Anulare act administrativ. Decizia nr. 5337/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5337/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 9010/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 5337/2014
Ședința publică de la 27 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător C. R. M.
Judecător G. P.
Grefier F. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata C. DE A. DE SĂNĂTATE G. cu sediul în G., ..42,județul G., împotriva sentinței nr.3312/26.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 mai 2014, consemnate fiind în încheierea de dezbateri din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei la 27 mai 2014.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ reclamantul D. M. D. a solicitat anularea în parte a Deciziilor nr. 3318.1/30.06.2012 și 3318.3/30.06.2012 emise de CAS G..
Reclamantul și-a completat, în termen legal, acțiunea solicitând anularea Deciziilor 3487.1/30.06.2012, 3487.2/30.06.2012 și 3487.3/30.06.2012 emise tot de CAS G..
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență, că deciziile menționate sunt emise cu încălcarea art. 141 Cod procedură civilă și art. 222 din Legea 95/2006.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 141 Cod procedură fiscală, ale art. 222 din legea 95/2006 și ale Codului de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, pârâta CAS G. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, față de împrejurarea că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă, neadresându-se mai întâi CAS G. cu o contestație în termen de 30 de zile.
În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115 – 118 Cod procedură civilă.
A atașat practica judiciară, constând însă în sentințe care nu poartă mențiunea că ar fi definitive.
Prin sentința civilă nr. 3312/26.11.2013, Tribunalul G. a admis cererea și a dispus anularea în parte a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 3318.1/30.06.2012, 3318.3/30.06.2012, nr. 3487.1/30.06.2012, nr. 3487.2/30.06.2012 și nr. 3487.3/30.06.2012 emise de pârâtă, doar cu privire la sumele reprezentând penalități de întârziere și majorări / dobânzi de întârziere.
În motivare, a reținut că potrivit jurisprudenței CEDO în cauzele împotriva României, se încalcă art. 6 alin. 1 din Convenție în situația în care potrivit legislației interne, reclamantul nu poate ataca direct în justiție deciziile luate de o autoritate administrativă (cum e în speță CAS G.) – cauza G. împotriva României – Hotărârea din 16.09.2003.
Tot astfel, în cauza Fainslant împotriva României – Hotărârea din 13.01.2009, CEDO a reținut că limitările de care se bucură statul nu pot restricționa unui justițiabil accesul liber la justiție într-un asemenea mod încât dreptul său de a se adresa unei instanțe judecătorești să fie afectat de însăși esența sa.
Simplul fapt că partea interesată a avut la dispoziție căi de recurs interne nu satisface exigențele art. 6 alin. 1 . Gradul de acces asigurat de legislația națională trebuie să fie suficient pentru a le asigura părților interesate ”dreptul efectiv la o instanță”. Aceasta nu se întâmplă însă când partea are acces la o instanță doar pentru a/și vedea acțiunea declarată inadmisibilă prin efectul legii.
Pentru aceste considerente, excepția inadmisibilității a fost respinsă.
- pe fondul cauzei, se reține că prin acțiune și completarea la aceasta, reclamantul a solicitat anularea în parte a Deciziilor emise de CAS, doar cu privire la sumele stabilite cu titlul de penalități de întârziere și majorări/dobânzi de întârziere.
Prin cele 5 decizii contestate, toate emise în aceeași zi, s-au stabilit în sarcina reclamantului – care exercită o profesie liberală – penalități și dobânzi de întârziere pentru anii 2009, 2010, 2011 și 2012.
Aceste decizii au fost comunicate reclamantului la 29.03.2013 (dovada la fila 25 dosar).
Reclamantul nu contestă că are obligația achitării contribuției la asigurări sociale, însă contestă obligarea sa la plata de penalități.
Conform art. 220 din legea 95/2006, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin odată pe an despre nivelul contribuției și a modalităților de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
În modul de redactare a textului de lege rezultă că se are în vedere o informare personală cât timp asiguratul despre nivelul contribuției sale, care e diferită de la asigurat la asigurat.
Această cerință legală nu e, așadar, respectată, prin simpla postare pe site-ul pârâtei a unei informări cu caracter general.
Așa fiind, cât timp nu s-a făcut dovada că pârâta și-a îndeplinit obligația de informare, nu se poate considera că reclamantul ar fi fost pus în întârziere și că ar datora majorări de întârziere și penalități.
Dimpotrivă, din actele emise de pârâtă rezultă că la aceeași dată a calculat atât debitele principale pentru anii anteriori cât și majorările de întârziere, precum și penalitățile de întârziere.
Procedând astfel, pârâta a acționat nelegal, acțiunea completată urmând a fi admisă și a se dispune anularea parțială a actelor contestate, doar în referire la penalitățile și majorările de întârziere.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta CAS G., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare, recurenta a susținut următoarele:
Conform art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003, cel nemulțumit de decizia pronunțată de organul administrativ jurisdicțional de soluționare a contestației poate contesta la instanța de contencios administrativ numai decizia de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere. În cauza dedusă judecății, obiectul acțiunii cu care a fost învestită instanța de fond este contestație împotriva deciziilor de impunere din oficiu nr. 3318.1/30.06.2012, 3318.3/30.06.2012, nr. 3487.1/30.06.2012, nr. 3487.2/30.06.2012 și nr. 3487.3/30.06.2012 și nu a vreunei decizii de soluționare a contestației administrative împotriva acestora.
Contestația trebuia depusă la CAS G. în termen de 30 de zile de la data comunicării actelor administrativ fiscale sub sancțiunea decăderii, așa cum dispune art.207 al. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În concluzie, numai deciziile organelor fiscale emise în soluționarea contestațiilor se atacă la instanțele judecătorești de contencios administrativ.
Această practică se observă și în Decizia nr. 3986/2006 a ÎCCJ „Instanța de contencios administrativ soluționează, în temeiul art. 1 din Legea 554/2004 și art. 188 alin. 2 C.pr.fiscală doar contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de organele fiscale în soluționarea contestațiilor cu privire la actele administrative de impunere fiscală.
În opinia sa, consideră că instanța de fond nu a ținut cont de aspectele menționate mai sus, referitoare la modul de contestare a deciziilor emise de către CAS G., iar în analiza cauzei pe fond a reținut eronat faptul că contestatorul nu a fost informat cu privire la cuantumul sumelor datorate la fondul de sănătate, deși potrivit disp. art. 213 alin. 4 - art. 215 alin. 3 din Legea 95/2006 și art. 8 alin. 1 din Ordinul nr. 617/2007, acesta avea obligația să depună deciziile anticipate și deciziile anuale privind veniturile realizate pentru calcularea obligațiilor de plată la FNUASS iar conf. art. 51 alin. 4 lit. c din OUG 150/2002 (abrogată), art. 257 alin. 5 din Legea 95/2006 și art. 12 alin. 3 din Ordinul nr. 617/2007, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor să plătească contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este întemeiat și se impune a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește cadrul procesual al recursului, Curtea constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
În legătură cu neîndeplinirea procedurii prealabile, aspect invocat de recurentă, instanța reține că singura consecință a necomunicării actului administrativ-fiscal constă în aceea că termenul de contestare nu începe să curgă decât în momentul în care destinatarul actului ia cunoștință de el, până la acest moment actul nefiind opozabil. Necomunicarea actului nu atrage nulitatea sa.
Faptul că un act administrativ-fiscal nu a fost comunicat nu dă dreptul destinatarului să se adreseze direct instanței de judecată, fără ca, în prealabil, să formuleze contestația administrativă prev. de art. 205, 206 C.pr.fisc.
Contestația administrativă este obligatorie, potrivit legii și poate fi formulată chiar și la intervale de timp lungi față de data emiterii actului, dacă acesta nu a fost comunicat, iar, de la data luării la cunoștință de act, nu a expirat termenul de contestare de 30 zile.
Reclamantul nu a contestat, pe calea prevăzută de art. 205, 206 C.pr.fisc., legalitatea și temeinicia actelor a căror anulare o solicită în fața instanței.
Curtea observă că excepția inadmisibilității a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, în termenul prev. de art. 109 alin. 3 C.pr.civ., în forma modificată ca urmare a Legii nr. 202/2010.
Așadar, nefiind îndeplinită procedura contestației administrative, excepția inadmisibilității cererii apare a fi întemeiată.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, care se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și, în consecință, va admite excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și va respinge cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate G., cu sediul în G., .. 42, jud. G., împotriva sentinței nr. 3312/26.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Admite excepția inadmisibilității invocată de pârâtă .
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul D. M. D., prin Societatea civilă de avocați "D. ȘI ASOCIAȚII" cu sediul în G., ., ., împotriva sentinței nr. 3312/26.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2014.
Președinte, L. G. T. | Judecător, C. R. M. | Judecător, G. P. |
Grefier, F. B. |
Red. CRM/29.07.2014
Tehnored. MD/31.07.2014 – 2 ex.
Fond: VD
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3881/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 7855/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
