Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 25615/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 03 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător A. I. A.
Judecător C. G.
Grefier D. F.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul declarat de D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 2849 din 28 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. L. pentru intimata reclamantă ., lipsind recurenta D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care,
La interpelarea instanței, apărătorul intimatei reclamante precizează că nu mai are cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt cereri formulate de către părți, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat M. L. pentru intimata reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, depunând concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.2849 din 28 februarie 2013, Tribunalul D. a admis acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. Pentru Mediu.
A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 6291 lei, reprezentând taxă de poluare la care se aplică dobânda fiscală calculată potrivit art.124 cod proc. Fiscală de la expirarea termenului de 45 zile de la data de 20.12. 2012 până la data plății efective.
A obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 639,3 cheltuieli de judecată, reprezentând timbru judiciar, taxă timbru și onorariu avocat.
Împotriva sentinței a declarat recurs D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C..
I. În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice C., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D., a susținut căhotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii. A precizat recurenta că instanța de fond nu indică nr. cererii de restituire a AFP C. astfel încât nu se poate calcula termenul de la care începe să curgă dobânda, respectiv 45 de zile de la data depunerii și înregistrării la organul fiscal.
De asemenea, prin nemenționarea datei de depunere a cererii la organul fiscal precum și a datei la care a fost achitată cererea se poate considera că ceea ce solicită reclamantul nu este taxă de poluare ce cade sub incidența lui OUG 50/2008, ci taxă pentru emisii poluante calculată conform Legii 9/2012.
Prin OUG nr.50/2008, au fost abrogate prevederile art. 2141 – 2146 cpf ce reglementau taxa de primă înmatriculare iar ordonanța armonizează legislația internă cu tratatele. De asemenea, actele normative emise în aplicarea ordonanței și anume HG 668/2008 și Infograma 5899/2008 au fost declarate conforme cu criteriile europene.
II. Recurenta a susținut că în mod nelegal s-a dispus restituirea taxei actualizată cu dobânda legală. Acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește restituirea sumei cu dobânda legală, deoarece nu s-a făcut dovada procedurii prealabile cu privire la actualizarea sumei, solicitându-se doar restituirea taxei. Pentru că s-a adresat direct instanței, solicitând restituirea taxei de poluare actualizată, dar fără a urma procedura prealabilă, recurenta a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ceea ce privește actualizarea sumei.
III. Un alt motiv de recurs privește faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
Astfel, arată că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată însă instanța a acordat astfel de cheltuieli deci potrivit art. 274 cpc, acestea se acordă numai la cererea părții care cade în pretenții. Pe de altă parte, invocă faptul că organul fiscal doar a calculat și încasat taxa de poluare aceasta fiind virată la AFM astfel încât numai Fondul pentru Mediu trebuia să suporte cheltuielile de judecată.
Pentru aceleași considerente numai AFM trebuia obligată la restituirea taxei de poluare și la cheltuieli de judecată.
A apreciat cuantumul cheltuielilor exagerat în raport cu probele administrate și a solicitat micșorarea onorariului de avocat, în raport de dispozițiile art.273 alin. 3 din C. pr. civ.
IV. În ce privește fondul cauzei, recurenta a menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.
Prin acțiune s-a solicitat restituirea taxei achitată pentru înmatriculare. Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către ordonanță s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului.
Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Cu privire la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08. Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.
A menționat că forma actuală a O.U.G. nr. 50/2008, din decembrie 2010, a fost finalizată în urma unor consultări permanente cu experții Curții Europene de Justiție. În același timp, conform art. 51 al Hotărârii CJUE, după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Recursul se va respinge pentru considerentele ce succed:
Reclamanta a cumpărat un autoturism second- hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamanta a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă, pârâta A.F.P. C. comunicându-i refuzul, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român și se poate restitui numai taxa rezultată ca diferență între suma achitată în perioada 01.01._08 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
De precizat este că reclamanta a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului .
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica referitoare la acordarea dobânzii legale, instanța reține că este neîntemeiată, întrucât reclamanta a solicitat prin cererea adresată organului fiscal restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda la suma achitată (fila 5 dosar fond), în speță fiind aplicabile art. 124 C.proc.fiscală.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantei i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
În ceea ce privește solicitarea privind diminuarea onorariului de avocat, Curtea reține că diminuarea cheltuielilor de judecată se face la cerere de către instanța în fața căreia s-au efectuat și cerut cheltuielile, iar pârâta nu a formulat o astfel de solicitare. Cu toate acestea, valoarea lor, față de actele de procedură îndeplinite de avocat în cauză nu poate fi apreciată ca disproporționată.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice C. va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată către intimata reclamantă la 500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 2849 din 28 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta către intimata – reclamantă la 500 lei cheltuieli.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, A. I. A. | Judecător, C. G. |
Grefier, D. F. |
Red. jud. Cl.G.
Tehn. D.F.
2ex/12.09.2013
Jud. fond CDP
| ← Pretentii. Sentința nr. 2339/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 6646/2013. Curtea de... → |
|---|
