Alte cereri. Decizia nr. 1530/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1530/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 1725/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1530/R
Ședința publică de la 12 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. L. P.
Judecător - G. I.
Judecător - V. M. D.
Grefier – I. S.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. cu sediul în Focșani, ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 4686 din 11.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că este primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 223 C.pr.civ., după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub nr. 1725 /91/2013, reclamantul D. C. I., cu domiciliul în A., ., . în contradictoriu cu D.G.F.P. V. - Administrația Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.840 lei, achitată cu chitanța . nr._/15.02.2013 , reprezentând taxa pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda legală, calculată până la data restituirii sumei.
În motivarea cererii a arătat că, în fapt, a achiziționat un autovehicul înmatriculat pentru prima oară în spațiul comunitar, fiindu-i impusă, în vederea înmatriculării, plata taxei de poluare prevăzută de O.G. nr.50/2008, prin calcularea și încasarea acestei taxe fiind încălcate prevederile art.25, art.28, art.30 și art.90 din Tratatul de instituire a C.E.
Reclamantul a arătat că această taxă este discriminatorie și ilegală raportat la dispozițiile art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene, care prevăd că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, coroborat cu prevederile art.148 al.2 din Constituție.
Totodată, reclamantul a mai arătat că taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculare în România, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.25,28 și 90 din Tratatul de constituire a Uniunii Europene, art.16 și 148 din Constituția României.
Au fost depuse în copie actele la care s-a făcut referire.
Prin Întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii prin lipsa parcurgerii procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că solicitarea reclamantului privind restituirea taxei nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art.117 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
S-a mai arătat că taxa de poluare a fost legal calculată și încasată.
Cu privire la dobânda solicitată s-a arătat că aceasta are o reglementare specifică, potrivit prevederilor art.124 raportate la art.117 Cod de procedură fiscală.
A fost formulată cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu privind obligarea acesteia la plata tuturor sumelor la care va fi eventual obligat, având în vedere faptul că beneficiarul sumelor încasate era A.F.M. și nu bugetul consolidat al statului.
Prin sentința nr. 4686/11.09.2013 pronunțată de Tribunalul V. a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, admisă în parte acțiunea, admisă cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, formulată de pârâta DGFP V., respinsă acțiunea promovată în contradictoriu cu AFM București ca fiind neîntemeiată.
A fost obligată pârâta DGFP V. să-i restituie reclamantului suma de 1840 lei, achitată cu chitanța ., nr._ /15.02.2013, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală la data plății efective și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să plătească pârâtei această sumă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că Administrația Finanțelor Publice a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință, act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant iar, ulterior prelevării taxei, administrația a refuzat restituirea acestei sume.
Tribunalul nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant, astfel încât procedura prealabilă este efectuată în cauză.
Tribunalul admite că, în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans J. I/S împotriva Ministerului danez al impozitelor și accizelor – cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato – cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18).
Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne-urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune.
Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. Dreptul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. Sigur că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut și, ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat, cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice.
Aceste limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive.
Tribunalul recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară, este limitat de reguli procedurale, rămâne însă să stabilească dacă dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Tribunalul apreciază că această apărare a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat.
Tribunalul nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile, atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă, de negare a existenței unor incompatibilități ale OUG 50/2008 și, în prezent, ale Legii nr.9/2012, cu normele dreptului comunitar.
De aceea, Tribunalul a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive, asta deoarece ele s-au îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios.
Conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune, excepția de inadmisibilitate a cererii urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul second-hand iar, în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în România, a fost obligat să achite taxa pentru emisii poluante.
Prin cererea înregistrată la pârâta A.F.P., reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare și A.F.P. i-a respins solicitarea deoarece suma nu se încadrează în sumele de restituit contribuabililor conform art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
Examinând cererea reclamantului, în raport cu probatoriul efectuat și dispozițiile legale incidente în cauză și normele Uniunii Europene prevăzute în actele de aderare/Protocolul de aderare si ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeana, tribunalul reține următoarele:
Potrivit OUG nr.50/2008 cu modificările și completările ulterioare, există obligația plății taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în Romania, pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003. Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in Romania, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Romania și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în Romania, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Potrivit însă art. 110 (fost art.90) din Tratatul de instituire a Comunității Europene: nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similar și nici un stat membru nu va aplica asupra produselor provenind din alte state membre nici o forma de impozitare interna, de natura sa asigure protecția indirecta a altor produse, scopul general al art. 110 fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, acest articol referindu-se la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepea la o nouă înmatriculare taxa pe poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot în Romania dar se percepea aceasta taxa de poluare la autoturismul produs în tara sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima data in Romania.
Reglementata în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în Romania.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxa cu efect echivalent consta in orice taxa pecuniara impusa unilateral asupra mărfurilor in temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care sa fie considerat compatibil cu art. 110 TFUE (fost art. 90 din Tratatul Comunității Europene), trebuie sa excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 TFUE (fost art. 90 din Tratatul C.E) se refera la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul R. nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate in Romania (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
Taxa pe poluare instituita prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrara dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminara și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogata O.U.G. nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constatată, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligația de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. ;
(2) obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr.1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel încât, la acest moment, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt in continuare actuale, fiind menținuta discriminarea intre vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piață națională.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate fata de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează ca prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede ca intre alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Potrivit art. 11 alin 1 si 2 din Constituția României, revizuită în anul 2003- „ Statul roman se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 si 4 din Constituția României statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare… Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, actuala taxă pe emisii poluante reglementată de Legea nr.9/2012, reglementarea națională a redevenit incompatibilă cu art. 110 TFUE după . O.U.G. nr.1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, după ce s-a dispus suspendarea pana la data de 01.01.2013 a aplicării dispozițiilor art, 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementarea națională fiind incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare.
În considerarea celor de mai sus, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fiscală).
Statuând astfel, tribunalul își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP V.. În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că actul normativ care reglementează taxa la data plății era Legea 9/2012 care armonizează legislația internă cu prevederile comunitare.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este întemeiat și se impune a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
Curtea observă că decizia de stabilire a taxei de poluare a fost emisă în data de 15.02.2013, sub imperiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în forma în vigoare în intervalul 01.01.2013 – 14.03.2013, la această din urmă dată fiind abrogată de OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru vehicule. Taxa pentru emisii poluante a fost achitată la data de 15.02.2013, când expirase perioada de suspendare a aplicării Legii 9/2012, dispusă prin OUG 1/2012.
Trebuie examinat în ce măsură dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt în acord cu dreptul comunitar, deoarece actele normative anterioare prin care s-a introdus taxa de poluare au avut deficiențe sub acest aspect.
În hotărârea Curții de Justiție Europene din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, Curtea a apreciat că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea a avut în vedere la pronunțarea hotărârii prevederile OUG 50/2008 privind taxa de poluare.
Potrivit art. 4 Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Se observă că, spre deosebire de disp. OUG 50/2008, Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății taxei nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească taxa de poluare, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prev. de Legea nr. 9/2012, fie în formele anterioare.
Instanța constată că, în forma prev. de Legea nr. 9/2012, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.
Așadar, în opinia instanței, taxa de poluare prev. de Legea nr. 9/2012 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează taxa de poluare, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
În orice caz, instanța nu s-ar putea pronunța asupra neconformității unei astfel de situații cu dreptul comunitar, deoarece o astfel de competență o are numai Curtea de Justiție Europeană.
Cererea părții reclamante este, așadar, neîntemeiată, deoarece, în acest caz, taxa de poluare nu încalcă dreptul comunitar.
Curtea reține că, în cauza C-97/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, CEJ a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru stabilirea compatibilității Legii nr. 9/2012 cu dreptul comunitar.
În eventualitatea constatării unei incompatibilități, partea reclamantă va putea formula o cerere de restituire a taxei plătite sau va putea declara revizuire împotriva prezentei decizii, în baza art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, care se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca nefondată și, pe cale de consecință, cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. cu sediul în Focșani, ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 4686 din 11.09.2013 pronunțată în dosarul nr._, casează sentința și în rejudecare;
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamant.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. L. P. G. I. V. M. D.
Grefier
I. S.
Red.V.M.D./14.03.2014
Dact.I.S./14.03.2014/5ex.
Fond.S.N.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 2903/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 1532/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
