Anulare act administrativ. Sentința nr. 3911/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3911/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 3671/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 109/2013
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta S. I. D. împotriva sentinței nr. 3911 din 02 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, recurenta reclamantă S. I. D. a depus prin Serviciul Registratură, o cerere de amânare a cauzei până la soluționarea cererii de strămutare a prezentei cauze, după care,
Curtea, respinge cererea de amânare a cauzei până la soluționarea cererii de strămutare a prezentei cauze, având în vedere motivele cererii de recurs, după care;
Constatând că intimata pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3911 din 02 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de reclamanta Ș. I. D., domiciliată în C., ., ., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii D. cu sediul în C., ., nr.8, jud. D., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
La data de 26.03.2012, reclamanta Ș. I. D. în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D., în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile la Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate nedeclarate de persoana fizica înregistrata sub nr. de ieșire_/16.12.2011 (denumita in continuare „Decizie de impunere") inclusiv Anexele la Decizia de impunere - Situația calculului majorărilor de întârziere, Situația calculului penalităților conform OUG nr. 39/2010, prin care s-a stabilit, din oficiu, contribuția la FNUASS astfel:
1. suma de 13.914 RON reprezentând contribuție pentru perioada 2005 -2011;
2. suma de 11.386,34 RON reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada_11;
3. suma de 1.948 RON reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada_11
(ii) împotriva Deciziei nr. 061/15.02.2012 prin care, in mod neîntemeiat s-a respins contestația formulata împotriva Deciziei de impunere; solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună
(i) anularea în tot a Deciziei de impunere nr._/16.12.2011 emisa de Casa de Asigurări de Sănătate D., inclusiv Anexele la aceasta (nenumerotate) prin care s-a stabilit in mod nelegal si neîntemeiat in sarcina subscrisei obligații de plata la FNUASS;
(ii) anularea în tot in tot Decizia nr. 061/15.02.2012 prin care s-a respins contestația formulata împotriva Deciziei de impunere;
Totodată, in temeiul art. 274 Cod procedura civila, solicit obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers procedural.
Pentru a dispune in sensul celor de mai sus, C. este rugata sa aibă in vedere considerentele ce vor fi dezvoltate in continuare.
Analizând motivele invocate de contestatoare în susținerea contestației, instanța le apreciază neîntemeiate, în considerarea următoarelor argumente:
Susținerile potrivit cărora contribuția la FNUASS ar fi facultativă și nu obligatorie pentru avocați este contrazisă de dispozițiile art.208 din legea 95/2006: "Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii", fără a distinge în funcție de calitatea persoanei asigurate. Este adevărat că legea prevede și persoanele scutite de plata contribuției (art.213 din legea 95/2006) însă reclamanta nu se încadrează în această categorie.
Apărarea potrivit căreia lipsa vreunui contract de asigurare exonerează de plata acestei contribuții este nefondată.
Potrivit art. 29 din Ordinul 617/2007 "Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Codul de procedură fiscală, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă."
Anterior, dispoziții similare erau prevăzute de Ordinul 221/2005 emis de CNAS, abrogat de Ordinul 617/2007: art.18: "Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat, să achite contribuția legală pe ultimii 3 ani, începând cu data solicitării de servicii medicale, calculată la salariul de bază minim brut pe țară, sau de la data de la care plata contribuției era obligatorie, dacă perioada scursă este mai mică de 3 ani, fără să se calculeze dobânzi și penalități de întârziere.(…) În situația în care aceste persoane au realizat venituri impozabile, contribuția, precum și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente se vor calcula asupra acestor venituri pe perioada în care au fost realizate cu respectarea termenului de prescripție privind obligațiile fiscale".
Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții, pentru a obține calitatea de asigurat, reclamanta a fost obligată să plătească, pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție, atât contribuția cât și obligațiile fiscale accesorii.
Faptul că nu a avut contract de asigurare nu poate exonera de plata contribuției, reclamanta invocând propria culpă, respectiv neîndeplinirea obligației impuse de art.215 din legea 95/2006: "(1) Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum și persoanelor fizice, după caz.
(3) Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond".
În același sens, dispozițiile Ordinului 617/2007: "Art. 6. - (1) Veniturile realizate de persoanele care desfășoară activități independente asupra cărora se calculează contribuția sunt veniturile comerciale și veniturile din profesii libere realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică.
(3) Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar public, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii".
De asemenea, potrivit codului fiscal, art. 46, activitățile din profesii libere sunt considerate activități independente.
Așa cum reiese din actele depuse, reclamanta figurează ca persoană ce desfășoară activități independente, activitatea de avocat încadrându-se în această categorie; fiind deci persoană ce realizează venituri din activități independente (profesii libere) avea obligația depunerii la C. a declarațiilor privind contribuția la fondul național unic de asigurări de sănătate.
Caracterul obligatoriu al contribuției face ca aceasta să fie datorată, în temeiul legii.
Apărarea potrivit căreia ar putea plăti doar acele servicii de care a beneficiat, și nu pe ultimii 5 ani nu prezintă relevanță; faptul că reclamanta nu a beneficiat de servicii medicale, nu afectează caracterul obligatoriu al contribuției la fondul național unic de asigurări de sănătate, caracter impus de art.215 din legea 95/2006; pe de altă parte, perioada de prescripție pentru obligațiile fiscale este de 5 ani, conform art.91 OG 92/2003: (1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
. Cum contribuția pentru anul 2005 trebuia plătită în 2006, termenul de prescriptie de 5 ani curge de la 1 ianuarie 2007, astfel că la 16.12.2011, data emiterii actului fiscal nu era indeplinit.
Se constată că prin decizia de impunere s-a stabilit obligația de plată a contribuției la fond pentru perioada 2005/2011, cu respectarea termenului de prescripție.
În mod corect actul este emis pe numele persoanei fizice, se reține că legea 95/2006 impune obligația virării contribuției în sarcina persoanelor juridice ce au calitatea de angajator sau în sarcina persoanelor fizice ce desfășoară activități independente (art.215); prin urmare, în mod corect a fost emisă decizia de impunere pe numele reclamantei, persoană fizică, pentru veniturile realizate din activități independente.
În același sens, sunt și dispozițiile art.7 alin (3) din Ordinul 617/2007: "Pentru veniturile realizate din activități independente, contribuția se plătește de persoana care le realizează".
Contribuția obligatorii la sistemul propriu de asigurări sociale al avocaților nu exonerează de plata contribuției la fondul național unic de asigurări de sănătate; pe de o parte, se are în vedere caracterul obligatoriu al contribuției la FNUASS; pe de altă parte, chiar legea 95/2006 recunoaște posibilitatea altor forme de asigurare: art.208: "(4) Pot funcționa și alte forme de asigurare a sănătății în diferite situații speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii și pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii. (5) Asigurarea voluntară complementară sau suplimentară de sănătate poate acoperi riscurile individuale în situații speciale și/sau pe lângă serviciile acoperite de asigurările sociale de sănătate. (6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate".
Nu în ultimul rând, se impune a menționa chiar prevederile statului CAA care enumeră, la art.80, "alte drepturi de asigurări sociale la care au dreptul avocații, în afară de pensii": a) indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, provocată de boli obișnuite sau de accidente de munca sau accidente în afara muncii; b) indemnizația pentru maternitate; c) indemnizația pentru îngrijirea copilului sau îngrijirea copilului bolnav; d) indemnizația pentru părintele avocatului decedat, dacă solicitantul este lipsit de orice alte mijloace de existență; e) ajutor de deces; f) alte ajutoare bănești pentru avocații care au suferit accidente sau au contractat boli grave care le-au produs vătămări grave organismului, pentru procurarea de proteze sau alte materiale sanitare, în condițiile în care legislația de asigurări de sănătate nu le acordă; g) alte ajutoare materiale pentru membrii CAA aflați în situații deosebite".
Așadar, drepturile de asigurări sociale de care beneficiază avocații sunt enumerate la art.80, iar folosirea expresiei de la lit. f "în condițiile în care legislația de asigurări de sănătate nu le acordă" susține ideea că asigurarea prin Casa de Asigurare a Avocaților este complementară asigurării de sănătate impuse de legea 95/2006, întrucât drepturile de asigurări sociale prevăzute de Statutul CAA se acordă numai în măsura în care nu sunt prevăzute și acordate de legislația de asigurări de sănătate.
Competența pârâtei în emiterea deciziei de impunere constate rezultă din dispozițiile art 288 alin 5 din Legea nr 95/2006 privind reforma în sănătate ( conform cărora Atribuțiile principale ale directorului general al casei de asigurări sunt următoarele: a) aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare și de funcționare și procedurile administrative unitare; b) organizează și coordonează activitatea de control al execuției contractelor de furnizare de servicii medicale;c) organizează și coordonează activitatea de urmărire și control al colectării contribuțiilor la fond;d) propune programe de acțiuni de îmbunătățire a disciplinei financiare, inclusiv executarea silită, potrivit legii;e) stabilește modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru; f) organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind respectarea drepturilor asiguraților și propune măsuri în caz de nerespectare a acestora;g) supraveghează și controlează organizarea și funcționarea sistemului de asigurări de sănătate la nivel teritorial și prezintă anual rapoarte, pe care le dă publicității; h) numește, sancționează și eliberează din funcție personalul casei de asigurări). și art 35 alin 1 și 2 din Ordinul Președintelui CNAS nr 617/2007 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat (conform cărora "În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al C., precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al C. și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.")
Susținerea reclamantei conform căreia decizia de impunere este nulă întrucât nu este motivată, nu este întemeiată. Astfel în primul rând decizia cuprinde numarul si data emiterii, respectiv_/16.12.2011. Imprejurarea ca această mentiune nu este inscrisa in locul prevăzut in tipizat nu atrage nulitatea actului, esential este ca data sa fie trecută in continutul actului administrativ, conform art 43 din OG nr 92/2003. Actul cuprinde si motivarea în fapt, fiind indicată pentru fiecare perioadă, baza de calcul conform documentului de declarare a venitului la ANF, data scadenței, totalul contribuției, majorărilor și penalităților de întârziere. În plus modalitatea de calcul a majorărilor și a penalităților este prezentată în anexele actului, despre care se precizează că face parte integrantă din actul contestat.
În ceea ce privește modul de calcul, deși reclamanta l-a contestat nu a indicat în mod concret care sumă a fost gresit calculată, nu a depus nicio dovadă din care să rezulte o altă bază de calcul decât cea reținută de pârâtă în documentul de declarare a venitului la ANAF:. Mai mult deși a cerut proba cu expertiză contabilă, nu au fost indicate obiective astfel ca instanța că instanța a respins această probă. În ceea ce privește dobânzile și penalitățile, instanța reține incidența art 119 din OG nr 92/2003, conform cărora pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Împotriva sentinței nr. 3911 din 02 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a declarat recurs recurenta reclamantă S. I. D.
Prin motivele de recurs s-au susținut următoarele: „Hotărârea s-a dat cu încălcarea principiului contradictorialității, a dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedura civila si a dreptului la apărare, iar hotărârea astfel pronunțată încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) -motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct .5 Cod procedură civilă
Sub acest aspect instanța de control judiciar este rugata sa constate faptul ca s-a depus la dosarul cauzei o cerere de probatorii prin care s-a solicitat proba cu înscrisuri si proba cu expertiza contabila motivat de faptul ca in Decizia de impunere contestata au, fost calculate majorări si penalități la o baza de calcul greșit stabilita (nu s-a luat in calcul Decizia rectificativă pe anul 2006
De asemenea, conform dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 s-a solicitat instanței de judecata sa pună in vedere intimatei - parate sa depună la dosarul cauzei toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei de impunere. In acest sens, desi i s-a pus " in vedere sa depună actele in baza cărora a emis Decizia de impunere, intimata - parata nu s-a conform exigentelor instanței de judecata. In cauza, a fost depus doar un Protocol încheiat in Administrația Financiara D. si C.. Aceasta solicitare a fost reiterata primei instanței insa respinsa considerând suficient documentul depus. Depunerea documentelor era absolut necesar intrucat in baza acestora s-a emis decizia de impunere iar ceea ce contesta subsemnata in prezenta cauza este printre alte aspecte si baza de calcul.
La data de 18.09.2012 consilierul juridic al intimatei - parate a solicitat dosarul cauzei in lipsa reprezentantului convențional al subsemnatei, la începutul ședinței de judecata (cauza nu a fost strigata in ordinea listei de ședința), cererile subsemnatei judecându-se in lipsa.
In atare condiții, prima instanța a respins proba cu expertiza contabila motivat de faptul ca (i) nu am depus nici o dovada dîriliaTesa rezulta o alta baza de calcul decât cea reținuta de intimata parata in decizia contestata; (ii) nu au fost indicate obiective la expertiza.
Instanța de control judiciar este rugata sa observe faptul ca, prin strigarea cauzei la începutul ședinței de judecata (la apelarea consilierului juridic al C.) si nu in ordinea de pe lista de ședința, in lipsa reprezentantului convențional al subsemnatei si punerea in discuție a cererilor subsemnatei cu consecința soluționării cauzei, prima instanța a nesocotit principiul contradictorialității.
Contradictorialitatea presupune că judecătorul este obligat să dea tuturor părților posibilitatea de a-și argumenta și dovedi pretențiile și apărările sale, precum și de a combate susținerile și probele celeilalte părți. „De asemenea, fiecărei părți trebuie să i se ofere posibilitatea să-și exprime punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept invocate de instanță din oficiu în scopul aflării adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.”
Contradictorialitatea reprezintă, așadar, unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, impunând judecătorului obligația de a lua o hotărâre în cauză numai după ce asigură posibilitatea părților de a-și spune părerea cu privire la problema de drept sau de fapt pusă în discuție. Caracterul fundamental al acestei obligații impusă de lege judecătorului este incontestabil și, într-o formă indirectă, este garantat și prin Constituția României, care impune jurisdicției obligația asigurării unui proces echitabil.
Nesocotirea de către instanța de judecată a principiului contradictorialității se încadrează în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, care include toate neregularitățile procedurale ce atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor enumerate de către legiuitor în cuprinsul art. 304 pct. (1)-(4) Cod procedură,
precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.2
Instanța de judecata nu a dat posibilitatea părții de a formula obiective la expertiza din moment ce a strigat cauza in lipsa reprezentantului convențional al subsemnatei si peste ordine. In plus, probele solicitate de parti sunt respinse pentru ca nu sunt utile soluționării ,cauzei și concludente nu motivat de faptul ca „nu au fost formulate obiective la .expertiza".
În plus, motivarea instanței de judecata in sensul ca subsemnata nu am depus nicio dovada dinn care sa rezulte o alta baza de calcul decât cea reținuta de către parata nu poate fi primita .de instanța de control judiciar. Si aceasta deoarece, la dosarul cauzei se afla decizia rectificativă pe anul 2006 (la suma menționata in decizie trebuia sa se raporteze intimata ignorata cu desăvârșire de către Tribunalul D..
Pentru anul 2006 in vederea calculării contribuției este menționata ca si baza de impunere suma de 52.046 RON pentru care as fi avut presupusa obligație de a achita o contribuție in cuantum de 3.383 RON. In mod greșit, nu s-a avut in vedere Declarația privind veniturile realizate rectificativă pe anul 2006 înregistrata la Administrația fiscala D. sub nr._/04.06.2009 conform căreia venitul net aferent activităților desfășurate pe anul 2006 a fost in cuantum de 40.210,01.
Este însă evident faptul că instanța de judecata nu s-a aplecat a cerceta prezenta cauza raportat la înscrisurile depuse de subsemnata ci si-a însușit in totalitate susținerile intimatei parata, fiind binecunoscuta „practica" Tribunalului D. având in vederea numărul dosarelor pe rolul instanței având același obiect.
Pe de alta parte, argumentele în raport de care subsemnata invocăm nulitatea hotărârii recurate se referă la faptul că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea principiului dreptului la apărare, precum și nesocotirea principiului rolului activ al instanțelor de judecată. Astfel, principiul dreptului la apărare, consacrat de dispozițiile art. 24 din Constituția României cuprinde, în sens material, întregul complex de drepturi și garanții procesuale care sunt instituite de lege pentru a da posibilitatea părților să-și apere interesele legitime și, deci, inclusiv dreptul de a propune și administra probe.
Așadar, respingând cererea în vederea administrării probelor utile, pertinente și concludente, de altfel nepuse în discuția ambelor părți de către instanța de judecată, ni s-a îngrădit practic orice posibilitate reală de a ne dovedi cererea.
Or, este evident că, așa cum rezultă din chiar considerentele hotărârii recurate, din toate probele administrate în fața primei instanțe până la momentul pronunțării acestei hotărâri, magistratul fondului nu s-a considerat lămurit cu privire la situația de fapt incidentă în cauza dedusă judecății și, prin urmare, nici nu a putut verifica temeinicia susținerilor noastre.
Mai mult, apreciem faptul că prima instanță a nesocotit principiul fundamental de drept procesual civil consacrat de prevederile art. 129 alin. (4) Cod procedură civilă, potrivit cu care pe toată durata procesului instanțele judecătorești trebuie să aibă rol activ, putând să ordone din oficiu administrarea oricăror probe pe care le consideră concludente, pertinente și utile pentru soluționarea cererii cu care a st învestită. In atare context, în raport de prevederile legale citate, în materie civilă nu posibilă respingerea cererilor de chemare în judecată ca nedovedite. Or, așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii recurate, instanța de fond a respins cererea pe motiv ca „nu a depus nicio dovadă din care sa rezulte o alta baza de calcul și nu a formulat obiective la expertiza".
Consecința nerespectării acestui principiu fundamental de drept procesual civil este nulitatea hotărârii astfel pronunțate, pentru incidența motivului de recurs prevăzut de disp art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Greșita aplicare si interpretare a dispozițiile art. 87 raportat la art. 43 Cod de procedura fiscala
Conform art. 43 Cod procedura fiscala actul administrativ fiscal, in speța Decizia de "impunere trebuie sa cuprindă următoarele elemente: (i) denumirea organului fiscal emitent; (ii) data la care a fost emis si data la care isi produce efectele; (iii) datele de identificare a contribuabilului; (iv) obiectul actului administrativ fiscal; (v) motivele de fapt; (vi) temeiul de ^rept; (vii) numele si semnătura persoanelor imputernicite de organul fiscal; (viii) stampila organului fiscal emitent; (ix) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației si organul fiscal la care se depune contestația; (x) mențiuni privind audierea contribuabilului.
Raportat la dispozițiile legale menționate mai sus si analizând conținutul Deciziei de irnpunere se poate oserva fara putința de tăgada ca aceasta nu cuprinde data la care a fost emisa - locul destinat acestei mențiuni este necompletat (singura mențiune existenta pe Decizia de impunere este data de ieșire a documentului din instituție, inscris de altfel si pe plic, care insa nu poate fi asimilat cu data emiterii acesteia).
De asemenea, documentul care face obiectul prezentei contestații nu cuprinde motivarea in fapt, astfel cum prevăd dispozițiile legale mai sus invocate, fiind prezentat doar temeiul in drept.
Emiterea unei Decizii de impunere, pe de o parte in mod nelegal (neavand calitate de asigurat) iar pe de altă parte, nemenționând in niciun fel motivele de fapt imi cauzează o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor menționate în precedent.
aportat la așa zisele „argumente" care au stat la baza respingerii ca neîntemeiate a ,contestatiei cu privire la Decizia de impunere, vă solicit să aveți în vedere că acestea nu eprezintă altceva decât o înșiruire de dispoziții legale care nu au nicio legătura cu motivele invocate de subsemnată, ceea ce echivalează cu o nemotivare.
În plus, pârâta menționeză în toate actele contestate „rolul activ" însă, dacă tot consideră (în pd greșit de altfel) că datoram presupusa contribuție de sănătate, de ce nu a exercitat cest rol activ în sensul de a remite Decizia de impunere („organul fiscal înștiințează contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce ii revin in desfășurarea procedurii") după jjîrnul an în care aceste contribuții ar fi trebuit achitate? Reau-credință a pârâtei este este ai mult decât evidentă. Pentru a percepe penalități si majorări de întârziere la sume f datorate. %
11.2 Greșita aplicare si interpretare a dispozițiilor art. 17 alin 5 Cod procedura fiscala.Casa Județeană de Asigurări de Sănătate D. nu avea competența de a emite Decizia de impunere inregistrata sub nr. de ieșire_ din 16.12.2011.
Prin Sentința Curții de Apel Cluj - Secția C. Administrativ și Fiscal nr. 269 din 24 iunie 2010 s-a admis excepția de nelegalitate a art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007.
Trebuie reținut că potrivit art. 85 Cod procedura fiscala., impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);
prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
Cu alte cuvinte, regula în materie fiscală o constituie stabilirea obligațiilor fiscale (principale sau accesorii) printr-o decizie de impunere, iar excepția o constituie stabilirea obligațiilor fiscale prin declarația fiscală, atunci când legea stabilește obligația contribuabilului de a calcula cuantumul obligației fiscale.
Deciziile de impunere astfel emise trebuie să respecte exigențele prevăzute de art. 43 Cod procedura fiscala pentru orice act administrativ fiscal.
Trebuie de asemenea menționat faptul că organele fiscale nu sunt singurele organe care pot stabili impozite, taxe, contribuții sau obligații fiscale accesorii acestora. în mod evident, regula este aceea potrivit căreia raportul juridic de drept fiscal se stabilește între stat și unitățile administrativ-teritoriale, pe de-o parte, și contribuabili sau alte categorii de persoane expres determinate de lege, pe de altă parte.
După cum se poate observa și din lectura art. 17 alin. 5 Cod procedura fiscala noțiunea de "organele fiscale" este reprezentată de Agenția Națională de Administrare Fiscală si organele subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale.
Pe cale de consecință, de regulă, organele fiscale astfel determinate sunt competente să aplice dispozițiile titlului VI, Capitolul I (art. 85 - 90) din Codul de procedură fiscală, consacrate stabilirii impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
Prin excepție insa, .în condițiile unei împuterniciri exprese a legii, competența de stabilire a impozitelor, taxelor și contribuțiilor poate reveni și altor organe care nu sunt «organe fiscale" în sensul art. 17 alin. 5 C. proc. fisc. Un bun exemplu în acest sens îl constituie Administrația Fondului pentru Mediu, care în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. 2 din Ordonanța de urgență nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, care este împuternicită expres să stabilească contribuțiile la Fondul pentru Mediu
"Activitatea privind declararea, stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind contribuțiile și taxele la Fondul pentru mediu datorate de către persoanele juridice și fizice, precum și îndeplinirea măsurilor asigurătorii și procedura de executare silită se realizează de către Administrația Fondului, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Administrația Fondului are calitatea de creditor bugetar".
După cum și Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat prin Sentința nr. 269 din 24 iunie 2010, prin care a admis excepția de nelegalitate a art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, C. P. nu avea competența de a stabili obligații fiscale suplimentare prin emiterea unei Decizii de impunere.
Potrivit art.35 din Norme:
~(1) în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al C., precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al C. și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
(2) Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege".
Dispozițiile art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006[3], la care face trimitere actul administrativ cu caracter normativ, nu au nicio legătură cu problema pusă în discuție, trimiterea făcută de către actul normativ fiind greșită (ca de altfel și dispozițiile art. 81 C. proc. fisc). în schimb, relevanță au dispozițiile art. 216 din Legea nr. 95/2006:
În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Trebuie observat faptul că Legea nr. 95/2006 nu prevede o procedură de stabilire a contribuției de asigurări sociale de sănătate, nici explicit și nici prin trimitere la procedura Qenerală de stabilire a impozitelor, taxelor și contribuțiilor prevăzută de Codul de procedură fiscală. Singurele încercări ale legiuitorului de a aborda această temă sunt cuprinse în art. 261 din Legea nr. 95/2006:
"(1) Angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
(2) CNAS aprobă norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.
fn cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație.
Persoanele prevăzute la art. 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond".în mod evident, fată de exigențele principiului securității juridice, redactarea art. 261 din Legea nr. 95/2006 nu este în măsură să conducă la concluzia că legiuitorul ar fi conferit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate si organelor subordonate, respectiv C. D., dreptul de a stabili contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, pe de-o parte, în lumina art. 261 alin. 2 și 4, Casa Națională de Asigurări de Sănătate este împuternicită să elaboreze doar norme pentru executarea silită a creanțelor reprezentând contribuții de asigurări de sănătate și obligații fiscale accesorii și să procedeze la executarea silită, conform Codului de procedură fiscală.
Pe de altă parte, trimiterea din cuprinsul alin. 5 cu privire la obligația de a pune la dispoziția ANAF sau a caselor de asigurări documentele justificative "în vederea stabilirii obligațiilor la fond" este extrem de generală și insuficientă din punct de vedere juridic pentru a conferi Casei Naționale de Asigurări de Sănătate dreptul de a stabili obligațiile de plată principale și accesorii la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
În același timp însă, există și un text care exclude orice urmă de îndoială și conferă dreptul de a stabili obligațiile de plată principale și accesorii menționate. Este vorba de textul art. 42 alin. 1 din aceleași Norme metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, potrivit căruia:
"Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 305 și 306 din lege, precum și constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuțiile datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator se realizează de Ministerul Economiei și Finanțelor și de unitățile sale subordonate, care au și calitatea de creditor bugetar".
Este drept că această prevedere se referă doar la contribuțiile datorate de persoanele juridice și de persoanele fizice care au calitatea de angajator, nu și la persoanele fizice care au obligații de plată proprii către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, raportat la aceste elemente, concluzia nu poate fi decât una singură: Casa Națională de Asigurări de Sănătate și casele teritoriale nu au competența stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a accesoriilor aferente. Această competență revine - fie în temeiul art. 42 alin. 1 din Normele metodologice, fie în temeiul competentei lor generale de a stabili impozite, taxe și contribuții - organelor fiscale expres indicate de art. 17 alin. 5 Cod procedura fiscala.
Consider că declarațiile fiscale depuse de subsemnata nu pot fi asimilate unor decizii de impunere și nu produc efecte juridice, în lipsa emiterii unor decizii de impunere, întrucât legea nu a prevăzut expres faptul că aceștia au obligația de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate.
Sub acest ultim aspect, trebuie menționat faptul că potrivit art. 34 alin. 1 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, doar persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator au obligația de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate. în schimb, potrivit art. 32 alin. 4 din aceleași norme, persoanele fizice au doar obligația de a declara veniturile realizate prin depunerea unei declarații de asigurare.
În aceste condiții, în cazul persoanelor fizice care au obligații de plată proprii, declarațiile fiscale depuse nu pot fi asimilate unei decizii de impunere. Prin urmare, în cazul acestora, atât obligațiile fiscale principale, cât și obligațiile fiscale accesorii nu puteau și nu pot fi în mod legal stabilite decât prin decizii de impunere emise de "organe fiscale" în sensul art. 17 alin. 5 Cod procedura fiscala.
În concluzie, cum C. D., organul emitent al Deciziei de impunere înregistrata sub nr. de ieșire_/16.12.2011 nu poate fi considerat ca fiind un „organ fiscal", în accepțiunea art.17 alin.5 Cod procedura fiscală. consider că actele administrativ-fiscale emise de către această instituție sunt nule absolut, ele fiind emise de o instituție care nu avea și nu are competența atribuită prin lege de a emite asemenea acte.
In prezentarea temeiului legal, se invoca, . totul ostentativ si cu rea-credința așa zisul „rol activ" al organului fiscal prevăzut de art. 7 Cod procedura fiscala in emiterea Deciziei de impunere, insa, care este motivul pentru care acest „rol activ" nu a fost avut in vedere in perioada 2005 - 2011 pentru a înstiinta contribuabilul (in speța, subsemnata) asupra drepturilor si obligațiilor ce ii revin in desfășurarea procedurii potrivit legislației fiscale.
Acest „rol activ" il obliga pe organul fiscal sa îndrume contribuabilii pentru depunerea declarațiilor si a altor documente, in aplicarea prevederilor legislației fiscale.
11.3 Subsemnata nu am, în lipsa unui Contractul de asigurare încheiat cu C. D., calitatea de asigurat, și nu pot fi obligata la plata unor contribuții în temeiul unei calități pe care nu am dobândit-o (excepția lipsei calității procesuale pasive).
Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, iar participarea la plata asigurărilor sociale de sănătate, de asemenea, este obligatorie (art. 208 alin. 3 din L. nr. 95/2006). Contribuția pentru asigurări sociale de sănătate este suportată de asigurat (art. 209 alin. 2 din L. nr. 95/2006).
Sunt considerați asigurați (persoane asigurate), în condițiile L. nr. 95/2006, toți cetățenii români cu domiciliul în țară. în calitate de asigurat, persoana în cauză încheie - direct - un contract de asigurare cu Casa de Asigurări Sociale de Sănătate (art. 211 alin. 1 din L. nr. 95/2006). Persoanele considerate asigurate sunt obligate să se asigure și să încheie un contract de asigurare cu Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, precum și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile L. nr. 95/2006 (art. 213 alin. 4 din L. nr. 95/2006).
Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate (art. 257 alin. 1 din L. nr. 95/2006).
Calitatea de asigurat este atestată de documente justificative (art. 211 alin. 3 din L. nr. 95/ 2006) și presupune înscrierea persoanei asigurate în evidența unei Case de Asigurări de Sănătate (art. 211 alin. 1 din L. nr. 95/2006). Elaborarea Registrului unic de evidență a asiguraților reprezintă atributul CNAS (art. 270 alin. 1 lit. c din L. nr. 95/2006).
Persoanele care nu sunt salariați (profesiile liberale), dar care au obligația de a se asigura în condițiile L. nr. 95/2006, au obligația de a comunica direct Casei de Asigurări de Sănătate, în baza contractului de asigurare, veniturile realizate, în vederea stabilirii și achitării contribuției de 6,5% (art. 259 alin. 4 din L. nr. 95/2006).
Persoanele fizice asigurate pe bază de contract de asigurare de sănătate, altele decât cele pentru care colectarea contribuției se realizează de ANAF, trebuie să declare obligațiile către fond (potrivit unei declarații-model), motiv pentru care declarațiile privind obligațiile la fond se depun la casele de asigurări de sănătate cu care persoana fizică asigurată a încheiat contractul de asigurare (art. 32 alin. 4 din Ordinul CNAS nr. 617 din 13 august 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate).
Pentru a obține calitatea de asigurat, persoanele care au obligația de a se asigura și nu au achitat contribuția la Fond au obligația de a achita contribuția legală lunară pe ultimii 5 ani, începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, raportat la nivelul veniturilor impozabile realizate, calculându-se și majorările de întârziere aferente (art. 259 alin. 7 și 8 din L. nr. 95/2006). în acest sens, persoanele în cauză se adresează Casei de Asigurări de Sănătate cu o cerere pentru a obține calitatea de asigurat și, implicit, pentru a putea beneficia de pachetul de servicii medicale de bază (art. 28 și art. 30 alin. 2 din Ordinul CNAS nr. 617/13 august 2007).
Sumele datorate cu titlu de contribuție se achită de persoana asigurată în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării de către organul fiscal teritorial a deciziei de impunere anuală, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere, de la expirarea acestui termen calculându-se și percepându-se majorări de întârziere conform procedurii instituite prin C. proc. fisc. (art. 8 alin. 4 și 5 din Ordinul CNAS nr. 617/13 august 2007).
Pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația privind obligația la Fond sau decizia de impunere emisă de organul competent al casei de asigurări de sănătate, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului (art. 35 ain. 1 din Ordinul CNAS nr. 617/13 august 2007).
Rezultă cu limpezime că titlul de creanță fiscală (constând în declarația persoanei asigurate sau în decizia de impunere emisă în absența declarației) este condiționat de existența contractului de asigurare, iar în lipsa acestui act juridic titlul de creanță este dat de obținerea unei hotărâri judecătorești de condamnare la plată a persoanei fizice debitoare.
Titlul de creanță fiscală (declarația persoanei asigurate, decizia de impunere emisă de organul fiscal sau hotărârea judecătorească) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege (art. 35 alin. 2 din Ordinul CNAS nr. 617/13 august 2007).
Termenele de prescripție privind obligațiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea C. sau la solicitarea persoanelor fizice adresată C. în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz (art. 31 alin. 1 din Ordinul CNAS nr. 617/13 august 2007).
După cum se poate observa, Normele adaugă la lege întrucât pe lângă cele două ipoteze legate de nașterea drepturilor de creanță fiscală pe ultimii 5ani (cererea persoanei fizice adresată C. pentru dobândirea calității de asigurat și solicitarea acesteia de acordare a serviciilor medicale), se introduce o a treia ipoteză (notificarea C.).
In cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, CNAS prin casele de asigurări procedează la aplicarea măsuri/or de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de mtârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 216 din L. nr. 95/2006).
Prin Ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 345 din 08 august 2006, a fost aprobat modelul de contract de asigurare încheiat între Casa de Asigurări de Sănătate și persoanele asigurate. Contractul de asigurare este valabil încheiat de la data semnării sale (Cap. IV).
La Cap. V sunt înscrise drepturile și obligațiile părților (ca o transpunere a elementelor cu acest conținut prevăzute la art. 217 și urm. din L. nr. 95/2006). Printre acestea, figurează și obligația asiguratului de a achita contribuția datorată FNUASS asupra veniturilor prevăzute de L. nr. 95/2006 și de normele legale în materie (B lit. h). Dacă asiguratul nu-și respectă obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate, contractul de asigurare se suspendă de drept (Cap. VIII pct. 1).
De asemenea, este stipulat dreptul Casei de Asigurări Sociale de Sănătate de a verifica respectarea de către asigurat a obligației de plată a contribuției și de a calcula majorările de întârziere în cazul neplății contribuției în condițiile L. nr. 95/2006 (C lit. a și b).
Este evident că în absența acestui contract și în situația neplății contribuției datorate Fondului, consecința se traduce în faptul că persoana fizică nu are calitatea de asigurat și nu beneficiază de dreptul la pachetul de servicii medicale prevăzut la art. 217 alin. 1 și 218 din L. nr. 95/2006 (art. 219 lit. g din L. nr. 95/2006).
într-adevăr calitatea de asigurat se dobândește ope legis, dar aceasta nu trebuie confundată cu obligația de a cotiza la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, obligație care se naște în momentul încheierii contractului de asigurare .
În conținutul Legii nr. 95/2006 cuvântul „asigurat" este folosit de cele mai multe ori impropriu și nediferențiat, raportat la persoanele asigurate prin efectul legii ( cum sunt spre exemplu minorii) și la persoanele care sunt obligate prin lege a se asigura (cum sunt spre exemplu liber-profesioniștii). Pentru ambele categorii legea folosește impropriu și confuz cuvântul „asigurat", deși între cele două categorii există diferențe clare de tratament juridic.
Astfel, obligația de a cotiza la FNUASS se naște doar în momentul în care se încheie contractul de asigurare în forma prevăzută de Ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 345 din 08 august 2006.
D. după încheierea unui asemenea contract și numai în baza lui se pot emite de către Casele Județene de Asigurări de Sănătate decizii de impunere pentru sumele restante și neachitate.
Legea introduce, în consecință, un contract de natură administrativă obligatoriu de încheiat de către persoanele prevăzute de lege și în forma prevăzută prin Ordin.
Sancțiunea lipsei contractului de asigurare este pentru asigurat privarea de serviciile medicale de bază iar pentru CJAS și Fond privarea de sumele pe care asiguratul le-ar fi cotizat dacă ar fi fost încheiat contractul de asigurare.
Astfel, asiguratul doar în virtutea legii și a contractului poate fi obligat la plata cotizațiilor, născându-se în același timp și dreptul corelativ al asiguratului de a beneficia de pachetul de servicii medicale de bază.
În cazul în care contractul nu există, sancțiunea față de subsemnata este reprezentată de prevederile Art. 220 din Legea nr. 95/2006 :"Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic și cele prevăzute în Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială în condițiile art. 223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru."
Ar fi profund ilogic ca subsemnata să plătească contribuții la FNUASS retroactiv, dar să nu se bucure în acest răstimp de dreptul de a beneficia de serviciile medicale existente în pachetul de servicii medicale de bază.
Dacă, așa cum arată greșit CJAS D., subsemnata aș fi asigurată prin efectul legii și obligată tot prin efectul legii să plătesc cotizațiile către FNUASS, rezultă că dispoziția de la art. 220 din Legea nr. 95/2006 ar fi o discriminare clară la adresa subsemnatei care, spre deosebire de alte persoane, aș fi obligată la aceeași plată dar nu aș beneficia de egalitatea de tratament.
Mai mult, nu se poate reține nici caracterul sancționator al normei de la art. 220 din Legea nr. 95/2006 față de subsemnata, din moment ce sunt prevăzute dobânzi și penalități de întârziere pentru neplata la timp a cotizațiilor către FNUASS.
Rezultă clar din cele de mai sus că momentul în care subsemnata aș dobândi calitatea de cotizant la FNUASS, coincide cu încheierea contractului de asigurare de sănătate și este diferit de momentul în care am dobândit calitatea de asigurat.
în acest sens calitatea de asigurat nu trebuie confundată cu cea de cotizant la FNUASS, deși între cele două există numeroase legături.
Subsemnata nu am încheiat un contract de asigurare cu C. D., nu am depus o cerere la această instituție publică pentru dobândirea calității de asigurat (ce implică și încheierea unui contract de asigurare, generator de plată a contribuției) și nu am solicitat acordarea de servicii medicale - elemente indispensabile pentru nașterea obligației fiscale de plată în sarcina acesteia pe ultimii 5 ani.
Nefiind exprimată voința subsemnatei în sensurile arătate, organul fiscal nu era îndreptățit să emită decizia de impunere pentru plata obligației fiscale cu titlu de contribuție și a accesoriilor aferente.
Contractul de asigurare este un act juridic (negotium), materializat într-un înscris (instrumentum) în temeiul căruia se naște raportul juridic de asigurare.
Prin urmare, este un act juridic generator de efecte juridice între părți (persoana asigurată și CJAS), cu caracterul unui contract de adeziune, care consfințește drepturile și obligațiile acestora.
Faptul că legea prevede obligativitatea încheierii acestui act juridic precum și faptul că una dintre părți este întotdeauna o Casă județeană de asigurări de sănătate, care este persoană de drept public, îl clasifică în categoria contractelor administrative definite de art.2 alin. 1 lit.c din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, deoarece are ca obiect prestarea serviciilor publice, respectiv a serviciilor de asistență de sănătate publică.
Calitatea de asigurat este intim legată de încheierea acestui act și de înscrierea în evidențele CJAS. în baza contractului de asigurare, care ia naștere valabil de la data semnării sale de către ambele părți, persoana fizică asigurată are obligația de a comunica organului fiscal teritorial veniturile realizate (declarația acesteia constituind titlu de creanță fiscală).
În absenta acestui act și a formalităților descrise, consecința rezidă în faptul că persoana fizică și CJAS nu-și pot exercita drepturile și îndeplini obligațiile specifice (persoana fizică în cauză nu are calitatea de asigurat, nu poate benefica de dreptul la pachetul de servicii medicale de bază, dar poate în virtutea prevederilor art.220 din Legea nr. 95/2006 să beneficieze de pachetul minimal de servicii medicale, dar nici nu-i incumbă obligația de plată a contribuției).
D. fiind faptul că nu există un contract de asigurare, precum și caracterul vădit de contract administrativ al acestuia, considerăm că subsemnata am putea cel mult fi obligată la încheierea acestuia prin suplinirea consimțământului, în cazul în care C. consideră că interesul public o cere, în virtutea prevederilor art.18 alin.4 lit. c din Legea nr. 554/2004, și nu emiterea ilegală a unei decizii de impunere fără nici un fel de temei legal, acestuia prin suplinirea consimțământului, în cazul în care C. consideră că interesul public o cere, în virtutea prevederilor art.18 alin.4 lit. c din Legea nr. 554/2004, și nu emiterea ilegală a unei decizii de impunere fără nici un fel de temei legal.
D. după ce voi fi acționată în judecată, iar împotriva mea se va obține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care subsemnata va fi obligată la îndeplinirea obligației de a încheia contractul de asigurare cu CJAS D. se va putea pretinde pentru viitor vreo cotizație în contul FNUASS.
In nici un caz subsemnata nu voi putea fi obligată a plăti contribuții către FNUASS pe care nu le datorez, pentru o perioadă de 5 ani în urmă.
Dispozițiile art. 211 din Legea nr. 95/2006 se coroborează cu art. 259 alin 7 și 8 din aceeași lege în sensul că au calitatea de asigurați cei care au achitat contribuția și au un contract valabil încheiat cu C.. întrucât în calitate de avocat nu am plătit niciodată
contribuții la C. și nu am încheiat un contract cu C., apreciez că nu am calitatea de asigurat, procedura aplicată și textele invocate de parata referindu-se numai la cei care au calitatea de asigurat. Sumele menționate în decizia de impunere comunicată nu sunt rezultatul unui control și al aprecierii directe de către C. D.. Un argument in plus ca era necesara o apreciere directa a C. D. il reprezintă faptul ca nu a fost menționata decizia rectificativa depusa pe anul 2006 cu atat mai mult luata in considerare la stabilirea presupusei contribuții si eventuale majorari/penalitati. Acest aspect a fost învederat si in contestația la Decizia de impunere formulata la C. insa, cu rea-credinta nu s-a ținut cont de acest aspect.
In plus, protocolul semnat între CNAS și ANAF nu îmi este opozabil, nu este nici public, iar CNAS trebuia să facă o verificare proprie și directă.
În acest sens s-a pronunțat și practica judiciară. Astfel, prin Sentința nr. 621 din 30 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul M., secția comercială și contencios administrativ (rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel C., prin decizia nr. 2684 din 22 noiembrie 2010 - dosarul cu nr._ ) s-a admis cererea în anulare a deciziei de impunere emisă de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate M. reținând stabilirea „ contribuției calculate precum și a obligațiilor accesorii stabilite în sarcina reclamantei nu sunt rezultatul verificării bazelor de impunerea a existenței obligației de plată în raport cu perioada impusă" adică „fără să aibă la bază o cercetare și o verificare proprie privind existența obligației".
Textul legii nr. 95/2006 este foarte clar, stabilind ca dobândirea calității de asigurat este plata care urmează a se face in baza unui contract de asigurare. La baza raportului juridic de asigurare se afla contractul. Calitate de asigurat nu rezulta ope legis asa cum in mod greșit se susține de către parata. Acestei concluzii i se opune art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 (astfel cum a invederat si parata) care prevede ca „asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii si funcționează ca un sistem unitar". Acest text de lege este ambiguu in contextul condițiilor stabilite de art. 211, din moment ce acesta din urma reglementează expres condițiile de dobândire a calității de asigurat.
Legiuitorul a inteles sa lege nașterea acestui raport juridic de incheierea unui contrat de asigurare caci, in caz contrar ar 211 ar fi inaplicabil. Existenta obligației de plata a acestei contribuții ope lege nu ar putea fi reținuta decât in lipsa reglementarii necesitații încheierii unui contract de asigurare.
De asemenea, aceasta concluzie este susținuta si de alte dispoziții din Legea nr. 95/2006 care nu fac referire la „obligația de plata a contribuției" ci la obligația de a se asigura in condițiile art. 211; in acest sens, spre exemplu art. 213 alin. 4 prevede ca persoanele ce nu sunt prevăzute la art. 213 alin. 1 si 3 (adică persoanele asigurate fara plata) „au obligația sa se asigure in condițiile art. 211", adică sa încheie contract.
O dovada in sensul inexistentei obligației de plata a avocaților a acestei contribuții o reprezintă chiar modificarea adusa Codului fiscal prin OUG nr. 125/2011 in care se precizează expres ca toate persoanele datorează aceasta contribuție, chiar si cele care nu realizează venituri, iar plățile se stabilesc prin decizie de impunere, pe baza declarației de venit estimat/declarației privind venitul realizat sau pe baza normelor de venit. Astfel, legiuitorul a inteles sa stabilească ope leqis aceasta obligație de plata a contribuției sociale de sănătate si a eliminat existenta contractului de asigurare.
Lipsa obligației de plată a contribuției sociale de sănătate rezulta si din următoarele dispoziții legale:
- Art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, precum și art. 222 din Legea nr. 95/2006 reglementează dreptul asiguratului de a fi informat cel puțin o dată pe an prin casele de asigurări asupra serviciilor de care beneficiază, nivelul de contribuție personală și modalitățile de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.; Așadar, aceste drepturi sunt stabilite doar pentru cei care au calitate de asigurați, iar aceștia nu sunt, potrivit art. 211 din Legea nr. 95/2006, decât cei ce au încheiat un contract de asigurare.
De altfel, chiar și în art. 4 alin. (4) din H.G. 972/2006 se prevede obligativitatea încheierii contractului de asigurare cu casele de asigurări direct sau prin angajator. Legiuitorul a stabilit anumite drepturi pentru persoanele asigurate, astfel că, a admite că există și persoane neasigurate (adică fără respectarea art. 211), care ar datora aceste contribuții, înseamnă a recunoaște implicit și că aceste persoane nu au dreptul la informare. Cum legiuitorul a stabilit expres ce drepturi au persoanele asigurate, adică cele care au încheiat un contract, implicit, a stabilit că celelalte persoane nu sunt asigurați și nu au acest drept.
Art. 220 din Legea nr. 95/2006 reglementează tipul de servicii de care beneficiază persoanele care nu fac dovada calității de asigurat. Deci, legiuitorul prin această dispoziție recunoaște că există categorii de persoane care nu fac dovada calității de asigurat și care totuși beneficiază de anumite servicii;
Ca și practică judiciară invoc decizia civilă nr. 1411/R/2009 a Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale (dosarul nr._ ), prin care s-a admis recursul declarat de contestator, s-a modificat sentința Judecătoriei Cluj-N. și s-a admis contestația la executare, s-au anulat titlul executoriu și actele de executare, reținând în considerente că „între contestator și intimată nu există încheiat un contract de asigurare și că acesta nu a încheiat un astfel de contract nici cu o altă casă de asigurări de sănătate" și că „măsurile de executare silită se fac în baza unui titlu de creanță care devine titlu executoriu potrivit art. 141 C.proc.fisc." și „chiar dacă contestatorul este obligat să își asigure sănătatea potrivit art. 259 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, în prevederile acestei legi nu se specifică faptul că urmărirea silită ar putea fi executată fără existența unui titlu de creanță", „care să fi devenit scadent pentru a fi executor".
În concluzie, prin raportarea la prevederile legale mai sus invocate, deoarece nu există un contract de asigurare încheiat între subsemnata și CJAS D. și nici nu am fost obligată la încheierea unui asemenea contract, nu se poate considera că am dobândit calitatea de cotizant la FNUASS, în temeiul legii nr. 95/2006.
Deoarece nu am dobândit calitatea de cotizant nu pot fi obligată la plata unor cotizații restante și a accesoriilor aferente acestora, așa cum subsemnata am fost prin Decizia de impunere, a C. D., decât, cel mult, ulterior datei la care voi dobândi această calitate.
11.4 Prescripția dreptului de a stabili obligații in sarcina subsemnatei pe perioada anului 2005 si 2006
Conform art. 91 Cod procedura fiscala „dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu excepția cazului in care legea dispune altfef.
Prin urmare, raportat la dispozițiile legale menționate mai sus, este evident faptul ca, s-a implinit termenul de prescripție cu privire la dreptul C. de a stabili contribuții in sarcina subsemnatei in perioada 2005 - 2006 (inclusiv, majorări de intarziere si penalități de intarziere).
11.5. Motive cu privire la baza de calcul, majorările de intarziere, penalitățile de intarziere fiind neintemeiate.
Conform art. 87 Cod procedura fiscala, decizia de impunere trebuie sa cuprindă, pe langa documentele prevăzute de art. 43 alin. 2 din același act normativ, taxa, contribuție sau alta suma datorata bugetului general consolidat, baza de impunere, precum si cuantumul acestora, pentru fiecare perioada impozabila.
In ceea ce privește baza de impunere va solicit sa aveți in vedere faptul ca sunt menționate anumite numere si date cu titlu de „document de declarare a veniturilor ANAF" fara insa a se menționa ce reprezintă acel document, decizie de impunere, declarație de venit, etc pentru a fi in măsura sa imi formulez apărările.
De asemenea, se menționează „procentul legal contractual de 6,50% si respectiv 5.50% aplicabil bazei de impunere insa nu se precizează contractul, articolul din contract in baza căruia s-a calculat contribuția, presupus insusit de către subsemnata, (este obligatorie motivarea in fapt astfel cum am argumentat in precedent).
(i) Pentru anul 2006 in vederea calculării contribuției este menționata ca si baza de impunere suma de 52.046 RON pentru care as fi avut presupusa obligație de a achita o contribuție in cuantum de 3.383 RON.
In mod greșit, nu s-a avut in vedere Declarația privind veniturile realizate rectificativa pe anul 7--, 2006 inregistrata la Administrația fiscala D. sub nr._/04.06.2009 conform căreia venitul net aferent activităților desfășurate pe anul 2006 a fost in cuantum de 40.210,01 RON.
Conform Deciziei nr. 4/2006 aprobata prin Ordinul nr. 1551/2006 „in situația in care sumele rezultate dupa rectificarea declarațiilor fiscale sunt mai mici decât obligațiile fiscale datorate inițial, se datorează obligații fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, numai pentru sumele datorate ca urmare a rectificării, cu modificarea corespunzătoare a actelor administrative de calcul al obligațiilor fiscale accesorii, dupa caz.
Pe cale de consecința, inclusiv majorările de intarziere (calculate de asemenea de 2 ori pe aceleași perioade) si penalitățile de intarziere au fost calculate la o baza de impunere stabilita in mod greșit.
(ii) Pentru anii 2007, 2008, 2009, 2010 so 2011 de asemenea, majorările de intarziere si penalitățile de intarziere au fost calculate pe anumite perioade de cate 2 ori.
În recurs s-a formulat întâmpinare, prin care se solicita respingerea recursului, și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca temeinică și legală.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 din C. Pr. Civ., constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Din considerentele hotărârii instanței de fond se observă că analiza efectuată de către aceasta s-a întemeiat în mod exclusiv pe susținerile uneia dintre părți respectiv pe cele ale pârâtei formulate prin întâmpinare, fără a lua în considerare cererile și apărările formulate de către reclamantă.
Astfel, din conținutul acțiunii formulate reiese că recurenta-reclamanta a formulat o acțiune în 5 puncte, invocând situații de fapt și dispoziții legale aplicabile în cauză, care nu au fost verificate de către instanța de fond și asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat.
Procedând în acest mod, instanța de fond a adoptat punctul de vedere al uneia dintre părți, și în absența unui probatoriu adecvat problematicii supusă judecății, face imposibilă sarcina instanței superioare în exercitarea controlului judiciar, procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalând cu necercetarea fondului cauzei.
Soluționarea corectă a cauzei impune instanței să respecte dreptul ambelor părți de a furniza toate mijloacele de probă pe care le consideră necesare, în dovedirea, respectiv combaterea acțiunii dedusă judecății.
Curtea apreciază că, în cauză, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, atât pentru asigurarea dublului grad de jurisdicție pentru ambele părți, cât și pentru lămurirea tuturor aspectelor, posibilă prin exercitarea rolului activ al instanței, astfel cum este prevăzut de art. 129 alin. 4 C.P.CIV.
Pentru aceste considerente va admite recursul, urmând ca în rejudecare instanța de fond să pună în discuția părților administrarea de probatorii corespunzătoare, urmând a aprecia asupra necesității oricăror altor probe ce ar rezulta din dezbateri și pe care le va considera necesare pentru pronunțarea unei soluții temeinice și legale, raportat la totalitatea susținerilor din cererea de recurs, formulate de către recurenta-reclamantă.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 5 C Pr. Civ., va admite recursul formulat, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre soluționare la aceiași instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S. I. D. împotriva sentinței nr. 3911 din 02 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D..
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2013
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud.C. I.
2 ex./
Jud.fond: A. I. A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 8359/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
