Alte cereri. Hotărâre din 20-01-2014, Curtea de Apel GALAŢI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 5256/91/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 2/2014

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. G. T.

Judecător C. R. M.

Grefier L. M. R.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta C. D., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr.5538/3.10.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._,

având ca obiect alte cereri

La apelul nominal făcut în ședința publică după ora 10,00, a răspuns pentru recurentă av.S. N. care depune delegație la dosar, lipsă fiind intimata I. P. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea este la primul termen de judecată, insuficient timbrată, după care:

Apărătorul recurentei depune la dosar taxa de timbru de 10 lei . Arată că în cauză a fost declarat apel.

Curtea constată că obiectul cauzei îl constituie ordonanța președințială, prin hotărârea atacată a fost indicată calea de atac a apelului, partea a declarat apel, iar potrivit disp.art.999 N.C.P.C., hotărârea în cazul ordonanței președințiale este supusă căii de atac a apelului, astfel încât constată că prezenta cale de atac este apel și potrivit ROI dosarul va fi soluționat de primii doi membri ai completului de judecată .

Curtea, din oficiu invocă excepția tardivității declarării apelului, hotărârea fiind pronunțată la data de 30.10.2013, iar cererea de apel a fost înregistrată la data de 19.11.2013 și se pune problema dacă termenul curge de la pronunțare sau de la comunicare având în vedere că în primă instanță cauza a fost soluționată cu citarea părților.

Apărătorul recurentei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a pregăti apărări față de excepția invocată.

La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei, a răspuns pentru recurentă av.S. N., lipsă fiind intimata I. P. V..

Apărătorul recurentei solicită respingerea excepției invocate deoarece din dovada comunicării hotărârii apelate și dovada de primire rezultă că cererea de apel a fost depusă personal în a cincea zi de la comunicarea hotărârii, așa cum este menționat și în hotărârea apelată și pe portalul instanței.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr._ reclamanta C. D. a chemat în judecată pârâta Instituția P. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor V., pentru ca prin ordonanță președințială, să se dispună înmatricularea provizorie a auto marca FORD FIESTA, cu număr de identificare WF0DXXGAJD5M00556, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului de fond, fără plata taxei pentru emisii poluante.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul pentru a cărui înmatriculare este obligat să achite o taxă vădit nelegală.

În vederea înmatriculării fără plata taxei pentru emisii poluante a formulat acțiune pe fond.

Având în vedere că, până la soluționarea acesteia este lipsit de folosința bunului său, cu care nu poate circula neînmatriculat și sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 581 C.pr.civilă, a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea provizorie.

Prin sentința civilă nr. 5538/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul V. a fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta C. D., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. V. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor V., pentru înmatriculare provizorie a autoturismului marca FORD FIESTA, cu număr de identificare WF0DXXGAJD5M00556 fără plata taxei pentru emisii poluante, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că reclamantul a devenit proprietarul unui autoturism achiziționat din spațiul intracomunitar, neînmatriculat în România, iar pentru punerea în circulație este necesară înmatricularea în condițiile Ordinului M.A.I. 1501/2006.

Prin cererea de față, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 996 N.C.P.C., fost art.581 C.P.C., s-a solicitat înmatricularea provizorie, până la soluționarea dosarului de fond.

Pentru ca o astfel de cerere să fie admisibilă este necesar să fie întrunite condițiile referitoare la urgență, preexistența fondului, aparența dreptului și vremelnicie.

În cazul de față, reclamantul face dovada preexistenței fondului și prin cerere tinde să obțină o hotărâre provizorie prin care să-și exercite dreptul de a utiliza autoturismul proprietate, ceea ce echivalează cu urgența, în sensul art. 996 Noul C.pr.civilă.

Problema în discuție este dacă reclamantul justifică aparența dreptului.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 4 din Legea 9/2012, act normativ care a fost abrogat la 15.03.2013, când a intrat în vigoare OUG nr.9/2013, care instituie obligația achitării timbrului de mediu drept condiție pentru înmatriculare pentru cererile formulate după această dată.

Prin urmare, instanța a reținut că reclamantul și-a întemeiat cererea pe un act normativ abrogat la data formulării cererii, nemaiexistând astfel nici aparența dreptului.

Așa fiind, cum nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 C.pr.civilă, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul, solicitând schimbarea sentinței și admiterea cererii de ordonanță președințială astfel cum a fost formulată.

Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Asupra excepției tardivității apelului, Curtea reține următoarea situație de fapt și de drept:

Potrivit art. 999 din Noul Cod de procedură civilă, „dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor”.

Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință, conform dispozițiilor art. 185 N.C.proc.civ., decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. Calea de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.

Curtea constată că în primă instanță cererea de ordonanță președințială de față a fost dată cu citarea părților, astfel că termenul de apel de 5 zile prevăzut de lege curge la pronunțarea acesteia.

Este lipsită de relevanță din perspectiva stabilirii momentului de la care începe să curgă termenul de apel mențiunea făcută în dispozitivul sentinței, întrucât potrivit dispozițiilor art. 457 din Noul Cod de procedură civilă „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Cum sentința civilă nr. 5538/2013 a Tribunalului V. a fost pronunțată la data de 30.10.2013, Curtea reține că termenul de apel împotriva acestei sentințe s-a împlinit la data de 5.11.2013.

D. urmare, se constată că cererea de apel depusă de reclamanta C. D. la data de 19.11.2013 a fost formulată după expirarea termenului imperativ prevăzut de lege.

De asemenea, Curtea constată că nu s-a făcut dovada încadrării apelului în termenul legal în condițiile art.183 N.C.pr.civ., prin scrisoare recomandată predată în termen oficiului poștal sau depus la serviciu de curierat rapid sau la un serviciu specializat de comunicare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 coroborat cu art. 999 N.C.proc.civ., Curtea va respinge apelul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv declarat apelul declarat de apelanta C. D., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr.5538/3.10.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2014

Președinte,

L. G. T.

Judecător,

C. R. M.

Grefier,

L. M. R.

Red.G.L.T./17.02.2014

Dact.L.R./4 ex/18.02.2014

FOND M,Dibuș

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Hotărâre din 20-01-2014, Curtea de Apel GALAŢI