Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6729/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 6729/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 11024/63/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 6729/2013

Ședința publică de la 29 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Judecător A. C.

Judecător L. C. M. Z.

Grefier S. I.

x.x.x

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul C. V. I. și pârâtul P. C. împotriva sentinței nr. 929/2011 din data de 28 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. FINANȚELOR PUBLICE.

La apelul nominal făcut în ședința publică, de către grefierul de ședință au răspuns consilierul juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C., lipsind recurentul reclamant C. V. I. și intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE, M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurentul reclamant C. V. arată că este de acord cu calculul efectuat de recurentul pârât P. C. și recursurile au fost formulate în termen și motivate, după care,

Consilierul juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C. depune la dosar calculul efectuat privind fracțiunile care au fost neglijate pentru orele lucrate în afara programului normal de lucru privind pe recurentul reclamant C. V., după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea acordă cuvântul asupra recursurilor.

Consilierul juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C. solicită admiterea recursului formulat și admiterea cererii de chemare în garanție .

Cu privire la recursul formulat de recurentul reclamant solicită respingerea acestuia ca nefondat, susținând că în primul ciclu procesual s-a lămurit aspectul cu privire la cheltuielile de judecată care s-au acordat. Referitor la acordarea orelor suplimentare pe anul 2009 a arătat că s-au acordat orele suplimentare pe anii 2007 -2008, fără anul 2009, după care, s-a trecut soluționare.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C. V. I. a chemat în judecată pârâții M. Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligați în solidar pârâții la plata orelor suplimentare efectuate începând cu data de 01.10.2005 până în prezent și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii în fapt, a arătat că este funcționar public cu statut special, salariat al Penitenciarului C. și lucrează într-un compartiment care efectuează paza și supravegherea interioară, cu un program de muncă de 12 ore pe zi cu 24 libere și 12 ore pe noapte cu 48 libere astfel că însumează lunar 168 de ore, 180 de ore, 192 de ore, în plus de aceasta lucrează și în zilele considerate libere sau sărbători legale.

Timpul de lucru legal este de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, astfel că trebuie efectuate lunar 160, 168, 176 sau 184 de ore. Mai mult decât atât, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este de regulă de 8 ore pe zi cu 2 zile de repaus, respectându-se zilele de sâmbătă și duminică ca zile de repaus și sărbătorile legale.

Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă este considerată muncă suplimentară care se compensează cu ore libere plătite, iar când compensarea nu este posibilă în următoarele 30 de zile după expirarea acestui timp orele suplimentare efectuate se plătesc prin adăugarea unui spor la salariu. Acest spor de muncă nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. Repausul săptămânal este considerat în legislația română că se acorda 2 zile consecutiv, de regula sâmbăta și duminica.

Programul de lucru cuprinde și zilele de sărbătoare legală, în care în raport de dispozițiile art. 134 Codul muncii nu se lucrează și îi sunt încălcate astfel drepturile de a beneficia de un spor la salariu ce nu poate fi mai mic de 100%( art. 137, alin. 1 Codul muncii).

A formulat cerere în acest sens prin care a solicitat contravaloarea drepturilor bănești ce reprezintă compensarea orelor suplimentare efectuate și necompensate în zilele libere precum și contravaloarea drepturilor bănești ce reprezintă plata orelor efectuate în zilele considerate libere sau de repaus săptămânal.

I-a fost respinsă această cerere motivat de faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 nu a existat temei legal și în plus de aceasta că ar exista un spor de 15% acordat la solda de bază pentru compensarea timpului prestat suplimentar, peste 10 ore pe zi, în situația în care nu s-a acordat timpul liber corespunzător.

Tot în motivarea respingerii cererii sale se află și motivul potrivit căruia ar fi necesar să se aloce fonduri bănești de către ordonatorul de credite pentru plata orelor suplimentare necompensate cu timp liber și că de la data de 1 ianuarie 2007 s-ar fi acordat timp liber corespunzător pentru orele lucrate suplimentar.

Față de primul motiv potrivit căruia până la data de 1 ianuarie 2007 nu a existat temei legal pentru plata orelor suplimentare, învederează instanței că art. 43 și 44 din Legea nr.. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din ANP stabilește modalitatea de plată. Legea nr. 293 și-a produs și își produce efecte ca orice act juridic, ca orice lege, nefiindu-i abrogat conținutul în nici o altă lege ulterioară.

O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea în articolul 16 se face trimitere la articolul 43 din Legea 293/2004, ceea ce înseamnă că se recunoaște puterea executorie a prevederilor din statut, chiar în lipsa unui act normativ de salarizare.

Prin Ordinul 399/2007, în art. 1, punctul 11 prevede aceste drepturi și modalități de plată făcând interpretarea art. 16.

Astfel că și înainte de apariția Legii privind salarizarea au existat norme juridice în baza cărora li se puteau acorda drepturile bănești solicitate de reclamanți. Legea 293 este un act normativ de aplicabilitate imediată, continuată de la apariția ei și până la momentul la care va fi abrogată sau modificată. Toate actele normative apărute după Legea 293/2004, se referă la O.G. nr. 64/2006, Ordinul 399/2007 prin care nu s-a abrogat nici unul dintre articolele privind salarizarea astfel încât chiar dacă nu era o lege a salarizării, era în vigoare Legea Privind Statutul -293/2004, care produce efecte juridice la fel ca orice altă lege. De asemenea arată că, în raport de dispozițiile Legii 293, art. 43 și 44 au fost plătiți zeci de mii de salariați din sistem și de altfel sunt plătiți și astăzi, întrucât pe rând celelalte două acte normative ulterioare acesteia fac trimitere la art. 43 și 44 din Legea 293.

Momentul final al unei legi este momentul în care încetează acțiunea legii, iar legea încetează să mai producă efecte juridice prin abrogare, ajungere la termen etc. In cazul de față art.. 43 din Legea 293/2004 nu este abrogat prin apariția celorlalte două acte normative ulterioare. Suntem practic în situația ultraactivității legii în sensul că legea nouă a consacrat situațiile guvernate de Legea 293/2004. A avut dreptul câștigat chiar prin dispozițiile Legii 293/2004 aspect reluat expres de O.G. nr. 64/2006 și Ordinul 399/2007.

S-a evitat să se țină cont de faptul că reclamantul muncește în zilele considerate libere și în zilele reținute de Legiuitor sărbători legale. I se recunoaște faptul că lucrează ore suplimentare între 12 și 48 de ore lunar, dar se uită că lucrează și vineri noaptea, și sâmbătă ziua, și sâmbătă noaptea și duminică ziua, și duminică noaptea. Se face vorbire de o indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază care i s-ar acorda astfel că pachetul salarial ar trebui să acopere și eventualele eforturi depuse peste orele de program.

Indemnizația de dispozitiv este acordată tuturor salariaților și celor care lucrează 8 ore și celor care lucrează mai mult sau mai puțin de 8 ore, astfel că nu se face nici un fel de diferențiere între cei care lucrează 40 de ore pe săptămână și în medie 168 de ore pe lună față de cei care lucrează până la 192 de ore pe lună. Motivația potrivit căreia nu le pot fi plătite drepturile bănești solicitate, întrucât este necesară alocarea de fonduri bănești de către coordonatorul de credite nu are temei legal și nu constituie un motiv întemeiat pentru care nu le sunt acordate drepturile bănești pentru orele suplimentare efectuate.

De la 1 ianuarie 2007 s-a acordat parțial și necorespunzător timp liber pentru orele lucrate suplimentar, neținându-se cont de întreg numărul de ore lucrate suplimentar, neținându-se cont de zilele considerate repaus săptămânal și considerate libere.

În dovedirea acțiunii solicită încuviințarea probelor cu acte, martori, interogatorii, expertiză și orice alt mijloc de probă necesar.

În drept, a invocat dispozițiile Legii 219/2004, OG 64/2006, OG 46/2007, Ordinul 399/2007, Codul Muncii, Legea 188/1999 precum și celelalte texte de lege invocate mai sus.

Prin sentința numărul 155 din data de 25 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalului D. în dosarul nr._ , a fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtului M. Finanțelor Publie, constatându-se lipsa calității procesuale pasive;

A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, ANP și P. C..

Au fost obligați pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. să plătească reclamantului suma de 11.260,54 lei, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare și contravaloarea orelor efectuate în zilele de repaus săptămânal precum și celelalte zile, în care, în conformitate cu reglementările legale, nu se lucrează, în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2008, sumă actualizată în raport de indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.

S-a respins cererea având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru perioada octombrie – noiembrie 2005, ca fiind prescrisă extinctiv.

Au fost respinse cererea având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru perioada decembrie 2005 – decembrie 2006, precum și cererea având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru viitor, ca neîntemeiate.

S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost formulată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâții P. C., ANP și MJ.

Prin decizia nr.1299/27.05.2010, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D., sub nr._ .

Prin sentința nr.929/2011 din 28 aprilie 2011, Tribunalul D. a respins excepția referitoare la lipsa semnăturii cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței materiale a instanței, a netimbrării cererii și a lipsei procedurii prealabile.

S-a respins excepția prescripției ca rămasă fără obiect.

S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.

S-a respins acțiunea împotriva pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesual pasive.

S-a admis acțiunea precizata formulata de reclamantul C. V. I., formulată împotriva pârâtului P. C..

A fost obligat pârâtul P. C. la plata către reclamant a sumei totale de 536,27 lei brut, actualizată la data plății efective cu indicele de inflație corespunzător in raport de data scadentei fiecărei sume componente a sumei totale, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate.

A fost obligat pârâtul P. C. către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 250 lei.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, ca inadmisibilă.

S-a respins cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul P. C., ca lipsită de interes.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepțiilor invocate, Tribunalul a constatat următoarele:

Excepția necompetenței materiale s-a apreciat neîntemeiată deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală; or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține necompetența tribunalului.

Neîntemeiate s-au apreciat și excepția netimbrării acțiunii, față de faptul că cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 din Legea nr. 146/1997, precum și a lipsei semnăturii cererii, constatând că cererea este semnată de avocat și are atașată împuternicirea avocațială.

Față de precizarea că este vizată doar perioada 1 ian. 2007 - 31 dec. 2009, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2005 a rămas fără obiect.

În consecință aceste excepții au fost respinse.

De altfel, soluțiile date acestor excepții în primul ciclu procesual au fost menținute prin decizia de casare, iar art.315 C.pr.civ stabilește că dezlegările date de instanța de recurs asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru instanța de fond.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut, prin chiar decizia de casare, că, față de obiectul cauzei, legitimarea procesuală pasivă este justificată doar pentru instituția cu care reclamantul are un raport juridic de drept substanțial.

Prin urmare, dat fiind faptul că despăgubirile solicitate de reclamant sunt derivate din raportul de serviciu în care acesta este parte, calitatea procesuală pasivă aparține unității cu personalitate juridică ce este de asemenea parte a raportului de serviciu, în speță pârâtului P. C..

În consecință, instanța a admis admisă excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâților ANP, MJ și MFP.

Excepția lipsei procedurii prealabile, de asemenea a fost respinsă dat fiind faptul că reclamantul se plânge de refuzul pârâtei de a-i plăti orele suplimentare, caz în care, potrivit art.7 din legea 554/2004, nu este necesară parcurgerea procedurii plângerii prealabile.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C. desfășurând un program special de muncă, respectiv ture de 12 ore pe zi cu repaus de 24 de ore și 12 ore pe noapte cu repaus de 48 de ore.

Prin prezenta cerere a solicitat plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează începând cu data de 1.01.2007 până la 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art.16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Astfel, potrivit art. 45 alin 3 din Legea 293/2004 republicată ( în forma inițială, art.43), "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate".

Iar art. 16 din OG 64/2006 prevede în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109, 110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp însă, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art.4 alin.2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

În acest sens, s-a pronunțat și instanța de control în decizia de casare.

Prin urmare, la stabilirea orelor efectuate suplimentar, instanța a avut în vedere doar orele efectuate în plus față de durata normală a timpului de lucru ( 40 ore/săptămânal, respectiv 160, 168, 176 sau 184 ore/lunar).

Potrivit disp. Ordinului 399/2007 plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se face potrivit disp. art. 11.5: „a) total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrate din lună = ore lucrate suplimentar; b) ore lucrate suplimentar /8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”. Prin urmare, calculul orelor suplimentare se face avându-se în vedere orele efectiv prestate. Modalitatea de calcul este impusă prin Ordinul amintit, ordin ce nu a fost contestat.

A mai reținut că Decizia nr.307/2007 stabilește că "programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin Decizie de zi pe unitate de către directori, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal". Se dispune că șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidență a orelor suplimentare, conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fișelor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunică compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj. Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.

Conform formularului anexa nr.1 la Decizia 307, Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.

Pârâtul P. C. a depus la dosar fișele lunare privind prezența la serviciu a reclamantului precum și situație centralizatoare a pontajelor lunare, pentru perioada_ .

A susținut pârâtul că acele fișe individuale de evidență a orelor suplimentare nu au fost întocmite, întrucât orele suplimentare au fost compensate cu timp liber, iar fișele respective se impunea a fi întocmite doar în cazul în care ar fi fost plătite.

Cu toate acestea, înscrisurile depuse de pârât confirmă existența unor ore lucrate suplimentar care, așa cum a recunoscut în ședință publică, nu au fost plătite până în prezent.

Raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert T. C., a concluzionat că reclamantul a efectuat ore suplimentare în anumite luni, situația centralizatoare fiind depusă în anexa 1 la raport; în această anexă expertul a avut în vedere orele suplimentare peste durata normală a timpului de lucru.

Concluziile raportului de expertiză vor fi aproape în totalitate înlăturate, pentru următoarele considerente:

Expertul a stabilit orele efectuate suplimentar de reclamant, fara a avea in vedere orele suplimentare ce au fost compensate cu timp liber, dovada acestor compensări fiind făcuta de parat prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv pontajele pe fiecare luna, înscrisuri ce au fost avute in vedere si de către expert.

Expertul a constatat efectuarea de ore suplimentare de către reclamant in 9 luni, pe parcursul celor 3 ani, luni care vor fi verificate in functie de pontajele depuse la dosar.

In luna martie 2007 expertul a constatat efectuarea de 8 ore suplimentare, pentru care paratul nu a facut dovada compensarii cu timp liber si nici a acordarii concediului de odihna in zilele de 01 si 02 martie, astfel ca reclamantul este indreptatit la contravaloarea acestora, respectiv 98,43 lei brut, asa cum reiese din anexa 1 la raportul de expertiza, calcul efectuat potrivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007.

In luna aprilie 2007 reclamantul a efectuat 126 ore din 160 lucratoare ale lunii, avand concediu medical in perioada 16-23 aprilie, orele aferente CM nefiind luate in calculul orelor suplimentare, porivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007. prin urmare, petentul nu a efectuat in aceasta luna ore suplimentare.

In luna iulie 2007 reclamantul a lucrat 186 ore fata de 176 lucratoare ale lunii, ce nu au fost compensate cu timp liber, astfel ca acesta este indreptatit la contravaloarea a 10 ore, calculata potrivit Ordinului 399/07, la 104,94 lei brut.

In luna decembrie 2007 reclamantul a efectuat 132 de ore (potrivit pontajelor de la filele 40 si 41) din totalul de 152 lucratoare ale lunii, avand si zile de concediu de odihna ce nu intra in calculul orelor lucrate, asa cum prevede art. 11.5 din Ordinul 399/2007, astfel ca nu a efectuat ore suplimentare.

In luna mai 2008 reclamantul a efectuat 177 ore fata de 168 lucratoare ale lunii, din cele 9 ore suplimentare fiind recuperate 3 ore prin acordarea turei recuperare in data de 8 iunie, diferenta neputand fi compensata, intrucat potrivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007 „fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”.

In luna iulie 2008 reclamantul a efectuat 192 de ore fata de 184 lucratoare ale lunii, astfel ca este indreptatit la plata contravalorii a 8 ore suplimentare, ce nu au fost compensate cu timp liber, valoarea acestora fiind de 102,3 lei brut.

In luna august 2008 reclamantul a lucrat 120 de ore din 168 lucratoare ale lunii, astfel ca nu a efectuat ore suplimentare. In perioada 23-31 august petentul a avut CO, zilele aferente concediului neputand fi luate in calcul la stabilirea orelor efectiv lucrate, deci a orelor suplimentare, potrivit disp. art. 11.5 din Ordinul 399/2007.

In luna noiembrie 2008 reclamantul a lucrat 168 de ore fata de 160 lucratoare ale lunii, astfel ca este indreptatit la plata contravalorii a 8 ore suplimentare care nu au fost compensate cu timp liber, valoarea acestora fiind de 115,3 lei brut.

In luna decembrie 2008 reclamantul a lucrat 168 de ore fata de 160 lucratoare ale lunii, astfel ca este indreptatit la plata contravalorii a 8 ore suplimentare care nu au fost compensate cu timp liber, valoarea acestora fiind de 115,3 lei brut.

In anul 2009 nu au fost efectuate ore suplimentare de catre reclamant, aspect retinut si de expert in lucrarea efectuata.

În concluzie, acțiunea reclamantului va fi admisă și obligat pârâtul la plata sumei de 536,27 lei brut , reprezentând ore efectuate suplimentar și necompensate în 2007, 2008, actualizată la data plății cu indicele de inflatie corespunzator scadentei fiecarei sume.

În aplicarea art.274 C.pr.civ, va fi obligat pârâtul la pata cheltuielilor de judecată în cuantum de 250 lei (150 lei onorariul expertului in primul ciclu procesual, 100 lei onorariul apărătorului in fata instantei de recurs).

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

Prin urmare, numai persoana care devine parte într-un litigiu, deci justifică legitimarea procesuală, și mai mult, cade în pretenții, poate chema în garanție o altă persoană.

În speță, față de soluția pronunțată asupra cererii de chemare în judecată a pârâtului ANP, de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive, cererea de chemare în garanție formulată de acesta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul P. C., instanța a respins-o ca lipsită de interes:

Argumentul este dat de dispozițiile O.G. nr.2.2/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunțării unei hotărâri în contradictoriu și cu ordonatorii principali sau secundari de credite, pentru opozabilitate, și asta deoarece, legiuitorul, printr-o lege specială de care este ținută orice persoană care cade sub incidența acesteia, deci inclusiv ANP și M. Justiției, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu: art.4 din OG 22/2001"(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și pârâtul P. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că in mod greșit prima instanță a apreciat ca pârâții M. Justiției si Libertăților Cetățenești, M. Finanțelor si Administrația Naționala a Penitenciarelor nu au calitate procesuala pasiva.

Astfel, a arătat ca M. Finanțelor are calitate procesuala pasiva pentru rolul primordial si singular de alcătuire a bugetului statului, iar itrucât angajatorii s-au aparat de maniera ca nu au sumele de bani prinse în buget pentru aceste drepturi salariale este lipsita de temei admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a celorlalți doi parați M. Justiției si Libertăților Cetățenești si Administrația Naționala a Penitenciarelor.

Sentința este nelegala si prin prisma faptului ca obiectul acțiunii îl constituie orele suplimentare lucrate de reclamant peste programul normal de lucru conform "art.45 alin 3 din Legea 293/2004 coroborat cu OG 64/2006.

A solicitat admiterea recursului, si, pe fond, admiterea in totalitate a acțiunii cu omologarea raportului de expertiza sau admiterea recursului, casarea in tot a hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond in vederea completării si efectuării probatoriului. Solicita cheltuieli de judecata.

În motivarea recursului, paratul P. C. a susținut că sentința Tribunalului D. a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 din cod procedură civilă.

Instanța de fond, în rejudecare, nu a luat în considerare, la pronunțarea sentinței,

cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal de P.

C., înlăturând astfel un mijloc de apărare al pârâtului P. C..

Instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea de chemare în judecată formulată de către instituția parata este lipsită de interes.

Or, dispozițiile legale invocate de către instanță ( OG nr. 22/2002 ) prevăd la art. 1: Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația h plată respectivă." Invedereaza că potrivit art. 6, cu VII, punctul 3, din HG nr. 652 din 27 pai 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora.

Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, elaborează și fundamentează proiectul de buget în funcție de solicitările penitenciarelor din subordine, care sunt ordonatori terțiari de credite, potrivit dispozițiilor HG . 1849/2004.

Cum repartizarea creditelor bugetare, aprobate de Ministerul Finanțelor Publice, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, se face de către M. Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, către instituțiile din subordinea sa, consideră că mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de interes cererea de chemare formulată de P. C..

Mai mult, M. Justiției, în calitatea de ordonator principal de credite, are obligația, potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002 de a face propuneri pentru introducerea în buget a urnelor acordate prin titluri executorii, pentru a fi achitate.

În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes în condițiile în care a ratat, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că aceasta îndeplinește cumulativ condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de ce a formulat cererea.

Cu privire la extinderea cadrului procesual și pentru anul 2009, solicita sa nu fie acordate sumele aferente acestui an, deoarece prevederile art.. 315 alin. 1 din codul de procedură civilă sunt categorice și nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate în ceea ce privește anul 2009. Decizia de casare stabilește în sarcina instanței de rejudecare, printre altele,: "refacerea raportului de expertiză". Or, ținând cont că ne aflăm în situația unei casări parțiale unde hotărârea atacată își menține toate celelalte efecte ce au fost soluționate de instanța de fond și care nu au format obiectul recursului, apreciază că refacerea raportului de expertiză se limitează numai la anii 2007 și 2008, așa cum a dispus instanța de fond in primul ciclu procesual. De aceea, consideră că nu se poate lua în calcul Contravaloarea orelor suplimentare pentru anul 2009.

În ceea ce privește sumele reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 01.01._09, învederează că instanța de fond nu a ținut întrutotul cont de apărările Penitenciarului C., obligându-l si plata unor ore suplimentare ce au fost compensate cu timp liber corespunzător, conform legislației specifice aplicabile sistemului penitenciar. P. C. a depus toate diligentele în a face dovada compensării corespunzătoare a orelor suplimentare efectuate și în a completa probatoriul din dosar în condițiile în care instanța de control a stabilit că această sarcină revine expertului contabil desemnat în condițiile în care s-a specificat astfel: "Expertiza nu cuprinde documentele pe care le-a avut în vedere referitoare la: programul de lucru specific compartimentului din bare face parte reclamantul stabilit prin Decizie, Dispoziție, ori Regulament de Ordine Interioară, solda de bază, foile colective de prezență ori pontaj, condica de prezență, fișe individuale de evidență a orelor suplimentare, ori în lipsa acestora documente de evidențiere a timpului liber acordat în compensare ,dacă a fost cazul".

În temeiul art. 299, art. 304 punctul 9 cod procedură civilă coroborat cu art. 312 cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul D. în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant(ă).

In recurs, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Prin Decizia irevocabila nr. 218/2013 pronunțată de ICCJ a fost admisa excepția de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Pentru a se pronunța astfel, instanța suprema a reținut că dispozițiile cuprinse în Lg nr.293/2004 reglementează modul de plată a muncii suplimentare necompensate cu timp liber, calculul raportându-se exclusiv ca unitate de timp la orele suplimentare, fără a distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu.

Contrar acestor prevederi legale, prin dispozițiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor emise în baza si în aplicarea actelor normative cu forța juridică superioară, modalitatea de calcul a orelor lucrate suplimentar se raportează la altă unitate de timp, ziua lucrată suplimentar, transformându-se orele în zile suplimentare, cu neglijarea fracțiunilor de zile.

Aplicând acest mod de calcul se ajunge la situația în care funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare sunt privați de drepturile salariale pentru o parte din orele suplimentare efectuate, respectiv cele ce reprezintă o fracțiune mai mică de o zi lucrată suplimentar.

S-a reținut astfel că excepția invocată este întemeiată, normele cuprinse în art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor adăugând la lege si stabilind un alt regim de calcul al sporurilor cuvenite pentru orele lucrate suplimentar.

Ca urmare a constatării irevocabile a nelegalității dispozițiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, în recurs, pârâtul P. C. a procedat la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru orele suplimentare efectuate si necompensate prin luarea in calcul si a fracțiunilor mai mici de o zi lucrată, în urma acestui calcul rezultând diferențe salariale față de cele acordate de instanța fond ca urmare a existenței unor astfel de fracțiuni în cazul concret al reclamantului, acest mod de calcul fiind însușit expres de reclamant conform înscrisului depus la dosar de acesta.

Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată următoarele :

Prin acțiunea precizată la judecata în fond, în al doilea ciclu procesual, după casarea cu rejudecare, reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare efectuate si necompensate cu timp liber sau în bani, ore efectuate în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație.

In ceea ce privește critica formulată de reclamant privind greșita admitere de către instanța de rejudecare în fond a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că această problemă de drept a fost dezlegată irevocabil în primul ciclu procesual prin decizia instanței de recurs care a reținut că aceste trei pârâte nu au legitimitate procesual pasivă în raportul juridic dedus judecății, astfel încât această dezlegare se opune cu putere de lucru judecat în al doilea ciclu procesual, nemaiputându-se pune în discuție, iar instanța nemaiputându-se pronunța asupra acestui aspect.

In ceea ce privește critica formulată de pârât privind greșita admitere a modificării cadrului procesual sub aspectul măririi perioadei pentru care s-au solicitat și s-au acordat drepturile în litigiu, Curtea constată că soluția de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare a provocat o noua judecată pe fondul litigiului, devenind aplicabile dispozițiile procesual civile de la judecata în primă instanță, inclusiv cele privind modificarea si completarea acțiunii cuprinse în art.132 C.p.civ., dispoziții care însă nu au caracter de ordine publica, astfel încât reclamantul își poate modifica sau întregi acțiunea după prima zi de înfățișare dacă pârâtul nu se opune.

Cum la judecata în primă instanță, după casare, reclamantul a precizat acțiunea arătând că drepturile salariale le solicită pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, iar pârâtul prezent în instanță prin reprezentant nu s-a opus acestei precizări, se constată că în mod legal instanța de rejudecare s-a pronunțat asupra drepturilor solicitate de reclamant prin precizare, respectiv si asupra drepturilor aferente anului 2009, și, în consecință, această critică formulată de pârât este nefondată.

In ceea ce privește critica formulată de pârât privind soluția de respingere ca lipsită de interes a cererii sale de chemare în garanție formulată împotriva MJ si ANP, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare si aplicare a dispozițiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art.4 din O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002.

Astfel, potrivit art.4 din OG 22/2001 "(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că ordonatorii principali si secundari de credite, cum este cazul MJ si al ANP, în raport de P. C. care este ordonator terțiar de credite, au obligația legală de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu, astfel încât pârâtul nu are interes in atragerea în proces a acestor doua instituții prin intermediul cererii de chemare în garanție, soluția instanței de fond fiind legală, iar critica formulată de pârât fiind nefondată.

In ceea ce privește critica formulată de pârât pe fondul cauzei, Curtea o constată că fiind nefondată, în condițiile în care, așa cum a reținut și prima instanță, din înscrisurile cauzei, respectiv din fisele de pontaj lunare, coroborate parțial cu raportul de expertiza efectuat în al doilea ciclu procesual, rezultă că în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 reclamantul a efectuat ore suplimentare ce nu i-au fost compensate, în totalitate, potrivit dispozițiilor legale, cu timp liber corespunzător sau cu bani, astfel încât reclamantul este îndreptățit la despăgubirea aferentă.

In ceea ce privește criticile formulate de reclamant pe fondul cauzei, Curtea constată că regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar, pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, a fost reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43( art.45 ) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Aceste dispoziții se completează, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109 ,110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementari ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Rezulta astfel că efectuarea turei de lucru în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului, cum greșit susține reclamantul, acesta având dreptul doar la plata orelor efectuate în aceste zile peste durata normală a unei ture si necompensate corespunzător.

De altfel, această interpretare a dispozițiilor legale a fost reținută și de instanța de recurs din primul ciclu procesual, astfel încât această problemă de drept a fost dezlegată irevocabil, cu putere de lucru judecat, nemaiputându-se pune în discuție, iar instanța nemaiputându-se pronunța asupra acestui aspect.

De asemenea, se reține că la pronunțarea soluției instanța de fond a interpretat corect probele cauzei, respectiv înscrisurile și raportul de expertiză, și a aplicat corect dispozițiile legale, la stabilirea orelor suplimentare raportându-se corect la numărul de ore lucrătoare ale unei luni, la orele efectiv lucrate de reclamant, la incidenta concediilor medicale si a celor de odihnă, la turele libere(timp liber acordat după programul de lucru ) și la turele recuperare( timpul liber acordat în compensare pentru orele suplimentare lucrate peste programul de lucru), criticile formulate de reclamant sub aceste aspecte fiind nefondate.

In ceea ce privește modul de calcul al contravalorii despăgubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, se constată că instanța de fond, prin raportare la dispozițiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, nu a ținut cont de orele suplimentare reprezentând fracțiuni de zile.

Cum prin Decizia irevocabila nr. 218/2013 pronuntata de ICCJ a fost admisă excepția de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Curtea constată că în mod nelegal, la calculul contravalorii despăgubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, instanța de fond nu a luat în considerare orele suplimentare reprezentând fracțiuni de zile, critica formulată de reclamant sub acest aspect fiind astfel fondată.

Întrucât potrivit calculului efectuat de paratul P. C. în recurs, calcul însușit expres de reclamant, au rezultat diferențe salariale față de cele acordate de instanța fond ca urmare a existenței unor astfel de fracțiuni în cazul concret al reclamantului, se constată că despăgubirea acordată de instanța de fond nu este în cuantumul echivalent orelor suplimentare efectuate si necompensate corespunzător, rezultând astfel că este întemeiată critica formulată de reclamant sub acest aspect, acesta fiind îndreptățit la plata sumei de 692,66 lei, față de suma de 536,27 lei acordată de instanța de fond.

Nu poate fi reținută ca fondată critica vizând modul de acordare a cheltuielilor de judecată, în condițiile în care instanța de fond, in rejudecare, s-a raportat la cheltuielile efectuate de părți atât in primul ciclu procesual, in fond si recurs, cat si la cele efectuate in al doilea ciclu procesual, in fond.

F. de toate considerentele expuse mai sus, în raport de dispozițiile art. 304¹ și art. 312 alin. 1 teza a II-a c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul P. C., ca nefondat, va admite recursul formulat de reclamant, împotriva aceleiași sentințe, va fi modificataă sentința în sensul că se va admite acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului P. C. si va fi obligat pârâtul P. C. către reclamant la plata sumei de 696,66 lei brut, actualizată la data plății.

De asemenea, urmează a se menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de P. C., împotriva sentinței nr. 929/2011 din data de 28 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ ,ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamantul CERĂCEANUVIOREL I., împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința în sensul că admite, în parte acțiunea precizată astfel cum a fost formulată împotriva Penitenciarului C..

Obligă pârâtul P. C. către reclamant la plata sumei de 692,66 lei brut actualizată la data plății.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013

Președinte,

L. B.

Judecător,

A. C.

Judecător,

L. C. M. Z.

Grefier,

S. I.

Red.jud LB/2ex.

S.I. 17 Iunie 2013

Jud fond AMS

← Anulare act administrativ. Sentința nr. 94/2013. Curtea de Apel...		Anulare act administrativ. Decizia nr. 5004/2013. Curtea de Apel... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6729/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6729/2013. Curtea de Apel CRAIOVA