Alte cereri. Decizia nr. 7760/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 7760/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 2462/121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 7760/2014

Ședința publică de la 22 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. J.

Judecător L. C.

Judecător V. M. S.

Grefier L. I.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 1157 din data de 19.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurenta - pârâtă, intimatul – reclamant L. M. D. și intimata –chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată acordat în recurs; recursul este motivat și scutit de taxă judiciară de timbru și că s-a solicitat judecata în lipsă, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele;

Prin acțiunea înregistrată sub numărul_ pe rolul Tribunalului G. reclamantul L. M. D. a solicitat instanței obligarea paratei A.F.P G. –actualmente A. Județeană a Finantelor Publice Galati la restituirea sumei de 1.765 lei achitata cu titlul de taxa de poluare, plus dobândă aferentă pana la data restituirii integrale si efective a sumei, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul si-a motivat actiunea arătând că a achizitionat un autoturism uzat marca Opel Corsa, înmatriculat in acel moment in Germania.

Pentru înmatricularea acestui autoturism in Romania, reclamantul a fost obligat sa achite o taxa de poluare de 1.765 lei.

Reclamantul consideră nelegală această decizie, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunitătii Europene.

Prin sentința civilă nr. 1157/19.06.2014, Tribunalul G. a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă ca nefondată.

A admis acțiunea în contencios administrativ privind pe reclamantul L. M. D., domiciliat în G., ., ..2, . pârâta A.J.F.P G.,cu sediul în G., ., chemat în garanție A.F.M București, cu sediul în București, sector 6, ..294, corp A, având ca obiect”anulare act administrativ”.

A obligat pe pârâta să restituie reclamantului suma de 1765 lei încasată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală de la data plății (18.10.2009) până la data rambursării totale și efective a sumei.

A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu București formulată de pârâtă.

A obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1765 lei încasată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală de la data plății (28.10.2009) până la data rambursării totale și efective a sumei.

A obligat pe pârâta să achite reclamantului suma de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 40 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut, în esență, că taxa de poluare pe care reclamant a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată, deoarece prevederile Legii 9/2012, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe vamale la import sau la export, precum și a altor taxe cu efect echivalent, art. 23.

Cererea de chemare în garanție a fost admisă în temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 stabilind că taxa de poluare constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Î m p o t r i v a acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta Administrația Județeană A Finanțelor Publice G. invocând următoarele motive:

În motivele de recurs, recurenta precizează că prin întâmpinare a învederat inadmisibilitatea acțiunii motivat de faptul că suma cerută a fi restituită a fost stabilită printr-o decizie care este un act administrativ și pentru care legiuitorul a prevăzut o cale specială de atac, respectiv art. 207 alin. (1) din C.pr.fiscală.

Totodată, s-a invocat și prematuritatea acțiunii motivat de faptul că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă imperios prev. de Legea 554/2004- privind contenciosul administrativ.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că, în ceea ce privește susținerile că taxa ar fi contrară principiilor europene, normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene, aspect ce rezultă din Infograma nr. 5899/29.06.2008 transmisă de Reprezentanta Permanentă a României pe lângă UE - Bruxelles, lucru de altfel recunoscut de însăși reclamant prin susținerea că, taxa de poluare a fost introdusă la solicitarea Comunității Europene, prin abrogarea art. 2141-2143 Cod fiscal care venea în contradictoriu cu normele comunitare.

În motivare recurenta a arătat că prin soluția pronunțată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, contribuind decisiv la încălcarea legii române în vigoare.

Pe de altă parte, consideră că cererea dedusă judecății de către reclamant este inadmisibilă, având în vedere disp. art. 5 alin.2 din Legea 554/2004.

Tot pe excepție, apreciază că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității și pe cea a prematurității, având în vedere că Legea 554/2004 menționează fără echivoc la art. 7, faptul că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea în tot sau în parte a actului art. 8 din același act normativ, precizează de asemenea că obiectul acțiunii judiciare în contencios respectiv îl constituie răspunsul la plângerea prealabilă.

De asemenea, instanța supremă a decis că în acest caz, când nu s-a parcurs procedura prealabilă, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece procedura prealabilă este o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune (ex. dec.civ. nr. 550/2006, dec.civ. nr. 4125/2006 etc).

Totodată, subliniază faptul că normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene, așa cum rezultă din transmisa de reprezentanță Permanentă a României pe lângă UE –Bruselles.

Mai mult, decât atât, prin Decizia nr. 802/2009, însăși Curtea Constituțională a decis că OUG 50/2008- pentru instituirea taxei de poluare –este constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate ridicată împotriva acesteia.

Recursul este nefondat.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, corect a reținut prima instanță netemeinicia acesteia, judecătorul național fiind obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale, astfel încât prevederile tratatelor constitutive ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Taxa pe poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra România.

Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…” Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională..”

Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat – un izvor de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală, și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.

Mai mult decât atât, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că „dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.. în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012 deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.

De asemenea, în conținutul Deciziei în cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale..”.

Față de jurisprudența Curții de Justiție Europene apreciem că prevederile Legii nr. 9/2012 modificată și completată prin O.U.G. nr. 1/2012 sunt contrare art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, fiind destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate în alt stat membru al Uniunii Europene favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România.

Potrivit disp. art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate ață de dispozițiile contrare din legile interne iar alin. 4 din același text de lege menționează faptul că Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Față de cele arătate mai sus, Curtea urmează în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 1157 din data de 19.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2014.

Președinte,

R. J.

Judecător,

L. C.

Judecător,

V. M. S.

Grefier,

L. I.

Red. VMS -19.11.2014

F.B. 5ex-19 Noiembrie 2014

Fond. Tribunalul G. -jud. V.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 7760/2014. Curtea de Apel GALAŢI