Despăgubire. Decizia nr. 728/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 728/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 1774/88/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 728/CA
Ședința publică din data de 4 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. C. E.
JUDECĂTOR – E. G.
JUDECĂTOR – R. N. B.
GREFIER – A. A.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal promovat de recurenții reclamanți - S. D. domiciliat în Baia, ., jud. Tulcea, D. D., domiciliat în C., ., nr.9, jud. C., S. E. domiciliat în C., ., ., ., C. M. – prin afișare la ușa instanței, V. D. domiciliat în C., . BIS, jud. C. și S. M. domiciliat în București, sect.4, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.2168/27.11.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă - A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – cu sediul în București, sect.1, Calea Floreasca, nr.202A, având ca obiect despăgubire Legea 9/1998.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21 mai 2015.
Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, prin raportare la dispozițiile art. 395 alin 1 NCPC, a amânat pronunțarea la data de 4 iunie 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr._ din 15 septembrie 2014, reclamanții S. D., D. D., S. E., C. M., V. D., și S. M. au chemat în judecată pe pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 348._ RON reprezentând valoarea transei de 60% din suma de 580.702,01 RON stabilită prin Decizia nr. 933/21.06.2011, actualizată cu indicele de creștere a preturilor de consum, de la data de 14.06.2007 când s-a emis Hotărârea Comisiei Județene Tulcea nr. 3728, până la data plătii efective.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 712/19.03.2010, rămasă definitivă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr. 857/22 noiembrie 2012 a Curții de Apel C., a obligat pârâta la plata sumei de 448.000,639 lei reprezentând compensații bănești pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în baza Tratatului de la C. din anul 1940.
Ca urmare a hotărârilor judecătorești sus menționate, pârâta a emis Decizia nr. 933/21.06.2011 prin care se validează Hotărârea Comisiei Județene Tulcea nr. 3724/14.06.2007, dispunându-se plata de compensații bănești în valoare totală de 580.702,01 lei.
Deși au depus cererea de efectuare a plății și au deschis cont bancar în acest sens, autoritatea publică pârâtă nu a efectuat plata tranșei a II-a de 60% din suma totală menționată în decizia sus menționată, această împrejurare apreciind-o ca fiind un refuz nejustificat de soluționare a cererii, conform art. 2 lit. i) din legea nr. 554/2004.
Reclamanții au precizat că tranșa I de 40% din suma totală a fost executată silit în baza sentinței civile nr. 5301/20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ rămasă definitivă si irevocabilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 2 lit. i) din legea nr. 554/2004, Legea nr. 9/1998, H.G. 753/1998.
Parata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare in judecata, față de dispozițiile OUG NR. 10/2014, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
La data de 20 octombrie 2014 reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare prin care au arătat că numărul Hotărârii Comisiei Județene Tulcea este 3728 și nu 3724, cum eronat s-a menționat în cererea de chemare în judecată și că, în cauză, este vorba de Comisia Județeană Tulcea și nu C., cum eronat s-a menționat în acțiune.
Prin sentința civilă nr.2168/27.11.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ a fost admisă excepția prematurității cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acțiunii ca prematur introdusă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Tulcea a avut în vedere următoarele:
Prin sentința civilă nr. 712/19.03.2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, definitivă prin respingerea recursului, s-a stabilit că reclamanții au dreptul la compensații în sumă totală de 448.000,639 lei reprezentând_,856 lei construcții, 243.423,873 lei teren extravilan 1000 mp, 6219,91 lei 5500 mp grădina, 3710 lei - pentru recolte neculese (astfel cum au fost stabilite prin hot. nr. 3728 a Comisiei județene Constanta) și 16.128 lei reprezentând 28 pomi fructiferi, compensații ce se vor actualiza cu rata inflației aplicabile la data plății.
La data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, OUG nr. 10 /2014 cu modificările și completările ulterioare privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Potrivit dispozițiilor art.2 din actul normativ arătat „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31.12.2014. plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006”.
In consecința, prima instanță a apreciat că cererea este prematură atâta timp cât operează suspendarea dispusă prin OUG 10/2014.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs S. D., D. D., S. E., C. M., V. D. și S. M., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 348._ RON reprezentând valoarea tranșei de 60% din suma de 580.702,01 RON stabilită prin Decizia nr. 933/21.06.2011, actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum, de la data de 14.06.2007 când s-a emis Hotărârea Comisiei Județene Tulcea nr. 3728, până la data plății efective și, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se judeca fondul cauzei cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor.
Totodată, solicită respingerea excepției prematurității cererii de chemare în judecată, susținând că nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 10/2014, întrucât la data judecării prezentului recurs dispozițiile acestei ordonanțe și-au încetat aplicabilitatea, ordonanța producându-și efecte până la data de 31 decembrie 2014.
Precizează că transa I de 40% din suma totală a fost executată silit în baza sentinței civile nr. 5301/20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, fiind necesară introducerea prezentei acțiuni pentru a demara executarea silită și pentru tranșa a II a, din cauză că pârâta nu a efectuat nici până în prezent plata tranșei a II a.
Recurenții apreciază tăcerea administrației ca un refuz nejustificat de soluționare a cererii, motiv pentru care solicită a sancționa acest comportament nelegal al autorității publice și a dispune obligarea pârâtei de a-și îndeplini obligațiile astfel cum sunt determinate prin Legea nr. 9/1998.
În speța de față, dreptul de a solicita plata despăgubirilor stabilite legal reprezintă totodată un drept patrimonial protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
În consecință, prin raportare la practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, neîndeplinirea de către stat a obligației de plată, până în prezent, constituie o ingerință în dreptul de a beneficia de despăgubiri pentru dreptul de proprietate încălcat.
Invocă dispozițiile art. 2 lit. i) din legea nr. 554/2004, Legea nr. 9/1998, H.G. 753/1998.
Prin Întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului.
Se arată că în mod corect a fost admisă excepția prematurității în condițiile în care la 15 decembrie 2014 a intrat în vigoare legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul legii nr. 9/1998 pentru acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria semnat la C. la 07 septembrie 1940, precum și al legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva art. 488 punctul 8 NCPC, constată că prima instanță a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, pentru următoarele considerente:
Pârâta a emis Decizia nr. 933/21.06.2011 prin care se validează Hotărârea Comisiei Județene Tulcea nr. 3724/14.06.2007, dispunându-se plata de compensații bănești în valoare totală de 580.702,01 lei, măsura fiind dispusă în executarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Reclamanții au primit tranșa I de 40% din suma totală, aceasta fiind executată silit în baza sentinței civile nr. 5301/20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ rămasă definitivă si irevocabilă.
Deși prin OUG 10/2014 s-a dispus suspendarea până la 31.12.2014 a plății despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006, la data formulării recursului această suspendare a încetat. De asemenea, având în vedere caracterul reparatoriu al legii și evitarea unor procese viitoare, nimic nu împiedica instanța de judecată să dispună efectuarea plății de îndată ce suspendarea a încetat.
Pe de altă parte, prin întâmpinare intimata nici nu mai susține prematuritatea cererii din perspectiva OUG 10/2014 ci prematuritatea acesteia din perspectiva legii nr. 164/2014, aspect neinvocat la fondul cauzei în condițiile în care această lege a intrat în vigoare după pronunțarea hotărârii de către prima instanță, respectiv la 15.12.2014.
Instanța de recurs apreciază că, dat fiind caracterul nedevolutiv al recursului și principiul aplicării legii civile în timp, legea nr. 164/2014 nu este aplicabilă în speță atâta timp cât nu era în vigoare la data pronunțării hotărârii de către prima instanță.
Pentru aceste considerente a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP, această excepție fiind invocată în raport de prevederile legii 164/2014.
În ceea ce privește cererea de plată a tranșei a II din suma stabilită prin Decizia nr. 933/21.06.2011, instanța de recurs reține, în raport de prevederile legale aplicabile la data emiterii deciziei de validare, dată la care s-a născut obligația de plată:
Art. 8 alin. 2 din legea nr. 9/1998 prevede că: „în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcție de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor. În cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de S. înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior. Eșalonarea plăților nu poate depăși 2 ani consecutivi”.
În aplicarea acestui articol, art. 38 alin. 5 și 6 din HG nr. 753/1998 (Norme metodologice de aplicare a legii) prevede:
“Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Din interpretarea celor 2 texte rezultă că prima tranșă se achită obligatoriu în primul an de la validare iar cea de a 2-a tranșă în anul următor – astfel, se prevede că doar tranșa a 2-a se actualizează, concluzia fiind aceea că tranșa I trebuie acordată în primul an, pentru că altfel legea ar fi prevăzut că tranșele se actualizează și nu doat tranșa a II-; de asemenea, se prevede că eșalonarea nu poate depăși doi ani consecutiv, concluzia fiind aceea că plata sumei reprezentând compensații trebuie achitată în primii doi ani de la validarea hotărârii comisiei județene.
În speță ANRP a acordat prima tranșă, astfel că, potrivit regulii că “eșalonarea plăților nu poate depăși 2 ani consecutivi”, va fi obligată la plata întregii sume ca urmare a depășirii termenului legal de plată. În plus, potrivit art. 8 alin. 2 teza I din legea nr. 9/1998 “în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcție de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor”.Pârâta nu a făcut dovada că datorită volumului compensațiilor s-a amânat plata către reclamantă în alt an decât cel în care a fost emisă decizia și în anul următor.
În concluzie, pârâta este obligată să plătească reclamanților restul despăgubirilor datorate.
În ceea ce privește actualizarea sumei, trebuie să avem în vedere că există două situații diferite, cu temeiuri juridice diferite, respectiv: obligația de actualizare între data emiterii hotărârii comisiei județene și data emiterii ordinului de validare și obligația de actualizare între data emiterii ordinului de validare și data plății.
Astfel, în cazul în care între data emiterii hotărârii comisiei județene și validare trece o perioadă lungă de timp, ANRP are obligația de a actualiza suma stabilită de comisia județeană, iar această sumă trebuie cuprinsă în ordinul de validare. În acest sens s-a pronunțat ÎCCJ. În cazul în care suma validată nu este actualizată, reclamanții puteau ataca ordinul de validare în condițiile și termenele prevăzute de lege. Cum nu au făcut acest lucru, cererea de actualizare a sumei pentru perioada 14.06._11 este nefondată iar suma validată a devenit certă, lichidă și exigibilă de la data la care a expirat termenul de contestare a ordinului.
Pentru perioada cuprinsă între data validării și data plății efective, actualizarea se face în condițiile textelor mai sus citate. Întrucât recurenta nu a făcut plata în primul an de la validare, este obligată să actualizeze suma de la data validării și până la data plății.
Pentru aceste considerente cererea reclamanților a fost admisă în parte, respingându-se actualizarea sumei pentru perioada 14.06._11.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei pârâte, ca neîntemeiată.
Admite recursul promovat de recurenții reclamanți - S. D. domiciliat în Baia, ., jud. Tulcea, D. D., domiciliat în C., ., nr.9, jud. C., S. E. domiciliat în C., ., ., ., jud. C., C. M. – prin afișare la ușa instanței, V. D. domiciliat în C., . BIS, jud. C. și S. M. domiciliat în București, sect.4, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.2168/27.11.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă - A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – cu sediul în București, sect.1, Calea Floreasca, nr.202A, având ca obiect despăgubire Legea 9/1998.
Casează în tot hotărârea recurată și rejudecând dispune:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții S. D., D. D., S. E., C. M., V. D. și S. M..
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 348.421,206 lei reprezentând 60% din despăgubirile acordate conform deciziei nr. 933 din 21 06 2011, sumă ce va fi actualizată cu indicele de creștere a prețurilor începând cu 21. 06. 2011.
Respinge cererea de actualizare începând cu 14 06 2007.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. C. E. E. G. R. N. B.
Grefier,
A. A.
Red jud fond EN
Tehred gref EG/03 07 2015
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 711/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 583/2015.... → |
|---|
