Obligaţia de a face. Decizia nr. 6835/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6835/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 5695/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 6835/2014
Ședința publică de la 10 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. L. P.
Judecător G. I.
Judecător I. M. D.
Grefier C. M. D.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de autoritatea recurentă pârâtă M. EDUCATIEI NATIONALE (M.E.C.T.S.), cu sediul în București, .. 28 - 30, împotriva sentinței civile nr. 382/03.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu autoritatea intimată pârâtă U. S. Haret, sector 3, .. 13 și intimatul reclamant G. S. M. - domiciliu ales la C.I.A. C. Mariu, sector 5, .. 266 – 268, ., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată procedura completă, lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._, reclamantul G. S. M., in contradictoriu cu parata U. „S. Haret„ București a solicitat obligarea paratei la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului de diploma.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultatii de Matematica - Informatica ale pârâtei, in perioada 2006-2009, susținând si promovând examenul de licență, eliberându-i-se adeverința in acest sens.
Mai arata ca si-a îndeplinit toate obligațiile care ii reveneau in baza contractelor de studiu încheiate cu parata U. „S. Haret”, însa aceasta nu i-a eliberat diploma de licența si suplimentul aferent.
Invoca jurisprudenta I.C.C.J. in domeniu si hotararea pronuntata de C.E.D.O. in cauza B. contra Romaniei.
In drept, reclamanta a invocat Constitutia Romaniei, Legea nr 1/2011, Legea nr 84/1995, Legea nr 554/2004, Ordinul Ministerului Educatiei si Cercetarii nr. 2284/2007.
La dosar reclamanta a depus in copie inscrisuri.
Legal citata, parata U. „S. Haret” Bucuresti a formulat întâmpinare, arătând ca si-a îndeplinit obligația fata de reclamant, respectiv i-a eliberat adeverinta de absolvire a studiilor, valabila 12 luni. Mai arata ca a informat si Romdidac SA –compania de material didactic desemnata de MECTS, insa aceasta companie i-a comunicat faptul ca este nevoie de aprobarea scrisa a MECTS, sens in care s-a adresat acestuia din urma cu numeroase adrese prin care a solicitat aceasta aprobarea.
Parata U. S. Haret a formulat si cerere de chemare in garantei a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, solicitand obligarea sa tipareasca formularele tipizate constant in diploma de licența si suplimentul la diploma pentru reclamant.
In motivarea cererii de chemare in garantie, universitatea parata arata in esența ca a fost înființata prin Legea nr. 443/2002, iar prin H.G. nr. 693/2003 si nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu, pentru forma de invățămant „la zi” domeniile de licenta. In continuare parata arata ca MECTS nu a sesizat nereguli dupa incheierea perioadei de monitorizare, iar aprobarea in parte a necesarului de formulare solicitate, reprezinta din partea ministerului o recunoastere ca a functionat in cadru legal. In drept, parata a invocat art 60-63 C.pr.civ, art 18, art 28 alin 1 din Legea nr 554/2004.
La dosar parata a depus in copie, inscrisuri.
Chematul in garantie M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului Bucuresti a formulat intampinare la cererea de chemare in garantie prin care a solicita respingerea acestei cereri ca nefondata, arătând in esența ca a avizat achizitionarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolventilor din promotiile 2008, 2009, 2010. Mai arata ca actele de studii pot fi eliberate numai absolventilor care au promovat examene de licenta si care au urmat o specializare la o forma de invatamant acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu.
La momentul înscrierii la studii a reclamantului U. S. Haret nu era autorizata sa funcționeze provizoriu.
Arata ca este obligat sa respecte si sa aplice legea si nu înscrisurile emise de terți.
Prin H.G. nr. 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă la instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ „ sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată.” Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr. 88/1993republicată.
Ca să te prevalezi de un drept trebuie ca acesta să existe. Ministerului Educației Naționale nu i se poate opune un proces de învățământ care nu a fost desfășurat în condițiile legii și nici nu poate aproba eliberarea de tipizate peste numărul de studenți care au fost admiși la forme de învățământ cu nerespectarea prevederilor legale.
Dacă s-ar pune semnul de egalitate între așa zise studii, urmate nelegal, și studiile desfășurate legal de absolvenții tuturor instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ s-ar aduce grave prejudicii întregului sistem și s-ar crea o discriminare între absolvenții specialităților organizate legal, și persoanele cărora instanța a decis să le acorde o diplomă la care nu au drept deoarece nu au desfășurat studii autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
Totodată pârâtul a invocat si excepția lipsei calității procesuale pasive .
In drept, chemata in garantie a invocat C.pr.civ, H.G. nr. 536/2011, Ordinul MECTS nr 295/2007, Legea nr 84/1995, Ordinul ministrului educației nr 295/2007, nr 2284/2007, Legea nr 554/2004.
Prin sentința nr. 382/2014 a Tribunalului G. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S. București ca neîntemeiată.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamant și obligată pârâta U. „S. Haret” București să elibereze reclamantului diploma de licență și să plătească reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale formulată de pârâta U. „S. Haret” București și obligat acesta să aprobe tipărirea formularului tipizat constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamat.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs chemata în garanție invocând, în esență, aplicarea greșită a normelor de drept material și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motive de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 și 4 C.proc.civ.
Conform art. 2 din Legea nr. 288/2004, organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.
Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzute de lege, și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanța de fond s-a substituit MECTS, ARACIS și Instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești.
Instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile speței.
Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea MECTS, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamant este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și, ulterior, prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de fond a omis însă să analizeze prevederi legale care există și care au legătură cu pricina. Astfel, nu a fost luată în considerare HG nr. 1011/2011.
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. „S. Haret”.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizare cursuri la ID și FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la ZI la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr. 1418/2006 proceduri de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau în vigoare la data înmatriculării reclamantei-intimate. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.
Nu există nici un temei legal pentru demersul reclamantei-intimate de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât în eventualitatea în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
U. „S. Haret” a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin HG nr. 693/2003 (M.Of. nr. 466/30.06.2003) și HG nr. 676/2007, au fost acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatică și altele.
În aplicarea disp. Legii nr. 84/1995, MECTS a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, ca: „Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate”, iar la art. 8 se prevede că: „Formele de învățământ cu frecvența redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.
Față de acest cadru legal și față de împrejurarea că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002 și nici după emiterea HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008, precum și nici după . OUG nr. 75/2005 – privind asigurarea calității educației, MECTS nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul pârâtei, autorizând eliberarea de diplome de licență pentru absolvenții formei de învățământ la distanță din anii anteriori, mai puțin pentru absolvenții care au obținut diploma de licență de la nivelul anului 2009 este întemeiată.
Instanța de fond nu a fost învestită să analizeze dacă specializarea și/sau forma de învățământ erau sau nu acreditate/autorizate, ci în raport de obiectul cererii și de reglementările în vigoare care se referă la aprobarea formularelor tipizate, ce se regăsesc în ordinele de ministru nr. 2284/2007 și nr. 3404/2006, să constate dacă chematul în garanție și-a respectat propriile reglementări.
Analizând disp. art. 8 din Legea nr. 443/2002, reiese fără putință de tăgadă că recurentul-chemat în garanție avea obligații evidente de a monitoriza activitatea instituției, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție, care în considerentele Deciziei nr. 2874/1 iunie 2010, a reținut că < finalizarea="" cursurilor="" universitare="" organizate="" de="" universitatea="" „spiru="" haret”="" bucurești,="" în="" cadrul="" formei="" de="" învățământ="" la="" distanță,="" prin="" susținerea="" examenului="" de="" licență="" și="" obținerea="" în="" urma="" acestuia="" a="" unei="" diplome,="" „presupune="" în="" fapt="" recunoașterea="" formei="" de="" învățământ="" urmată="" de="" către="" ministerul="" educației,="" cercetării="" și="" inovării”;="" menționatul="" refuz="" neputând="" acoperi="" lipsa="" de="" acțiune="" a="" instituției="" publice="" cu="" atribuțiuni="" în="" domeniul="" asigurării="" calității="" educației,="" în="" condițiile="" în="" care="" oug="" nr.="" 75/2002="" obligă="" pe="" furnizorii="" de="" educație="" ca,="" după="" obținerea="" acreditării,="" să="" transmită="" anual="" aracis="" rapoarte="" anuale="" de="" evaluare="" internă;="" iar="" instituția="" de="" interes="" public="" național="" menționată="" să="" avertizeze="" pe="" furnizorul="" de="" educație,="" atunci ="" când="" ar="" fi="" constatat="" că="" nu="" sunt="" îndeplinite="" standardele="" de="" calitate,="" să="" procedeze="" la="" aducerea="" activității="" educaționale="" la="" standardele="" de="" calitate,="" urmând="" ca="" în="" cazul="" în="" care="" și="" al="" treilea="" raport="" de="" evaluare="" ar="" fi="" fost="" nefavorabil,="" ministerul="" educației="" să="" elaboreze="" și="" să="" promoveze,="" după="" caz,="" hotărâre="" de="" guvern="" sau="" lege,="" decizia="" prin="" care="" încetează="" definitiv="" școlarizarea="" în="" cadrul="" respectivului="">
Chematul în garanție nu poate dovedi că anterior anului 2009, a inițiat sau finalizat aceste demersuri, și pe cale de consecință, încălcându-și propria conduită abordată constant până în anul 2009 a refuzat eliberarea diplomelor pentru absolvenții din acest an la forma ID.
Conform HG nr. 1175/2006, ale cărei prevederi s-au aplicat învățământului superior public și privat, acreditat și/sau autorizat, care funcționa în condițiile legii, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I, în anexa la aceasta, privind Domeniile pentru studii universitare de licență și specializările din cadrul acestora, punctul A – Lista domeniilor pentru studii universitare de licență, prevedea la poziția 6 se află „Psihologie” .
În HG nr. 676 din 28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea, prin prevederile art. 2, se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 2, unde la poziția 6 apare U. „S. Haret”, iar la punctul 9, Sociologie - Psihologie, cu domeniul de licență Psihologie, forma de învățământ zi.
Art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în al.1 specifică: „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”.
Art. 29 al.3 din OG nr. 75/2005 precizează că: „În învățământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.
La momentul 2002, anul înființării universității, Legea 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor era în vigoare, precum și HG r. 535/1999 privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, dată în temeiul art. 3 din Legea nr. 88/1993, la al cărui art. 5 face trimitere și recurentul-chemat în garanție, ignorând însă prevederile art.4 și rupându-l din context.
Astfel, art. 4 preciza: „Autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare”.
Art. 5 dispunea: „Învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege”.
În aceste condiții, U. „S. Haret”, Facultatea de Psihologie, avea dreptul ca în anul 2006 să organizeze forma de învățământ ID, atâta timp cât ulterior acreditării, nici prin Ordonanța 75/2005 nici prin alt act normativ nu s-a instituit obligația autorizării/acreditării formelor de învățământ.
Mai mult, art. 32 al.2 din Ordonanța 75/2005 precizează: „Organizația furnizoare de educație, acreditată, este parte a sistemului național de educație, cu toate drepturile și obligațiile conferite de lege” iar art. 33 al.3 din același act normativ dispune: „Organizația furnizoare de educație și programele de studii acreditate ale acesteia se supun periodic, din 5 în 5 ani, evaluării externe de către ARACIP, respectiv ARACIS, sau de o altă agenție agreată de acestea, potrivit legii”.
Recurentul-chemat în garanție nu a făcut dovada supunerii Universității „S. Haret”, Facultatea de Psihologie, vreunui nou proces de evaluare externă în condițiile art. 34 din Ordinul 75/2005.
De asemenea, prevederile art. 29 ale OUG nr. 75/2005, nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci pentru fiecare program din ciclul de licență care duce la o calificare universitară distinctă.
În acest sens sunt și dispozițiile HG nr. 1418/2006, care în Partea a III-a – Evaluarea externă a calității instituțiilor de învățământ superior, al.2.
Recurentul-chemat în garanție, MECTS, își invocă în apărare propria turpitudine, pentru că U. „S. Haret” a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar potrivit art. 8 din aceeași lege „Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învățământului superior, instituția prevăzută la art. 1 este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de M. Educației și Cercetării, care se aprobă prin ordinul ministrului educației și cercetării”.
Adeverința emisă în urma absolvirii este în ființă, nu a fost anulată/revocată și produce efecte juridice. Nu s-a constatat în nici un fel nulitatea studiilor urmate de către intimata-reclamantă.
În acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J. care în dosarul nr._, a pronunțat Decizia nr. 5656/24 noiembrie 2011 unde se arată la pag. 7:
„U. S. Haret are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii … ce atestă absolvirea Facultății …, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiate în drept al reclamatei, să elibereze și diploma de licență.
Obligația nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece intimatul-chemat în garanție MECTS refuză tipărirea formularelor tipizate de licență.
Motivul refuzului este acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate ci numai pentru formularele tipizate necesare”.
Actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiată în psihologie este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.
M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a solicitat în instanță anularea adeverinței și nu a solicitat printr-o altă acțiune să se analizeze criteriile de obținere a formularelor tipizate de către U. „S. Haret”.
Obligația intimatei U. „S. Haret” este corelativă obligației intimatului MECTS de a aproba formularele tipizate, astfel cum a arătat intimata-pârâtă prin cererea de chemare în garanție, cerere care este întemeiată și urmează să fie admisă sub aspectul analizat”.
Soluția din prezenta cauză se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței, consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza B. contra României.
Față de cele expuse, în temeiul art. 496 C.pr.civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de autoritatea recurentă pârâtă M. EDUCATIEI NATIONALE (M.E.C.T.S.), cu sediul în București, .. 28 - 30, împotriva sentinței civile nr. 382/03.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu autoritatea intimată pârâtă U. S. Haret, sector 3, .. 13 și intimatul reclamant G. S. M. - domiciliu ales la C.I.A. C. Mariu, sector 5, .. 266 – 268, .. 2, camera 8, ca nefondat.
Obliga recurenta să plătească intimatei U. S. Haret suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2014.
Președinte, E. L. P. | Judecător, G. I. | Judecător, I. M. D. |
Grefier, C. M. D. |
DIM/23.06.2014 DMC/5 ex/24.09.2014
Fond: L. C.
.>
| ← Alte cereri. Decizia nr. 4198/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 6620/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








