciziei de reverificare se soluționează de către:
Lit.a - structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 5 milioane lei, precum și pentru contestațiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepția celor emise de organele centrale de inspecție/control;
Lit.b - structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice competentă conform art. 36 alin. 3 pentru administrarea contribuabililor nerezidenți care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, pentru contestațiile formulate de aceștia, ce au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 5 milioane lei, precum și pentru contestațiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepția celor emise de organele centrale de inspecție/control;
Lit.c - Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora, precum și măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 5 milioane lei sau mai mare, pentru contestațiile formulate de marii contribuabili, precum și cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale de inspecție/control, indiferent de cuantum.
A..2 - Contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente.
A..3 - Contestațiile formulate de cei care se consideră lezați de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluționează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act.
A..31 - Competența de soluționare a contestațiilor prevăzută la alin.1 se poate delega altui organ de soluționare prevăzut la alin.1, în condițiile stabilite prin ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Contestatorul și persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației sunt informați cu privire la schimbarea competenței de soluționare a contestației.
A..4 - Contestațiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de autoritățile administrației publice locale, precum și de alte autorități publice care, potrivit legii, administrează creanțe fiscale se soluționează de către aceste autorități..."
În egală măsură, reține Curtea că, legiuitorul s-a preocupat în conținutul Codului de procedură fiscală, să prevadă, astfel cum rezultă din dispozițiile art.218 că:„ Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.”
În atare situație, Curtea observă că, în speță, recurentul reclamant s-a adresat instanței solicitând anularea referatului, fără ca anterior să formuleze o contestație la organul fiscal competent, potrivit art. 205 Cod. pr. fiscală și fără ca, ulterior să fi formulat o acțiune în contencios administrativ, potrivit art.218 alin. 1 din Cod. pr. fiscală, împotriva deciziei de soluționare a contestației, aspect reținut și de instanța de fond, în mod legal și temeinic.
Cum în speță, recurentul nu s-a conformat dispozițiilor art.218 alin. 2 Cod. pr. fiscală,. în sensul că, nu a atacat o decizie de soluționare a unei contestații, ci a solicitat anularea referatului, legal și temeinic instanța de fond a constatat inadmisibilitatea acțiunii dedusă judecății.
Pentru toate considerentele sus expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art.496 alin.1 NCPC, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului ca nefondat, sub toate aspectele .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul reclamant M. C. prin PRIMAR, cu sediul în C., ., județ C., împotriva Sentinței civile nr.2804/04.12.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE (D.G.R.F.P) G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE (AJFP) C., cu sediul procesual ales în C., . nr.18, județ C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 Iunie 2015.
Președinte, C. R. | Judecător, A. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, S. D. |
Jud.fond: C.Moțîrlichie
Jud.red.G.P./27.08.2015
Dact.DS – 4 ex/27.08.2015
| ← Alte cereri. Decizia nr. 840/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 274/2015.... → |
|---|
