Anulare act administrativ. Decizia nr. 7927/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7927/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 3324/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7927/2014
Ședința publică de la 31 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R. M.
Judecător L. G. T.
Judecător L. C.
Grefier C. M. D.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de autoritatea pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE B., cu sediul în ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 594/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat/a reclamant/ă F. A., cu domiciliul în B., . nr. 85, județul B., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă, prezentă personal, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, lipsește răspunsul la întâmpinare în procedura prealabilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă prin motivele de recurs, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursului.
Intimata reclamantă, ce se legitimează cu CI . nr._, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.
Fiul acesteia, prezent în instanță, întrebat fiind, arată că nu este pensionară întrucât nu a muncit niciodată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 594 din 03 04 2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamanta F. A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., și a fost anulată Decizia de impunere nr._/21.05.2013 emisă de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., criticând sentința pentru nelegalitate, întrucât instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În motivarea recursului recurenta a arătat, în esență, că, potrivit prevederilor art. 211 din Legea 95/2006, forma în vigoare la data de 28.05.2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea 95/2006, și anume 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Deoarece în perioada 01.01._11 reclamantul a realizat venituri impozabile, conform OUG 150/2002 și Legii 95/2006, îi incumbă obligația plății contribuției la nivelul venitului impozabil, inclusiv majorări conform art. 261 din Legea 95/2006.
Obligația de plată a contribuției la FNUASS este prevăzută la art. 257 alin. 2 lit. f din Legea 95/2006, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
În acest sens, contribuția s-a calculat la nivelul unui salariu minim brut pe țară. Conform prevederilor art. 51 alin. 2 din OUG 150/2002 și art. 215 alin.3 din Legea 95/2006 și art. 11 din Ordinul CNAS 617/2007, respectiv 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Referitor la Deciziile Curții Constituționale nr. 1394/2010 și nr. 335/2011 recurenta menționează că, având în vedere că la art. 257 alin. 2 lit. f se face referire la veniturile asupra cărora se calculează contribuția de asigurări sociale de sănătate și nu la cuantumul contribuției‚ cuantum care rezultă din aplicarea cotei de contribuție la venitul impozabil realizat, dar nu mai mic decât salariul minim brut pe țară rezultă că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f sunt constituționale.
Recurenta mai arată că față de dispozițiile Legii nr. 95/2006 contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de art. 257 alin. 2 lit. f se reține la salariul minim brut stabilit pe țară deoarece printr-o interpretare contrară s-ar crea o discriminare față de acea categorie de persoane care nu obține venituri și este obligată prin prevederile actelor normative mai sus menționate să plătească contribuția la nivelul salariului minim.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, cu consecința respingerii contestației reclamantului.
Intimata reclamant a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu a realizat veniturile pe care recurenta le-a avut în vedere când a stabilit baza de calcul pentru contribuția la sănătate pentru anul 2011, iar suma depusa la banca depusa la banca a fost rezultatul activității fiului sau pentru a avea asigurate cheltuielile de înmormântare. A mai arătat că recurenta a încălcat obligația de informare a contribuabilului.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de apel constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 257 alin. 1 din Legea 95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
Art. 257 alin. 2 lit. e din Legea 95/2006, în forma valabilă începând cu data intrării în vigoare a legii, prevedea că contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Prin OUG nr. 93/2008 articolul 257 alineatul (2), literele e) și f) din Legea nr. 95/2006 a fost modificat, începând cu data de 30.06.2008, data intrării în vigoare a OUG 93/2008, art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 având următorul cuprins: „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizațiilor de șomaj;
e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;
f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 2^1 și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.”
Curtea de Apel reține că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f teza finală din Legea nr. 95/2006 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr.1394 din 26 octombrie 2010 Curtea Constituțională a statuat în sensul că „art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.”
În considerentele acestei decizii Curtea Constituțională a reținut că „prin dispozițiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a urmărit instituirea unei cote de contribuție unice la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Diferența dintre cuantumul efectiv al contribuției ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuție. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea statua că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.”
Totodată Curtea Constituțională a mai reținut că principiul constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale „implică un complex de condiții de care legiuitorul este ținut atunci când instituie anumite obligații fiscale în sarcina contribuabililor. Așa cum Curtea statua prin Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993, "fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze [...] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni". Prin urmare, așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice și să țină cont, în același timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situația individuală și sarcinile sociale ale acestora.
Or, Curtea constată că niciuna dintre aceste cerințe nu este respectată de textul de lege criticat.
Astfel, dacă art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 instituie o regulă generală în ceea ce privește calculul contribuției, prin stabilirea unei cote de 6,5% ce se aplică asupra diverselor venituri pe care contribuabilii le pot realiza, art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală, prin redactarea sa, pare să instituie o excepție. Tratamentul juridic diferențiat nu este justificat de nicio împrejurare obiectivă. Natura veniturilor nu constituie, din perspectiva textului de lege criticat, un criteriu pentru instituirea unei reglementări diferite. În acest sens, Curtea observă că teza întâi a art. 257 alin. (2) lit. f) se supune aceleiași reguli generale, aplicabile tuturor categoriilor de venituri, și numai dispozițiile tezei finale, referitoare la contribuția minimă datorată, instituie un tratament diferit.
În același timp, Curtea constată că obligația instituită de prevederile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 96/2006 poate conduce, în practică, la obligarea asiguratului de a plăti o contribuție mai mare decât înseși veniturile realizate. Or, o asemenea prevedere nu poate fi considerată, sub niciun aspect, ca asigurând proporționalitatea și caracterul rezonabil al sarcinii fiscale, în sensul celor arătate mai sus.”
În raport de aceste aspecte Curtea de Apel reține că, în condițiile în care din probele administrate rezultă că reclamanta a realizat în anul 2011 venituri din dobânzi în sumă de 80 lei, iar prin decizia de impunere contestată s-a stabilit în sarcina acestuia obligația achitării unei contribuții de 442 lei, în mod corect a apreciat instanța de fond că decizia emisă de pârâtă este nelegală sub aspectul determinării contribuției de asigurări de sănătate raportând suma de plată la salariul minim brut pe țară și nu la veniturile obținute în mod real.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe de anulare a deciziei reprezentând titlu de creanță este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 496 N.C.proc.civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de autoritatea pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE B., cu sediul în ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 594/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat/a reclamant/ă F. A., cu domiciliul în B., . nr. 85, județul B., având ca obiect anulare act administrativ, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2014.
Președinte, C. R. M. | Judecător, L. G. T. | Judecător, L. C. |
Grefier, C. M. D. |
LC/14.11.2014
DMC/4 ex/19.11.2014
Fond: L. M. V.
.>
| ← Despăgubire. Sentința nr. 162/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 6711/2014.... → |
|---|
