Alte cereri. Decizia nr. 7349/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7349/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 6371/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7349/2014
Ședința publică de la 03 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. V.
Judecător - M. M.
Judecător - V. P.
Grefier - M. C.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., . împotriva sentinței civile nr. 1106/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul reclamant B. D., avocat Forgo N., cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta pârâtă și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Apărătorului intimatului reclamant apreciază hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală învederând instanței că motivele de recurs nu sunt temeinice și că procedura prealabilă a fost îndeplinită; solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr. 1106 din 10 iunie 2014 Tribunalul G., secția contencios administrativ si fiscal, a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității și excepția prematurității formulării acțiunii, invocate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) G.; a admis acțiunea formulată de reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană A Finanțelor Publice G. și chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu București, având ca obiect anulare act administrativ;
- a obligat-o pe pârâta AJFP G. să restituie reclamantului suma de 3.884 lei actualizată cu dobânda legală de la data plății (08.09.2008) până la achitarea integrală;
- a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu București formulată de AJFP G.;
- a obligat-o pe chemata în garanție să plătească pârâtei AJFP G. suma de 3.884 lei actualizată cu dobânda legală de la data plății (08.09.2008) până la achitarea integrală.
Împotriva menționatei hotărâri, în termenul legal, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. (AJFP) a declarat recurs susținând că:
- prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin aceea că a creat ad-hoc o nouă lege, pe lângă cea imperativă.
- cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este inadmisibilă având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 conform cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
- în mod greșit prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității cererii de chemare în judecată. Prima instanță nu a avut în vedere Legea nr. 554/2004 care menționează, fără echivoc, la art. 7 faptul că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea în tot sau în parte a actului. Art. 8 din același act normativ precizează, de asemenea, că obiectul acțiunii judiciare în contencios îl constituie răspunsul la plângerea prealabilă. Instanța supremă a decis că, în acest caz, când nu s-a parcurs procedura prealabilă, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece procedura prealabilă este o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune (dec. nr. 4125/2006). În mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamantul a promovat acțiunea cu respectarea disp. art. 7 și art. 8 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, atât timp cât din actele depuse la dosar și din susținerile făcute rezultă fără echivoc faptul că acesta nu a îndeplinit procedura prealabilă.
- Normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene, așa cum rezultă din Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmise de Reprezentanta Permanentă a României pe lângă UE – Bruxelles și că prin Decizia nr. 802/2009 Curtea Constituțională a decis că O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare este constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate ridicată împotriva acesteia.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței civile nr. 1106/10.06.2014.
Recursul nu este fondat;
Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse și care se încadrează în motivele de recurs prevăzute la art. 488 intitulat „Motivele de casare” în alin. 1 pct. 4 și pct. 8 din noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a soluționat, cu respectarea dispozițiilor legale, excepțiile invocate de pârâtă, fondul cauzei și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care va fi menținută.
Prima instanță a reținut corect că intimatul reclamant a achitat la data de 08 septembrie 2008 suma de 3.884 lei reprezentând taxă de poluare și că se impune restituirea, nefiind datorată.
Recurenta a criticat în primul motiv de recurs (art. 488 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ.) „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești”, însă nu a precizat în ce constă situația gravă de natură a încălca principiul separației puterilor în stat. Altfel spus, recurenta nu a detaliat cum a interferat judecătorul cauzei în activitatea puterii legislative și care este textul de lege pe care l-a creat și aplicat la soluționarea cauzei dedusă judecății.
Nici criticile referitoare la soluționarea greșită a excepțiilor inadmisibilității și prematurității cererii de chemare în judecată nu sunt întemeiate.
Sesizarea instanței de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect restituirea taxei de poluare nu este condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recursul în interesul legii, prin decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 că procedura de contestare a actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004 și de art. 205-207 alin. 1 Cod procedură fiscală (prealabilă sesizării instanței) nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. a din Codul de procedură fiscală.
În ceea ce privește susținerea recurentei că normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene, Curtea constată că taxa de poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra României.
Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…”Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională…”.
Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat – un izvor de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă sub îndoială.
Mai mult decât atât aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012, deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.
De asemenea, în conținutul Deciziei din cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă au a unei alte proceduri constituționale.”
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne iar alin. 4 din același text de lege menționează faptul că Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea urmează ca în temeiul art. 496 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
În ceea ce privește reducerea onorariului de avocat, se constată că onorariul convenit de intimatul reclamant și avocatul ales este în mod vădit disproporționat cu valoarea, dificultatea litigiului si volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
De la regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al doilea al art. 451 Cod procedură civilă prevede o excepție, în sensul că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Prin aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 C.pr. civ. nu se încalcă prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995.
În realitate, dispozițiile legii privind organizarea și exercitarea profesie de avocat menționate consacră principiul obligativității respectării contractului de asistență judiciară și sunt aplicabile exclusiv părților contractante.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.
Dispozițiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
Aceste dispoziții legale au fost supuse și controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a statuat prin decizia nr. 401/2005 că ele nu contravin niciunui text din legea fundamentală, că ele consacră o prerogativă necesară a instanței de judecată și, totodată, sunt în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În concluzie, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. urmează să fie obligată la plata către intimatul B. D. a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., . împotriva sentinței civile nr. 1106/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Obligă recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la plata în favoarea intimatului B. D. a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2014.
Președinte, V. V. | Judecător, M. M. | Judecător, V. P. |
Grefier, M. C. |
Red. MM/MC/ 30.10.2014/ 5 ex.
Fond: C. L.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1833/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 4/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
