Alte cereri. Decizia nr. 8297/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8297/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 4994/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8297/R
Ședința publică din 03 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. A. B.
Judecător - R. J.
Judecător - S. B.
Grefier - A. P.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 1522 din 22.09.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul M. S., în acțiunea civilă având ca obiect alte cereri RESTITUIRE TAXĂ POLUARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită; primul termen de judecată în recurs; recursul este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru; s-au depus la dosarul cauzei, prin biroul registratură, concluzii scrise formulate de intimatul-reclamant; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei conform art. 411 (1) pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1522 din 22.09.2014, Tribunalul G., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP G. invocată de aceasta prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamantul M. S. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
A obligat pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 7310 lei încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda legală de la data plății (21.06.2012) până la restituirea integrală și efectivă a sumei.
A obligat pe pârâtă să achite reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice G. criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În esență, a susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, recurenta apreciind că, față de obiectul cererii de chemare în judecată care constă în solicitarea reclamantului de a i se restitui o sumă de bani, acțiunea nu este de competența instanței de contencios administrativ și fiscal.
Sub un alt aspect, recurenta a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, instanța de fond analizând cererea reclamantului prin prisma unor dispoziții legale care erau abrogate și, prin urmare, nu mai erau aplicabile în cauză.
Consideră și că în mod greșit au fost respinse excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii, solicitând reanalizarea acestora iar pe fond recurenta a arătat că dispozițiile legale care reglementează taxa de primă înmatriculare sunt în acord cu dispozițiile europene în materie astfel că se impune respingerea acțiunii.
Recursul este nefondat.
Cu privire la excepția necompetenței materiale, Curtea reține că, deși este adevărat că instanța de fond a omis să se pronunțe, această omisiune nu justifică admiterea prezentului recurs și casarea sentinței atacate cu atât mai mult cu cât excepția este neîntemeiată. Față de obiectul acțiunii deduse judecății, este evident că cererea este de competența instanței de contencios administrativ, astfel că excepția necompetenței materiale nu poate fi primită.
Sub un alt aspect, Curtea reține că sesizarea instanței de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect restituirea taxei de poluare nu este condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recursul în interesul legii, prin decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 că procedura de contestare a actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004 și de art. 205-207 alin. 1 Cod procedură fiscală (prealabilă sesizării instanței) nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. a din Codul de procedură fiscală. Pe cale de consecință, se constată că în mod corect instanța de fond a respins excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtă.
În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, instanța de fond raportându-se, în motivarea soluției adoptate la dispozițiile legale aplicabile speței, făcând o analiză temeinică a tuturor actelor normative care s-au succedat în timp în materia taxei de poluare ținând cont de dispozițiile comunitare în aceeași materie, dispoziții care sunt direct aplicabile în prezenta cauză.
Pe fond, Curtea constată că taxa de poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra României.
Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…” Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională…”.
Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat – un izvor de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală, și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă sub îndoială.
Mai mult decât atât, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012, deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.
De asemenea, în conținutul Deciziei din cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă au a unei alte proceduri constituționale.”
Potrivit disp. art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile materiale.
Curtea de Justiție a Uniunii (CJUE) a statuat, prin ordonanța din 3 februarie 2014, pronunțată în cauza C. (cauze conexate) C-97/2013, C214/2013), următoarele:
Este cert, pe de o parte, că asemenea O.U.G. nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea autovehiculele de ocazie importate taxei de poluare. Pe de altă parte, Legea 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu O.U.G. nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa de poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
A constatat însă, că O.U.G. nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat mai sus de efectele sale până în ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin O.U.G. nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, în timp ce autovehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a autovehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Față de cele ce preced, CJUE a declarat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui astfel de sistem de impozitare, precum cel instituit de statul român, prin care aplică autovehiculelor o taxă care descurajează punerea în circulație a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alt stat membru, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de cele expuse mai sus, critica referitoare la faptul că decizia emisă în sarcina intimatului reclamant trebuie menținută, fiind emisă legal nu este întemeiată.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea urmează ca în temeiul art. 496 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 1522 din 22.09.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 03 Decembrie 2014.
Președinte, I. A. B. | Judecător, R. J. | Judecător, S. B. |
Grefier, A. P. |
Red.RJ/10.12.2014
Tehnodact. A.P. / 5 exp./10 Decembrie 2014
.
Fond: Tribunalul G.: Judecător V.D.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 2994/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2383/2014.... → |
|---|
