Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 2127/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. C.
Judecător S. P.
Judecător A. R.
Grefier S. Giurgiteanu
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, împotriva sentinței nr.4778 din 02.04.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. (C.) E. CAMELA R. și intimata pârâtă U. "S. HARET".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, recurentul chemat în garanție a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după acre;
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare.
La sfârșitul ședinței de judecată se prezintă avocat E. I. pentru intimata reclamantă B. (C.) E. CAMELA R., care depune concluzii scrise, dovada achitării onorariului avocat și delegație avocațială.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.4778 din 02.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul D. s-a luat act de renunțarea reclamantei la cererea formulată împotriva pârâtului M. Educației, Cercetării,Tineretului și Sportului.
A admis acțiunea formulată de reclamanta B. (C.) E. C. R., în contradictoriu cu pârâta U. "S. HARET", și obligă pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență.
A admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu pârâtul METCS și obligă pârâtul chemat în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă.
A obligat pârâta USH la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 504 lei.
A obligat pârâtul chemat în garanție M. Educației, Cercetării,Tineretului și Sportului la plata către pârâta USH a cheltuielilor de judecată în cuantum de 504 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta este absolventă a UNIVERSITĂȚII „S. HARET"; a început studiile în anul 2006, forma de învățământ ID, dată la care, după reglementările în vigoare, studiile urmate erau acreditate și recunoscute ca atare de pârâta M.E.C.T.S.
A absolvit în anul 2009, pârâta eliberând adeverința care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență.
Cu toate acestea, diploma de licență nu a fost eliberată, deși reclamanta a făcut demersuri în acest sens, adresând cerere pârâtei USH.
Împotriva refuzului pârâtei, a formulat prezenta acțiune.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MECTS, în acțiunea de chemare în garanție formulată de reclamantă, instanța constată că excepția a rămas fără obiect, în condițiile în care la termenul de astăzi reclamanta a înțeles să renunțe la cererea formulată împotriva pârâtului M. Educației, Cercetării,Tineretului și Sportului.
Ca atare, în temeiul art.246 C.pr.civ, se va lua act de această renunțare.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamanta, înscrisă la U. ”S. Haret” în 2006, a finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență în 2009, fiindu-i emisă adeverință ce atestă acest fapt.
Ca atare, U. are obligația ca, ulterior eliberării adeverințelor de studii, să elibereze și diploma de licență.
Aceasta întrucât actele prin care se recunoaște reclamantei calitatea de licențiat, nefiind revocate sau anulate, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea III. 288/2MM privind organizarea studiilor universitare impun că „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”
Iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare Ia momentul înscrierii în anul I de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Însă, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamanții care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-au încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
S-a constatat că, într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din OUG nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: … evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).
Însă procedura în cauza nu vizează raporturile juridice ale Universității cu reclamanții, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie.
Altfel spus, eventualele abateri ale Universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamanților aflați în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele administrate rezultă derularea raporturilor reclamantei, în calitate de studentă, cu U. S. Haret, inclusiv faptul că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor inclusiv a celui de licență. La rândul său, U. a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomelor de licență). Altfel spus, U. S. Haret a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparență de legalitate a formelor de învățământ (aparența rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență etc).
Mai mult, chiar și în prezent U. indică absolvenților faptul că, referitor la baza legală a organizării și desfășurării formelor de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, aceasta este reprezentată de art. 60 al. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 care prevede că activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri la zi". De asemenea, tot U. indică faptul că art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, cât si art. 29 al. 3 din Legea nr. 87/2006 stabilesc că evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitară distinctă (specializare), nefăcând nicio referire expresă sau tacită la formele de învățământ (în acest sens, adeverința de licență emisă reclamanților).
Altfel spus, U. pârâtă creează aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ. Toate împrejurările de fapt indicate mai sus sunt suficiente a conchide că reclamanții se puteau încrede în aparență de legalitate a formelor de învățământ.
Pe lângă aceste argumente, se reține mai ales faptul că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului.
Or, de vreme ce adeverința nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarilor lor trebuie să li se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acestora.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând sa fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. S. Haret, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs M. EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe art.304 pct.9 C.p.c. învederează că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
A arătat că, potrivit art.60 Cod pr.civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire”.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. S. Haret este neîntemeiată, întrucât între M. Educației Naționale și U. S. Haret, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.
Arată că instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamanți este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Conform art.2 din Legea nr.288/2004 „organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării”.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr.88/1993 și ulterior prin OUG nr.75/2005 cu modificările și completările ulterioare.
Susține că nu a fost luată în considerare H.G. 535/1999 și că formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării /acreditării acestora, însă în aceste etape obligatorii nu au fost respectare de către U. S. Haret.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Prin urmare o instituție nu are dreptul sa înscrie „studenți" si sa elibereze diplome la formele de învățământ cu frecventă redusa si la distanta care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării, aceasta nu este îndreptățită sa înmatriculeze, sa. elibereze diplome, sa desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditarii si autorizării provizorii.
Mai arată că nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Precizează că la data înmatriculării în anul I de studiu pentru specializarea urmată de reclamantă, pârâta UNIVERISTATEA S. HARET era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ ZI, nu și ID. Având în vedere că reclamantul intimat nu a parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu este îndreptățită să obțină diploma de licență.
Învederează că specializarea urmată de reclamant nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID, aceasta nefiind menționată în nicio hotărâre a guvernului din perioada în care reclamantul a urmat studiile.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.4 din codul de procedură civilă apreciază că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității de învățământ fiind atribuții exclusive ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Arată că atribuțiile și competențele MECTS sunt reglementate în HG nr.536/2011, precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
Astfel arată că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditări/autorizări sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, in speța Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii si specializări se stabilește de M. Educației si Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, si se aproba prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare si funcționare a acestuia, are competența de a controla si monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si instituțiilor de învățământ.
Mai susține că instanța de fond a depășit atribuțiile judecătorești și a obligat MECTS să aprobe tipărirea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale.
Susține că instanța de fond se substituie MECTS și ARACIS și evaluează calitatea unor programe de studii, acordând diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
A solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate.
În drept au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă, Lg.84/1995, HG nr.536/2011, Lg.1/2011, HG1011/2001, Lg.nr.288/2004, Ordinul nr.2284/2007, OUG nr.75/2005.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă,Curtea constată că recursul nu este fondat, prima instanță făcând o corectă a aplicare a dispozițiilor incidente la o stare de fapt judicios stabilită pe baza probelor administrate în cauză.
În ce privește motivul de recurs întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că prin obligarea recurentului chemat în garanție la aprobarea tipăririi formularelor de diplomă de licență și a suplimentelor la aceste diplome, instanța nu a trecut în domeniul altei puteri constituite în stat, rămânând în limitele atribuțiilor puterii judecătorești astfel cum sunt stabilite de dispozițiile constituționale și ale legii de organizare.
Astfel, instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ ( art. 126 alin. 6), Constituția României stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, preluate de art. 1 din Legea 554/_, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reclamanta a formulat acțiunea de față prin care a invocat refuzul nejustificat al pârâtei U. S. Haret de a-i elibera diploma de licență la absolvirea Facultății de Management financiar contabil.
Constatând caracterul nejustificat al refuzului pârâtei dar și temeinicia cererii de chemare în garanție a recurentului formulată de aceasta, în raport de faptul că aprobarea formularelor tipizate ale diplomelor intră în sarcina MECTS, instanța de fond a obligat pârâta la eliberarea diplomelor, iar chematul în garanție la aprobarea tipăririi formularelor necesare eliberării acestor diplome.
Invocând în motivele de recurs depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, recurentul arată faptul că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior și asigurarea calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale MECTS, instanța neputând dispune acordarea diplomelor de licență decât prin substituirea în atribuțiile în atribuțiile acestuia.
Ori, așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, locale sau centrale, pe calea contenciosului administrativ este garantat.
Stabilirea prin dispoziții legale a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui temei pentru exercitarea abuzivă a acestora. Aceasta deoarece într-un stat de drept puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004.
Ca atare, cum în speță instanța de fond, admițând acțiunea, a constatat tocmai faptul că refuzul pârâtei, respectiv chematului în garanție de a aproba tipărirea și eliberarea diplomei de licență reclamantei, reflectă exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților publice implicate, Curtea constată că prima instanță și-a exercitat atribuțiile în limitele puterii judecătorești, critica recurentului nefiind fondată.
În ceea ce privește critica, privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern, prin care U. S. Haret a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu vreo cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
De altfel, prin sentința recurată, răspunzând susținerilor părților din cererea principală, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamantul care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei - intimate U. S. Haret de eliberare către intimatul reclamant a diplomei de licență obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009, în cauză existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Sunt, prin urmare, nefondate criticile recurentei chemate în garanție referitoare la modalitatea în care prima instanță a apreciat cu privire la îndeplinirea de către intimata pârâtă, în calitate de unitate de învățământ superior a obligațiilor sale, atât timp cât legalitatea formelor de învățământ la distanță nu a format obiectul cererii deduse judecății, eventualele abateri ale universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate neputând fi imputate reclamantului căruia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
În egală măsură, Curtea consideră că poziția manifestată de către recurenta chemată în garanție a fost una oscilantă, aceasta invocând în cererea de recurs, pe de o parte faptul că și-ar fi îndeplinit obligația de eliberare a tipizatelor solicitate de către intimata pârâtă, oferindu-i acesteia un număr chiar mai mare decât cel solicitat, număr care acoperă specializările autorizate/acreditate si care este mai mare decât cel solicitat, iar, pe de altă parte, că refuză să elibereze tipizatele solicitate pentru faptul că universitatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile de autorizare/acreditare.
În aceste condiții, se apreciază drept nefondată și critica recurentului chemat în garanție care a invocat faptul îndeplinirii obligației de a elibera tipizatele necesare eliberării diplomelor de licență, atât timp cât aceasta nu a făcut dovada acestui fapt și în situația în care acesta este singura autoritate cu competențe în domeniul tipăririi și difuzării formularelor actelor de studii concepute.
În raport de cele arătate, având în vedere că instanța de fond a apreciat întemeiată cererea reclamantei sub aspectul obligării pârâtei U. S. Haret la eliberarea în favoarea acesteia a diplomei de licență, Curtea constată că în mod corect s-a admis și cererea universității de obligare a MECTS la tipărirea formularului de diplomă de licență întrucât numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. S. Haret a diplomei de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularului tipizat a acestui act de către MECTS în calitate de autoritate administrativă competentă.
În consecință, pentru considerentele de mai sus, și, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, împotriva sentinței nr.4778 din 02.04.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. (C.) E. CAMELA R. și intimata pârâtă U. "S. HARET".
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2013.
Președinte, G. D. C. | Judecător, S. P. | Judecător, A. R. |
Grefier, S. Giurgiteanu |
Red.jud.A.R.
S.G. 2 ex./04 Decembrie 2013
Jud.fond. CEI
| ← Pretentii. Hotărâre din 12-09-2013, Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 5332/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
