Anulare act administrativ. Sentința nr. 128/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 128/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 5860/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința numărul 128/2014
Ședința publică de la 27 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R. M.
Grefier F. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanta B. M. C. domiciliată în G., ., . în contradictoriu cu pârâții - B. G. cu sediul în G., . și U. N. A BAROURILOR DIN ROMANIA cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.5 sect.5, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2014 când instanța a amânat pronunțarea pentru această dată, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr._ ca urmare a strămutării cauzei înregistrate sub nr._ inițial înregistrate pe rolul Tribunalului G., reclamanta B. M. C. în contradictoriu cu U. NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA a solicitat anularea deciziei Consiliului Baroului G. nr. 102/17.12.2012 prin care s-a dispus suspendarea dreptului de a exercita profesia de avocat până la pronunțarea unei hotărâri definitive și anularea Deciziei nr. 704/28.03.2013 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.
Urmării anulării celor două decizii a solicitat și înscrierea reclamantei în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că este avocat din 2006 în cadrul Baroului V. iar începând cu anul 2011 s-a transferat în cadrul Baroului G..
La data de 16.03.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunile prev. de art. 7 al.1 din Lg.39/2003, art. 26 cu referire la art. 260 al.1 Cod penal, art. 26 cu referire la art. 289 al.1 cu aplicarea art. 41 al.2 cod penal, art. 291 cod penal, art. 26 raportat la art. 23 lit. c din Lg. 656/2001, art. 291 al.1 cu aplicare art. 41 al.2 cod penal, art. 20 raportat la art. 215 al.1,2 și 5 cod penal și s-a formulat propunere de arestare preventivă a reclamantei alături de alți 8 inculpați.
Prin Încheierea din 17.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ a fost respinsă propunerea de arestare preventivă și s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, iar, în baza art. 145 al.1 și 2 cod procedură penală instanța a apreciat că se impune ca pe durata măsurii de a nu părăsi localitatea să nu exercite profesia de avocat.
În baza acestei soluții menținute în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus de către Consiliul Baroului G. suspendarea reclamantei în baza disp. art. 28 al.1 pct. b din Lg.51/1995.
Ulterior, după întocmirea rechizitoriului, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura de a nu părăsi țara, fără să mai dispună o interdicție în legătură cu exercitarea profesiei.
Reclamanta a formulat cerere de ridicare a măsurii suspendării exercitării profesiei însă în luna ianuarie 2013 i s-a comunicat Decizia nr. 102/17.12.2012 prin care Consiliul Baroului G. a hotărât suspendarea reclamantei din dreptul de a mai profesa până la pronunțarea unei hotărâri definitive pe considerentul că faptele pentru care a fost trimis în judecată sunt de natură să aducă atingere prestigiului profesiei conform art. 50 din Statut.
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație care a fost respinsă prin Decizia 704/28.03.2013 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În motivare, a arătat că decizia este legală și temeinică, faptele imputate fiind de o gravitate deosebită. Prin abaterile săvârșite, se aduce în mod clar atingere prestigiului profesiei de avocat, impunându-se suspendarea.
Instanța la primul termen de judecată a invocat din oficiu în conformitate cu art. 131 cod procedură civilă excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei.
Prin sent. civ. nr. 449/28.02.2014, Tribunalul V. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel G..
În motivare, a reținut că obiectul acțiunii îl constituie contestarea unui act administrativ emis de UNBR cu înscrierea reclamantei în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.
Pârâta UNBR este încadrată în noțiunea de autoritate publică în sensul art. 2 al.1 lit. b teza a II a din Lg.554/2004 care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care potrivit legii au obținut statut de utilitate publică sau sânt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Având în vedere că potrivit art. 66 lit. o și p din Lg.51/1995, Consiliul UNBR soluționează contestațiile la deciziile barourilor județene s-a apreciat că UNBR îndeplinește cerințele pentru a fi încadrată în categoria de organ al autorității publice locale.
Prin urmare având în vedere și disp. art. 10 al.1 teza a II a Lg.554/2004 care nu a suportat modificări prin Lg.2/2013, instanța a apreciat că în cauză competența de soluționare revine Curții de Apel G..
Pe rolul Curții, dosarul a păstrat nr. de înregistrare_ .
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel reține următoarele:
În data de 16.03.2012, DIICOT – Serviciul Teritorial G. a dispus începerea urmăririi penale împotriva reclamantei pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Lg.39/2003, art. 26 cu referire la art. 260 al.1 Cod penal, art. 26 cu referire la art. 289 al.1 cu aplicarea art. 41 al.2 cod penal, art. 291 cod penal, art. 26 raportat la art. 23 lit. c din Lg. 656/2001, art. 291 al.1 cu aplicare art. 41 al.2 cod penal, art. 20 raportat la art. 215 al.1,2 și 5 cod penal și s-a formulat propunere de arestare preventivă a reclamantei alături de alți 8 inculpați.
Prin încheierea din 17.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ a fost respinsă propunerea de arestare preventivă și s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, iar, în baza art. 145 al.1 și 2 cod procedură penală instanța a apreciat că se impune ca pe durata măsurii de a nu părăsi localitatea reclamanta să nu exercite profesia de avocat.
În data de 04.07.2012, în dosarul nr._, Î.C.C.J. – Secția penală a dispus înlocuirea față de reclamantă a măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura de a nu părăsi țara, nemaidispunând vreo interdicție cu privire la exercitarea profesiei de avocat.
În data de 17.12.2012, Consiliul Baroului G. a emis Decizia nr. 102, prin care a hotărât suspendarea dreptului reclamantei de a exercita profesia de avocat până la soluționarea definitivă a cauzei penale, cu motivarea că faptele pentru care a fost trimisă în judecată sunt de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, conform art. 50 Statutul profesiei de avocat.
Contestația reclamantei împotriva acestei decizii, a fost respinsă de pârâta UNBR prin decizia nr. 707/28.03.2013.
Potrivit art. 50 din Statutul profesiei de avocat, dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care împotriva avocatului s-a pus în mișcare acțiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
În ce privește conținutul noțiunii de prestigiu al profesiei de avocat, Curtea apreciază că se referă la reputația, imaginea pe care profesia în sine, organele de conducere și avocații o au în ochii publicului larg.
Curtea reține că, într-adevăr, prin suspendarea dreptului de a exercita profesia de avocat este lezat dreptul la muncă al reclamantei, consacrat de art. 23 Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 41 din Constituție și, având în vedere că veniturile constante ale reclamantei din profesie înainte de începerea urmării penale dau dreptul acesteia să aibă o speranță legitimă cu privire la veniturile bănești viitoare, este adusă atingere dreptului de proprietate al reclamantei ocrotit de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției EDO.
Instanța trebuie să analizeze însă dacă măsura este proporțională cu scopul urmărit, aceasta fiind prevăzută de lege și urmărind un scop legitim (protecția reputației profesiei de avocat).
Reclamanta a arătat că desfășurarea procesului penal a durat, până în acest moment mai bine de 2 ani, procesul fiind în etapa cercetării judecătorești, urmând a fi audiați martorii.
Instanța consideră că acest fapt nu determină lipsa proporționalității dintre efectele măsurii dispuse și scopul urmărit. Aprecierea instanței se întemeiază, în special, pe gravitatea ridicată a faptelor imputate reclamantei și pe circumstanțele săvârșirii acestora, inclusiv pe numărul ridicat de acte materiale reținute în dosar. Se observă că faptele imputate depășesc cadrul unor simple infracțiuni de corupție, în rechizitoriul parchetului făcându-se referiri la existența unui grup criminal organizat.
Faptele săvârșite de reclamantă și de celelalte persoane inculpate în dosar au produs o influență puternică asupra opiniei publice, conștientizându-se că ele au fost săvârșite în strânsă legătură cu calitatea de avocat a unora dintre inculpați.
Așadar, atingerea adusă prestigiului profesiei de avocat este gravă și faptele continuă să subziste în conștiința publică, fiind necesar ca, pentru restabilirea încrederii publicului în profesia de avocat, organele de conducere ale profesiei să se desesizeze temporar de activitățile prestate de reclamantă.
Raportat la aspectele arătate mai sus, Curtea apreciază că suspendarea activității reclamantei din profesia de avocat este proporțională cu scopul urmărit, respectiv apărarea prestigiului profesiei.
Curtea observă și faptul că Decizia Baroului a fost emisă în data de 17.12.2012, astfel că suspendarea care face obiectul prezentei cauze nu a depășit șase luni, la data pronunțării prezentei instanțe. Suspendarea anterioară nu este imputabilă Baroului, ci se datorează măsurilor dispuse de organele judiciare penale.
În ce privește susținerile reclamantei referitoare la nerespectarea prezumției de nevinovăție, instanța reține că acest principiu nu a fost încălcat, deoarece legea permite luarea unor măsuri preliminare prin care se restrâng sau se suprimă temporar drepturi ale persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, înainte de condamnarea definitivă.
Astfel de măsuri sunt prevăzute chiar în Constituția României (de exemplu, măsura arestării preventive), dar și în actele normative de rang inferior care reglementează desfășurarea procesului penal. S-a considerat că astfel de măsuri nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție dacă sunt reversibile și dacă au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale.
Se observă că, prin Decizia Baroului, nu s-a dispus excluderea reclamantei din profesie, ci suspendarea ei, astfel că măsura este reversibilă.
În legătură cu pagubele suferite de reclamantă, în cazul în care se va dispune achitarea, instanța reține că aceasta are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin măsura dispusă netemeinic. Curtea are în vedere și dispozițiile art. 1385 alin. 4 C.civ.2009, potrivit cărora, dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.
În ce privește discriminarea suferită de reclamantă față de alți avocați care au fost inculpați pentru săvârșirea unor infracțiuni, însă nu au fost suspendați din profesie, Curtea reține că situațiile în care se află reclamanta și aceștia nu sunt identice. Astfel, faptele imputate sunt, în fiecare caz, diferite, gravitatea abstractă (de jure) și cea concretă (de facto) a fiecărei infracțiuni diferă, iar circumstanțele săvârșirii lor, inclusiv în ceea privește colaborarea cu organele de urmărire penală, sunt diferite. Cum situația nu este aceeași, nu poate fi incidentă discriminarea, care, prin esență, presupune o situație premisă identică.
Așadar, instanța apreciază că B. a uzitat în mod corect de prerogativa sa de a dispune suspendarea (se reține că este vorba despre o facultate, nu despre o obligație a conducerii baroului), prestigiul profesiei fiind afectat și impunându-se suspendarea reclamantei până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
Instanța apreciază că actele administrative contestate sunt legale și temeinice, nefiind lovite de niciun motiv de nulitate.
Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge cererea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta B. M. C. domiciliată în G., ., . în contradictoriu cu pârâții - B. G. cu sediul în G., . și U. N. A BAROURILOR DIN ROMANIA cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.5 sect.5, având ca obiect anulare act administrativ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel G..
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2014.
Președinte, C. R. M. | ||
Grefier, F. B. |
Tehnored.C.R.M.
H.S. 5 ex./ 11 August 2014
.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1983/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 1611/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
