Anulare act administrativ. Decizia nr. 7190/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7190/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 3467/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7190/2014
Ședința publică de la 30 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător M. B.
Judecător D. V.
Grefier C. M. D.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de autoritatea pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE B., cu sediul în ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 749/30.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat/a reclamant/ă C. Garofița, ., și intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., ., județul B., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, lipsește întâmpinarea, nefiind depusă în procedura prealabilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă prin motivele de recurs, după care:
Curtea constată procedura completă, lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 749/30.04.2014 a Tribunalului B. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta/ul C. Garofița în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDETULUI B. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – A.F.F.P. B., dispunându-se anularea deciziei de impunere din oficiu nr._/2013 și a deciziei nr. 3389/2013 emise de pârâta C.A.S B..
Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei A.J.F.P. B. la restituirea sumei de 100 lei către reclamantă, precum și suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că actul administrativ atacat este netemeinic și nelegal fiind emis cu încălcarea prevederilor legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDETULUI B., criticând-o pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 8,9 C.proc.civ., respectiv instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, a arătat în esență că, potrivit prevederilor art. 211 din Legea 95/2006, forma în vigoare la data de 28.05.2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea 95/2006, și anume 6,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Deoarece reclamantul a realizat venituri impozabile, conform OUG 150/2002 și Legii 95/2006, îi incumbă obligația plății contribuției la nivelul venitului impozabil, inclusiv majorări conform art. 261 din Legea 95/2006.
Obligația de plată este prevăzută la art. 51 alin. 2 lit. e din OUG 150/2002 și art. 257 alin. 2 lit. e din Legea 95/2006, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. În acest sens, contribuția s-a calculat la nivelul unui salariu minim brut pe țară. Conform prevederilor art. 51 alin. 2 din OUG 150/2002 și art. 215 alin.3 din Legea 95/2006 și art. 11 din Ordinul CNAS 617/2007, respectiv 6,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
A mai susținut că deciziile Curții Constituționale invocate de instanța de fond în motivare nu sunt aplicabile situației de față.
De asemenea, inexistența unui contract de asigurare nu exonerează reclamanta de plata contribuției la fondul de sănătate, aceasta fiind asigurată fără plata contribuției doar în condițiile prevăzute de art. 6 alin. 1 lit. e și art. 213 alin. 2 lit. h din Legea 95/2006, respectiv pentru pensionarii cu venituri doar din pensie.
Mai mult decât atât, prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/2011, aceasta a stabilit că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f din Legea 95/2006 sunt neconstituționale numai în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dobânzi și dividende, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, realizate individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Având în vedere însă că lit. f alin. 2 din art. 257 face referire la veniturile asupra cărora se calculează contribuția de asigurări de sănătate și nu la cuantumul contribuției, cuantum care rezultă prin aplicarea cotei de contribuție stabilită de lege la venitul impozabil realizat, dar nu mai mic decât salariul minim brut pe țară, rezultă că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f sunt constituționale.
În acest context, reclamantul avea obligația conform art. 219 lit. d și art. 261 alin. 5 din Legea 95/2006, să anunțe, să depună și să achite obligațiile ce îi revin față de fond.
În situația în care asigurările de sănătate și constituirea fondului de sănătate nu ar fi obligatorii pentru toți cetățenii considerați asigurați prin lege, atunci ideea de ocrotire și promovare a sănătății, principiile invocate și în mod special caracterul social al asigurărilor de sănătate, ar fi iluzoriu și teoria nu ar mai funcționa. Așa cum fiecare salariat contribuie din salariul propriu cu o cotă de 6,5% și persoanele fizice ce realizează venituri impozabile au obligația să plătească contribuția către fond.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, cu consecința respingerii contestației reclamantei.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin actele administrative atacate s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei totale de 442 lei reprezentând contribuție la asigurările sociale de sănătate conform Legii nr.95/2006.
Legea 95/2006, în baza căreia a fost emisă decizia contestată a intrat în vigoare la data de 28.04.2006, până la această dată fiind aplicabile prevederile OUG 150/2002. În acest context se constată că Legea 95/2006 nu era aplicabilă în totalitate anului 2006, neputând fi aplicată retroactiv de pârâtă, în contradicție cu prevederile art. 15 din Constituția României,
Până la . Legii 95/2006, reclamantului îi erau aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 1 lit. e din OUG 150/2002, potrivit cărora, beneficiază de asigurare, fără plata contribuției pensionarii de asigurări sociale, pensionarii militari, pensionarii I.O.V.R. și alte categorii de pensionari.
Trebuie menționat că O.U.G. nr. 150/2002 a fost modificată prin O.U.G. nr. 107/14.07.2005, care a prevăzut că „articolul 6 alineatul (1), litera e) va avea următorul cuprins: pensionarii de asigurări sociale, pensionarii militari, pensionarii I.O.V.R. și alte categorii de pensionari, numai pentru veniturile obținute din pensii.„
O.U.G. nr. 107/2005 a fost respinsă prin Legea 310/12.07.2006, fără ca Parlamentul să aprecieze că este cazul să reglementeze cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.
Ca urmare, până la . Legii 95/2006, intimatul reclamant era scutit de a plăti contribuția de asigurări de sănătate.
Potrivit art. 257 alin. 1 din Legea 95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
Art. 257 alin. 2 lit. f din Legea 95/2006 prevede: Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra veniturilor realizate din pensii .
Art. 257 alin. 2 lit. e din Legea 95/2006, în forma valabilă începând cu data intrării în vigoare a legii, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Această formă s-a menținut până la . O.U.G. nr. 93/2008, respectiv până la data de 30.06.2008, când alineatul 2 al articolului 257 a căpătat următoarea formă: „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizațiilor de șomaj;
e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;
f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 2^1 și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
În consecință, începând cu 30.06.2008, reclamantul era din nou exceptat de la plata contribuției la asigurările de sănătate aferenta veniturilor din dividende, astfel că și sub acest aspect decizia emisă de pârâtă este nelegală.
Potrivit prevederilor art. 211 din Legea 95/2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea 95/2006, și anume 6,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
În aceste condițiiinexistența unui contract de asigurare nu exonerează reclamanta de plata contribuției la fondul de sănătate pentru perioada în care reclamanta a realizat venituri impozabile din cedarea folosinței bunurilor, dar numai pentru perioada menționată în considerentele anterioare ale deciziei.
Decizia emisă de pârâtă este nelegală și sub al treilea aspect, respectiv al menționării modului de calcul în conformitate cu prevederile Ordinul C.N.A.S. 617/2007, art. 12 alin. 2 și 3.
Prin dispozițiile art. 257 alin.(2) din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a urmărit instituirea unei cote de contribuție unice la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Diferența dintre cuantumul efectiv al contribuției ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuție.
În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr.56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.164 din 21 februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.
Or aplicarea Ordinului 617/2007 și calcularea unei contribuții la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, atunci când nivelul efectiv al veniturilor obținute este sub nivelul celor 12 salarii, contrar dispozițiilor cu forță juridică superioară din Legea 95/2006, poate conduce, în practică, la obligarea asiguratului de a plăti o contribuție mai mare decât înseși veniturile realizate. O asemenea prevedere nu poate fi considerată, sub nici un aspect, ca asigurând proporționalitatea și caracterul rezonabil al sarcinii fiscale, în sensul celor arătate mai sus.
În condițiile în care cuantumul veniturilor obținute este cert, determinat, se impune luare în considerare a veniturilor în mod real obținute.
De asemenea, se impune luarea în considerare a prevederilor art. 43 alin. 1 din OG 92/2003, privind elementele pe care trebuie să le conțină în mod obligatoriu actul administrativ fiscal, lipsa unor elemente prevăzute de lege putând conduce la anularea actului administrativ. Astfel, modul de calcul al sumei pe care pârâta îl pretinde ca fiind datorată conform anexei nu conferă posibilitatea de a fi verificat astfel că este încălcat dreptul contribuabilului de a fi corect informat. Totodată, pârâta nu a menționat motivele de drept și de fapt care au dus la adoptarea soluției fiscale individuale,
Pentru aceste considerente, care complinesc motivarea primei instanțe, se apreciază că soluția de anulare a deciziei de impunere este corectă, în speță nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8,9 C.proc.civ., astfel că, în conformitate cu art. 312 C.proc.civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de autoritatea pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE B., cu sediul în ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 749/30.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat/a reclamant/ă C. Garofița, ., și intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., ., județul B., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2014.
Președinte, G. P. | Judecător, M. B. | Judecător, D. V. |
Grefier, C. M. D. |
VD/15.10.2014
DMC/5 ex/22.10.2014
Fond: A. A. P.
.>
| ← Alte cereri. Decizia nr. 6926/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 7474/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
