Anulare act administrativ. Decizia nr. 2557/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2557/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 1174/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2557/2014
Ședința publică de la 11 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecator-C. R. M.
Judecator-G. I.
Grefier- L. M. R.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor declarate de recurenta CAS V., cu sediul în Focșani, ..52, și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul ales la AJFP V., cu sediul în Focșani, ., jud.V., împotriva sentinței civile nr.3850/13.06.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ , având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 3.03.2014 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 11.03.2014
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului V. reclamantul D. C. în contradictoriu cu pârâții C. de Asigurări de Sănătate V., Direcția G. a Finanțelor Publice V. a solicitat suspendarea executării actelor administrative și anularea în tot a actelor administrative: Decizia nr. 367/20.05.2008; Decizia nr. 760/01.07.2009; Decizia nr._ din 24.02.2011; Decizia nr._ din 16.06.2012; Decizia nr._/31.12.2012, Titlu executoriu nr._/18.12.2012.
In motivarea cererii a arătat că figurează cu un debit restant în sumă de 15.392,00 lei reprezentând CASS, din care 7.906,00 lei total debit, suma de 7.486 lei reprezentând penalități și dobânzi.
Reclamantul a arătat că la data de 11.01.2013 a primit de la AFP Focșani Somația nr. 39/_ /_, respectiv titlu executoriu nr._, de unde rezultă că datorează suma de 3.981.00 lei reprezentând contribuția la CAS. A solicitat prin adresa 3543/18.01.2013 să i se comunice situația debitelor, cât și dovada comunicării acestora.
S-a precizat că în limita termenului de prescripție de 5 ani nu a primit nici un titlu de creanță sau un alt act administrativ fiscal care să fie urmat de un titlu executoriu din care să rezulte că se pune problema unei creanțe exigibile, ori potrivit art. 45 cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului – astfel cum se arată în art. 44 c.pr.fiscală.
De asemenea, s-a arătat că au fost încălcate disp.art. 44 al.2 c.pr.fiscală în sensul că actul administrativ fiscal trebuie comunicat prin remiterea acestuia cu scrisoare recomandată, precum și disp.art. 222 din Lg.95/2006 care prevede că fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin odată pe an asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală, a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
Pe de altă parte, s-a arătat că prin art. 211 al.1 din Lg.95/2006 se cere ca între asigurat și asigurator să existe un contract de asigurare. In conformitate cu OUG nr. 150/2002 art.1 al.2 dă dreptul la libera alegere a casei de sănătate, iar prin art. 5 al.1 al aceluiași act normativ stabilește în sarcina casei de sănătate obligația ca prin grija sa să se elibereze carnet sau adeverință de sănătate.
In ceea ce privește aceste obligații stabilite de lege s-a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit nici una din aceste îndatoriri.
Reclamantul a invocat nulitatea actelor emise de C. Națională de Asigurări de Sănătate și Casele teritoriale deoarece nu aveau competența emiterii vreunei decizii de impunere și nici competența stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere.
Prin întâmpinare pârâta C. de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că comunicarea actului administrativ s-a făcut în conformitate cu art. 44 al.3 c.pr.fiscală, respectiv prin publicitate, situație în care actul administrativ se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului respectiv.
In legătură cu obligația virării contribuției pentru asigurări de sănătate s-a arătat că potrivit art. 215 din Lg.95/2006 revine persoanelor care exercită profesii independente prin depunerea la C. de asigurări de sănătate a declarației privind obligațiile ce revin față de fond, obligație ce nu a fost respectată. In situația în care debitorul și-ar fi achitat fondul datorat la termen, acest fond nu ar mai fi produs majorări de întârziere, astfel cum prevede art.120 c.pr.fiscală.
- Cu privire la inexistența unui contract de asigurare pârâta a arătat că obiectul contractului de asigurare îl constituie asigurarea serviciilor medicale respectiv asistența medicală în caz de îmbolnăvire pentru prevenirea complicațiilor bolii, pentru recuperare medicală sau cel puțin pentru ameliorarea suferinței….. precum și pentru acordarea de indemnizații de asigurări sociale de sănătate în cond.art. 291 lit. d din Lg.95/2006 pentru persoanele asigurate/coasigurați prevăzuți în anexa 2 și nici un caz obiectul contractului nu constă în dobândirea calității de asigurat.
In ceea ce privește susținerea lipsei competenței de a stabili contribuția la asigurările de sănătate s-a arătat că Ordinul 612/2007 al CNAS stabilește în art. 35 că Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 36, CNAS prin CAS sau persoane fizice sau juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală și ale Normelor metodologice.
Potrivit art. 37 la nivelul Caselor de Asigurări de Sănătate se constituie compartimente organizate distinct în cadrul cărora se organizează și funcționează activitatea de executare silită a creanțelor prevăzute la art. 36 din același act normativ.
ANAF-DGFP V. prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a DGFP în ceea ce privește Deciziile_, nr. 760/2009 și 367/20.05.2008, motivat de faptul că potrivit art. V din OUG 125/2011 pentru modificarea și completarea Lg.571/2003, începând cu 1.07.2012 competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice revine ANAF.
In ceea ce privește Decizia de calcul accesorii din data de 31.12.2012 emisă de DGFP V. s-a invocat excepția inadmisibilității cererii motivat de faptul că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă astfel încât promovarea unei acțiuni pentru restituirea sumei respective este inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 3850/13.06.2013 pronunțată de Tribunalul V. a fost admisă contestația formulată de reclamantul D. C. în contradictoriu cu pârâții C. de Asigurări de Sănătate V., Direcția G. a Finanțelor Publice V. și au fost anulate Decizia 367/20.05.2008, Decizia 760/01.07.2009, Decizia_, Decizia nr._/31.12.2012 și titlul executoriu nr._/18.12.2012.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii pentru nerespectarea procedurii prealabile s-a reținut că reclamantul a parcurs această procedură potrivit cererii înregistrate sub nr. 2476/4.02.2013 la CAS V..
Pe fondul cauzei instanța a reținut că potrivit art. 215 alin.3 din lege și art. 81 din C.pr.fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlu de creanță îl constituie, după caz, declarația prev. la art.32 alin.4, decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești, privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Titlul de creanță prev. la alin.1 devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prev. de lege.
In cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală. Legea nr. 95/2006 nu prevede o procedură de stabilire a contribuției de asigurări sociale de sănătate. Singurele încercări ale legiuitorului de a aborda această temă sunt cuprinse în art.261 din Lg.95/2006.
Instanța a apreciat că prin noțiunea de administrarea fondurilor se stabilește implicit competența casei de asigurări în emiterea acestor decizii de impunere astfel încât nu poate fi primită favorabil, apărarea reclamantului potrivit căreia CNAS nu ar avea competență în emiterea acestor acte.
Pe de altă parte atât debitul cât și majorările și penalitățile de întârziere nu sunt datorate deoarece deciziile de impunere nu au fost legal comunicate, respectiv în conformitate cu disp. art. 44 al.3 din OG.92/2003 – cu respectarea ordinii de utilizare a modalităților de comunicare, iar pe de altă parte s-a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de informare prev. de art. 15 din OUG 150/2002 ori în aceste condiții nu se poate imputa reclamantului că nu a comunicat casei de sănătate veniturile realizate, după cum nu poate să se nască atât creanța fiscală propriu zisă cât și majorări penalități, acestea având natura juridică a unor sancțiuni pecuniare pentru neîndeplinirea în termen a unor debite principale despre care se prezumă că reclamantul le cunoștea, iar prin necontestare le și acceptă.
S-a apreciat că sancțiunea pentru necomunicarea acestor decizii în conformitate cu art.44 al.3 C.pr.fiscală este raportat la art. 45 c.pr.fiscală este inopozabilitatea și ineficacitatea actului juridic administrativ de natură fiscală partea nefiind ținută de obligațiile stabilite prin acestea (Decizia 536/2011 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 44 al.3 din OG.92/2003 privind Codul de procedură fiscală).
Legea stabilește ca regulă pentru organele fiscale obligația să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere înainte de luarea unei decizii. Este important ca această prevedere să capete relevanță faptică și juridică în mod concret, în sensul că organele fiscale trebuie să analizeze cu bună credință și în mod obiectiv opinia contribuabilului cu privire la situațiile de fapt relevante, în luarea deciziei fiscale. Prin excepție, organele fiscale nu au obligația de a asigura contribuabilului dreptul de a fi ascultat când: acordarea acestui drept contribuabilului, întârzie luarea deciziei, creând astfel un pericol pentru constatarea situației de fapt fiscale reale: punctul de vedere al contribuabilului nu este de natură să modifice semnificativ cuantumul creanțelor fiscale. Organul fiscal are obligația să motiveze în cuprinsul deciziei fiscale motivul care l-a determinat să considere irelevantă poziția contribuabilului; contribuabilul, în cadrul procedurii pendinte, a prezentat informații cu privire la situația de fapt fiscală, iar organul fiscal le consideră suficient de relevante pentru economia deciziei; decizia fiscală va avea ca obiect începerea executării silite împotriva contribuabilului;
Cum aceste obligații ca expresie a respectării dreptului la apărare nu au fost îndeplinite, instanța a apreciat că și din această perspectivă deciziile emise sunt nelegale.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele C. de Asigurări de Sănătate V., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G..
Prin recursul formulat pârâta C. de Asigurări de Sănătate V. a arătat că decizia nr. 367/2008 a fost comunicată în data de 26.05.2008, fiind publicată pe site-ul ANAF în data de 26.05.2008, conform procesului verbal nr. 8633/26.05.2008.
Decizia nr. 760/2009 a fost comunicată în data de 03.07.2009, fiind publicată pe site-ul Casei de asigurări în baza art. 44 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, conform procesului verbal nr._/03.07.2009.
Decizia nr. 215/2011 a fost comunicată în data de 14.06.2012, conform procesului verbal nr._/14.06.2012.
Recurenta precizează că conformitate cu art. 44 al.3 c.pr.fiscală, comunicarea actelor administrative fiscale se face prin publicarea pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, situație în care actul administrativ se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului respectiv.
Se mai arată că în temeiul art. 205 cod proc. fiscală contestația la casa de asigurări de sănătate se poate face în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ.
Susținerea instanței de fond în sensul că majorările nu sunt datorate deoarece actele nu au fost comunicate nu este o susținere legală deoarece comunicare s-a făcut cu respectarea prevederilor anterior invocate, care instituie o prezumție legală de comunicare.
Recurenta evocă prevederile art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 956/2006 și mai arată că potrivit art. 8 din Ordinul nr. 617/2007 contribuabilul care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru.
Contestatorul nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația de a declara veniturile realizate în termenul legal, astfel că nu se poate reține vreo formă de vinovăție a casei de asigurări de sănătate de a nu fi calculat trimestrial contribuția și de a nu informa în baza art. 222 din Legea nr. 95/2006.
În situația în care debitorul ar fi achitat fondul datorat la termen, adică trimestrial, dată la care suma a devenit scadentă, acest fond nu ar mai fi produs majorări de întârziere conform art. 120 din codul de procedură fiscală.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 cod proc. civ.
Prin recursul formulat recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP V..
În motivarea recursului recurenta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP V., recurenta subliniind că în cauză este vorba despre decizii de impunere emise anterior datei de 01.07.2012 de către CAS V., astfel că acțiunea trebuia formulată în contradictoriu cu CAS V..
- Recurenta mai invocă faptul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii față de decizia de calcul accesorii din data de 31.12.2012 emisă de DGFP V..
Această decizie a fost emisă de DGFP V. iar pentru parcurgerea procedurii prealabile era necesară contestarea acesteia la DGFP V. și nu la CAS V.. Cererea înregistrată la CAS V. sub nr. 2476/2013 reprezintă contestația împotriva deciziilor de impunere emise de CAS V. și nu procedura prealabilă împotriva deciziei de calcul accesorii din data de 31.12.2012 emisă de DGFP V., astfel că contestația formulată împotriva acestei decizii trebuia respinsă ca inadmisibilă.
- În ceea ce privește anularea titlului executoriu nr._/ 18.12.2012, recurenta consideră că Tribunalul V. nu era competent material să dispună această măsură, recurenta invocând în acest sens prevederile art. 172 din OG nr. 92/2003, art. 400 alin. 1 și art. 373 alin. 2 cod proc. civ.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând în esență, că comunicarea prin publicitate se face numai dacă nu a fost posibilă comunicarea la domiciliu sau prin mijloace electronice cu confirmare de primire. Ori, toate actele emise nu au fost comunicate potrivit art. 44 din OG nr. 92/2003, rezultând că nu sunt opozabile reclamantului și nu produc nici un efect juridic, sens în care dispune art. 45 alin. 2.
Cu privire la decizia din data de 31.12.2012, respectiv titlul executoriu din data de 18.12.2012 se arată că nu pot fi primite susținerile recurentei DGRFP G. deoarece legea îi permite să folosească instituția cu temeiul juridic arătat în acțiunea principală. Mai mult, în titlul se regăsesc decizii accesorii din perioadele anterioare, iar întreaga documentație trimisă la contribuabil nu a avut cunoștință de acestea, ca atare nu sunt considerate acte comunicate și primite de contribuabil.
Intimatul subliniază că el a solicitat prin adresa nr. 3543/18.01.2013 situația sa cu privire la eventuale debite reprezentând contribuții la asigurări sociale de sănătate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de apel reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cererea introductivă de instanță, reclamantul a înțeles să conteste prin acțiunea sa Decizia nr. 367/20.05.2008, Decizia nr. 760/01.07.2009, Decizia nr._ din 24.02.2011 și Decizia nr._ din 12.06.2012 emise de C. de Asigurări de Sănătate V., precum și Decizia nr._/31.12.2012 și Titlul executoriu nr._/18.12.2012 emise de DGFP V..
Curtea reține că prin Decizia nr. 367/20.05.2008 emisă de C. de Asigurări de Sănătate V. s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații pentru perioada trim. II-IV 2007 reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente în sumă de 845 lei, precum și majorări în sumă de 219 lei, calculate la data de 20.05.2008
Prin Decizia nr. 760/01.07.2009 s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații pentru perioada 2007 – trim. II 2009 reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente în sumă de 1881 lei, precum și majorări în sumă de 971 lei.
Prin Decizia nr._ s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații pentru perioada trim. III 2009 - trim. IV 2010 reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente în sumă de 2617 lei, precum și dobânzi în sumă de 1621 lei și penalități în sumă de 719 lei.
Prin Decizia nr._ din 12.06.2012 s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente pentru perioada 2010 global și pentru 2011 estimat, în sumă de 2330 lei, precum și dobânzi în sumă de 1301 lei și penalități de întârziere în sumă de 350 lei.
Prin Decizia nr._/31.12.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Focșani s-a calculat în sarcina reclamantului obligații reprezentând accesorii aferente contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente în sumă de 654 lei.
În fine, în titlu executoriu nr._/18.12.2012 emis de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Focșani sunt menționate sumele înscrise în Decizia nr._ din 12.06.2012.
Analizând recursul formulat de C. de Asigurări de Sănătate V. prin prisma motivelor invocate,Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește deciziile emise de CAS V. contestate în cauză de reclamant Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că modalitatea de comunicare a actului administrativ fiscal reglementată de art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003 poate fi utilizată doar în situația în care nu a fost posibilă comunicarea actului către contribuabil prin una din modalitățile prevăzute de alin. 2 sau 2^1al aceluiași articol.
Codul de procedură fiscală, prin art. 44 alin. 2, stabilește că actul administrativ-fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar această comunicare se realizează după cum urmează, în ordinea stabilita de lege:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ-fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b)prin remiterea, sub semnătura, a actului administrativ-fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătura actului;
c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ-fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d)prin publicitate.
Cum în cauză recurenta nu a făcut dovada că anterior recurgerii la procedura comunicării prin publicitate a încercat comunicarea deciziilor prin celelalte modalități prevăzute de lege, Curtea constată că nu pot fi reținute susținerile acesteia în sensul că deciziile contestate au fost comunicate către reclamant la datele menționate de aceasta prin memoriul de recurs, respectiv în termen de 15 zile de la data afișării anunțurilor invocate de recurentă.
În lipsa comunicării deciziilor de impunere, așa cum rezultă din art. 45 Cod procedură fiscală, deciziile de impunere nu sunt opozabile contribuabilului. Această concluzie este întărită de prevederile pct. 44.1 din H.G. nr. 1050/2004 (Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală): „Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii”.
Curtea reține însă din actele dosarului că în urma cererii depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice la data de 18.01.2013 acestuia i-au fost comunicate deciziile mai sus menționate, iar acesta a înțeles să conteste deciziile respective în termenul legal de la data acestei comunicări.
Curtea reține că, în cadrul contestației formulate de contribuabil împotriva actului însuși (ulterior comunicării, astfel cum s-a arătat mai sus) nu se poate considera că necomunicarea actului reprezintă un motiv de anulare a actului respectiv. Simplul fapt al necomunicării actului administrativ fiscal către contribuabil nu poate constitui un motiv de anulare a actului, întrucât anularea poate viza motive de nelegalitate a emiterii actului și nicidecum neîndeplinirea de către organul fiscal a obligației ulterioare emiterii actului, de comunicare a actului respectiv către contribuabil.
În consecință, nu poate fi reținut motivul invocat de instanța de fond privind necomunicarea actului administrativ fiscal.
Referitor la contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilită în sarcina reclamantului prin deciziile emise de C. de Asigurări de Sănătate V. menționate mai sus, Curtea reține că în cauză este necontestat de către reclamant că a obținut venituri din activități independente astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 acesta datorează această contribuție la fondul asigurărilor de sănătate aferentă veniturilor respective.
Potrivit legislației privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, respectiv art. 211 din Legea nr. 95/2006, toți cetățenii români cu domiciliul în țară sunt asigurați în sistemul de asigurări de sănătate, această calitate încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau reședință în România.
Fiind o persoană asigurată fără a se încadra în vreuna dintre categoriile de persoane limitativ prevăzute de lege ce beneficiază de asigurări sociale de sănătate fără plata contribuției, reclamantului îi revine obligația plății contribuției conform art. 213 alin. 4 și art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/5006.
Dacă legiuitorul ar fi lăsat la latitudinea cetățenilor români momentul obținerii calității de asigurat și obligația plății contribuției doar la momentul încheierii contractului de asigurare, sau la solicitarea serviciilor medicale, atunci caracterul social și obligatoriu, precum și solidaritatea sistemului de asigurări sociale de sănătate ar fi doar un concept teoretic.
Față de considerentele de mai sus Curtea apreciază ca fiind nefondată contestația formulată de reclamant împotriva Deciziilor nr. 367/20.05.2008, nr. 760/01.07.2009, nr._ din 24.02.2011 și nr._ din 12.06.2012 emise de C. de Asigurări de Sănătate V. în ceea ce privește obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate stabilită în sarcina sa prin aceste decizii. În consecință, se constată că în mod nelegal a dispus instanța de fond anularea sub acest aspect a deciziilor menționate și a exonerat reclamantul de la plata sumelor reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate înscrise în aceste decizii.
Curtea apreciază însă că în mod legal a considerat instanța de fond ca fiind întemeiată contestația formulată de reclamant în ceea ce privește accesoriile (majorările de întârziere, dobânzi, penalități de întârziere) menționate în Deciziile nr. 367/20.05.2008, nr. 760/01.07.2009, nr._ din 24.02.2011 și nr._ din 12.06.2012 emise de C. de Asigurări de Sănătate V., întrucât pârâta avea obligația de a-i comunica reclamantului obligația de plată a contribuției și numai dacă ulterior acesta nu își îndeplinea obligația de plată, putea fi obligat la plata accesoriilor aferente.
Potrivit art. 31 alin. 2 din Constituția României, autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor, iar potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006 fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
Decizia de impunere emise de CAS V. au pe lângă caracterul de titlu de creanță și rolul de înștiințare de plată pentru contribuția datorată, accesoriile putând fi calculate în caz de neplată a contribuției respective.
Instanța apreciază că argumentul recurentei pârâte în sensul că reclamantul este cel care nu și-a respectat obligația de a declara veniturile în vederea calculării obligației către fondul de sănătate este neîntemeiat, întrucât și recurenta la rândul său a stat în pasivitate. Pârâta avea cunoștință de calitatea de asigurat a reclamantului – intimat, iar în condițiile în care a constatat lipsa datelor privind veniturile realizate de contribuabil, avea obligația de a efectua demersurile necesare pentru obținerea datelor pe baza cărora să calculeze nivelul contribuției la fond. Curtea apreciază în consecință că accesoriile calculate prin deciziile menționate nu pot fi puse în sarcina contribuabilului reclamant, creditorul fiind el însuși în culpă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 cod proc. civ., Curtea va admite recursul formulat de pârâta C. de asigurări de sănătate V. și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va admite în parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu această pârâtă și va anula Deciziile nr. 367/20.05.2008, nr. 760/01.07.2009, nr._ din 24.02.2011 și nr._ din 12.06.2012 emise de C. de Asigurări de Sănătate V. numai în privința accesoriilor (majorări, dobânzi, penalități de întârziere).
În ceea ce privește recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice V. Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte Curtea notează că în cauză reclamantul a contestat atât acte emise de către C. de asigurări de sănătate V., cât și acte emise de Administrația Finanțelor Publice.
D. urmare, în cauză este justificată calitatea procesuală a pârâtei recurente, întrucât aceasta are calitatea de emitent al Deciziei nr._/31.12.2012 și Titlului executoriu nr._/ 18.12.2012 contestate de reclamant.
De altfel, în acest mod este justificată calitatea procesuală a acestei pârâte de către reclamant. Faptul că în cauză sunt contestate și acte emise de CAS V., în raport de care această din urmă pârâtă are calitate procesuală, nu implică în mod necesar admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGRFP G., câtă vreme, astfel cum s-a arătat, aceasta a fost chemată în judecată în calitate de emitent al deciziei și titlului executoriu menționate mai sus.
Pe de altă parte, Curtea urmează a înlătura criticile recurentei prin care se invocă faptul că instanța de fond nu ar fi fost competentă material să soluționeze contestația formulată de reclamant împotriva titlului executoriu nr._/ 18.12.2012, având în vedere faptul că pârâta nu a invocat în fața instanței de fond excepția necompetenței materiale a instanței, astfel că, în raport de prevederile art. 1591 alin. 2 cod proc. civ., aceasta nu mai poate invoca pentru prima dată în recurs această excepție.
În acest context Curtea notează faptul că, urmare a considerentelor de mai sus privitoare la anularea deciziei nr._ din 12.06.2012 emise de CAS V. în sub aspectul majorărilor și penalităților, se impune și anularea titlului executoriu nr._/18.12.2012 emis de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Focșani în privința accesoriilor.
Curtea constată însă ca fiind fondate criticile recurentei referitoare la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Deciziei nr._/31.12.2012 emise de DGFP V. - AFP Focșani.
În acest sens se reține că în mod eronat a apreciat instanța de fond că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă referitor la contestarea acestei decizii prin cererea înregistrată sub nr. 2476/04.02.2013 la CAS V..
Din cuprinsul cererii respective (aflată la filele 22-24 dosar fond) rezultă că reclamantul a formulat contestație doar împotriva deciziilor emise de CAS V., fără a face nici o referire la decizia nr._/31.12.2012 emisă de DGFP V. - AFP Focșani.
Prin urmare, cum în cauză reclamantul nu a făcut dovada că a parcurs procedura prealabilă reglementată de Codul de procedură fiscală (art. 205, 207), pentru contestarea deciziei de calcul accesorii nr._/31.12.2012, iar în cauză pârâta a invocat excepția lipsei procedurii prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.3 cod procedură civilă, Curtea constată că excepția inadmisibilității invocată de pârâtă este fondată, astfel că se impunea admiterea acestei excepții și respingerea contestației formulate de reclamant împotriva acestei decizii ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 cod proc. civ., Curtea de Apel va admite recursul formulat de C. de Asigurări de Sănătate V. și recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice V. și va modifica în parte sentința atacată conform dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta CAS V., cu sediul în Focșani, ..52, și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul ales la AJFP V., cu sediul în Focșani, ., jud.V., împotriva sentinței civile nr.3850/13.06.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința atacată și în consecință:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGRFP G., invocată de aceasta, ca nefondată.
Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Deciziei nr._/31.12.2012.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul D. C..
Anulează Decizia nr.367/20.05.2008, Decizia nr.760/1.07.2009, Decizia nr.500/215/24.02.2011 și Decizia nr.100/2651/12.06.2012, emise de pârâta CAS V., numai în privința accesoriilor ( majorări, penalități de întârziere și dobânzi).
Respinge capătul de cerere privind anularea Deciziei nr._/31.12.2012 ca inadmisibil.
Anulează Titlul executoriu nr._/18.12.2012 numai în privința accesoriilor ( majorări, penalități de întârziere și dobânzi).
Înlătură celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2014
Președinte, L. G. T. | Judecător, C. R. M. | Judecător, G. I. |
Grefier, L. M. R. |
Red.G.L.T./29.04.2014
Dact.L.R./2 ex/29.04.2014
FOND E.S.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1191/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 4929/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
