Alte cereri. Decizia nr. 2353/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2353/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 5127/113/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2353/2014
Ședința publică de la 06 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. D.
Judecător V. S.
Judecător E. L. P.
Grefier Z. E.
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de reclamantul P. T., domiciliat în B., ., ..5, . civile nr. 1247/15.04.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20 februarie 2014 care au fost consemnate în încheierea din aceiași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 06 martie 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
- Prima instanță
a)Cererea de chemare în judecata
Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._ reclamantul P. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. anularea Deciziei de impunere nr._/28.12.2011 precum și suspendarea efectelor acesteia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivare a arătat că decizia atacată nu este motivată în fapt și în drept și că nu are calitatea de debitor al obligației fiscale, deoarece își desfășoară activitatea în cadrul Cabinetului de avocat, entitate juridică distinctă de a sa cu patrimoniu separat și impozabilitate diferită.
A mai arătat reclamantul că nu are calitatea de asigurat ,deoarece nu a încheiat un contract de asigurare, care atrage și obligația de a plăti contribuția de asigurări de sănătate. Calitatea de asigurat se dobândește în cazul persoanelor cu profesii liberale, în momentul primei solicitări de acordare a serviciilor medicale. În acest sens sunt dispozițiile OUG nr.150/2002 menținute prin Legea 95/2006.
În plus dispozițiile OUG 125/2011 sunt o dovadă în ceea ce privește inexistența acestei obligații de plată a avocaților, deoarece până la apariția ei legiuitorul a lăsat la latitudinea celor ce realizează venituri din activități independente când să aibă calitatea de asigurat. Odată cu opțiunea, dacă nu se poate dovedi plata contribuției, se achită contribuția lunară pe ultimi trei ani obținerii acestei calități calculată la venitul minim brut pe țară de la data solicitării.
b)Întâmpinarea formulată în cauză
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. a solicitat respingerea cererii, deoarece obținerea calității de asigurat nu a fost lăsată de legiuitor la latitudinea cetățenilor români iar reclamantul nu se încadrează în categoriile limitativ prevăzute de lege care beneficiază de asigurare fără plata contribuției.
c)Hotărârea pronunțată în cauză
Prin sentința civilă nr.1247/15.04.2013,Tribunalul B. a respins actiunea, ca nefondata.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanță a retinut ,în esentă că functie de motivele de nulitate instanța a considerat că actul contestat este motivat în fapt și drept potrivit art. 43 rap. la art. 87 din C pr. fiscală și că, deși cabinetul de avocat este o formă de exercitare a profesiei liberale, datoriile sunt ale avocatului titular beneficiar al serviciilor medicale și nu ale cabinetului, deoarece acesta nu are personalitate juridică .
Potrivit art. 211 al. 1 din Legea 95/2006: „Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație”.
Din textul de lege enunțat rezultă că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, iar reclamantul in calitate de cetățean român cu domiciliul în tară are obligația să se asigure și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate, contractul de asigurare cu casele de asigurări de sănătate având rolul de a justifica calitatea de asigurat.
În sensul celor arătate sunt si disp. art. 213 al. 1 și 2 din Legea 95/2006 care menționează care categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției, reclamantul neîncadrându-se în acestea precum și disp. art. 213 al 3 din Legea 95/2006 potrivit cărora categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.
Instanța nu a reținut motivele întemeiate pe dispozițiile OUG 150/2002 și OUG 125/2011 deoarece nici data emiterii deciziei contestate și nici perioada de referință, anii 2010-2011, nu intră sub incidența acestui act normativ.
- Instanța de recurs
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. T. ,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
a)Motivele de recurs
În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ recurentul-reclamant a susținut în esență următoarele:
Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății la art.211 prevede că art.211 că „ sunt asigurați potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținerea prelungirea termenului de ședere temporară sau au domiciliul în România și dac dovada plății contribuției la fond în condițiile prezentei legi”.
Din examinarea acestor dispoziții legale, rezultă faptul că, pentru a avea calitatea de asigurat, este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții – cetățeanul (român, străin sau apatrid) să aibă domiciliul sau prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României și să facă dovada plății contribuției. Pentru a îndeplini cea de-a doua condiție, același art.211 alin.1 prevede că „persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de sănătate”. Or, în cauză, reclamantul nu a încheiat un astfel de contract până la acest moment, și ca atare până la această dată nu are calitatea de asigurat, nedatorând plata contribuției.
De altfel, aceeași Lege nr.95/2006 cuprinde și dispoziții cu privire la persoanele care nu fac dovada calității de asigurat, deci persoanele care nu au plătit contribuția, dar care totuși beneficiază un pachet minimal de servicii medicale și anume, numai în urgențele medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic și altele. Rezultă așadar că cetățenii prevăzuți la art.211 care sunt asigurați, au ca regulă obligația de plată a contribuției la fond conf.art.219 lit.g, excepție fiind cei scutiți de plată conform art.213. Pe de altă parte, „persoanele fizice, potrivit Legii nr.95/2006 sunt și ele de două categorii și anume: cetățeni asigurați conform art.211 și persoane care nu au plătit contribuția la fond, deci neasigurate, și care beneficiază conform art.220 de serviciu minimal.
Faptul că legea reglementează și situația persoanelor care nu sunt scutite de la plata contribuției conform art.213 dar care totuși deși nu au plătit contribuția la fond beneficiază de servicii minimaliste de urgență, dovedește o atitudine socială dar și o situație legală în care numai contractul conferă efectiv calitatea de asigurat cu obligațiile corespunzătoare.
Potrivit art.137 alin.5 în referire la art.43 alin.2 C.proc.fiscală, decizia de impunere trebuie să cuprindă motivarea în fapt. Ori din conținutul titlului executoriu rezultă că în afară de temeiurile de drept, este menționat în cadrul unui tabel la modul general natura obligației bugetare, fără a preciza temeiul legal de plată a acestora și cum s-au calculat dobânzile și penalitățile. În fond, plata de dobânzi și penalități ar trebui să se refere la o sumă datorată cu titlu de obligație fond asigurări de sănătate, care nu a fost achitată în termenul legal. Dacă s-ar fi făcut motivația în fapt a titlului ar fi putut afla de unde provin sumele neachitate la scadență și dacă aplicarea penalităților și dobânzilor s-a făcut în mod corect.
În plus, potrivit art.222 din Legea nr.95/2006, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an prin casele de asigurări asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
S-a solicitat admiterea recursului,,modificarea sentintei recurate ,si in rejudecare admiterea actiunii.
Legal citata, intimata-pârâta nu a formulat întâmpinare.
b)Analiza motivelor de recurs
Examinând motivele de recurs,hotărârea primei instanțe,situația de fapt existentă în cauză și legislația aplicabilă,constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin Decizia de impunere nr._/28.12.2011 emisă de pârâtă s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația la plata sumei de 8340 lei reprezentând contribuție la asigurările de sănătate aferentă anilor 2010-2011 și majorări de întârziere în cuantum de 316,87 lei calculate pentru perioada 16.03._11.
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație depusă la pârâtă la data de 03.02.2012.
Criticile recurentului-reclamant sunt întemeiate in parte ,pentru următoarele motive:
În conformitate cu disp art. 211 alin 1 din legea nr. 95/2006, sunt asigurați, „toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi.”
Potrivit art. 215 (3) din Legea nr. 95/2006 „Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond”.
Conform art. 257 alin 2 lit. b din același act normativ contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente ,care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;contribuție care se plătește trimestrial.
Iar potrivit art. 261 din Legea nr. 95/2006 alin. 1 „angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală”. În acest sens, conform art. 115 alin 1 din O.U.G. nr. 92/2003 republicat, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Din coroborarea textelor de lege precizate, rezultă că recurentul-reclamant exercită o activitate independentă și avea obligația plătii contribuției de asigurări de sănătate .
Referitor la plata dobânzilor și a penalităților, Curtea reține însă că instanța de fond în mod incorect nu a exonerat pe reclamant de la plată, deoarece pârâta avea obligația de a-i comunica obligația de plată a contribuției și numai dacă ulterior reclamanta nu își îndeplinea obligația de plată, putea fi obligat la plata accesoriilor aferente.
Potrivit art. 31 alin. 2 din Constituția României, autoritățile publice, potrivit competențelor de le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor, iar potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006 fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
Decizia C.A.S. B. are pe lângă caracterul de titlu de creanță și rolul de înștiințare de plată, dar numai pentru contribuția datorată, accesoriile putând fi calculate în caz de neplată a contribuției respective.
Intimata-parata susține că reclamanta este cea ce nu și-a respectat obligația de a declara veniturile în vederea calculării obligației către fondul de sănătate.
Instanța constată că acest argument este neîntemeiat, întrucât și intimata la rândul său a stat în pasivitate. Aceasta avea cunoștință de calitatea de asigurat a reclamantului, iar în condițiile în care a constatat lipsa datelor lunare privind veniturile realizate de contribuabil, avea obligația de a efectua demersurile necesare pentru obținerea datelor pe baza cărora să calculeze nivelul contribuției la fond.
Dobânzile și penalitățile au drept scop acoperirea prejudiciului produs creditorului prin neplata la scadență a obligației principale. Curtea Europeană de Justiție a stabilit în cauzele conexate C46/93 și C48/93 (Brasserie du pecheur) principiul potrivit căruia, în vederea determinării prejudiciului reparabil, instanța națională poate verifica dacă persoana lezată a făcut dovada unei diligențe rezonabile pentru a evita prejudiciul sau pentru a-i limita întinderea și, mai ales, dacă aceasta a utilizat în timp util toate căile legale care i-au stat la dispoziție.
În speță, creditoarea Casa de Asigurări de Sănătate B. nu a depus nici o minimă diligență pentru limitarea prejudiciului, astfel încât accesoriile calculate anterior datei la care i s-a adus la cunoștință contribuabilului nivelul obligației principale de plată nu pot fi puse în sarcina contribuabilului, creditorul fiind el însuși în culpă.
c)Soluția instanței de recurs
Având în vedere considerentele acestei decizii, curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre patial nelegală și netemeinică, motiv pentru care, în baza art. 304 pct. 9 corob cu art. 312 alin 3C.pr.civ va admite recursul și va modifica sentința recurată ,iar in rejudecare se va admite în parte contestația ,cu anularea în parte a deciziei de impunere in ceea ce privește majorările de întârziere,fiind exonerat reclamantul de plata sumei de 316,87 lei reprezentând majorări de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de reclamantul P. T., domiciliat în B., ., . civile nr. 1247/15.04.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, pe care o modifică și, în consecință:
Admite în parte contestația formulată de reclamantul P. T..
Anulează în parte Decizia de impunere nr._/2011 emisă de C.A.S.B., sub aspectul majorărilor de întârziere.
Înlătură obligația de plată a reclamantului pentru suma de 316,87 lei majorări de întârziere.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Martie 2014.
Președinte, I. M. D. | Judecător, V. S. | Judecător, E. L. P. |
Grefier, Z. E. |
Red/Tehno/DIM/14.04.2014
Tehno ZE/14.04.2014
Ex.2
Fond: M.S.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1708/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 3299/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
