Alte cereri. Decizia nr. 6845/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6845/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 4469/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 6845/2014
Ședința publică de la 11 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. P.
Judecător M. M.
Judecător dr. A. Z.
Grefier L. I.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de autoritatea pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 743/10.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentantul recurentei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu și intimata reclamantă M. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr. 743/10.04.2014, Tribunalul G., a respins excepția inadmisibilității promovării acțiunii, ca nefondată; a admis acțiunea de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta M. A., chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București și pe pârât Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. având ca obiect anulare act administrativ; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 9881 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda legală de la data plății, 21.12.2012 și până la data restituirii; a obligat pârâtul către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în suma de 39,3 lei; a admis cererea de chemare în garanție; a obligat-o pe chemata în garanție către pârât la plata sumei de 9881 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda legala de la data plății, 21.12.2012 și până la data restituirii și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei.
Împotriva menționatei hotărâri, în termenul legal, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. a declarat recurs, invocând următoarele motive:
În mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității și prematurității, deoarece acțiunea reclamantului trebuia să parcurgă în mod obligatoriu etapa prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, sub sancțiunea respingerii acțiunii ca inadmisibilă; că a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a creat ad-hoc o nouă lege, pe lângă cea imperativă; că normele metodologice privind taxa pe poluare sunt conforme cu normele europene.
În drept, recurenta –reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3041 , art. 304 pct. 4,7,8 și 9 Cod procedură civilă și următoarele din Codul de procedură civilă.
Recursul nu este fondat;
Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, Curtea constată că prima instanță a stabilit corect situația de fapt la care a făcut aplicarea dispozițiilor Legii 9/2012 și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală care va fi menținută.
În speță, fiind aplicabile dispozițiile unei legi speciale, și anume, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu se impune parcurgerea procedurii prealabile înainte de a sesiza instanța de judecată, astfel cum prevede art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În acest sens, prin decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recursul în interesul legii, că procedura de contestare a actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și de art. 205 – 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală (referitoare la procedura prealabilă sesizări instanței) nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. a din Codul de procedură fiscală.
Recurenta pârâtă a invocat faptul că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești însă nu a dezvoltat acest motiv și nu a detaliat cum a interferat judecătorul cauzei în activitatea puterii legislative și care este textul de lege pe care l-a creat și aplicat la soluționarea prezentei cauze.
Cum intimata reclamantă a achitat taxa pentru emisiile poluante la data de 21.12.2012 astfel cum rezultă din chitanța . nr._ (f. 6 dosar fond) în baza deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante din data de 19.12.2012, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 9/2012 modificate prin OUG nr. 1/2012. Taxa pentru emisiile poluante, astfel cum este reglementată prin legea menționată mai sus, diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Prima instanță a reținut corect că Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 1/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene și că C.J.C.E. în cauza - Michel Humblot, similară speței de față care vizează taxa specială din legislația românească, a arătat că „statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul C.E., adică să nu fie discriminatoriu”.
Așadar nu se poate vorbi de o armonizare a legii menționate mai sus cu legislația europeană.
De altfel, în conținutul deciziei în cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „Judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale”.
Curtea de Justiție Europeană a statuat că prevederile Legii nr. 9/2012, în forma în vigoare în perioada în care au fost aplicabile prevederile OUG nr. 1/2012 sunt contrare art. 110 din TFUE, întrucât au descurajat punerea în circulație a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională (ordonanța din 3 februarie 2014 – Cauza C. C97/2013).
Și textul art. 148 alin. 2 din Constituția României prevede că tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar în alin. 4 s-a statuat că Parlamentul, Președintele, Guvernul și Autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezolvate din actul aderării.
În raport de considerentele expuse mai sus, recursul declarat de AJFP G., nefiind fondat urmează ca în temeiul art. 496 alin. 1 C.proc.civ. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de autoritatea pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 743/10.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ ca fiind nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2014.
Președinte, V. P. | Judecător, M. M. | Judecător, dr. A. Z. |
Grefier, L. I. |
Red. M.M./22.09.2014
Tehn. L.I. 5 ex./22.09.2014
Fond: D.M.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 5370/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 2255/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








