Obligaţia de a face. Sentința nr. 195/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 195/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 571/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 195/2013
Ședința publică de la 10 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. G.
Grefier- S. Giurgiteanu
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta I. M. în contradictoriu cu pârâta U. DE CREAȚIE INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanta I. M. și pârâta U. DE CREAȚIE INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cauze, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare, o reține spre deliberare.
CURTEA
Asupra cauzei de față,
Prin sentința nr.978 din data de 20.03.2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârâtă.
A declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamanta I. M., în contradictoriu cu pârâta U. DE CREAȚIE INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA, în favoarea Curții de Apel C..
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținu că:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei U. de Creație interpretativă a Muzicienilor din România la eliberarea unei dovezi care să îi ateste calitatea de membru, invocând așadar refuzul nejustificat de eliberare a unui act.
Conform art. 3 pct. 1 C.proc. civ, curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
Așadar legea instituie criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale ( sau secțiile specializate ale tribunalelor, până la constituirea tribunalelor administrativ - fiscale, conform art. 30 din 554/2004), iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
În calificarea unei autorități publice ca fiind centrală sau locală, determinantă nu este subordonarea ierarhică și nici personalitatea juridică, ci întinderea teritorială a competenței, autoritățile centrale fiind cele a căror competență se exercită la nivel național, pe întreg teritoriul țării.
Potrivit articolului unic din H.G. nr. 1242 din 29 noiembrie 2000 privind recunoașterea Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România - U.C.I.M.R. ca fiind de utilitate publică, se recunoaște U. de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România - U.C.I.M.R., persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, ca fiind de utilitate publică.
Potrivit art. 2 alin 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, prin autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;
Din aceste dispoziții legale rezultă că pârâta este o autoritate publică centrală în sensul dispozițiilor art. 2 alin 1 lit. b din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C.proc. civ
Cum, în speță, pârâtul este autoritate publică centrală, a rezultat că instanța competentă să soluționeze acțiunea este Curtea de Apel.
Referitor la Curtea de Apel competentă teritorial, în materia contenciosului administrativ, conform prevederilor alin. 3 al art.10 din Legea 554/2004, "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului ".
D. fiind că reclamanta s-a adresat Tribunalului în a cărui rază teritorială se găsește domiciliul său, și nu celui de la domiciliul pârâtei, se va considera că și-a exprimat opțiunea pentru instanța în a cărei circumscripție a făcut alegerea de domiciliu, astfel încât va fi trimisă cauza respectivei Curți de Apel.
Având în vedere aceste considerente, s-a constatat că este neîntemeiată cererea pârâtei de declinare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, ținând cont așadar de calitatea de autoritate publică centrală a acesteia, care atrage competența instanțelor de contencios administrativ, în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 09.04.2013, sub nr._ .
Curtea reține că reclamanta solicită să se constate că îndeplinește condițiile legale pentru aderarea în calitate de membru al Uniunii de Creație Interpretativă a muzicienilor din România și să fie obligată pârâta la admiterea reclamantei ca membru activ pentru a putea beneficia de prevederile legii nr. 8/2006.
Reclamanta susține că începând cu anul 1974 si până în anul 1989 a activat în calitate de membru în ansamblul coral organizat la nivelul Căminului Cultural Scornicești iar în anul 2010 a formulat în temeiul art.3 din Lg.8/2006 o cerere către pârâtă, prin care solicita emiterea dovezii care să ateste calitatea sa de membru, la care a primit răspuns negativ motivat de faptul că de la dosar lipsește documentul care atestă activitatea artistică desfășurată.
Curtea reține că art. 3 alin. 1 din Legea nr. 8/_ privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, conducerea fiecăreia dintre uniunile prevăzute la art. 1 alin. (1) va atesta calitatea de membru, la cererea persoanelor interesate. Conducerii uniunii de creatori îi revine întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și exactității datelor consemnate în dovada calității de membru.
Potrivit 16 din Statutul UCIMR adoptat de Adunarea Generală la data de 15.01.1995, primirea în UCIMR a persoanelor fizice și juridice nu este limitată ca număr și nici ca termen de înscriere și se face pe bază de cerere însoțită de memoriu de activitate.
În aplicarea acestor dispoziții din Statut, Decizia nr. 1/2008 emisă de Președintele Uniunii stabilește regulile de aderare la uniune dispunând că cererea de aderare trebuie să fie însoțită de mai multe înscrisuri: fotografii, dovada achitării taxei de aderare, copie BI/ CI, copie de pe documentele doveditoare ale studiului de specialitate artistică, copie de pe carte de muncă sau adeverință în original de la instituția culturală frecventată de artist, cu specificarea perioadei lucrate și a documentelor care au stat la baza emiterii adeverinței, CV al activității artistice, anexe doveditoare ale activității declarate ( fotografii din concerte, afișe de sală, programe de sală, cronici, diplome nominale, orice alt document care atestă activitatea artistică), talonul de pensie.
Formulând cererea de aderare la uniune, reclamanta a depus înscrisurile și documentele enumerate de regulament însă, în privința activității artistice prestate la instituția culturală frecventată, aceasta depune o simplă adeverință emisă de Consiliul Local Scornicești care se rezumă să certifice că reclamanta a activat ca membră a formației corale mixte din cadrului Căminului Cultural Scornicești în perioada anilor 1974 - 1989, fără specificarea vreunui document care să fi stat la baza emiterii acesteia, așa cum stipulează în mod expres Decizia nr. 1/28.11.2008 privind aprobarea Regulilor de Aderare la UCIMR.
Ori, în condițiile în care pârâta i-a comunicat reclamantei deficiențele documentației depuse de aceasta în vederea aderării la uniune, iar reclamanta nu a înțeles să le remedieze, pârâtei nu-i poate fi imputat refuzul de soluționare a unei noi cereri, reiterată de reclamantă fără nicio modificare a documentației anexate.
Pe de altă parte trebuie reținut că pentru a fi admis ca membru al UCIMR petentul trebuie să fi desfășurat o muncă profesionistă în domeniul respectiv dovedită prin carnetul de muncă sau diplome ale școlilor vocaționale, legea stabilind această formă de recompensare legală doar la categoriile de artiști profesioniști.
În acest sens conform art. 3 din Regulamentul de aderarea la UCIMR este stabilit expres faptul că nu pot avea calitatea de membru persoanele care au activat sporadic în cadrul grupurilor de amatori, gen cor sau fanfara, etc. De altfel, reclamanta precizează în cuprinsul cererii de la fila 22 faptul că activitatea desfășurată a fost una neremunerată și prin urmare nu există nici o mențiune în carnetul de muncă al reclamantei.
Potrivit art. 5 din respectivul regulament, artiștii amatori pot dobândi calitatea de membru al UCIMR doar dacă sunt personalități de excepție ale artei interpretative muzicale românești și dovedesc aceasta prin documente oficiale, dispoziții ce nu sunt aplicabile în cazul reclamantei aceasta nefăcând dovada îndeplinirii respectivelor dispoziții.
În raport de considerentele mai sus expuse, Curtea constată neîntemeiată acțiunea formulată și va dispune respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta I. M., cu domiciliul în oraș Scornicești, . în contradictoriu cu pârâta U. DE CREAȚIE INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, Piața V. M. nr.1-3, ., sector 1, având ca obiect obligația de a face.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Mai 2013.
Președinte, C. G. | ||
Grefier, S. Giurgiteanu |
Red.C.A.G. 07.06.2013
Tehnored. S.G. 4 ex.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 7755/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








