Anulare act administrativ. Decizia nr. 5396/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 5396/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 306/91/2014/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 5396/R

Ședința publică de la 02 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. R. M.

Judecător - L. G. T.

Judecător - G. I.

Grefier - I. S.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta B. Vicuța M. din Focșani, .. 37, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 336 din 13.12.2014 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ .

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că, este primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, cererea de recurs nu a fost timbrată cu 20 lei așa cum a fost pus în vedere recurentei prin citația emisă pentru acest termen de judecată, după care;

Curtea, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a cererii de recurs și reține cauza spre soluționarea excepției.

CURTEA

A s u p r a recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că prin cererea înregistrată la data de 10.01.2014 la Tribunalul V. în dosarul nr._ recurentul P. V. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 5908/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Asupra excepției invocate privind insuficienta timbrare a recursului Curtea reține următoarea situație de fapt și de drept:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această ordonanță de urgență.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 1 lit. e, din același act normativ recursul împotriva hotărârilor judecătorești de anulare a cererii ca netimbrată se taxează cu 20 lei.

Art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 486 alin. 2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, această cerință fiind prevăzută sub sancțiunea nulității, astfel cum prevede art. 486 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Art. XVII raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 prevede că în cazul în care cererea de recurs nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege completul va stabili lipsurile cererii și îi comunică în scris recurentului că are obligația de a completa sau modifica cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării.

În cauză Curtea constată că recurenta deși citată pentru termenul din data de 02.06.2014 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței.

Întrucât până la termenul de judecată din data de 02.06.2014 recurenta nu a îndeplinit această cerință, Curtea, văzând dispozițiile legale mai sus menționate, urmează să anuleze recursul de față ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta B. Vicuța M. din Focșani, .. 37, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 336 din 13.12.2014 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 02.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. R. M. L. G. T. G. Igant

Grefier

I. S.

Red.Dact.I.S./16.06.2014/4ex.

Fond.I.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 5396/2014. Curtea de Apel GALAŢI