Alte cereri. Decizia nr. 6404/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6404/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 3910/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 6404/2014
Ședința publică de la 18 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. J.
Judecător L. C.
Judecător V. M. S.
Grefier F. B.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta –pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. împotriva sentinței civile nr. 348 din 27.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant P. G., prin Cabinet Avocat A. R. și intimata –chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, că recursul este motivat și scutit de taxă judiciară de timbru și că s-a solicitat judecata în lipsă, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub numărul_ reclamantul P. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice G. anularea deciziei nr. 131/18.04.2013 privind soluționarea contestației și restituirea sumei de 570 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism provenit din spațiul intracomunitar, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite, în România, o taxă de poluare în cuantum de 570 lei.
Reclamantul consideră nelegală această decizie față de prevederile Tratatului Comunității Europene, taxa încasată având un caracter discriminatoriu.
În drept, invocă dispozițiile Constituției României, ale TCE și ale Legii nr. 9/2012.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri în copii certificate ( filele 7-18 ).
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G., legal citată, nu a fost reprezentată în fața instanței, dar a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității având în vedere că se solicită restituirea unei sume stabilite printr-o decizie administrativă, pentru care art. 207 Cod procedură fiscală prevede o cale specială de atac. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 9/2012.
Pârâta AFP G. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care pârâta ar putea cădea in pretenții în prezenta cauză.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat ci la bugetul chematei în garanție și se gestionează de către AFM în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 60 și următoarele Cod procedură civilă.
Legal citată, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București nu a fost reprezentată în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
La termenul din data de 13.02.2014, având în vedere modificările intervenite prin OUG nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, având în vedere și Ordinul nr. 2211/2013 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare, instanța a dispus rectificarea denumirii pârâtei în sensul că în loc de Administrația Finanțelor Publice G. a fost trecut Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
La același termen, instanța a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, cerere formulată de pârâtă.
P. sentința civilă nr. 348 din 27.02.2014 a Tribunalului G., a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. G., cu domiciliul în comuna Braniștea, ., jud. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
S-a dispus anulare Deciziei nr. 131/18.04.2013 emisă de pârâta AFP G. .
A fost obligată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să restituie reclamantului suma de 570 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
A fost obligată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 13.02.2013 și până la achitarea integrală a debitului.
A fost obligată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să plătească reclamantului suma de 43,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. .
A fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la plata sumei de 570 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, la plata dobânzii aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 13.02.2013 și până la achitarea integrală a debitului și la plata sumei de 43,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
P. Decizia nr. 515/12.02.2013 ( fila 10 ), AFP G. a stabilit în sarcina reclamantului obligația achitării sumei de 570 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante în vederea înmatriculării autoturismului marca Opel, . WOLOHAF682G053751, categoria M1, norme de poluare E4.
Față de motivele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că, în cauză, urmează a se stabili dacă există discriminare între autoturismele second-hand achiziționate într-un alt stat comunitar și înmatriculate pentru prima oară în România și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Astfel, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
În cauză, rambursarea taxei pentru emisii poluante se circumscrie procedurii „restituirii de sume" prevăzute de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv „aplicarea eronată a prevederilor legale", reglementare care, de altfel, respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.
Problema vizează admisibilitatea utilizării directe a acestei căi ori, dimpotrivă, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012 ( aplicabilă în speță față de momentul achitării taxei ), raportat la dispozițiile art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală.
Acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, se impune a se preciza că existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte și nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Ca urmare, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe de altă parte, instanța a reținut că într-un sens similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 dispunând că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că excepția inadmisibilității formulării acțiunii este neîntemeiată, și a respins-o ca atare.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand marca Opel, . WOLOHAF682G053751, care face parte din categoria M1, înmatriculat inițial în Germania, la data de 15.08.2002 (filele 12 -15).
În vederea înmatriculării acestui autoturism în România, pârâta AFP G. a emis decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante nr. 515/12.02.2013 ( fila 10 ) stabilind ca reclamantul să plătească suma de 570 lei cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme.
Ca urmare, pentru înmatricularea acestui autoturism în România, reclamanta a achitat în contul Trezoreriei G. suma astfel calculată, aspect dovedit cu chitanța . nr._ din 13.02.2013 (fila 11).
Organele fiscale din România au invocat legalitatea taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Legii nr. 9/2012.
Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constata că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Astfel, potrivit Legii nr. 9/2012 pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece Legea nr. 9/2012 a intrat în vigoare la data de 10 ianuarie 2012, rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Așadar, se creează astfel o diferență de tratament fiscal între mașinile second-hand înmatriculate în România după . Legii nr. 9/2012, în funcție de proveniența acestora, în sensul că pentru cele provenind dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene se datorează taxa de poluare, iar pentru cele provenind din România nu se datorează această taxă.
Conform dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( fost art. 90 TCE ), se interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzisă și aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Instanța a reținut, în aceste condiții, că scopul general al art. 110 TFUE este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
De la data de 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene iar conform dispozițiilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din acestea.
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
P. Decizia în cauza C./Enel (1964), Curtea de Justiție Europeană (CJE) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
P. Hotărârea Curții de Justiție Europeană pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei s-a decis, răspunzând unei întrebări preliminare privind interpretarea articolului 110 din Tratat referitoare la faptul dacă taxa de poluare instituită prin O.U.G. 50/2008 este sau nu contrară legislației comunitare, că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.
În acest context, prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, instanța urmând să constate că prevederile Legii nr. 9/2012 sunt reglementări contrare Tratatelor la care România este parte și care, așa cum s-a argumentat anterior, potrivit Constituției, au prioritate față de legislația internă.
În consecință, s-a dat dat prioritate normelor de drept comunitar și se va înlătura de la aplicare dispozițiile Legii nr. 9/2012, în prezenta cauză.
Față de aceste aspecte, Tribunalul a constatat că potrivit legislației comunitare, taxa pentru emisii poluante stabilită în sarcina reclamantului prin decizia de calcul a taxei de poluare nr. 515/12.02.2013 emisă de pârâta AFP G. este nelegală, astfel că va admite în acest sens acțiunea și va dispune anularea deciziei nr. 131/18.04.2013 ( filele 8, 9 ) prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestației administrative formulată de reclamant.
În consecință, instanța a constatat că potrivit legislației comunitare invocată anterior suma plătită de reclamant nu a fost datorată, astfel impunându-se restituirea taxei. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant întrucât, în caz contrar, nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Împotriva sentinței civile nr. 348 din 27.02.2014 a Tribunalului B. a declarat recurs pârâta criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esență, a susținut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor Legii nr. 9/2012. În acest sens a arătat că plata taxei de poluare s-a făcut după . actului normativ mai sus menționat și că instituirea acestei taxe s-a făcut în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea de programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitare, inclusiv jurisprudența CJCE.
În opinia recurentei, susținerea că instituirea taxei de poluare ar fi în contradicție cu art. 90 din TFUE nu este fondată deoarece plata taxei de poluare se face pentru prima înmatriculare a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări și scutiri, indiferent dacă acesta este din producția internă sau importat dintr-un alt stat membru UE.
Potrivit art. 56 alin. 1 din Constituția României, cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice, astfel că statul are dreptul de a stabili taxe și impozite de natura celei prevăzute de Legea nr. 9/2012.
Pârâta a mai susținut că decizia contestată de reclamant nu este un act care să-l oblige pe acesta la plată ci reprezintă, doar, cuantificarea taxei de poluare printr-o formulă matematică, obligația de calculare a acesteia fiind stabilită prin lege în sarcina organului fiscal. În dezvoltarea motivului de recurs, a susținut că prin cererea introductivă reclamantul a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante, care a fost emisă de organul fiscal, la solicitarea acestuia, fără a invoca dacă organul fiscal a efectuat calculul acestei taxe eronat și/sau cu nerespectarea elementelor stabilite de Legea nr. 9/2012, precizând doar că, „prin obligarea subsemnatei la plata acestei taxe de poluare… au fost încălcate prevederile Tratatului de Instituire a C.E.” și că „…această taxă de poluare este ilegal încasată, deoarece Legea nr. 9/2012 contravine dispozițiilor Tratatului de instituire a C.E…”, deși actul atacat nu îl obligă la plată. A mai precizat că decizia este legală și temeinică deoarece nu conține erori de calcul, a fost emisă cu respectarea competenței prevăzute de lege și nu obligă la plată pe intimatul-reclamant.
Recurenta a mai susținut că acordarea dobânzii legale este neîntemeiată. Raportat la prevederile OG 13/2011 acest capăt de cerere este inadmisibil. Potrivit art. 9 din ordonanță „Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice”, iar potrivit art. 124 alin.1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
A solicitat, pe cale de consecință, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în senul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată.
Recursul este întemeiat.
Taxa pentru emisii poluante a fost achitată după data de 01.01.2013, când au încetat efectele suspendării dispuse prin O.U.G nr.1/2012.
P. încetarea suspendării aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. f alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu mai poate fi susținută existența discriminării interzise de art. 110 din TFUE, astfel încât cererea de restituire a sumelor plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule apare ca neîntemeiată pentru taxele plătite ulterior încetării suspendării.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Legea nr.9/2012, în încercarea de a remedia această discriminare, a introdus în cadrul dispozițiilor art. 4 obligația de plată a taxei:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculări.
Practic, prin reglementarea din alin.2, mai sus citată, legiuitorul a introdus obligația plății taxei și pentru autovehiculele second-hand, achiziționate de pe piața internă, unde au fost deja înmatriculate și pentru care nu s-a plătit vreuna dintre taxele reglementate de Codul fiscal sau OUG 50/2008, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România.
Curtea mai reține că toate taxele au ca fapt juridic generator prima înmatriculare a unui autovehicul în România după . actelor normative care le-au reglementat, deci fie introducerea lui în parcul național, fie prima transcriere a dreptului de proprietate a celor aflate în parcul național, după . Legii nr.9/2012, pentru care nu a fost deja achitată una dintre taxele precizate.
In cazul ambelor categorii de autovehicule analizate anterior (cele importate din statele UE, care se înmatriculează pentru prima dată în România și cele aflate deja în parcul național, pentru care nu s-a achitat deja vreuna din taxele speciale amintite, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate) taxa pentru emisiile poluante se percepe o singură dată, cu ocazia producerii faptului generator, respectiv prima înmatriculare în România sau prima transcriere a dreptului de proprietate, în condițiile expuse.
De vreme ce nu mai subzistă ipoteza avută în vedere de CJUE la pronunțarea hotărârii preliminare în cauza T., Curtea reține că taxa pe emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012 nu contravine principiului liberei circulații a bunurilor în spațiul UE, principiu apărat prin disp. art. 110 TFUE, invocate de instanța de fond în motivarea soluției de admitere a solicitării reclamantului de a i se restitui taxa.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtei și va casa în tot sentința recurată în sensul că va respinge cererea principală ca nefondată și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta –pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. împotriva sentinței civile nr. 348 din 27.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._ .
Casează sentința civilă 348/2014 a Tribunalului G. și-n rejudecare:
Respinge cererea principală ca nefondată și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2014.
Președinte, R. J. | Judecător, L. C. | Judecător, V. M. S. |
Grefier, F. B. |
Întocmit susținerea – F.B. 24 Iunie 2014
Red. VMS-26.06.2014
Tehnored. F.B. /5ex-27.06.2014
Fond. Tribunalul G. –jud. C.L.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4545/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 3495/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
