Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 376/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 376/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 4752/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 376/CA

Ședința publică din data de 26 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. P.

Judecător A. P.

Judecător C. R.

Grefier C. M.

S-a luat în examinare recursul contencios administrativpromovat de recurent chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MEN) cu sediul în sector 1, București, ..28-30 împotriva Sentinței civile nr.2296/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. HARET (USH), cu sediul în sector 3, București, ..13 și intimata reclamantă Z. V. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în C., ., nr. 57, ., ., J. C., având ca obiect: obligare emitere act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Prezenta acțiune este timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr._/18.12.2014 atașată la fila 55 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 153 și următoarele NCPC.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, măsurile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, precum și faptul că, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.223 alin.3 NCPC.

Totodată, se menționează că, prin serviciul arhivă la data de 25.03.2015

intimata reclamantă Z. V. C., a depus la dosar notă de concluzii scrise.

Curtea, constatând că, nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată conform dispozițiilor art.394 NCPC rămânând în pronunțare asupra excepției, luând act că, se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.223 NCPC .

CURTEA

Asupra recursului contencios administrativ, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Tribunalul C. și înregistrată inițial sub nr.2293/118/24.03.2014 reclamanta Z. V. C. a chemat în judecată pârâții U. S. HARET (USH) și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MEN) solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea pârâților la eliberarea diplomei de licența și a suplimentului de diplomă, iar în urma disjungerii, statuată prin Încheierea de ședință din data de 16.06.2014 – fila 19 dos.fond - acțiunea a fost înregistrată sub nr._ /17.06.2014.

Prin Sentința civilă nr.2296/09.10.2014 Tribunalul C. admite excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului MEN, respingând acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului MEN, admițând acțiunea formulată de reclamantă, cu consecința obligării pârâtei USH la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, admițându-se cererea de chemare în garanție a MEN (fost MECTS), dispunându-se obligarea chematului în garanție MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă, chematul în garanție MEN fiind obligat către pârâta USH la plata sumei de 670 lei, cheltuieli de judecată, pentru considerentele relevate în acea hotărâre, acestea fiind condițiile în care a fost dedus judecății prezentul recurs.

Împotriva sus-menționatei hotărâri a declarat recurs recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MEN), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prev.de art.488 pct.8 și pct.4 NCPC, cu motivația în esență că, hotărârea pronunțată de instanța de fond face dovada depășirii atribuțiilor judecătorești, neputându-se dispune asupra unor obligații respectate de recurentă și care revin autorității.

„Greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a MEN, ignorând prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de prevederile art.72 (art. 60) Cod Procedura Civilă”, deoarece, partea care ar cădea în pretenții, s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic, doctrina de specialitate arătând faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.

Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de USH este neîntemeiată, întrucât între MEN și USH - instituție de învățământ superior cu personalitate juridică - nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri, formularele diplomelor neeliberându-se oricui și oricând, pentru că instituția de învățământ superior care solicită un anumit număr de exemplare trebuie să facă dovada că a înmatriculat studenții la forme de învățământ acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu, astfel, acest aviz este condiționat de desfășurarea în condițiile legii a procesului educațional.

Potrivit legii, susține recurentul că, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de MEN, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

Așa fiind, arată recurenta că, USH a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010, iar MEN și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către USH, astfel că, dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa MEN.

Apreciază recurenta că, în contextul dat, se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență, însă nu este cazul în speța dedusă judecății, pentru că:

- OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, act normativ de forță juridică superioară Ordinului MECTS nr.5560/2011, la care se raportează instanța de fond, statuează în conținutul art. 29:

„(4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:

a)autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;

b)acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la Ut. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. "

În atare situație, apreciază recurenta că instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu, ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantei, USH nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamantă, aspect ignorat de instanța de fond, în consecință, soluția instanței de fond cu privire la admiterea cererii de chemare în garanție este nelegală.

Într-adevăr, instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MECTS formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MECTS are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ, în caz contrar, oricine poate organiza fără drept proces de învățământ și primi diplomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fără să respecte legea.

„O a doua critică adusa soluției instanței de fond se referă la depășirea atribuțiilor sale, deoarece a conferit legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal și mai ales pentru că a dat o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești fiind astfel incidente prevederile art. 488 pct. 4 Cod procedură Civilă”, astfel, susține recurenta că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, știut fiind că aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de Guvern care se actualizează anual.

În sprijinul reținerilor sus-expuse, învederează recurenta că USH București a solicitat în dosarul nr._ anularea H.G. nr.676/2007 și HG nr.635/2008, iar prin Decizia nr.4726/29.10.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, în considerentele hotărârii judecătorești, instanța supremă reținând că "Guvernul are competența atât de a reglementa durata cursurilor la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, cât și de a exercita controlul asupra duratei stabilite de universități pentru cursurile de zi, în raport cu criteriile oferite de standardele europene de calitate și eficiență a învățământului și pe baza procedurilor de evaluare prestabilite prin acte normative speciale.”

Prin urmare, o instituție care înscrie „studenți" și eliberează diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării, nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii, apreciază recurenta, fapt pentru care hotărârea pronunțată de instanța de fond referitoare la obligarea MEN la aprobarea tipăririi formularelor tipizate necesare pentru eliberarea diplomelor de licență, cu ignorarea în mod vădit a cadrului legal în vigoare respectiv Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare și Legea învățământului nr.84/1995 republicată cu modificările și completările ulterioare, precum si OUG. nr.75/2005, este nelegală.

În concluzie, instanța de fond, încălcând principiul separației puterilor în stat, a dispus peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor, admițând în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei, care nu a urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale, iar faptul emiterii unor adeverințe nu presupune că au fost urmate forme de învățământ cu respectarea dispozițiilor legale, în mod greșit instanța de fond raportându-se la adeverințele emise, deși acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă și nu pot înlocui legea.

Admiterea cererii de chemare în garanție a MEN este nelegală, în aprecierea recurentei, pentru că, prin această soluție, este obligat să încalce actele normative menționate mai sus prin aprobarea de formulare tipizate pentru specializări nereglementate de legiuitor.

Totodată, apreciază recurenta că „Greșit instanța de fond a obligat chemata în garanție la cheltuieli de judecată”, atât timp cât M.E.N. și-a îndeplinit obligația de a aviza achiziționarea unui număr de diplome de licență pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009 și numai pârâta USH este vinovată de situația actuală a reclamantei, deoarece numai aceasta a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor avizate prin NOTA USH- nr.630/18.11.2010 și prin urmare, printre aceștia, nu s-a numărat și reclamanta.

Raportat la cele expuse solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată față de M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.

Prin întâmpinare recurenta pârâtă USH București a solicitat respingerea recursului promovat de MEN, ca nefondat, sub toate aspectele, cu motivația în esență că, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, neaflându-se în situația depășirii atribuțiilor judecătorești, jurisprudența consacrând în practică, condițiile pentru admisibilitatea acțiunii.

Totodată, în temeiul art.453 NCPC solicită cheltuieli de judecată (onorariu avocat) așa cum rezultă din documentele atașate (extras de cont, contract de asistență juridică, factura fiscală, ordin de plată, ș.a.), în cuantum de 620 de lei.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a probatoriului administrat, conform art.249 NCPC, potrivit căruia: „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, văzând și dispozițiile art. 496 alin.1 NCPC., Curtea apreciază în sensul respingerii recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente în esență:

În referire la motivul de recurs privind„Greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a MEN, ignorând prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de prevederile art.72 (art. 60) Cod Procedura Civilă”, precum și la cel privind „Greșit instanța de fond se referă la depășirea atribuțiilor sale, deoarece a conferit legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal și mai ales pentru că a dat o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești fiind astfel incidente prevederile art. 488 pct. 4 Cod procedură Civilă” cu motivația sus expusă, se apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, deoarece:

Curtea reține că atribuțiile MECTS – actual MEN - sunt prevăzute în HG nr.536/2011, iar potrivit art.2 din Legea nr.288/2004, „organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior cu aprobarea MEN”, astfel că, în mod legal și temeinic instanța de fond a avut în vedere că reclamanta este absolvent al examenului de licența organizat de USH și s-a adresat cu cerere pentru eliberarea diplomei de licența, întrucât a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea 2009, fapt atestat de adeverința depusă la dosar, ce menționează în cuprinsul său că are valabilitate „până la eliberarea diplomei de licență”, reclamanta adresându-se instituției de învățământ, - Decanului Facultății de D. și Administrație Publică - cu solicitarea de eliberare a Diplomei de licență (fapt necontestat), demersul rămânând fără rezultat, fapt pentru care a investit instanța cu soluționarea acțiunii.

În atare situație, Curtea consideră că aprecierea asupra condițiilor legale pe care pârâta trebuie să le îndeplinească pentru ca dreptul invocat de reclamantă să fie unul legitim, ține de legalitatea și temeinicia pe fond a soluției pronunțate, iar nu de încălcarea normelor de competență generale, stabilite în favoarea instanțelor de judecată.

Totodată, reține Curtea că, într-adevăr, legea prevede organizarea studiilor universitare pe trei cicluri, respectiv studii universitare de licență, studii universitare de masterat și studii universitare de doctorat, iar potrivit art.2 din Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”

În conformitate cu art.6 alin.1 din același act normativ „Diploma acordată după finalizarea studiilor universitare de licență atestă că titularul acesteia a dobândit cunoștințe și competențe generale și de specialitate, precum și abilități cognitive specifice profesiei”, fiind eliberată, în condițiile art.15 din Ordinul MECTS nr.295/2007 privind cadrul general de organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învățământul superior, de către instituția organizatoare.

În executarea dispozițiilor Legii învățământului nr.84/1995, prin Ordinul MECT nr.2284/2007, reține Curtea a fi fost aprobat Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, care prevede la art.11 alin.1 că „Activitatea de completare a formularelor actelor de studii - referitoare la studii parțiale sau complete - se efectuează în termen de maximum 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de două luni de la confirmarea, prin ordin al ministrului, a titlului științific de doctor - în cazul diplomelor de doctor”.

De asemenea, art.8 din același act normativ, stabilește că formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, iar conform art.7 „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.”

Față de procedura astfel reglementată, reține Curtea că, refuzul pârâtei USH de a elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă, este strâns legat de refuzul chematului în garanție MEN de a aproba tipărirea formularelor tipizate corespunzătoare, refuz pe care instanța de fond l-a apreciat în mod corect ca fiind unul nejustificat.

Astfel,reține Curtea că, reclamanta a urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică din cadrul UNIVERSITĂȚII S. HARET, în perioada 2006 - 2009, Management financiar contabil specializare –contabilitate informatică și Gestiune - promovând Examenul de licență în sesiunea iulie 2009, fiindu-i eliberată adeverința nr.1503/16.07.2009, care atestă absolvirea facultății și promovarea examenului de licență.

Adeverințele prin care pârâtă atestă ca reclamanta a susținut și promovat examenul de licență, valorificate la completarea dosarului personal care i-a servit la angajare, aveau - potrivit art. 20 alin 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, termen de valabilitate de maximum 12 luni, astfel că, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat asupra admisibilității acțiunii.

In ceea ce privește suplimentul la diploma de licență, conform Ordinului MECTS nr.5289/2008, universitățile eliberează gratuit suplimentul la diplomă, ca document însoțitor al diplomei de licență eliberate după finalizarea studiilor universitare de licența (ciclul I), în conformitate cu structura introdusă prin reorganizarea studiilor universitare pe cicluri, acesta nereprezentând un substitut al diplomei originale, în condițiile în care el este redactat bilingv (în limba română și într-o limbă de largă circulație), pentru a asigura transparența sistemului de formare universitară din România și pentru a facilita comparabilitatea titlurilor, diplomelor și certificatelor care pot fi obținute în învățământul superior romanesc.

Totodată, reține Curtea că, atâta vreme cât au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantei la obținerea actului de recunoaștere a studiilor fiind un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept, face a nu fi posibil un tratament discriminatoriu între reclamantă și alți absolvenți, câtă vreme, în cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, pârâta USH, în mod legal și temeinic, reține Curtea, a fost obligată să elibereze reclamanților diploma de licență și suplimentul la diplomă, odată ce U. S. HARET este instituție de învățământ superior înființată prin Legea 443/2002, fiind prevăzut la art.3 că „După . prezentei legi în structura UNIVERSITĂȚII "S. HARET" din București, „vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”

Fără a se contesta acreditarea universității pârâte, în ceea ce privește specializarea menționată refuzul chematului în garanție MEN de a aproba eliberarea tipizatului pentru diplomă în favoarea reclamantei motivat prin aceea că, „acreditarea vizează exclusiv forma de învățământ de zi, în timp ce reclamanta a urmat o formă de învățământ neacreditată, respectiv frecvență redusă/la distanță”, este în accepțiunea Curții netemeinic, fapt pentru care, în mod legal și temeinic având în vedere dispozițiile art.72 – art.74 NCPC, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a MEN.

Că soluția instanței de fond este legală și temeinică, rezultă din împrejurarea că, reclamanta a făcut dovada promovării examenului de licență, fapt atestat și prin adeverința eliberata de USH, iar diploma face dovada parcurgerii formei de învățământ superior, astfel că, în mod corect, a apreciat instanța de fond că, în raport de dispozițiile art.1 din Legea 554/2004, reclamanta și-a justificat un drept legal ce este necesar a fi recunoscut de către pârâta USH, nu doar la nivel declarativ, ci prin emiterea diplomei de licență și în egală măsură de către pârâta MECTS prin aprobarea tipizării diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, motiv pentru care, apreciază Curtea că, legal și temeinic, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă obligând pârâta USH la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.

In ceea ce privește cererea de chemare în garanție, reține Curtea că pârâta USH C. a făcut demersurile necesare obținerii tipizatelor în vederea eliberării diplomelor de licență, prin adresele repetate, U. comunicând MECTS necesarul de tipizate pentru diplomele de studii destinate absolvenților promoției 2009 și, întrucât ministerul nu și-a îndeplinit aceasta obligație, universitatea a revenit cu adrese și, arătând necesarul de tipizate, a menționat faptul că, absolvenții a două promoții, respectiv 2009-2010, nu au primit actele de studii.

În atare situație, Curtea reține că, deoarece în conformitate cu dispozițiile art.29 alin.3 din OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, „În învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.”, cu referire la art.60 alin.1 din Legea nr.84/1995, ce prevede că „activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi", este de netăgăduit că universitatea pârâtă USH a organizat forme de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, pentru specializarea menționată, fără ca recurentul MEN, considerând că nu sunt respectate standardele de calitate, să ia măsurile prevăzute de art.34 din OUG nr.75/2005, pentru încetarea definitivă a școlarizării în cadrul programului respectiv de studii.

În egală măsură, apreciază Curtea că instanța nu a fost învestită cu analiza existenței sau valabilității autorizării/acreditării programului de studiu urmat de reclamantă, astfel că, apărările recurentului MEN în acest sens, nu pot fi avute în vedere.

Mai mult, instanța supremă a statuat în mod constant că, admiterea cererii de chemare în garanție asigură punerea efectivă în executare a hotărârii, în condițiile în care, eliberarea diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate, a acestor acte, de către M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, fost M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI în calitate de autoritate competentă.

Spre exemplificare, Curtea reține jurisprudența ÎCCJ reprezentată de Deciziile nr.690/2012, nr.953/2012, nr.1638/2012, nr.3302/2012, precum și soluția unificării jurisprudenței pronunțată de instanța supremă în același sens în ședințele din 28.10.2013 și 07.11.2013.

Totodată, Curtea reține că toate susținerile recurentei chemate în garanție nu pot fi primite, ele fiind lipsite de fundament, atât timp cât, conform jurisprudenței constante sus-indicate a ÎCCJ – Secția contencios administrativ și fiscal, s-a statuat faptul că: „În situația în care MECTS nu a solicitat în instanță anularea adeverinței emise de către pârâta USH, aferentă atestării titlului de licențiat și nici nu a invocat neregularități în ceea ce privește organizarea de către pârâtă a studiilor reclamantului, se impune ca absolvenților USH să le fie eliberate documentele legale aferente studiilor universitare absolvite”, considerându-se astfel de Curte că, o asemenea măsură se impune și în prezenta cauză, fiind urmarea directă a aplicării principiului coerenței și unității jurisprudenței, consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Totodată, reține Curtea că, într-adevăr, legea prevede organizarea studiilor universitare pe trei cicluri, respectiv studii universitare de licență, studii universitare de masterat și studii universitare de doctorat, iar potrivit art.2 din Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”

Astfel,reține Curtea că, reclamanta a urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică din cadrul UNIVERSITĂȚII S. HARET, în perioada 2006 - 2009, specializare Administrație Publică - forma de învățământ ID - promovând Examenul de licență în sesiunea iulie 2009, fiindu-i eliberată adeverința nr.1865/08.07.2009, care atestă absolvirea facultății și promovarea examenului de licență.

Fără a se contesta acreditarea universității pârâte, în ceea ce privește specializarea D. - Administrație Publică începând cu anul 2005, refuzul chematului în garanție MEN de a aproba eliberarea tipizatului pentru diplomă în favoarea reclamantei motivat prin aceea că, „acreditarea vizează exclusiv forma de învățământ de zi, în timp ce reclamanta a urmat o formă de învățământ neacreditată, respectiv frecvență redusă/la distanță”, este în accepțiunea Curții netemeinic, fapt pentru care, în mod legal și temeinic având în vedere dispozițiile art.72 – art.74 NCPC, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a MEN.

În atare situație, Curtea reține că, deoarece în conformitate cu dispozițiile art.29 alin.3 din OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, „În învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.”, cu referire la art.60 alin.1 din Legea nr.84/1995, ce prevede că „activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi", este de netăgăduit că universitatea pârâtă USH a organizat forme de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, pentru specializarea D. - Administrație Publică, fără ca recurentul MEN, considerând că nu sunt respectate standardele de calitate, să ia măsurile prevăzute de art.34 din OUG nr.75/2005, pentru încetarea definitivă a școlarizării în cadrul programului respectiv de studii.

În referire la motivul de recurs privind „Greșit instanța de fond a dispus obligarea recurentei chemate în garanție la plata cheltuielilor de judecată”, văzând și disp.art.496 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii și a acestui motiv de recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:

Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală, de aceea este firesc ca acestea să achite anticipat anumite cheltuieli, iar la sfârșitul dezbaterilor, ele să fie suportate de partea care a pierdut procesul, în condițiile în care cheltuielile de judecată au fost efectuate din vina părții datorită căreia s-a promovat acțiunea.

Cu alte cuvinte, reține Curtea că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală, respectiv partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea ce câștigă, fiind irelevantă susținerea „bunei credințe a părții care a pierdut procesul”, aceasta în condițiile în care cheltuielile de judecată nu pot fi limitate la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurală, ele având și rolul de a despăgubi partea ce câștigă.

În acest context, apreciază Curtea că în mod legal și temeinic, constatând culpa procesuală a pârâților, instanța de fond, a dispus obligarea acestora către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în suma de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat, știut fiind că, acordarea cheltuielilor de judecată de către instanță nu se poate face decât în măsura în care se demonstrează efectuarea lor.

Prin aceasta, instanța națională a înțeles a respecta jurisprudența consacrată atât prin hotărârile instanțelor românești, precum și cea consacrată prin cele pronunțate de CEDO – spre exemplificare: Hotărârea din cauza T. T. împotriva României, publicată în M.O. nr.778/2009; Hotărârea din cauza M. împotriva României, publicată în MO nr.752/2010; Hotărârea în cauza Turuș împotriva României, publicată în MO nr.141/2010, Hotărârea în cauza Faimblat împotriva României, publicată în MO nr.141/2009.

Curtea, având în vedere art.453 alin.1 NCPC, potrivit cu care: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, șiapreciind căintimata pârâtă USH, este îndreptățită a primi cheltuielile de judecată efectuate în cauză, pe același considerent avut în vedere și cu prilejul judecății cauzei în fond, admite cererea pârâtei intimate având ca obiect cheltuielile de judecată.

Deoarece, cu prilejul judecării cauzei în calea de atac – recurs – intimata pârâtă USH a fost reprezentată de apărător angajat, ce a solicitat cheltuieli de judecată, în această fază procesuală achitându-se onorariu avocațial în cuantum de 620 lei, cu factura nr.244/14.01.2015 - fila 25 dos.recurs, Curtea făcând aplicarea dispozițiilor legale sus precizate, dispune obligarea recurentului chemat în garanție MEN la plata sumei de 620 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei pârâte USH.

Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, Curtea, văzând dispozițiile art.496 alin.1 NCPC, Curtea respinge recursul, ca nefondat, obligând recurentul la plata sumei de 620 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei pârâte U. S. HARET(USH).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul contencios administrativ și fiscal promovat de recurent chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MEN) cu sediul în sector 1, București, ..28-30 împotriva nr.2296/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. HARET (USH), cu sediul în sector 3, București, ..13 și intimata reclamantă Z. V., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în C., ., nr. 57, ., ., J. C..

Obligă recurentul la plata sumei de 620 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei pârâte U. S. HARET(USH).

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 26 Martie 2015.

Președinte,

G. P.

Judecător,

A. P.

Judecător,

C. R.

Grefier,

C. M.

Jud.fond.C.Moțârlichie

Red.dec.jud.A.P./ 08.05.2015

Tehnored. Gref.C.M./08.05.2015

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 258/2015. Curtea de Apel...		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 63/2015.... →

Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 376/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 376/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA