Anulare act administrativ. Decizia nr. 3058/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3058/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 4519/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3058/2014
Ședința publică de la 24 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător C. R. M.
Judecător E. L. P.
Grefier Z. E.
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE V., cu sediul în Focșani, ..52 împotriva sentinței nr.5529/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 martie 2014 care au fost consemnate în încheierea din aceiași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 24 martie 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5529/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul BENGUȘ I., în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE V. și a fost anulată Decizia nr.2163-2164/26.06.2013 și a fost exonerat reclamantul de la plata sumelor reprezentând accesorii pentru plata cu întârziere a contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2009-2011 în sumă de 654 lei, din care 148 lei majorări și 66 lei reprezentând penalități.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate V., solicitând casarea sentinței în sensul de a obliga reclamantul intimat la plata contribuției, a dobânzilor și penalităților prevăzute de lege.
În motivarea recursului recurenta a arătat următoarele:
Art. 215 din Legea nr. 95/2006 stipulează că obligația virării contribuției pentru asigurările de sănătate revine persoanelor care realizează venituri din agricultură, prin depunerea la casa de asigurări de sănătate a declarației privind obligațiile cele revin față de fond.
Contestatorul nu a făcut dovada că și-a îndeplinit această obligație în termenul legal, astfel că nu se poate reține vreo formă de vinovăție a casei de asigurări de sănătate de a nu fi calculat trimestrial contribuția și de a nu fi informat.
Casa de Asigurări de Sănătate V. nu a avut cunoștință tocmai datorită atitudinii culpabile a contestatorului care avea obligația achitării contribuției, ori calcularea acestei contribuții și comunicarea cuantumului ei era posibilă numai în condițiile în care contribuabilul comunica periodic veniturile realizate.
Recurenta mai arată că potrivit art. 257 alin. 2 lit. c din Legea nr. 95/2006 „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5% care se aplică asupra: c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la litera b);”
Recurenta mai invocă și prevederile art. 119 alin. 1 și 120 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 privitoare la dobânzi și penalități de întârziere.
Susținerea instanței de fond în sensul că legiuitorul a înțeles să renunțe la principiul potrivit căruia nici o persoană nu se poate apăra de necunoașterea legii reprezintă o încălcare flagrantă a unui vechi principiu de drept în sensul că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
De altfel reclamantul nici nu susține că nu a cunoscut legea, ci invocă alte motive de nelegalitate cu referire la declarația 221, Declarația 205 depuse la ANAF, Ordinul 617/2007, Legea nr. 95/2006, aspecte pe care instanța de fond nici nu le analizează.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 6 N.C.pr.civ.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, reiterând aspectele din cererea introductivă.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de Apel reține următoarele:
Prin Decizia de impunere din oficiu 2163/26.06.2013 emisă de C. V. s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a contribuției la FNUASS în sumă de 440 lei pentru veniturile obținute din agricultură în anul 2010, iar prin decizia nr. 2164/26.06.2013 s-au calculat accesorii aferente contribuției menționate, în sumă totală de 214 lei, compusă din 148 lei majorări de întârziere/dobânzi și 66 lei penalități de întârziere.
Curtea constată că deși instanța de fond menționează în considerentele sentinței și în dispozitiv că exonerează reclamantul de la plata sumelor reprezentând accesorii pentru plata cu întârziere a contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2009-2011, în același timp menționează că admite acțiunea și „anulează Decizia nr. 2163-2164/26.06.2013”, în dispozitiv fiind menționată suma de 654 lei, „din care 148 lei majorări și 66 lei reprezentând penalități”.
În raport de conținutul deciziilor nr. 2163/26.06.2013 și 2164/26.06.2013 și de faptul că totalul obligațiilor stabilite prin acestea în sarcina reclamantului este de 654 lei, Curtea constată că în fapt instanța de fond a anulat atât decizia prin care s-a stabilit obligația de plată a contribuției la FNUASS, de 440 lei, cât și cea prin care au fost stabilite accesoriile aferente contribuției, exonerând reclamantul și de la plata contribuției stabilite prin Decizia de impunere din oficiu 2163/26.06.2013.
Curtea constată astfel că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 N.C.pr.civ. în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce privește anularea deciziei de impunere nr. 2163/26.06.2013 și cuprinde motive contradictorii.
În ceea ce privește cererea reclamantului de anulare a deciziei de impunere nr. 2163/26.06.2013 Curtea reține că în conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. c din Legea nr. 95/2006 se datorează contribuție la F.N.U.A.S.S. pentru veniturile din agricultură supuse impozitului pe venit, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la venituri impozabile realizate de persoane independente.
Potrivit art. 71 din Codul fiscal, forma în vigoare în perioada în care au fost realizate veniturile pentru care a fost calculată contribuția, „Veniturile din activități agricole sunt venituri din următoarele activități:
a) cultivarea și valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și solarii special destinate acestor scopuri și/sau în sistem irigat;
b) cultivarea și valorificarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor;
c) exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea;
d) valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități, pentru utilizare ca atare.”
Din actele dosarului și susținerile părților rezultă faptul că reclamantul a realizat venituri din agricultură prin vânzarea produselor agricole către persoane juridice, astfel că, în raport de prevederile art. 257 alin. 2 lit. c din Legea nr. 95/2006 cu referire la art. 71 din Codul fiscal, se reține că reclamantul datora contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile astfel realizate și supuse impozitului pe venit.
Formularul 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit” reprezintă o declarație care se completează și se depune de către plătitorii de venituri care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă, conform Titlului III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și nu cuprinde nici o referire la contribuția de asigurări sociale de sănătate, care face parte din categoria contribuțiilor sociale reglementate de lege, noțiune distinctă de impozitul pe venit.
Reclamantului îi revine obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile respective supuse impozitului pe venit în conformitate cu dispozițiile art. 213 alin. 4 și art. 257 alin. 7 din Legea nr.95/5006.
Inexistența contractului de asigurare nu este de natură a înlătura obligația acestuia de plată a contribuției, întrucât potrivit legislației privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, respectiv art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, toți cetățenii români cu domiciliul în țară sunt asigurați în sistemul de asigurări de sănătate.
Dacă legiuitorul ar fi lăsat la latitudinea cetățenilor români momentul obținerii calității de asigurat și obligația plății contribuției doar la momentul încheierii contractului de asigurare, sau la solicitarea serviciilor medicale, atunci caracterul social și obligatoriu, precum și solidaritatea sistemului de asigurări sociale de sănătate ar fi doar un concept teoretic.
Prevederile art. 29621 și ale art.29623 din Codul fiscal invocate de intimat prin întâmpinare nu sunt incidente în cauză întrucât vizează contribuția de asigurări sociale și nu contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Față de considerentele de mai sus Curtea apreciază ca fiind nefondată contestația formulată de reclamant în ceea ce privește obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate stabilită în sarcina sa prin Decizia de impunere din oficiu 2163/26.06.2013 emisă de C. V.. În consecință, se constată că în mod nelegal a dispus instanța de fond anularea acestei decizii și a exonerat reclamantul de la plata sumei de 440 lei reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate.
Curtea apreciază însă că în mod legal a considerat instanța de fond ca fiind întemeiată contestația formulată de reclamant în ceea ce privește accesoriile (majorările de întârziere, dobânzi, penalități de întârziere) menționate în decizia nr. 2164/26.06.2013 emisă de C. V., întrucât pârâta avea obligația de a-i comunica reclamantului obligația de plată a contribuției și numai dacă ulterior acesta nu își îndeplinea obligația de plată, putea fi obligat la plata accesoriilor aferente.
Potrivit art. 31 alin. 2 din Constituția României, autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor, iar potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006 fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
Decizia de impunere nr. 2163/2013 emisă de C. V. are pe lângă caracterul de titlu de creanță și rolul de înștiințare de plată pentru contribuția datorată, accesoriile putând fi calculate în caz de neplată a contribuției respective.
Instanța apreciază că argumentul recurentei pârâte în sensul că reclamantul este cel care nu și-a respectat obligația de a declara veniturile în vederea calculării obligației către fondul de sănătate este neîntemeiat, întrucât și recurenta la rândul său a stat în pasivitate. În condițiile în care pârâta avea posibilitatea de a obține datele privind veniturile realizate de contribuabil, pe baza cărora să calculeze nivelul contribuției la fond, însă nu a depus nici o minimă diligență în acest sens, Curtea apreciază că accesoriile calculate anterior datei la care i s-a adus la cunoștință contribuabilului nivelul obligației principale de plată nu pot fi puse în sarcina acestuia, creditorul fiind el însuși în culpă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496, 498 N.C.pr.civ., Curtea de Apel va admite recursul pârâtei și va casa în parte sentința, iar în rejudecare va admite în parte cererea reclamantului și va anula decizia nr. 2164/2013 emisă de C. V., urmând a exonera reclamantul de la plata sumei de 214 lei reprezentând majorări și penalități de întârziere și va respinge capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 2163/2013 emisă de C. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE V., cu sediul în Focșani, ..52 împotriva sentinței nr.5529/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ și în consecință;
Casează în parte sentința atacată și, în rejudecare:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul Benguș I..
Anulează decizia nr.2164/26.06.2013 emisă de pârâtă și exonerează reclamantul de la plata sumei de 214 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere.
Respinge capătul de cerere privind anularea deciziei nr.2163/26.06.2013 emisă de pârâtă.
Înlătură dispozițiile contrare din sentința atacată.
D E F I N I T I V Ă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2014.
Președinte, L. G. T. | Judecător, C. R. M. | Judecător, E. L. P. |
Grefier, Z. E. |
Red./Tehnored. TLG/29.04.2014
Tehnored. ZE/29.04.2014
Ex.4
Fond: M.Dibuș
| ← Alte cereri. Decizia nr. 6507/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 7951/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
