Anulare act administrativ. Decizia nr. 8436/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8436/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 12246/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8436/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Judecător C. I.
Judecător L. M. D.
Grefier M. P.
x.x.x.x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. împotriva sentinței nr. 5716, din data de 19 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. L. L. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat D. D. în substituire pentru avocat T.-S. R. pentru intimatul reclamant O. L. L. lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că recursul este declarat și motivat în termenul legal, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 cod. proc. civ, după care:
Avocat D. D. pentru intimatul reclamant O. L. L., depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire și chitanță onorariu de avocat și arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Constatând că nu mai sunt cereri din partea părților și că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat D. D. pentru intimatul reclamant O. L. L., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 10.09.2012 sub nr._, reclamantul O. L. L. a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg-J. și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună restituirea sumei de 1149 lei, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 5716, din data de 19 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, a respins excepțiile invocate prin întâmpinare de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg-J..
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O. L. L. cu domiciliul în Tg. J., ., ., . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg-J., cu sediul în Tg. J., ., județul Gorj și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294 Corp A sector 6.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1149 lei, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății și la 404, 30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgu Jiu,a menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Decizia necontestată de reclamant potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 la D.G.F.P. Gorj, ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii, iar instanța de fond nu a analizat probatorii având în vedere că suma a fost achitată în contul A.F.M. potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
Instanța de fond a reținut și a interpretat greșit răspunsul organului fiscal și a admis acțiunea ignorând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, aplicând legislația comunitară fără a aștepta eliminarea pe cale legislativă impusă de TCE. Mai mult, soluția instanței este nefondată raportat la prevederile Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Instanța de fond a asimilat nejustificat răspunsul organului fiscal. Taxa solicitată de reclamant a fi restituită a fost achitată ca urmare a aplicării dreptului intern, reclamantul invocând instanței de fond nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare, în speță, art. 110 din Tratatul de aderare ce face referire la impozite interne de orice natură și nu la taxe naționale similare.
Recurenta a considerat sentința nelegală întrucât nu există alte prevederi legale în vigoare care să dispună restituirea potrivit O.U.G. nr. 50/2008, sumă ce a fost încasată de A.F.M., A.F.P. fiind doar organul fiscal ce stabilește cuantumul sumei achitate și necontestate conform art. 17 din O.U.G. nr. 196/2008, nefiind beneficiarul sumei potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
Pe fond, a considerat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a considerat încasarea taxei în mod nelegal menționând ca temei al restituirii Tratatul de aderare încheiat de România și nu are în vedere reglementările în materie ale U.E., dând dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative.
A menționat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, iar Curtea Europeană de Justiție a admis că acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 110 invocat de reclamant, cu condiția efectuării inspecției tehnice în vederea stabilirii emisiei poluante la momentul achitării, astfel că autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
De altfel, reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe cale le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
În ceea ce privește admiterea cererii privind cheltuielile de judecată, a solicitat respingerea cererii motivat de faptul că A.F.P. a Mun. Tg.-J. nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui integral suma achitată a fost ca urmare a legislației fiscale pusă în executare de organul fiscal. Reclamantul a achitat voluntar taxa, nereieșind din probatorii cum că l-ar fi obligat organul fiscal.
Instanța de fond nu a stabilit în cuprinsul sentinței culpa procesuală a organului fiscal, astfel cheltuielile de judecată dispuse în cuprinsul sentinței nu au fost stabilite potrivit art. 276 C.proc.civ., fiind doar încuviințată cererea reclamantului.
Achitarea sumei și ulterior restituirea raportată la legislația fiscală națională nu poate fi considerat un prejudiciu pe care organul fiscal l-a cauzat reclamantului și, de asemenea, nu poate fi obligată la plata dobânzilor dispuse de instanță raportat la prevederile Codului de procedură fiscală. În mod greșit instanța de fond a obligat pârâtele la restituirea sumei, organul fiscal nefiind beneficiarul sumei potrivit O.U.G. nr. 50/2008, precum și la calcularea dobânzilor.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nefondată, iar în subsidiar, respingerea cererii privind cheltuielile de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm.C.proc.civ. coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 și O.G. nr. 92/2003.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Suma achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare și a cărei restituire s-a solicitat este o taxă supusă prevederilor Codului de procedură fiscală, iar tribunalele administrativ-fiscale, respectiv secțiile de contencios administrativ și fiscal, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 au competența de soluționare a litigiilor privind taxe și impozite de până la 500.000 lei, astfel că este neîntemeiată critica recurentei pârâte A.F.P. referitoare la necompetența instanței de fond.
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o sumă de bani cu titlu de taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P., restituirea integrală a taxei de poluare.
Autoritatea fiscală competentă este pârâta Administrația Finanțelor Publice care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu și căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. invocată prin motivele de recurs.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor Legii 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fiscală este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată în mod corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului, au obligația a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Și forma Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei de către reclamant este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Așa fiind, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale, aceasta este nefondată, întrucât dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C. proc. fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat prin cererea de restituire a taxei de poluare adresată A.F.P. Tg.J. și dobânda legală, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente în materia acordării dobânzii.
Recurenta pârâtă susține că sentința cuprinde motive contradictorii, însă în argumentele ce susțin această critică se referă la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată. Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată.
Reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin cererea de chemare în judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C. proc. civ., înseamnă a pierde procesul. De asemenea, prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către pârâtă, Curtea constatând că tribunalul a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 274 C. proc. civ.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată deoarece parte în raportul juridic este și AFP, care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurenta pârâtă va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. împotriva sentinței nr. 5716, din data de 19 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. L. L. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU .
Obligă recurenta către intimatul reclamant la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.
Președinte, Ș. B. | Judecător, C. I. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. P. |
Red. jud. Șt. B.
Tehnored.M.P. 07 Iulie 2013/2 exep
JUD.FOND T.P.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3373/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
