Obligaţia de a face. Decizia nr. 6675/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a stabilit ca limita de hotar, limita solicitată de către U.A.T . "pământul trece prin numeroase procese geologice si biologice majore, astfel încât situația faptică a pământului din anul 1979 nu este aceeasi cu cea din anul 2010."

Sentința instantei de fond încalcă disp. art. 22 din Legea 215/2001 privind administrația publica locala, republicata, modificata si completata, statuează fara echivoc faptul ca "delimitarea teritoriala a comunelor (...) se stabileste prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii."Aceste norme de drept sunt imperative si nu li se poate da o alta interpretare.

Actul normativ invocat precizează clar ca delimitarea teritoriala a comunelor se face prin lege. Aceasta Lege o reprezintă Legea 2/1968 despre care instanta de fond a mentionat ca este in vigoare.

Actul normativ prezentat mai sus arata si modul in care se pot modifica limitele teritoriale ale comunelor si anume "numai prin lege". Instanta de fond a considerat ca limitele teritoriale dintre comunele Liesti si Grivita pot fi modificate si pe cale judecătoreasca deoarece "pamantul trece prin numeroase procese geologice si biologice majore, astfel incat situatia faptica a pamantului din anul 1979 nu este aceeasi cu cea din anul 2010." Acest punct de vedere este netemeinic si incalca dispozițiile legale mai sus aratate.

Rezultă ca solutia instantei de fond a fost data "cu incalcarea sau cu aplicarea gresita a legii" (art. 22 din Legea 215/2001 si Legea 2/1968) conform art. 304 pct. 9, teza finala C. proc civila.

Un al doilea motiv retinut de catre instanta de fond in pronunțarea acestei hotarari il reprezintă faptul ca astfel "se vor evita litigiile legate de titlurile de proprietate deja emise." Nu rezultă despre ce litigii e vorba deoarece fiecare va continua sa-si stapaneasca terenul. Recurenta nu a solicitat anularea titlurilor de proprietate emise sau exproprierea posesorilor de terenuri care nu au domiciliul in această localitate.

Față de cele de mai sus soluția instanței de fond "este lipsită de temei legal" conform art. 304, pct. 9 C.proc.civ.prima teză.

Un ultim aspect îl reprezintă faptul că recurenta a semnat procesele - verbale de vecinătăți cu celelalte comune vecine pe vechile amplasamente iar dacă s-ar accepta soluția propusă de către U.A.T. Liesti îmbrățișată de instanța de fond s-ar înregistra o diminuare a suprafeței comunei Grivita de circa 80 ha, fapt ce ar crea un prejudiciu pentru bugetul local. Consideră recurenta că fiecare . în limitele stabilite după aplicarea Legii 2/1968 deoarece altfel s-ar crea o situație de îmbogățire fără justă cauză care este interzisă de legea civilă românească.

Față de motivele mai sus indicate consideră că se impune admiterea recursului, modificarea Sentintei Civile nr. 3775/20.12.2013 și, în rejudecare, stabilirea limitelor de hotar între . Liești pe amplasamentul stabilit în baza Legii 2/1968, conform planului din 1979 aflat la dosarul cauzei .

Pârâta UAT Liești a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că, în baza Legii nr. 133/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 au fost înființate comisiile de delimitare a hotarelor dintre unitățile administrativ teritoriale. Semnarea proceselor verbale de către aceste comisii trebuia să se facă în urma materializării în teren a limitelor unităților, recunoscute reciproc de către acestea, conform art. I pct. 18 din Legea 133/2012, de modificare a art. 10 din Legea nr. 7/1996.

Conform aceluiași articol trebuiau să fie utilizate reprezentările grafice deținute de către oficiile teritoriale de cadastru, de altfel cum s-a și întâmplat.

Reprezentările grafice deținute de către O.C.P.I. G. erau în conformitate cu modificările teritoriale ale unităților intervenite ca urmare a dispozițiilor legale dinainte de 1990.

De altfel, și în aplicarea Legii 18/1991 a fondului funciar, comisiile locale au avut în vedere la stabilirea dreptului de proprietate situația terenurilor deținute de către cooperativele agricole de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidentă a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a acestei legi, astfel cum era prevăzut de alin. 3 al art. 11 din lege.

Înstrăinările legal efectuate reies și din „ Proiectul de organizarea teritoriului interunități în amenajarea pentru irigații - Câmpia Covurluiului - Comasări și rectificări de hotare C.U.A.S.C. Ivești"" implementat ca urmare a apariției Decretului nr. 68/1983 și întocmit în anul 1984, respectiv din Anexa nr. 3 a O.C.P.I. G. aflată la fila 44 din dosar.

Astfel, terenurile fostelor C.A.P.-uri aflate pe raza comunei Liești, și pe care au fost emise titluri de proprietate de către comisia locală Liești, apar în evidența O.C.P.I. G. ca aparținând U.A.T. Liești.

U. A.T. Grivița în mod eronat solicită ca limita de hotar dintre cele două comune să fie stabilită în conformitate cu Legea nr. 2/1968. Această lege stabilește organizarea teritoriului României în unități administrativ -teritoriale, acestea fiind județul, orașul și . dintre aceste unități. Totodată în anexa la lege sunt enumerate unitățile administrativ- teritoriale, denumirea și componența lor, municipiile reședințe de județe, precum și satele reședințe de comune, conf.art.9 din lege.

Astfel, instanța de fond, în mod corect a arătat în motivare că această lege nu prevede care este hotarul dintre localități. Mai mult, prin recunoașterea hotarelor dintre Liești și Grivița, astfel cum a propus UAT Liești, nu numai că nu se modifică componența niciuneia dintre cele două unități administrative, dar se respectă și art.5 din această lege „ .- teritorială care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese...", locuitorii fiecărei comune urmând a deține în continuare terenurile ca figurând pe raza comunei care a emis titlul de proprietate,

În ceea ce privește afirmația UAT Grivița, precum că sentința instanței de fond încalcă disp. art 22 din Legea 215/2001, solicită să se constate că aceasta a intrat în vigoare la data de 23 mai 2001. Astfel, având în vedere neretroactivitatea legii în timp, această lege nu poate fi aplicată înainte de anul 1990. Astfel, modificarea hotarelor unităților administrative înainte de 1990 se făcea în conformitate legislația în vigoare la acel moment O astfel de modificare a hotarelor a fost și în cazul Decretului nr. 8/1983, ca urmare a acestui decret implementându-se „Proiectul de organizarea teritoriului interunități și amenajarea pentru irigații - Câmpia Covurluiului - Comasări și rectificări de hotare C.U.A.S.C. Ivești", O.C.P I. G. având în evidențe aceste modificări intervenite între cele două unități administrative.

De altfel se poate observa că înainte de 1990, Legea nr. 2/1968 a fost modificată succesiv numai prin decret.

Totodată, trebuie reținut că în afara Legii nr. 2/1968 (în care nu se face referire la hotarele și suprafața unităților administrativ-teritoriale ) nu există o lege în care să fie stabilite hotarele dintre unități, singurele evidențe regăsindu-se la oficiile de cadastru.

Astfel, prin acțiunea de recunoaștere desfășurata în perioada 01.08._10 la nivel național a limitelor unităților administrativ -teritoriale urmează ar fi înființată o evidență clară a hotarelor unităților administrativ-teritoriale.

Prin urmare, U.A.T. Grivița în mod greșit afirmă că „instanța de fond a considerat că limitele teritoriale dintre comunele Liești și Grivița pot fi modificate pe cale judecătorească", instanța de fond pronunțându-se atât în baza legislației în domeniu cât și a dovezilor depuse la dosarul cauzei.

În ceea ce privește afirmația că UAT Grivița ar înregistra o diminuare a suprafeței comunei de 80 de ha, aceasta este nefondată, Astfel, conform extrasului SIRUTA de la fila 49 din dosarul cauzei, totalul suprafeței diminuate este de 6 ha. Mai mult, semnarea proceselor verbale astfel cum a solicitat UAT Liești, confirmă atât evidențele OCPI în ceea ce privește limitele celor două unități, cât și aplicarea corectă a Legii 18/1991, astfel că afirmația de îmbogățire fără justă cauză este nefondată.

Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea apreciază că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale.

În primul rând, recurenta-pârâtă apreciază că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând modificarea unor limite teritoriale stabilite în mod neechivoc prin lege, cu încălcarea unei norme de drept public, având în vedere faptul că organizarea administrativ-teritorială și delimitarea administrativă a localităților sunt atribute care aparțin în exclusivitate puterii legislative.

Se constată însă că, prin Deciziile nr. 393 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 13 decembrie 2013, nr. 414 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 22 noiembrie 2013 și nr. 21 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 04 martie 2014, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr 7/1996, în raport de dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 61 privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. o) privind reglementarea prin lege organică a organizării administrației publice locale, a teritoriului și a regimului general privind autonomia locală, reținând printre altele următoarele:

,,Din analiza prevederilor legale incidente, respectiv art. 11 alin. (3) - (7) din Legea nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 7 februarie 2013, Curtea a constatat că există două modalități posibile de finalizare a operațiunilor cadastrale prin care se delimitează și se marchează hotarele unităților administrativ teritoriale, și anume fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare și recunoscute reciproc de reprezentanții unităților administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînțelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unități administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească ce stabilește hotarele unităților administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat.

Curtea a reținut că aceste două modalități prin care se ajunge la întocmirea documentației tehnice cadastrale, documentație ce se concretizează, potrivit prevederilor art. 4.3.1. din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, în dosarul de delimitare, constituie operațiuni tehnice, de identificare a hotarelor a două unități administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărți topografice și noilor măsurători cadastrale, operațiuni care sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unități administrativ-teritoriale si nu se confundă cu aceasta.

Curtea a mai reținut că, aceeași concluzie se impune și din interpretarea sistematică a prevederilor art. 11 din Legea nr. 7/1996, legiuitorul făcând distincție între operațiunea de delimitare și marcare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, prevăzută la art. 11 alin. (3), pe de o parte, și modificarea, prin lege, a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, pe de altă parte, prin precizarea expresă inserată în cuprinsul art. 11 alin. (7) din același act normativ.

Potrivit acestui text de lege, modificarea limitelor teritoriale privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale, în condițiile legii, respectiv ale art. 22 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, potrivit căruia delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege, iar orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum, care se organizează potrivit legii.

Curtea a reținut că distincția dintre aceste două operațiuni este esențială, deoarece delimitarea și marcarea hotarelor reprezintă operațiunea tehnică de materializare la teren a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, în condițiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia art. 11 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, republicată, Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de delimitare, în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale este măsura legislativă care privește exclusiv înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ teritoriale.

In această logică a argumentării, Curtea a reținut ca nu se poate echivala o operațiune tehnică cu o măsură legislativă, cu atât mai mult cu cât și delimitarea și marcarea hotarelor unităților administrativ-teritoriale pot face obiectul reglementării printr-un act normativ.

Prin urmare, dat fiind faptul că ipoteza normei juridice supuse controlului de constituționalitate nu are în vedere o modificare a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, în accepțiunea de măsură legislativă în cauză Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. o) cu privire la reglementarea prin lege organică a organizării administrației publice locale, a teritoriului, precum și a regimului general privind autonomia locală și nici ale celor cuprinse în art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, coroborate cu art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că atribuirea, în temeiul textului de lege criticat, a competentei instanțelor judecătorești de a soluționa acțiunea în stabilirea hotarelor unității administrativ-teritoriale nu are semnificația unei încălcări a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat și în art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului. Pronunțând hotărârea prin care soluționează acțiunea în stabilirea hotarelor unității administrativ-teritoriale, instanța de judecată nu se substituie Parlamentului, ci verifică operațiunea tehnică de delimitare a hotarelor unităților administrativ teritoriale efectuată de către comisia de delimitare, pronunțând o hotărâre ale cărei efecte nu sunt constitutive de drepturi, ci declarative, în sensul că se pronunță asupra întregii documentații cadastrale, stabilind hotarele unităților administrativ teritoriale în conformitate cu legile în vigoare și cu prescripțiile tehnice incidente.

Curtea a mai reținut că documentațiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească care tranșează neînțelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operațiuni prealabile, pur tehnice, efectuate în vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ.

In situația în care, subsecvent operațiunii de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condițiile legii, și anume numai după consultarea prealabilă a cetățenilor, prin referendum, în temeiul art. 22 teza a doua din Legea nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007. "

Pentru aceste considerente, având în vedere ca, potrivit Deciziilor Curții Constituționale, instanța judecătoreasca poate soluționa acțiunea în stabilirea hotarelor unității administrativ teritoriale, fără ca aceasta să contravină dispozițiilor art. 1 (4) privind principiul separației puterilor în stat, aspectele invocate de recurentă sunt neîntemeiate.

Totodată, Legea nr. 2/1968 stabilește organizarea teritoriului României în unități administrativ -teritoriale, acestea fiind județul, orașul și . dintre aceste unități. În anexa la lege sunt enumerate unitățile administrativ- teritoriale, denumirea și componența lor, municipiile reședinte de județe, precum și satele reședințe de comune, conf.art.9 din lege. Această lege nu prevede care este hotarul dintre localități.

Reprezentările grafice deținute de către O.C.P.I. G. sunt în conformitate cu modificările teritoriale ale unităților intervenite ca urmare a dispozițiilor legale dinainte de 1990.

Astfel ultima modificare a limitelor teritoriale, în temeiul legii, a avut loc în perioada 1983-1984, perioada în care între C.A.P.-uri a avut loc schimburi de teren în baza art. 3 al Decretului nr. 68/1983 pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/1974 cu privire în realizarea, exploatarea, întreținerea și finanțarea amenajărilor de irigații și a celorlalte lucrări de îmbunătățiri funciare, respectiv a Proiectului de organizarea teritoriului în amenajarea pentru irigații - Câmpia Covurluiului - Comasări și rectificări de hotare C.U.A.S.C. Ivesti" întocmit în anul 1984, în extrasul din anexa 3, de la fila 44 din dosar regăsindu-se schimbul de terenuri dintre CAP Grivița și CAP Liești.

De altfel, și în aplicarea Legii 18/1991 a fondului funciar, comisiile locale au avut în vedere la stabilirea dreptului de proprietate situația terenurilor deținute de către cooperativele agricole de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidentă a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a acestei legi, astfel cum era prevăzut de alin. 3 al art. 11 din lege.

Punerea în posesie a membrilor cooperatori de către comisiile celor două U.A.T-uri s-a facut cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv art. 8 și art. 11 alin. 3 din Legea 18/1991, a fondului funciar, cât și cu respectarea reprezentărilor grafice deținute de O.C.PI., reprezentări grafice ce conțin limitele de hotar dintre cele două localități astfel cum au fost modificate de legislația de dinainte de 1990.

Astfel, în conformitate cu reprezentările grafice deținute de O.C.P.I. G., în titlurile de proprietate emise de către U.A.T. Liești, suprafețele de teren apar ca fiind pe raza comunei Liești, iar în cazul U.A.T. Grivița apar ca fiind pe raza comunei Grivița. Prin admiterea solicitării UAT Grivița, așa cum corect a sesizat și instanța de fond, titlurile de proprietate emise de cele două U.A.T.-uri nu vor mai fi valabile deoarece înscrisurile de pe ele nu vor mai corespunde cu noua realitate din teren, trebuind a fi emise alte titluri de proprietate. În al doilea rând, proprietarii de teren de pe aceste suprafețe se vor afla în situația să fie în postura de a fi proprietari de teren pe raza altei localități, cu toate consecințele ce derivă din această schimbare: plata taxelor și impozitelor, întocmirea și înregistrarea actelor de dispoziție în legătură cu aceste terenuri, etc.

Afirmația recurentei că U.A.T. Grivița ar înregistra o diminuare a suprafeței comunei de 80 de ha, nu poate fi primită. Astfel, conform extrasului SIRUTA de la fila 49 din dosarul cauzei, totalul suprafeței diminuate este de 6 ha .

Totodată, pretenția UAT Grivița de a fi respectată limita de hotar din anul 1968 dintre Liești și Grivița, nu poate fi primită, având în vedere faptul că aceasta a semnat procesele verbale cu toate celelalte comune limitrofe, în condițiile în care și acele limite ale hotarelor au fost modificate prin schimburi de teren, ca efect al aceluiași act normativ, Decretul nr. 68/1983, respectiv „Proiectul de organizarea teritoriului în amenajarea pentru irigații - Câmpia Covurluiului - Comasări și rectificări de hotare C.U.A.S.C. Ivești". În cazul în care aceasta ar fi dorit să păstreze limitele teritoriale ale comunei la nivelul anului 1968 ar fi trebuit să refuze semnarea tuturor proceselor verbale, nu numai cel privind limitele teritoriale dintre . Grivița. Trebuie observat și faptul că limitele de hotar sunt solicitate de U.A.T. Grivița a fi stabilite sunt conform evidenței O.C.P.I. G. din anul 1979, nicidecum din anul 1968.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune, în conformitate cu art. 312 C.proc.civ., recursul declarat de UAT Grivița va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta U. A. TERITORIALĂ . - PRIN PRIMAR C. N., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.3775/20.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2014

Red.E.L.P.4.07.2014

Dact.L.R.2 ex/7.07.2014

FOND M.G.