Alte cereri. Decizia nr. 7352/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7352/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 7086/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7352/2014
Ședința publică de la 03 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. V.
Judecător - M. M.
Judecător - V. P.
Grefier - M. C.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., . împotriva sentinței civile nr. 763/11.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr. 7086 /121/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă, intimatul reclamant F. O. D. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecata în lipsă, după care;
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr. 763 din 11 aprilie 2014 Tribunalul G., secția contencios administrativ si fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) G.; a admis acțiunea principală formulată de reclamantul F. O. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană A Finanțelor Publice G. și chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu București, având ca obiect anulare act administrativ;
- a obligat-o pe pârâta AJFP G. să restituie reclamantului suma de 8800 lei actualizată cu dobânda legală de la data plății (13.12.2008) până la restituirea integrală și efectivă;
- a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu București formulată de AJFP G.;
- a obligat-o pe chemata în garanție să plătească pârâtei AJFP G. suma de 8.800 lei actualizată cu dobânda legală de la data plății (13.12.2008) până la restituirea integrală și efectivă;
- a obligat-o pe pârâtă să achite reclamantului 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată;
- a obligat-o pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva menționatei hotărâri, în termenul legal, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. (AJFP) a declarat recurs susținând că:
- prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin aceea că a creat ad-hoc o nouă lege, pe lângă cea imperativă.
- cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este inadmisibilă având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 conform cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
- în mod greșit prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității cererii de chemare în judecată. Prima instanță nu a avut în vedere Legea nr. 554/2004 care menționează, fără echivoc, la art. 7 faptul că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea în tot sau în parte a actului. Art. 8 din același act normativ precizează, de asemenea, că obiectul acțiunii judiciare în contencios îl constituie răspunsul la plângerea prealabilă. Instanța supremă a decis că, în acest caz, când nu s-a parcurs procedura prealabilă, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece procedura prealabilă este o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune (dec. nr. 4125/2006). În mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamantul a promovat acțiunea cu respectarea disp. art. 7 și art. 8 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, atât timp cât din actele depuse la dosar și din susținerile făcute rezultă fără echivoc faptul că acesta nu a îndeplinit procedura prealabilă.
- Normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene, așa cum rezultă din Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmise de Reprezentanta Permanentă a României pe lângă UE – Bruxelles și că prin Decizia nr. 802/2009 Curtea Constituțională a decis că O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare este constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate ridicată împotriva acesteia.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței civile nr. 763/11.04.2014 și, în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată.
Recursul nu este fondat;
Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse și care se încadrează în motivele de recurs prevăzute la art. 488 intitulat „Motivele de casare” în alin. 1 pct. 4 și pct. 8 din noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a soluționat, cu respectarea dispozițiilor legale, excepțiile invocate de pârâtă, fondul cauzei și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care va fi menținută.
Prima instanță a reținut corect că intimatul reclamant a achitat la data de 13 decembrie 2008 suma de 8.800 lei reprezentând taxă de poluare și că se impune restituirea, nefiind datorată.
Recurenta a criticat în primul motiv de recurs (art. 488 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ.) „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești”, însă nu a precizat în ce constă situația gravă de natură a încălca principiul separației puterilor în stat. Altfel spus, recurenta nu a detaliat cum a interferat judecătorul cauzei în activitatea puterii legislative și care este textul de lege pe care l-a creat și aplicat la soluționarea cauzei dedusă judecății.
Nici criticile referitoare la soluționarea greșită a excepțiilor inadmisibilității și prematurității cererii de chemare în judecată nu sunt întemeiate.
Sesizarea instanței de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect restituirea taxei de poluare nu este condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recursul în interesul legii, prin decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 că procedura de contestare a actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004 și de art. 205-207 alin. 1 Cod procedură fiscală (prealabilă sesizării instanței) nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. a din Codul de procedură fiscală.
În ceea ce privește susținerea recurentei că normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene, Curtea constată că taxa de poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra României.
Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…”Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională…”.
Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat – un izvor de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă sub îndoială.
Mai mult decât atât aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012, deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.
De asemenea, în conținutul Deciziei din cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă au a unei alte proceduri constituționale.”
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne iar alin. 4 din același text de lege menționează faptul că Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea urmează ca în temeiul art. 496 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., . împotriva sentinței civile nr. 763/11.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr. 7086 /121/2013 ca fiind nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2014
Președinte, V. V. | Judecător, M. M. | Judecător, V. P. |
Grefier, M. C. |
Red. MM/MC/ 30.10.2014/ 5 ex.
Fond: M. G.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1178/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 2937/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








