Alte cereri. Decizia nr. 3169/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3169/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 3496/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 3169/2014
Ședința publică de la 01 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Judecător G. P.
Judecător M. B.
Grefier S. H.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Instituția P. Județului G. - Serviciul Înmatriculări Autovehicule, cu sediul în . împotriva sentinței civile nr. 3383/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentantul recurentei Instituția P. Județului G. - Serviciul Înmatriculări Autovehicule și intimatul C. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen de judecată, motivat, timbrat, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea, potrivit art. 150 C.proc.civ. reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților constată;
Prin cerea înregistrată la Tribunalul G. sub nr._ reclamantul C. I. a solicitat obligarea pârâtei Instituția P. Județului G. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule G. la înmatricularea autoturismul marca Volkswagen, . WVWZZZ1JZW300362, fără plata taxei de poluare.
Tribunalul G. prin sentința civilă nr. 3383/29.11.2012 a admis acțiunea formulată de reclamantul C. I., și a obligat Instituția P. G. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări Autovehicule să-i înmatriculeze autoturismul marca Volkswagen, . WVWZZZ1JZW300362, fără plata taxei de poluare.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că taxa de poluare nu este datorată de reclamant, dispozițiunile naționale privitoare la aceasta contravenind principiului comunitar al liberei circulații a mărfurilor și capitalurilor instituit de art. 90 din Tratatul instituind UE.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Instituția P. G. – Serviciul Public Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor criticile sale vizând greșita admitere a acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a susținut că pentru înmatricularea unui autovehicul este necesară, în afară de chitanța de consemnare a taxei de poluare, prezentarea și a altor documente în lipsa cărora înmatricularea nu s-ar putea face.
Pe de altă parte, competența de a colecta taxele datorate de contribuabili nu-i aparține.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, curtea constată că sunt nefondate criticile formulate, astfel încât nu se impune reformarea hotărârii recurate.
Printr-o corectă și integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică a cărei reformare nu se impune. Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Criticile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Este adevărat că pentru înmatricularea unui autovehicul trebuie verificată existența mai multor condiții, printre care și plata taxei de poluare.
Tribunalul nu a statuat cu privire la îndeplinirea altor condiții decât a celor privitoare la această taxă. În mod justificat această instanță a statuat că reclamantul nu datorează această taxă, impusă de organele fiscale și de legea română în contra unor principii de drept ale Uniunii Europene, a cărei membră este și țara noastră.
În aceste condiții, devine legală cererea reclamantului, confirmată și prin hotărârea judecătorească pronunțată de către instanța competentă, de a-i fi înmatriculat autoturismul fără îndeplinirea condiției de a plăti taxa de poluare.
În privința celorlalte condiții, instanța nu s-a pronunțat astfel încât este de datoria recurentei, ca prin serviciul de specialitate să analizeze și îndeplinirea altor cerințe prevăzute de lege, respectiv fișa de înmatriculare, cartea de identitate, documentul care atestă dreptul de proprietate etc.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin 1 din C.proc.civ. să respingă recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Institutia P. Județului G. - Serviciul Înmatriculări Autovehicule, cu sediul în . împotriva sentinței civile nr. 3383/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2014.
Președinte, I. A. | Judecător, G. P. | Judecător, M. B. |
Grefier, S. H. |
Red. M.B.
Red. H.S. 2 ex./25.04.2014
Fond –C.L.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1614/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|








