Alte cereri. Decizia nr. 7605/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7605/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 4305/113/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7605/2014
Ședința publică de la 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător V. M. D.
Judecător E. L. P.
Grefier C. M. D.
La ordine fiind soluționarea cererii de completare hotărâre privind decizia civilă nr. 1467/12.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, formulată de petenta T. A.-L., cu domiciliul ales la Cabinet avocat O. I. B., în B., . G. nr.21, ., ., jud. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta T. A. L. și autoritatea intimată INSTITUȚIA P. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI INMATRICULĂRI A VEHICULELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că acțiunea dedusă judecății este la primul termen de judecată, s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia ce face obiectul cererii de completare, după care:
CURTEA
Asupra cererii de completare hotărâre de față.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 06.06.2014, petenta T. A.-L. a solicitat îndreptarea hotărârii judecătorești, respectiv decizia civilă nr. 1467/12.02.2014 a Curții de Apel G. întrucât instanța, din eroare, nu s-a pronunțat și asupra cheltuielilor de judecată solicitate și dovedite în sumă de 700 lei, conform dovezilor depuse la dosarul de recurs.
Instanța, la primul termen din 24.09.2014, a constatat că prezenta cerere nu este o cerere de îndreptare eroare materială, ci o completare hotărâre, sens în care a dispus amânarea cauzei și citarea părților.
Cererea de față se apreciază drept fondată, din perspectiva următoarelor considerațiuni:
Conform art. 281^2 din C.pr. civ. „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 281^1 alin. 3 se aplică în mod corespunzător”.
Având în vedere că în dosarul de recurs intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, constatând că recursul declarat de recurenta pârâtă a fost respins, iar instanța a omis să se pronunțe cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, se apreciază că cererea de completare dispozitiv este întemeiată, urmând a fi admisă.
În speță, deși reclamanta a solicitat, cu cererea aflată la fila 6 din dosarul de recurs, obligarea intimatei pârâte A.F.P. B. la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât la instanța de fond cât și în recurs, instanța de recurs nu a soluționat această cerere.
Pentru considerentele mai sus expuse, urmează a da eficiență disp. art. 281^2 din C.pr. civ. și a completa dispozitivul deciziei nr. 1467/12.02.2014 Curții de Apel G. cu mențiunea obligării recurentei Administrația Finanțelor Publice B. la plata către intimată a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate la fond, prin reducerea onorariului avocatului ales conform art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
În ceea ce privește reducerea onorariului de avocat, se constată că onorariul convenit de reclamant si avocatul ales este în mod vădit disproporționat cu valoarea, dificultatea litigiului si volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
De la regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al treilea al art. 274 C. proc. civ. prevede o excepție, în sensul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nu se încălca prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995.
În realitate, dispozițiile legii privind organizarea și exercitarea profesie de avocat menționate consacră principiul obligativității respectării contractului de asistență judiciară și sunt aplicabile exclusiv părților contractante.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.
Dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
Aceste dispoziții legale au fost supuse și controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a statuat prin decizia nr. 401/2005 că ele nu contravin niciunui text din legea fundamentală, că ele consacră o prerogativă necesară a instanței de judecată și, totodată, sunt în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de completare hotărâre privind decizia civilă nr. 1467/12.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, formulată de petenta T. A.-L., cu domiciliul ales la Cabinet avocat O. I. B., în B., . G. nr.21, ., ., jud. B..
In baza art. 281 indice 2 C.pr.civ. dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 1467/12.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel G. în sensul obligării recurentei A.F.P. B. la plata către intimată a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate la fond prin reducerea onorariului avocatului ales conform art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2014.
Președinte, G. I. | Judecător, V. M. D. | Judecător, E. L. P. |
Grefier, C. M. D. |
PEL/DMC/2 ex/21.10.2014
Fond: R. P.
Recurs: PEL . GI - DMV
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 7323/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 3177/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








