Anulare act administrativ. Decizia nr. 3064/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3064/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 5849/121/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 3064/2014
Ședința publică de la 25 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R. M.
Judecător: L. G. T.
Judecător: V. M. D.
Grefier: F. B.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de reclamanta M. P. L. domiciliată în G., ., ..22, împotriva sentinței nr.1830/03.06.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr.-_ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.03.2014, când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat soluționarea cauzei la data de 18.03.2014, apoi la data de 25.03.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față
Prin cererea înregistrată la Tribunalul G. sub nr._ reclamanta M. P. L. a chemat în judecată C.A.S G. solicitând anularea Deciziei nr.12/2/12.04.2011 emisă de pârâta și exonerarea totală de la plata sumei de 201.746 lei reprezentând contribuție datorată cu titlu de asigurări de sănătate și accesorii, în subsidiar –anularea parțială a Deciziei de impunere și exonerarea de la plata sumelor reprezentând majorări de întârziere și penalități.
În motivare, reclamanta a arătat că:
- actul administrativ-fiscal contestat nu poate produce nici un efect față de aceasta în lipsa comunicării legale, în ordinea imperativă prevăzută de art.44 al 2 C.pr.fiscală coroborat cu Ordinul nr.94/24.01.2006 al MFP;
- deși prin hotărâre irevocabilă a fost anulat titlul executoriu nr._/17.11.2009 în cadrul unei contestații la executare, pârâta a emis decizia contestată aferentă anilor 2004-2010 reprezentând contribuție datorată și majorări de întârziere,cu depășirea termenului de prescripție;
- pârâta nu a soluționat contestația administrativă formulată potrivit art.205 C.pr.fiscală.
- decizia de impunere nr._ este emisă de un organ necompetent.
- pârâta a emis două acte administrativ fiscale pentru aceeași perioadă, respectiv decizia de impunere nr.12/2/12.04.2011 vizează perioada 2004-2010, stabilind suma totală de 201.746 lei - compusă din contribuție, majorări și penalități și titlul executoriu și somația nr._/25.05.2011-vizează perioada 2004-2010, stabilind suma totală de 201.746 lei –compusă din contribuție, majorări și penalități.
- lipsa de temei legal a sumelor calculate anterior datei de intrare în vigoare a Legii 95/2006.
- emiterea unui titlu de creanța unic la data de 12.04.2011 pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008,2009, 2010(perioada în care a stat în pasivitate, fără a emite acte administrative fiscale succesive,și pentru care a calculat accesorii exorbitante, nelegal calificate și cumulate) –este arbitrară și abuzivă, încălcând orice rezonabilitate a termenului în care ar fi trebuit să acționeze în raport cu contribuabilul.
- nu există un contract de asigurare între reclamantă și pârâtă, iar orice cetățean român are obligația legală de a asigura, exercitându-și liber și neîngrădit dreptul de opțiune cu privire la casa de asigurări de sănătate pe care o dorește;
- reclamanta este asigurată în sistem privat, iar serviciu public de sănătate nu i-a oferit nici un serviciu.
- nelegalitatea calculării și pretinderii accesoriilor soldului (calificate aleatoriu ba „majorări”, ba „penalități”) acestea nefiind datorate în raport de dispozițiile speciale și derogatorii prevăzute de art.222 din Legea 95/2006.
- C.A.S G. a încălcat O.G nr.58/26 iunie 2010 și OG nr.117/2010 care reglementează modalitatea de calcul a sumelor datorate către C.A.S (chiar fără contract de asigurare), astfel că, tot în stil monopolist, se poate încasa în limita a 5 salarii medii.
- au fost încălcate Regulamentele și Directivele UE cu privire la implementarea asigurărilor de sănătate a cetățenilor europeni.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta C.A.S G. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată arătând în esență că obligațiile de plată la fondul asigurărilor de sănătate își au temeiul în lege, termenul de prescripție a fost întrerupt prin emiterea somației și titlului executoriu_/17.11.2009,pentru perioada anterioară Legii 95/2006 temeiul stabilirii obligației îl constituie art.8 din OUG nr.150/2002, emiterea somației și a titlului executoriu nr._/25.05.2011 are ca temei dispozițiile art.141 alin 1 din OG nr.92/2003.
Prin cererea completatoare (fila 52) reclamanta a solicitat și anularea deciziei nr.8/15._ emisă de CAS G. prin care a fost respinsă ca nefondată contestația administrativă împotriva deciziei de impunere nr.12/2/12.04.2011.
Totodată, reclamanta a precizat că renunță la excepția de nelegalitate a prev.art.35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat (aprobate prin Ordinul președintelui CAS nr.617/2007) –având în vedere practica IJCCJ (decizia nr.3878/27.09.2010).
Au fost atașate cele două decizii contestate și documentația care a stat la baza emiterii acestora precum și alte înscrisuri atașate de părți.
Prin sentința nr. 1830/3.06.2013 pronunțată de Tribunalul G. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și respinsă acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că prin decizia nr.12/2/12.04.2011 CAS G. a stabilit în sarcina reclamantei contribuția la fondul asigurărilor de sănătate precum și majorări și penalități aferente perioadei 2004-2010 în cuantum total de 201.746 lei.
Prin decizia nr.8/15.06.2011 a fost respinsă ca nefondată contestația administrativă.
Aspectele ce țin de comunicarea deciziilor contestate nu privesc legalitatea acestora ci doar opozabilitatea acestora, respectiv de faza executării silite:
Asigurarea voluntară de sănătate complementară sau suplimentară este menită să asigure, să acopere riscurile individuale în situații speciale și/sau pe lângă serviciile oferite de asigurările sociale de sănătate.
Potrivit legii, încheierea unei asigurări voluntare de sănătate, nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, prevederile art.208 din Legea nr.95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate .
Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente.
Reclamanta a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile. Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de OG nr.215 din Legea nr.95/2006, iar stabilirea obligațiilor fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul prev. de art.83 alin.4 din OG nr.92/2002.
Chiar dacă reclamanta nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările publice de sănătate, ar fi avut, în temeiul legilor organice care a reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligativitatea de a contribui la fondul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate.
Mai mult, drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din Legea nr.95/2006.Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicarea a acestuia.
Ca atare, nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, ar contraveni principiului nemo censetur ignorare lege.
Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare.
Prin urmare, nu se poate admite că reclamanta ar putea fi ținută numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
Atâta timp cât reclamanta nu putea invoca necunoașterea legii, falsa reprezentare asupra prevederilor legale în ceea ce privește obligația principală de a contribui la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, ea nu avea posibilitatea de a se prevala de eroarea de drept și anume de falsa interpretare a realității în ceea ce privește modul de calcul al accesoriilor care însoțesc obligația principală.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Aceste obiective se realizează pe baza principiului solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor precum și în temeiul principiului participării obligatorii la constituirea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și anume, principiul solidarității (decizia CC705/2007, 658/2009, 1011/2009, 847/2011).
Curtea Constituțională a statuat de asemenea că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie.
Prin urmare, încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, dobândirea calității de asigurat realizându-se în temeiul legii și nu în virtutea contractului.
Obținerea calității de asigurat despre care vorbește art.259 alin.7 din Legea nr.95/2006 se referă doar la raporturile dintre C. de A. și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției.
Prin urmare, organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din Legea nr.95/2006, Casele de A. de Sănătate au abilitatea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere și penalităților aferente în condițiile OG nr.92/2003.
Potrivit art.91 și 92 din OG nr.92/2003 dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art.23, dacă legea nu dispune altfel.
Termenele prevăzute la art.91 se întrerup și se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun.
Atât timp cât reclamanta a emis somația și titlul executoriu nr._/17.11.2009 (aferente și perioadei ce depășește termenul de prescripție de 5 ani)cursul prescripției a fost întrerupt potrivit dreptului comun având în vedere și dispozițiile art.257 alin.8 din Legea 95/2006.
Reclamanta nu-și poate invoca propria culpă prin încălcarea propriei obligații de a depune declarațiile anuale prev.de art.215 din L.95/2006, împrejurare ce a determinat pârâta să emită o decizie unică și nu mai multe decizii anuale.
Contrar susținerilor reclamantei în cauză nu s-a efectuat o dublă impunere pentru aceleași obligații întrucât dispozițiile art.141 din codul de procedură fiscală prevăd obligativitatea emiterii titlului executoriu pentru toate creanțele fiscale neachitate la scadență.
În cuprinsul unui titlu executoriu se menționează toate creanțele fiscale neachitate la scadență și nu doar cele dintr-un anumit titlu de creanță.
Practic se emite separa de titlul de creanță un act de executare intitulat titlu executoriu și care poate fi contestat în cadrul contestației la executare pentru motive ce țin de fondul creanței.
Titlul de creanță contestat este legal și cu privire la obligațiile aferente perioadei 2004-2005 întrucât dispozițiile art.8 din OUG nr.150/2002 stabilesc aceeași obligație în sarcina reclamantei.
Dobânzile și penalitățile reținute în sarcina reclamantei sunt prev.de art.120 și 121 din codul de procedură fiscală.
Potrivit art-120 și 120 ind.1 C.pr.fiscală majorările de întârziere (dobânzi) se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, iar penalitățile se calculează pentru neachitarea la scadență a obligației fiscale principale conform art.120 ind.1 C.pr.fiscală dar termenul de scadență nu trebuie confundat cu termenul de plată la care face referire art.111 alin.2 C.pr.fiscală.
Aceasta deoarece termenul de plată este acordat de legiuitor ca o perioadă de probe în vederea achitării obligațiilor,iar neachitarea acestora în termenul imediat atrage executarea silită potrivit art.114 alin 2 C.pr.fiscală, pe când depășirea termenului de scadență atrage plata majorărilor și penalităților de întârziere calculate conform art.119, 120 și 120 ind.1 C.pr.fiscală.
Prin raportarea la dispozițiile art.216 din Legea 95/2006 și art.35 din Ordinul 617/2007 deciziile contestate au fost emise de organe competente.
C.A.S G. își păstrează calitatea procesuală în prezenta cauză și după . OUG 125/2011 întrucât modificărilor legislative privesc doar faza executării silite.
Reclamanta nu a fost în măsură să indice directivele și regulamentele UE încălcate prin emiterea deciziilor contestate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. P. L. apreciind că este netemeinică și nelegală. În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că în mod eronat prima instanță a apreciat că obligațiile de plată a CAS stabilite în sarcina sa sunt prescrise, că nu datorează penalități întrucât debitul principal nu i-a fost comunicat potrivit prevederilor legale .
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul reclamantei este fondat pentru următoarele considerente:
Este întemeiată susținerea reclamantei cu privire la prescripție dar numai în ceea ce privește contribuție de asigurări sociale de sănătate aferentă anilor 2004-2005. Astfel potrivit art. 131 alineat 1 di OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.” Față de această prevedere legală și de data emiterii Deciziei de impunere nr. 12/2/12.04._, rezultă că suma stabilită în sarcina reclamantei cu titlu de CAS aferent anilor 2004 și 2005 este prescrisă.
Este eronată susținerea pârâtei cu privire la întreruperea termenului de prescripție prin actele de executare reprezentate de titlul executoriu nr._/17.11.2009 și somația nr._/17.11.2009. Aceste acte de executare au fost anulate prin sentința nr. 4868/5.05.2010 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2009 ( filele 56-58 din dosarul de fond) așa cum a fost modificată prin decizia nr. 1604/13.12.2010 pronunțată în recurs de Tribunalul G.. Așa stând lucrurile, respectivele acte de executare au pierdut prin anulare efectul întreruptiv de prescripție.
Pe de altă parte se constată ca fiind întemeiată șu susținerea reclamantei cu privire la faptul că nu datorează majorări și penalități de întârziere pentru perioada 2004-2010 deoarece pârâta avea obligația de a-i comunica obligația de plată a contribuției și numai dacă ulterior reclamanta nu își îndeplinea obligația de plată, putea fi obligată la plata accesoriilor aferente.
Potrivit art. 31 alin. 2 din Constituția României, autoritățile publice, potrivit competențelor de le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor, iar potrivit art. 222 din legea 95/2006 fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
Referitor însă la contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă perioadei 2006-2010, Curtea reține că reclamanta a obținut venituri din activități independente astfel încât datorează această contribuție la fondul asigurărilor de sănătate.
Potrivit legislației privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, respectiv art. 4 alin. 1 din legea 145/1997 în vigoare până la 1.01.2003 și art. 4 alin. 1 și art. 8 din OUG 150/2002 prin care s-a abrogat legea 145/1997, toți cetățenii români cu domiciliul în țară sunt asigurați în sistemul de asigurări de sănătate, această calitate încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau reședință în România.
Fiind o persoană asigurată fără a se încadra în vreuna dintre categoriile de persoane limitativ prevăzute de art. 6 alin. 1 ce beneficiază de asigurări sociale de sănătate fără plata contribuției, reclamantei îi revine obligația plății conform art. 51 alin. 1 din OUG 150/2002. Prevederile respective sunt preluate și în legea 95/5006 respectiv art. 213 alin. 4 și art. 215 alin. 3.
Persoanele ce exercită profesii liberale au obligația de a vira trimestrial contribuția sub forma unei cote aplicate asupra venitului net din activități independente.
Dacă legiuitorul ar fi lăsat la altitudinea cetățenilor români momentul obținerii calității de asigurat și obligația plății contribuției doar la momentul încheierii contractului de asigurare, sau la solicitarea serviciilor medicale, atunci caracterul social și obligatoriu precum și solidaritatea sistemului de asigurări sociale de sănătate ar fi doar un concept teoretic.
Față de cele mai sus arătate și apreciind că prima instanță a pronunțat o hotărâre susceptibilă de modificare, urmează să fie admis recursul reclamantei, modificată în parte sentința și anulată decizia de impunere și cea de soluționare a contestației prealabile potrivit celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M. P. L. domiciliată în G., ., ..22, împotriva sentinței nr.1830/03.06.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr.-_ .
Modifică în parte sentința nr.1830/3.06.2013 a Tribunalului G. în sensul că:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta M. P. L. domiciliată în G., ., ..22 în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate G. cu sediul în G., ..42, având ca obiect contestație act administrativ.
Anulează Decizia de impunere nr.12/12.04.2011 și Decizia nr.8/15.06.2011 emise de către C.A.S. G. numai în ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă anilor 2004 și 2005 și majorările și penalitățile de întârziere aferente perioadei 2004-2010.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2014.
Președinte, C. R. M. | Judecător, L. G. T. | Judecător, V. M. D. |
Grefier, F. B. |
Fond:L.C.
Red./Tehnored:D.V.M./25.04.2014
Tehnored:F.B. 28 Aprilie 2014/2 ex.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 370/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 4091/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
