Alte cereri. Decizia nr. 4/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 5294/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 4/R
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. G. T.
Judecător - C. R. M.
Judecător - I. M. D.
Grefier - I. S.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamantul O. G. G. cu domiciliul ales la cab. av. M. A. din G., ., .,și pârâta Instituția P. G. – Serviciul Înmatriculări cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 1725 din 23.05.2013 pronunțată de Tribunalul G..
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că este primul termen de judecată, cererea este timbrată cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 pct. 2 C.pr.civ., după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului G. la data de 27.06.2012 sub nr_, reclamantul O. G. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. G.-Serviciul Înmatriculări Autovehicule, pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la înmatricularea autoturismului achiziționat de acesta din Bulgaria, fără plata taxei pentru emisii poluante.
Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma aderării României la Uniunea Europeana, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate în raport cu dispozițiile contrare din legile interne, prin urmare OUG nr 50/2008 privind instituirea taxei de poluare este discriminatorie . Mai arata ca art. 25 din Tratat interzice astfel de discriminări. Reclamantul susține în continuare că OUG nr 50/2008 modifică prevederile codului fiscal, ceea ce nu este legal.
În drept a invocat dis part 1072-1074 C. civ. si cele ale Tratatului de Constituire a Uniunii Europene, Constituția României.
La dosar reclamantul a depus în copie, următoarele înscrisuri: cerere de înmatriculare adresata paratului,copie CI, acte de proveniența ale mașinii,certificat de autenticitate, factura, carte identitate auto, mod de calcul al taxei de poluare, practică judiciară.
Reclamantul a timbrat legal acțiunea cu taxa timbru de 39 lei și timbre judiciare de 0,3 lei.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. In motivare a arătat ca potrivit art. 1 pct. 1 din Legea nr 554/2004 privind Contenciosul administrativ, reclamantul nu a fost lezat în nici un drept al său.
Prin sentința nr. 1725 din 23.05.2013, Tribunalul G. a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant O. G. G. prin av M. A. și pe pârâta INSTITUȚIA P. G. - SERVICIUL INMATRICULARI AUTO, având ca obiect obligația de a face.
A obligat pârâta Instituția P. G.-Serviciul Înmatriculări Autovehicule să înmatriculeze auto proprietatea reclamantului, marca Audi A4 cu număr de identificare WAUZZZ8DZXA234942, fără plata taxei pentru emisii poluante, reținându-se în esență faptul că OUG 50/2008 conține dispoziții contrare prevederilor art. 28 și 90 din Paragraful 1 din Tratatul C.E. și Tratatul de aderare la U.E.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta care ca și la instanța de fond a susținut faptul că Legea nr. 9/2012 nu conține dispoziții contrare Tratatului de Instituire a C.E.
Reclamantul, de asemenea a declarat recurs în termen legal, motivele cererii de recurs vizând neacordarea de către instanța de fond a cheltuielilor de judecată așa cum au fost solicitate în sumă totală de 1800 lei reprezentând onorariu avocat.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este întemeiat și se impune a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
Curtea apreciază că, în cazul cererilor de chemare în judecată care au ca obiect obligarea SRPCIV la înmatricularea vehiculelor fără plata taxei de poluare/timbrului de mediu, legea în funcție de care trebuie examinată cererea nu este cea de la momentul introducerii ei, ci cea de la momentul pronunțării primei instanțe, sau chiar cea de la data finalizării eventualelor căi de atac declarate. Aceasta își regăsește explicația în faptul că instituția pârâtă are obligația să înmatriculeze vehiculul la o dată ulterioară pronunțării instanței, iar legea aplicabilă este cea de la momentul înmatriculării efective.
Cum prima instanța s-a pronunțat asupra fondului ulterior intrării în vigoare a OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru vehicule, acesta este actul normativ la care trebuie să se raporteze instanța în cauza de față.
Trebuie examinat în ce măsură dispozițiile OUG 9/2013 sunt în acord cu dreptul comunitar, deoarece actele normative anterioare prin care s-a introdus taxa de poluare au avut deficiențe sub acest aspect.
În hotărârea Curții de Justiție Europene din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, Curtea a apreciat că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea a avut în vedere la pronunțarea hotărârii prevederile OUG 50/2008 privind taxa de poluare.
Potrivit art. 4 OUG 9/2013, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se observă că, spre deosebire de disp. OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în forma în vigoare înainte de 01.01.2013, OUG 9/2013 stabilește obligația plății timbrului nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească timbrul de mediu, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prev. de OUG 9/2013, fie în formele anterioare și nu au obținut restituirea ei.
Instanța constată că, în forma prev. de OUG 9/2013, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.
Așadar, în opinia instanței, timbrul de mediu prev. de OUG 9/2013 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează timbrul de mediu, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
În orice caz, instanța nu s-ar putea pronunța asupra neconformității unei astfel de situații cu dreptul comunitar, deoarece o astfel de competență o are numai Curtea de Justiție Europeană.
Cererea reclamantului este, așadar, neîntemeiată, deoarece, în acest caz, timbrul de mediu nu încalcă dreptul comunitar.
Curtea reține că, în cauza C-331/13 - I. N. N. împotriva Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu, CEJ a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru stabilirea compatibilității OUG 9/2013 cu dreptul comunitar.
În eventualitatea constatării unei incompatibilități, reclamantul va putea formula o cerere de restituire a timbrului plătit sau va putea declara revizuire împotriva prezentei decizii, în baza art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004.
În legătură cu recursul declarat de reclamantul O. G. – G., acesta este nefondat, având în vedere că, urmare a admiterii recursului declarat de pârât, cererea reclamantului a fost respinsă, acesta din urmă nemaifiind îndreptățit la acordarea cheltuielilor de judecată.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, care se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul O. G. G. cu domiciliul ales la cab. av. M. A. din G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1725 din 23.05.2013 pronunțată de Tribunalul G., ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâtul Prefectul Județului G..
Modifică în tot sentința civilă nr. 1725 din 23.05.2013 a Tribunalului G. și, în consecință:
Respinge cererea formulată de reclamantul O. G. G., ca nefondată.
Irevocabil.
Pronunțată în ședința publică din 06.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
L. G. T. C. R. M. I. M. D.
Grefier
I. S.
Red.C.R.M./27.02.2014
Dact.I.S./03.03.2014/2ex.
Fond.D.M.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 7349/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 1416/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
