Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 7404/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7404/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 4657/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 7404/2014
Ședința publică de la 08 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. L. P.
Judecător: G. I.
Judecător: V. M. D.
Grefier: F. B.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de autoritatea pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, sector 6, .. 294, Corp A, împotriva sentinței civile nr. 365/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, în contradictoriu cu societatea intimată reclamantă ., ., județul V., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă . administrator C. M., care se legitimează cu B.I. . nr._ asistat de av.P. D. B. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură al instanței intimata-reclamantă a depus la dosar înscrisuri în combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar dovada comunicării pe cale administrativă a înscrisurilor sus arătate, către recurenta-reclamantă.
Curtea, deliberând cu privire la proba cu înscrisuri apreciază ca fiind concludente și utile cauzei și încuviințează această probă.
Apărătorul intimatei-reclamante, ca și chestiune prealabilă, raportat la argumentele invocate în cererea de recurs, respectiv hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal arată că acest argument, așa cum a fost dezvoltat nu se încadrează în motivele de nelegalitate prev. de art.488 pct.1 și 8, condiție în care apreciază că intervine sancțiunea prev. de art.489 alin.2 din N.C.pr.civ., respectiv nulitatea recursului.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului intimatei-reclamante în combaterea motivelor acestuia.
Apărătorul intimatei-reclamante apreciază recursul ca fiind nefondat arătând că recurenta invocă faptul că nu s-au respectat dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv ordinul 1607/2008 privitor la producerea unor articole din materiale biodegradabile. Apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Directivei nr.9462 a Consiliului Europei, care a fost transpusă în legislația internă prin H.G.621/2005, dispoziții în baza cărora atâta vreme cât sunt respectate condițiile prevăzute în Anexa II și Anexa din legislația respectivă, produsul obținut astfel este considerat biodegradabil, fiind scutit de plata ecotaxei.
Arată că a depus la dosarul cauzei un raport de expertiză extrajudiciară, care analizând actele, respectiv procesul de producție, declarațiile de conformitate ale produselor pe care le-au folosit în producerea acestor sacoșe, a concluzionat că a fost folosit un aditiv bio 520, care a fost folosit în proporția recomandată de producător înscris în declarația de conformitate, respectiv 2%, condiții în care a fost produsă o marfă autodegradabilă, procedeu recunoscut prin standarde internaționale fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art.77 din Ordinul 1607/2008.
Cu privire la critica formulată în esență de către recurentă, privitor la fondul cauzei că produsul nu ar fi fost biodegradabil și faptul că nu au fost în măsură să prezinte rapoartele de încercare, apreciază că s-a făcut dovada cu toată corespondența purtată că la nivelul anului 2009 și nici chiar până în prezent nu există laboratoare autorizate pe teritoriul României, care să dețină tehnologia care să fie abilitată în acest sens, pentru a face teste privind biodegrabilitatea unui produs.
Mai arată că în alte cauze identice, alte instanțe din țară au constatat exact același aspect reținut corect de instanța de fond, respectiv faptul că nu puteau fi efectuate astfel de teste, condiții în care făcând dovada încadrării în standardele internaționale prin folosirea unui aditiv din a cărui declarație de conformitate rezultă că produsul obținut este biodegradabil și chiar prin expertiza extrajudiciară se poate concluziona acest aspect astfel că societatea intimată trebuie scutită de plata ecotaxei.
Solicită în principal anularea recursului întrucât nu se încadrează în motivele de nelegalitate prev. de art.488 și în subsidiar solicită respingerea acestuia ca nefondat. Depune la dosar concluzii scrise și două hotărâri ale Curții de Apel București și Curții de Apel Cluj în cauze similare, ce solicită a fi avute în vedere la pronunțarea recursului de față.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub nr._ (fila 18), reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat anularea Deciziei nr.57/02.08.2013, a Deciziei de impunere nr.49/29.04.2013 dată în baza Raportului de inspecție fiscala nr.49/29.04.2013 și exonerarea de la plata obligațiilor stabilite suplimentar.
S-a solicitat suspendarea executării actului administrativ contestat, pana la soluționarea definitiva si irevocabila a cauzei.
În motivarea cererii s-a arătat că, prin Raportul de inspectie fiscala nr.49/29.04.2013 si decizia de impunere nr.49/29.04.2013, s-a stabilit în sarcina sa obligatia de plata a sumei de 804.746 lei reprezentand debit principal si accesorii, contestatia formulată impotriva acestor acte fiind respinsă de catre pârâtă prin Decizia nr.57/02.08.2013 ca fiind tardiv formulata, considerându-se că a fost depasit termenul de contestatie de 30 de zile prevazut de dispozitiile art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 privind codul de procedura fiscala.
Cu privire la acest aspect s-a arătat că sustinerile paratei sunt nefondate, în realitate, parata a emis decizia de impunere nr.49/29.04.2013 si un raport de inspectie fiscala aferent, acte administrativ fiscale care nu i-au fost comunicate si despre care a aflat din conținutul titlului executoriu nr.147/10.06.2013 si a somației aferente, primite de la data de 17.06.2013, acte de executare a căror anulare am solicitat-o, separat, pe calea contestației la executare.
S-a arătat că, în titlul executoriu mai sus amintit, parata a menționat decizia de impunere nr.49/29.04.2013, prin care ar fi fost stabilite in sarcina societății obligații de plata către Fondul pentru Mediu in cuantum de 804.746 lei.
S-a susținut că, deși nu a primit nici o decizie de impunere si nici raportul de inspecție fiscala, aflând despre emiterea acestora din cuprinsul titlului executoriu nr.147/10.06.2013 ( prin care a fost somată să achite in termen de 15 zile întregul debit, in caz contrar parata trecând la blocarea conturilor societății), a formulat împotriva acestui act administrativ-fiscal contestație la Administrația F. pentru Mediu, potrivit dispozițiilor codului de procedura fiscala, înregistrata la organul emitent la data de 19.06.2013.
Contestatoarea a arătat că, pe timpul desfășurării inspecției fiscale, societatea a dat dovada de buna credinta si a pus la dispozitia paratei intreaga documentatie solicitata, reprezentantii AFM venind in mai multe randuri, insa, in ciuda acestui fapt, timp de mai bine de un an de zile, aceasta nu a finalizat controlul, fiind depasita cu mult perioada prevazuta de lege înauntrul careia se putea finaliza inspectia fiscala, în condițiile în care, potrivit dispozitiilor art.104 din OG nr.92/2003, durata efectuarii inspectiei fiscale este stabilita de organele de inspectie fiscala, in functie de obiectivele inspectiei si nu poate fi mai mare de 3 luni, ori, in cazul de fata, inspectia fiscala a durat 1 an de zile, ceea e contravine dispozitiilor legale, ea fiind lovita de nulitate.
S-a susținut că, întrucât pârâta nu a comunicat raportul de inspectie fiscala, nu se cunoaște în ce mod aceasta a ajuns sa stabileasca obligatii de plata în sumă de 804.746 lei, in conditiile in care societatea și-a indeplinit toate obligatiile legale ce-i reveneau fata de parata, depunand declaratiile necesare si achitand contributia datorata catre Fondul Pentru Mediu.
S-a mai arătat că societatea,în luna martie 2013, raspunzand solicitarii paratei, i-a comunicat data de 18.03.2013 ca fiind oportuna pentru discutia finala cu contribuabilul, insa aceasta a acceptat data de 01.04.2013 pentru acest scop și, în mod firesc, ca urmare a finalizarii inspectiei fiscale, societatea a asteptat rezultatul acesteia, comunicarea raportului de inspectie fiscala, ceea ce nu s-a intamplat, primind direct titlul executoriu nr.147/10.06.2013, nu si titlul de creanta in baza caruia s-au intocmit actele de executare.
S-a arătat că sustinerile paratei referitoare la o pretinsa comunicare a raportului de inspectie fiscala si a deciziei de impunere nr.49/29.04.2013 la data de 13.05.2013 sunt nefondate, intrucat nici o persoana din conducerea societatii nu a semnat de primire pentru asemenea documente si nu se cunoaste continutul lor, mai mult decat atat, s-a arătat că, privitor la acest litigiu au existat alte doua dosare ( dosar nr._ la Tribunalul V. privind suspendarea actului administrativ-fiscal, precum si dosar nr._ la Judecatoria Focsani privind contestatia la executare) dosare in care parata a fost parte si in care aceasta nu a trimis titlul de creanta (raportul de inspectie si decizia de impunere nr.49/2013) si dovada comunicarii acestuia, desi instantele de judecata i-au pus in vedere in numeroase rânduri.
În ce privește cererea de suspendare a executării formulată în baza prevederilor art.15 din Legea nr.554/2004 s-a arătat că sunt îndeplinite conditiile art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv, cazul bine justificat si prevenirea pagubei iminente.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare în condițiile art.201 NCPC și nici nu a comunicat instanței, la solicitarea acesteia, Decizia de impunere nr.49/29.04.2013 și Raportul de inspecție fiscala nr.49/29.04.2013.
Prin Încheierea din 13.11.2013, instanța a admis cererea de suspendare formulată potrivit dispozițiilor art.15 în referire la art.14 din legea nr.554/2004 și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr.49/29.04.2013 și a Deciziei nr.57/02.08.2013 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva acestei decizii, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestațiilor formulate împotriva acestor decizii (fila 26).
La data de 10.12.2013 (fila 31), reclamanta a comunicat instanței că, ajutată de I.P.J. V. – Serviciul de investigare a fraudelor, a intrat în posesia unui exemplar din decizia de impunere nr.49/2013 și a Raportului de inspecție fiscală din 29.04.2013 astfel încât este în măsură să completeze motivarea contestației în ce privește nelegalitatea și netemeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina sa în sumă de 804.269 lei, din care 438.092 lei debit principal, 300.461 lei dobânzi și 65.714 lei penalități.
S-a arătat că, în urma inspecției fiscale efectuate la societate in anul 2012, pârâta a considerat in mod eronat ca sacosele biodegradabile produse de societate in anul 2009 nu sunt biodegradabile, si, pe cale de consecința, a calculat ecotaxa pentru toata cantitatea de sacose introduse pe piața naționala, de aici rezultând obligațiile de plata stabilite in sarcina sa.
S-a arătat că, în timpul controlului, pârâta i-a solicitat sa prezinte următoarele documente: declarația de conformitate, rapoartele de încercare ce atesta conformitatea materialului cu standardele prevăzute la art.67 si dovada de informare a consumatorilor finali asupra materialului biodegradabil prin inscripționarea sau marcarea acesteia, societatea prezentând declarația de conformitate având la baza declarația de conformitate prezentata de furnizorul aditivului, care confirma biodegradabilitatea sacoselor, precum si modul de îndeplinire a obligației de informare a comparatorilor si a consumatorilor finali iar, în ceea ce privește rapoartele de încercare, s-a arătat că acestea nu pot fi produse de nici o entitate din tara noastră întrucât, deși erau menționate în Ordinul nr.1607/2008, autoritățile abilitate ale statului nu au creat organismele care sa le elibereze, nefiind înființat nici un laborator in acest scop.
S-a precizat că, la nivel teoretic, rapoartele de încercare trebuie sa fie eliberate de organisme de specialitate sau laboratoare acreditate de RENAR, respectiv Organul N. de Acreditare, conform Legii nr.245/29.04.2002 privind acreditarea si infrastructura pentru evaluarea conformității unde, la art.8, se prevede :,,Ministerul Industriei si Resurselor este autoritatea de stat care coordonează domeniul infrastructurii calității si evaluării conformității si are responsabilitatea elaborării strategiilor si politicilor in acest domeniu care include acreditarea’’. La art.2, lit.e din aceeași Lege se prevede ca ,,infrastructura pentru evaluarea conformității reprezintă ansamblul laboratoarelor si organismelor care efectuează încercări, etalonări, certificări ale calității de sisteme de management al mediului, precum si inspecție’’.
In plus, Legea nr.608/2001, legea in baza căreia s-a eliberat Ordinul 1607/2008, la art.39 prevede ,,Ministerul Economiei si Finanțelor este autoritatea care coordonează domeniul infrastructurii calității si evaluării conformității. In acest scop, in cadrul Ministerului Economiei se înființează o structura corespunzătoare’’ iar, la art.40, se prevede că, in termen de 3 luni de la data publicării in Monitorul Oficial a acestei legi, Ministerul Industriei si Resurselor va elabora Norme Metodologice care se aproba prin hotărâre de guvern.
S-a arătat că,în baza acestor prevederi legale, Guvernul României a emis următoarele hotărâri:
a)HG nr.71/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modulele utilizate in diferite faze ale procedurilor de evaluare a conformității produselor din domeniile reglementate, prevăzute în Legea 608/2001 privind evaluarea conformității produselor si a regulilor de aplicare si utilizare a marcajului european de conformitate, act normativ ce a stabilit drepturile si obligațiile agenților economici privind evaluarea conformității produselor noi ce sunt introduse pe piața si anume:
- dreptul agentului economic de a alege un laborator (se presupune ca exista mai multe laboratoare);
- dreptul agentului economic de a alege un modul prin care declara faptul ca produsul respectiv satisface cerințele din reglementările tehnice, aprobate de Guvern prin hotărâre.
b)HG nr.487/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind desemnarea laboratoarelor de încercări, precum si a organismelor de certificare si de inspecție care realizează evaluarea conformității produselor din domeniile reglementate prevăzute in Legea 608/2001 privind evaluarea conformității produselor unde, la art.1, se prevede:,,prezentele norme metodologice stabilesc procedura pentru desemnarea laboratoarelor de încercări, denumite in continuare laboratoare, precum si a organismelor de certificare si de inspecție care realizează evaluarea conformității produselor, denumite in continuare organisme.
Art.2 prevede că, in scopul evaluării conformității produselor conform reglementarilor tehnice specifice, autoritățile competente desemnează laboratoare si organisme.
Art.3 prevede că poate fi laborator sau organism desemnat orice persoana juridica cu sediul in Romania, care dovedește ca respecta cerințele prevăzute la art.14 si 16 din Legea nr.608/2001 privind evaluarea conformității produselor si care poate realiza sarcini specifice conform reglementarilor tehnice pentru care se solicita desemnarea/notificarea.
c)HG nr.891/2004 privind stabilirea unor masuri de supraveghere.
S-a arătat că, văzând cele 2 legi si 3 hotărâri de guvern, care au stabilit ca Ministerul Economiei si Finanțelor să înființeze infrastructura de evaluare a conformității (laboratoare) acreditate Renar, care sa facă analize si sa elibereze certificate de conformitate, certificate de calitate si rapoarte de încercări la solicitarea agenților economici, in domeniul biodegradabilității sacoselor din polietilena, după introducerea in producție a sacoselor biodegradabile, societatea a solicitat referințe cu privire la existenta laboratoarelor de încercare acreditate Renar, astfel încât, prima deplasare a fost făcuta in luna ianuarie 2009 la Renar București, de unde s-a aflat ca nu exista in România un laborator acreditat pentru certificarea sacoselor biodegradabile, ci exista doar laboratoare pentru analiza biodegradabilitatii detergenților, fiindu-se oferita explicația că un laborator pentru certificarea produselor din polietilena este scump si ineficient.
Prin nerespectarea prevederilor Legii nr.608/2001, a Legii nr.245/2002, a HG nr.71/2002, a HG nr.487/2002 si a HG nr.481/2004 privind înființarea de laboratoare sau alte organisme de certificare a caracterului biodegradabil al sacoselor din polietilena de către autoritățile statului cu atribuții in acest domeniu, societatea nu a avut posibilitatea sa procure un asemenea raport de încercare, nu pentru ca nu ar fi încercat toate căile posibile pentru acest demers, ci datorită instituțiilor statului, care nu au adus la îndeplinire niște dispoziții legale la care erau obligate si pe care tot ele le-au statuat.
S-a arătat că pârâta a efectuat o inspecție fiscală rău intenționată, întrucât a solicitat tragerea la răspundere a societății, în condițiile în care se cunoștea că statul este în culpă, întrucât societatea a respectat toate obligațiile legale care îi reveneau, nefiind vina acesteia că nu a avut un raport de încercare, în condițiile in care nici o entitate din România nu îl putea elibera.
S-a precizat că, în timp ce societatea a produs sacose biodegradabile conform art.67 din Ordinul nr.1607/2008 in anul 2009 in valoare de circa 50.000 de lei, parata solicita contravaloare ecotaxa pentru aceste sacose in cuantum de 804.746 lei, invocând in mod nelegal, imposibilitatea prezentării de documente ce atesta evaluarea conformității sacoselor produse, respectiv, rapoarte de încercări, in condițiile in care știa foarte bine că statul roman nu a creat infrastructura necesara pentru obținerea acestora la nivelul anului 2009 si ca nu societatea este în culpă pentru aceasta.
S-a arătat că, de altfel, neregulile care au abundat în Ordinul nr.1607/2008 din partea instituțiilor statului, au determinat abrogarea acestuia prin Ordinul Ministerului Mediului nr.1648/decembrie 2009, ordin care a reglementat, ulterior, in mod coerent, procedura de fabricare a produselor biodegradabile din polietilena.
Având in vedere cele arătate, faptul ca societatea și-a îndeplinit toate obligațiile legale care ii reveneau si a produs, in anul 2009, sacose biodegradabile, pentru a căror introducere pe piața nu era necesara plata ecotaxei de 0,2 lei/bucata, astfel cum a stabilit in mod eronat parata in raportul de inspecție fiscala, fiindu-i imputată, in mod nejustificat, lipsa rapoartelor de încercare, atât timp cât autoritățile statului roman nu si-au îndeplinit obligațiile legale si nu au creat entitățile abilitate sa emită asemenea rapoarte, s-a arătat că suma de 804.269 lei aferenta anului 2009 este nelegal solicitată.
Din obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa reclamanta a arătat că sunt corect stabilite suma de 2.355 lei cu accesoriile aferente pentru anul 2010, unde, dintr-o eroare de aditie la o factura fiscala aferenta lunii martie 2010 și la o factura fiscală aferentă lunii iunie 2010, societatea a calculat greșit ecotaxa datorata F. Pentru Mediu, astfel încât aceasta diferența a fost corect stabilita de reprezentanții paratei iar, cu privire la stabilirea de către parata a unei obligații de plata in cuantum de 2 lei aferenta anului 2011, s-a precizat că aceasta s-a datorat unei rotunjiri a sumei de 3.333,5 lei pe care societatea a declarat-o ca 3.333 lei, in timp ce în procesul-verbal de inspecție fiscala, reprezentanții paratei au considerat-o ca 3334 lei, si de aici a rezultat aceasta diferență.
Au fost depuse la dosarul cauzei Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscală nr.49/29.04.2013, înaintate reclamantei S.C. C. S.A. Focșani, în soluționarea unei sesizări a acesteia, de către I.P.J. V. – Serviciul de investigare a fraudelor, cu adresa nr._/29.10.2013 (fila 37-81), precum și corespondența purtată cu instituțiile statului cu competențe în domeniu, în încercarea de a afla care sunt institutele, oficiile sau alte organisme agreate de Ministerul Mediului pentru atestarea produselor bio-degradabile (fila 82-100).
La data de 13.12.2013 pârâta a formulat apărare în cauză, comunicând instanței actele solicitate de către instanță încă de la termenul din 30.10.2013.
În ce privește susținerea contestatoarei în sensul că decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală nu au fost comunicate, s-a arătat că acestea au fost comunicate la data de 13.05.2013, confirmarea de primire fiind semnată de către un reprezentant al societății.
Pe fondul cauzei s-a arătat că, în urma controlului efectuat, au fost stabilite diferențe de plată pentru perioada 2009-2010, reținându-se că reclamanta a introdus pe piața națională, în această perioadă, ambalaje de desfacere sub forma sacoșelor din PE din materiale care nu sunt biodegradabile, activități ce generează obligații de plată la Fondul pentru mediu, reprezentând diferența dintre obiectivul anual prevăzut de H.G. nr.621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor din ambalaje și obiectivul efectiv realizat de operatorul economic.
S-a susținut că niciunul dintre motivele invocate de către reclamantă nu este de natură să producă drept efect anularea acestora.
Administrația F. pentru Mediu a menționat că S.C. C. S.A. Focșani are obligația de plata a contribuției prevăzute de art. 9 lit. “q” din O.G. nr. 25/2008, o taxa denumita in continuare ecotaxa, in valoare de 0,20 lei/buc. pentru pungile de tip sacoșa banana, cu mâner aplicat sau maieu din material care nu sunt biodegradabile, începând cu data de 01.01.2009, încasata de la agenți economici care introduc pe piața naționala astfel de ambalaje de desfacere.
Reclamanta a arătat că Administrația F. pentru Mediu, prin aceste precizări, încearcă sa duca in eroare completul de judecata cu privire la obligația de plată a ecotaxei de . pentru sacose biodegradabile produse in perioada 01.01.2009 – 15.12.2009 conform legislației in vigoare, respectiv, al Ordinului Ministerului Mediului nr. 1607/7 Decembrie 2009, care modifica Ordinul Ministerului Mediului nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul al contribuțiilor si taxelor datorate fondului pentru Mediu.
S-a susținut că, de fapt, discuția in timpul controlului s-a purtat cu privire la prevederile acestui Ordin si despre care Raportul de Inspecție nu face nicio referire la acest act normativ, care a creat relații juridice eronate.
In timpul controlului, inspectorul fiscal a solicitat . sa prezinte documente de evaluare a conformității a sacoselor biodegradabile conform art. 68 din Ordinul nr. 1607/2008 si anume: declarația de conformitate, rapoarte de încercări, certificate sau alte documente ce atesta certificarea materialului conform art. 67 din același Ordin iar . a prezentat doar declarația de conformitate, întrucât celelalte documente trebuiau elaborate de către organisme (laboratoare) acreditate RENAR si recunoscute conform art. 13, 14, 15, 16, 17 din Legea nr. 608/2001, laboratoare care nu au existat si nici in prezent nu sunt înființate la solicitarea Ministerului Mediului.
S-a susținut că, întrucât sacosele biodegradabile fac parte din produse reglementate stabilite de Directive si Regulamente al CEE, Ordinul nr. 1607/2008 a trebuit sa apeleze la respectarea prevederilor Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, lege care transpune in legislația romana ca stat membru al CE, a prevederilor deciziilor nr. 93/465 CEE, 94/62 CEE si al Regulamentului nr. 339/93 CE.
In fond, . a arătat că a sesizat neconcordantele dintre prevederile Ordinului nr. 1607/2008 cu prevederile actului normativ superior in baza căruia a fost eliberat, respectiv Legea nr. 608/2001, H.G. nr. 71/2002, H.G. nr. 487/2002, Legea nr. 24/2000, Legea nr. 177/2005, Directiva Consiliului Europei si Parlamentului nr. 94/62 CE, Legea nr. 245/2002, etc. dar corespondenta si discuțiile purtate cu Ministerul Mediului, Ministerul Economiei si instituțiile statului implicate in elaborarea acestui ordin au rămas nefinalizate.
Intricat pe site-ul Asociației de Standardizare a României, instituție specializata in domeniu, in Martie 2009 a sesizat faptul ca Ordinul nr. 1607/2008 nu a respectat prevederile Legii nr. 177/2005, . a solicitat acestei instituții precizări in acest sens, de asemenea, C. SA Focșani a solicitat Asociației de Standardizare a României, membru al Asociației de Standardizare Europene si Internaționale, precizări legate de standardele prevăzute in Ordinul nr. 1607/2008 (art. 67) si cele prevăzute in Legea nr. 608/2001 art. 7 si 8 iar Asociația de Standardizare din Romania, prin adresa nr._/06.03.2013, a comunicat . ca Ministerul Mediului si Dezvoltării Durabile nu a respectat prevederile Legii nr. 177/2005 la elaborarea acestuia.
Prin sentința civilă nr. 365/2014 din data de 19 februarie 2014 pronunțată în cauză, Tribunalul V. a admis acțiunea și a dispus, pe cale de consecință, anularea în parte a Deciziei de impunere nr.49/29.04.2013 dată în baza Raportului de inspecție fiscala nr.49/29.04.2013 și a Deciziei nr.57/02.08.2013, prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei de impunere nr.49/29.04.2013.
Totodată, a fost exonerată reclamanta de plata obligațiilor de plată suplimentare în sumă totală de 804.746 lei, din care 438.092 lei debit principal pentru anul 2009, 300.461 lei dobânzi și 65.714 lei penalități.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În anul 2012, S.C. C. S.A. Focșani a fost supusa unei inspectii fiscale de către pârâtă, prin comunicarea avizului din data de 10.04.2012, avand ca obiective:
- modul de calcul si de constituire a obligatiilor pentru mediu pe perioada 01.01._11;
- verificarea modului de intocmire a declaratiilor lunare privind obligatiile de plata pentru mediu;
- verificarea indeplinirii obligatiei de plata a sumelor datorate pentru mediu;
- stabilirea eventualelor diferente de plata si calculul accesoriilor aferente;
- verificarea modului de organizare si conducere a evidentei fiscale si contabile.
Parata a emis decizia de impunere nr.49/29.04.2013 si Raportul de inspecție fiscala aferent, acte administrativ fiscale despre care reclamanta a aflat din conținutul titlului executoriu nr.147/10.06.2013 si a somației aferente, primite la data de 17.06.2013, acte de executare a căror anulare a solicitat-o, separat, pe calea contestației la executare, în condițiile în care nu putea contesta decizia de impunere, în lipsa cunoașterii conținutului acesteia.
In titlul executoriu mai sus amintit, parata a menționat Decizia de impunere nr.49/29.04.2013 prin care au fost stabilite in sarcina S.C. C. S.A. obligații de plata către Fondul pentru Mediu in cuantum de 804.746 lei.
Deși nu au primit nici o decizie de impunere si nici raportul de inspecție fiscala, aflând despre emiterea acestora din cuprinsul titlului executoriu nr.147/10.06.2013 ( prin care au fost somați sa achite in termen de 15 zile întregul debit, in caz contrar parata trecând la blocarea conturilor societății), a formulat împotriva acestui act administrativ-fiscal contestație la Administrația F. pentru Mediu, potrivit dispozițiilor codului de procedura fiscala, înregistrata la organul emitent la data de 19.06.2013.
Prin decizia nr.57/02.08.2013, parata a respins contestatia ca fiind tardiv formulata, aceasta considerând ca a fost depasit termenul de contestatie de 30 de zile prevazut de dispozitiile art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 privind codul de procedura fiscala.
Cu privire la modul de soluționare al contestației, se rețin următoarele:
Pârâta Administrația F. pentru mediu a susținut că atât Decizia de impunere cât și raportul de inspecție fiscală au fost comunicate entității controlate la data de 13.05.2013, invocând o confirmare de primire despre care s-a afirmat că a fost semnată de către un reprezentant al societății, fapt contestat de către reclamantă.
Din analiza dovezii de comunicare depusă la dosarul cauzei (fila 157), reiese că, la rubrica confirm primirea este doar o semnătură indescifrabilă, fără precizarea persoanei și a calității celui care ar fi semnat și, mai mult decât atât, fără ștampila societății.
Se reține că reclamanta din prezenta cauză este o societate pe acțiuni, având personal angajat cu atribuții în ce privește modul de înregistrare al corespondențelor primite, nefiind legal dovedit faptul că semnătura indescifrabilă existentă pe dovada de primire reprezintă dovada comunicării acestora.
De altfel, se reține și împrejurarea că Decizia de impunere nr.49/29.04.2013 și Raportul de inspecție fiscala nr.49/29.04.2013 nu au fost comunicate, la solicitarea instanței, nici în dosarul având ca obiect contestație la executare nici în prezenta cauză în termenul solicitat de instanță, reclamanta intrând în posesia acestora la data de 30.10.2013, fiindu-i înmânate de IPJ V., după sesizarea I.P.J. V. – Serviciul de investigare a fraudelor, astfel încât abia în acel moment a fost în măsură să conteste legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina sa în sumă de 804.269 lei, din care 438.092 lei debit principal, 300.461 lei dobânzi și 65.714 lei penalități.
În aceste condiții, se constată că, respingând contestația reclamantei S.C. C. S.A. Focșani împotriva deciziei de impunere nr.49/29.04.2013 si a raportului de inspecție fiscala nr.49/29.04.2013, prin Decizia nr.57/02.08.2013, ca tardiv formulată, Administrația F. pentru Mediu a emis o decizie nelegală, anulabilă.
Pe fondul cauzei, se rețin următoarele:
Prin Decizia de impunere nr.49/29.04.2013, Administrația F. pentru mediu a stabilit în sarcina S.C. C. S.A. Focșani obligații de plată suplimentare în sumă totală de 807.889 lei, din care .. a contestat suma totală de 804.746 lei din care 438.092 lei debit principal pentru anul 2009, 300.461 lei dobânzi și 65.714 lei penalități, reținându-se că reclamanta a introdus pe piața națională, în această perioadă, ambalaje de desfacere sub forma sacoșelor din PE din materiale care nu sunt biodegradabile, activități ce generează obligații de plată la Fondul pentru mediu, reprezentând diferența dintre obiectivul anual prevăzut de H.G. nr.621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor din ambalaje și obiectivul efectiv realizat de operatorul economic.
Din probatoriul efectuat, rezultă că, în anul 2009, S.C. C. S.A. a produs sacose biodegradabile in baza standardelor americane ASTM (ca standard International) folosind aditivii chimici existenți in tara noastră, cadrul legal aplicabil la acel moment fiind cel prevăzut de Ordinul nr.1607/17.12.2008 privind modificarea si completarea Ordinului Ministerului Mediului si Gospodăririi Apelor nr.578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul al contribuțiilor si taxelor datorate la Fondul pentru Mediu, cu următoarele precizări:
-art.65 – obligația de a calcula si plăti ecotaxa de 0,2 lei/bucata revine operatorilor economici care introduc pe piața naționala pungi având mânere integrate sau aplicate, de tip sacoșa-banana sau maieu, oricare ar fi destinația si modul de comercializare/distribuire a acestora.
-art.66 – nu sunt supuse taxării: a) pungile confecționate din hârtie sau material textil si b) pungile confecționate din alte materiale decât cele prevăzute la lit.a) pentru care operatorul economic prevăzut la art.65 face dovada biodegradabilitatii respectivului material.
-art.67 – caracterul biodegradabil al materialului se stabilește in baza evaluării conformității, potrivit prevederilor art.608/2001 privind evaluarea conformității produselor, cu următoarele categorii de standard aplicabile: standard International, standarde romane sau standarde naționale ale statelor membre UE care adopta standarde europene armonizate.
-art.68 – operatorii economici care introduc pe piața naționala sacose având mânere integrate sau aplicate, de tip banana sau maieu din materiale biodegradabile, trebuie sa întocmească declarația de conformitate si sa dețină rapoarte de încercare, certificate sau alte documente ce atesta conformitatea materialului cu standardele prevăzute la art.67 si sa informeze comparatorii si consumatorii finali asupra caracterului biodegradabil al pungii prin inscripționarea sau marcarea acestora.
În timpul controlului, pârâta a solicitat reclamantei să prezinte declarația de conformitate, rapoartele de încercare ce atesta conformitatea materialului cu standardele prevăzute la art.67 si dovada de informare a consumatorilor finali asupra materialului biodegradabil prin inscripționarea sau marcarea acesteia, societatea prezentând declarația de conformitate având la baza declarația de conformitate prezentata de furnizorul aditivului, care confirma biodegradabilitatea sacoselor, precum si modul de îndeplinire a obligației de informare a comparatorilor si a consumatorilor finali iar, în ceea ce privește rapoartele de încercare, s-a arătat că acestea nu pot fi produse de nici o entitate din tara noastră întrucât, deși erau menționate în Ordinul nr.1607/2008, autoritățile abilitate ale statului nu au creat organismele care sa le elibereze, nefiind înființat nici un laborator in acest scop.
La nivel teoretic, rapoartele de încercare trebuiau sa fie eliberate de organisme de specialitate sau laboratoare acreditate de RENAR, respectiv, Organul N. de Acreditare, conform Legii nr.245/29.04.2002 privind acreditarea si infrastructura pentru evaluarea conformității în baza art.8 din acest act normativ, care prevede :,,Ministerul Industriei si Resurselor este autoritatea de stat care coordonează domeniul infrastructurii calității si evaluării conformității si are responsabilitatea elaborării strategiilor si politicilor in acest domeniu care include acreditarea’’. La art.2, lit.e din aceeași Lege se prevede ca ,,infrastructura pentru evaluarea conformității reprezintă ansamblul laboratoarelor si organismelor care efectuează încercări, etalonări, certificări ale calității de sisteme de management al mediului, precum si inspecție’’.
Se reține și faptul că Legea nr.608/2001, lege in baza căreia s-a eliberat Ordinul 1607/2008, la art.39 prevede ,,Ministerul Economiei si Finanțelor este autoritatea care coordonează domeniul infrastructurii calității si evaluării conformității. In acest scop, in cadrul Ministerului Economiei se înființează o structura corespunzătoare’’ iar art.40 prevede ca, in termen de 3 luni de la data publicării in Monitorul Oficial a prezentei legi, Ministerul Industriei si Resurselor va elabora Norme Metodologice care se aproba prin hotărâre de guvern.
In baza acestor prevederi legale, Guvernul României a elaborat următoarele hotărâri:
a) HG nr.71/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modulele utilizate in diferite faze ale procedurilor de evaluare a conformității produselor din domeniile reglementate, prevăzute in Legea 608/2001 privind evaluarea conformității produselor si a regulilor de aplicare si utilizare a marcajului european de conformitate;
Prin acest act normativ, sunt tratate drepturile si obligațiile agenților economici privind evaluarea conformității produselor noi ce sunt introduse pe piața si anume:
- dreptul agentului economic de a alege un laborator (se presupune ca exista mai multe laboratoare);
- dreptul agentului economic de a alege un modul prin care declara faptul ca produsul respectiv satisface cerințele din reglementările tehnice, aprobate de Guvern prin hotărâre.
b) HG nr.487/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind desemnarea laboratoarelor de încercări, precum si a organismelor de certificare si de inspecție care realizează evaluarea conformității produselor din domeniile reglementate prevăzute in Legea 608/2001 privind evaluarea conformității produselor;
La art.1 se prevede:,,prezentele norme metodologice stabilesc procedura pentru desemnarea laboratoarelor de încercări, denumite in continuare laboratoare, precum si a organismelor de certificare si de inspecție care realizează evaluarea conformității produselor, denumite in continuare organisme.
Art.2 prevede ca, in scopul evaluării conformității produselor conform reglementarilor tehnice specifice, autoritățile competente desemnează laboratoare si organisme.
Art.3 prevede ca poate fi laborator sau organism desemnat orice persoana juridica cu sediul in Romania, care dovedește ca respecta cerințele prevăzute la art.14 si 16 din Legea nr.608/2001 privind evaluarea conformității produselor si care poate realiza sarcini specifice conform reglementarilor tehnice pentru care se solicita desemnarea/notificarea.
c)HG nr.891/2004 privind stabilirea unor masuri de supraveghere.
Au fost nominalizate prevederile celor 2 legi si 3 hotărâri de guvern care au stabilit ca Ministerul Economiei si Finanțelor sa înființeze infrastructura de evaluare a conformității (laboratoare) acreditate Renar care sa facă analize si sa elibereze certificate de conformitate, certificate de calitate si rapoarte de încercări la solicitarea agenților economici, in domeniul biodegradabilitatii sacoselor din polietilena.
Se reține că societatea a solicitat referințe cu privire la existenta laboratoarelor de încercare acreditate Renar, dar, la prima deplasare făcută in luna ianuarie 2009 la Renar București, i s-a adus la cunoștință ca nu exista in tara noastră un laborator acreditat pentru certificarea sacoselor biodegradabile, ci exista doar laboratoare pentru analiza biodegradabilitatii detergenților, fiind oferita explicația ca un laborator pentru certificarea produselor din polietilena este scump si ineficient.
Se reține faptul că, pentru a obține informații cu privire la existenta acestor laboratoare, reclamanta s-a adresat organismului care a emis Ordinul nr.1607/2008 – care prevede rapoartele de încercare precum si instituțiilor care controlează modul cum este aplicat si respectat Ordinul nr.1607/2008, după cum urmează:
1) Cu adresa nr.4/13.01.2009 (fila 83) s-a solicitat Gărzii Nationale de Mediu – Comisariatul Județean V., să precizeze dacă fișele tehnice și declarațiile de conformitate care atestă respectarea Directivei 94/62/EC, respectiv, Anexa 2, paragraf 3, lit.a,b și d sunt suficiente pentru atestarea produselor biodegradabile, în caz contrar precizând care sunt institutele, oficiile sau alte organisme agreate de Ministerul de mediu pentru elaborarea atestării produselor biodegradabile, solicitând un răspuns urgent, întrucât unitatea trebuie să producă, primind răspuns cu adresa nr.63/25.01.2009 (fila 85) în sensul că, având in vedere prevederile legale, sunt necesare rapoarte de încercare emise de un laborator acreditat RENAR, fiind recomandat sa se adreseze Agenției pentru Protecția Mediului V. si/sau Administrației F. Pentru Mediu.
2) Cu adresa nr.003/13.01.2009 (fila 87) s-a solicitat Administratiei F. Pentru Mediu – organismul de control care verifica aplicarea Ordinului nr.1607/2008, sa comunice daca documentele tehnice de care dispune societatea sunt suficiente pentru respectarea prevederilor Deciziei nr.94/62 CE sau să se comunice organismele/laboratoarele acreditate Renar pentru atestarea conformității produselor de polietilena biodegradabile, instituție care nu a dat nici un răspuns acestei solicitări de informații.
3) Cu adresele 004/13.01.2009 (fila 89) si 076/19.02.2009 (fila 92) reclamanta s-a adresat Ministerului Mediului – emitentul Ordinului nr.1607/2008 pentru a obține un răspuns in acest sens, care a răspuns prin adresa nr._/30.03.2009 (fila 93), fără a preciza existenta vreunui laborator acreditat, că, ,,in conformitate cu prevederile art.39 din Legea nr.608/2002 privind evaluarea conformității produselor, Ministerul Economiei si Finanțelor este autoritatea care coordonează domeniul infrastructurii calității si evaluării conformității produselor. In acest scop, in cadrul Ministerului Economiei se înființează o structura corespunzătoare’’’.
Este de reținut faptul că, în condițiile în care se cunoștea faptul că nu există în România un organism de evaluare a conformității pentru ambalajele biodegradabile, Ministerul Mediului comunică .. Focșani faptul că este necesar să întocmească declarația de conformitate și să dețină rapoartele de încercare, certificate sau alte documente care atestă conformitatea materialului cu standardele internaționale, standarde române sau standarde naționale ale statelor membre ale UE care adoptă standarde europene (fila 91).
4) Cu adresa nr.084/03.04.2009 (fila 94), reclamanta s-a adresat Ministerului Economiei si Finantelor in speranța primirii unui răspuns edificator si legal, însa, a fost primit următorul text, reprodus din adresa nr.XXIII/_/28.05.2009 - ,,având in vedere ca nu a existat o cerere expresa din partea Ministerului Mediului pentru desemnarea unui organism de evaluare a conformității pentru ambalajele biodegradabile, va recomandam sa va adresați si la Organismul N. de Acreditare – Renar care, in măsura in care a fost solicitat sa acrediteze un astfel de organism de evaluare, poate veni in sprijinul d-voastră prin furnizarea de informații si date de contact (fila 96).
Cu alte cuvinte, autoritatea competenta pentru domeniul ambalaje si deșeuri de ambalaje potrivit Legii nr.608/2001, respectiv Ministerul Mediului, nu a solicitat Ministerului Economiei si Finanțelor un organism de evaluare a produselor biodegradabile din polietilena.
Se reține că, in conformitate cu legislația invocata, precum si cu prevederile Deciziei nr.93/465/CEE si ale Directivei nr.94/62/CE, in Romania trebuia sa existe, la nivelul anului 2009, următoarea structura:
- Organul N. de Acreditare RENAR
- Organe/laboratoare sau alte structuri de evaluare a conformității produselor;
- autorități publice de supraveghere a pieței.
Aceste organisme exista, activează in subordinea unor ministere in majoritatea domeniilor prevăzute in anexa nr.1 din Legea nr.608/2001, cu excepția produselor prevăzute la poziția nr.21 din anexa, respectiv ambalaje si deșeuri de ambalaje, care intra in aria de autoritate a Ministerului Mediului.
Este de menționat faptul că, în efortul reclamantei de a respecta prevederile legale incidente, reclamanta s-a adresat și Agenției de Acreditare din România, arătând că: „. intervenit la toate instituțiile statului pentru a obține informații referitoare la organismele de evaluare a conformității biogradabilitate a prelucratelor din polietilenă HDPE și LDPE. Vă rugăm în modul cel mai insistent să ne comunicați dacă în momentul de față există un organism acreditat de RENAR, pentru evaluarea de conformitate, privind biodegradabilitatea polietilenei”, la care a primit răspuns în sensul că „… până în prezent, RENAR nu a acreditat nici un Organism de evaluare a conformității (laborator de încercări sau organism de certificare produse) care să efectueze încercări de biodegradabilitate asupra prelucratelor din polietilenă sau care să certifice astfel de produse” (fila 100).
Tribunalul reține că, în timpul controlului, pârâta a solicitat entității controlate sa prezinte: declarația de conformitate, rapoartele de încercare ce atesta conformitatea materialului cu standardele prevăzute la art.67 si dovada de informare a consumatorilor finali asupra materialului biodegradabil prin inscripționarea sau marcarea acesteia, societatea prezentând declarația de conformitate având la baza declarația de conformitate prezentata de furnizorul aditivului, care confirma biodegradabilitatea sacoselor, precum si modul de îndeplinire a obligației de informare a cumpărătorilor si a consumatorilor finali iar, în ceea ce privește rapoartele de încercare, s-a arătat că acestea nu pot fi produse de nici o entitate din tara noastră întrucât, deși erau menționate în Ordinul nr.1607/2008, autoritățile abilitate ale statului nu au creat organismele care sa le elibereze, nefiind înființat nici un laborator in acest scop.
Tribunalul reține efortul susținut al . de soluționare a problematicii de conformitate, prin semnalarea aspectelor tuturor factorilor care ar fi trebuit să reglementeze.
Astfel, . a solicitat Asociației de Standardizare a României, membru al Asociației de Standardizare Europene si Internaționale, precizări legate de standardele prevăzute in Ordinul nr. 1607/2008 (art. 67) si cele prevăzute in Legea nr. 608/2001 art. 7 si 8 iar Asociația de Standardizare din Romania, prin adresa nr._/06.03.2013 (fila 177) comunică . că Ministerul Mediului si Dezvoltării Durabile nu a respectat prevederile Legii nr. 177/2005 la elaborarea acestuia: „In legătura cu Ordinul nr. 1607/2008 emis de MMDD la care credem ca dumneavoastră va referiți, ASOCIATIA DE STANDARDIZARE DIN ROMANIA nu a primit nicio solicitare de aviz favorabil promovării acestui ordin”.
Cu privire la prevederile art. 67 al Ordinului nr. 1607/2008 (578/2005) privind standardele internaționale in raport cu prevederile Legii nr. 601/2001 art. 7 precum si art. 8 (care obliga publicarea standardelor aplicate), Asociația de Standardizare a solicitat un punct de vedere Consiliului Legislativ al României, care prin adresa nr. R676/18.05.2012 răspunde: “Ca urmare a adresei Asociației de Standardizare din Romania nr._/8 Mai 2012, înregistrata la Consiliul Legislativ sub nr. 676/9 Mai 2012, va facem cunoscut ca trimiterea sau referirea, in cuprinsul actelor normative interne, la standard ori norme tehnice ale altor tari sau internațional care nu au fost adoptate la nivel național si nu au fost publicate potrivit normelor legale in vigoare – cu excepția normelor Uniunii Europene direct aplicabile in legislația interna -, nu este de natura sa conducă la producerea de efecte juridice de către respectivele standarde ori norme tehnice”.
Prin adresa nr._/10.03.2009, Asociația de Standardizare din Romania semnalează Ministerul Mediului despre încălcarea legislației in vigoare de către Ordinul nr. 1607/2008, precum Legea nr. 177/2005 si a prevederilor Legii nr. 608/2001 art. 7 – art. 8 transmițându-le si lista cu standardele aplicate Europene. Anexa 4
In luna Noiembrie 2009, Ministerul Mediului recunoaște si își însușește observațiile Asociației de Standardizare din Romania si cu adresa nr._/13.11.2009 in baza Legii nr. 177/2005 solicita Asociației de Standardizare din Romania avizarea unui nou proiect de ordin care sa modifice Ordinul nr. 578/2005 si bine înțeles Ordinul nr. 1607/2008 care a constituit obiectul discuțiilor.
Cu adresa nr._/29.11.2009, Asociația de Standardizare din Romania avizează favorabil (conform legii nr. 177/2005 si a Legii nr. 608/2001) proiectul de ordin care, in data de 07.12.2009, este publicat in Monitorul Oficial nr. 843 partea I-a sub Ordinul nr. 1648/2009 publicând si lista standardelor aplicate in Romania.
Se reține că nerespectarea prevederilor Legii nr.608/2001, a Legii nr.245/2002, a HG nr.71/2002, a HG nr.487/2002 si a HG nr.481/2004 privind înființarea de laboratoare sau alte organisme de certificare a caracterului biodegradabil al sacoselor din polietilena de către autoritățile statului cu atribuții in acest domeniu a condus la imposibilitatea S.C. C. SA Focșani de a procura un asemenea raport de încercare.
Se reține și faptul că reclamanta ., după modificarea Ordinului nr. 1607/2008 prin Ordinul MM nr. 1648/Decembrie 2009 - si a publicării in Monitorul Oficial nr. 843/7 Decembrie 2009 a listei cu standarde armonizate, nu a mai produs sacose biodegradabile.
În considerarea celor de mai sus, cum reclamanta a făcut dovada că a prezentat organelor de control toate documentele ce au putut fi obținute legal iar, cu privire la rapoartele de încercare solicitate, s-a făcut dovada că acestea nu au putut fi eliberate de nici o entitate din România întrucât, deși erau menționate în Ordinul nr.1607/2008, autoritățile abilitate ale statului nu au creat organismele care sa le elibereze, nefiind înființat nici un laborator in acest scop, tribunalul va admite contestația și va anula în parte Decizia de impunere nr.49/29.04.2013 dată în baza Raportului de inspecție fiscală din 29.04.2013, cu privire la stabilirea de către Administrația F. pentru mediu în sarcina S.C. C. S.A. Focșani a unor obligații de plată suplimentare în sumă totală de 804.746 lei din care 438.092 lei debit principal pentru anul 2009, 300.461 lei dobânzi și 65.714 lei penalități, exonerând reclamanta de plata acestor sume.
Împotriva sentinței nr. 365/2014 a Tribunalului V., în termen legal, a declarat recurs pârâta AFM, criticând-o pe motive de nelegalitate, în esență, sub următoarele aspecte:
Dovedirea caracterului biodegradabil al sacoșelor produse de reclamantă este în responsabilitatea acesteia.
La intervențiile Asociației Patronale a Prelucrătorilor de Mase Plastice făcute în perioada februarie–august 2009 către institute de specialitate, cât și ca urmare a informațiilor primite de la ministerul mediului prin adresa MM /6252/27.07.2009 s-a stabilit că teste privind biodegradabilitatea sacoșelor atât în instalațiile compost cât și în sol și apă se putea realiza în anul 2009 în orice stat membru UE precum și în România la ECOIND( Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Ecologie Industrială), VINCOTE Belgia, cu reprezentanță în România și CERTEX( Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie).
Pentru considerentele expuse succint mai sus, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în cauză prin acer a solicitat respingerea recursului ca nefundat, susținând în esență, că Ministrul Mediului nu i-a oferit nicio informație privind existența în România a unui laborator sau organism de certificare privind biodegradabiliattea sacoșelor, conform documentelor depuse la dosar.
Intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei un raport de expertiză tehnică extrajudiciară. Obiectivul expertizei instrumentate de C. N. a fost verificarea biodegradabilității sacoșelor fabricate de reclamantă în perioada 01.01._09.
Potrivit concluziilor expertizei, materialul plastic utilizat de către . perioada 01.1._09 respectă condițiile prevăzute de plat. 3 lit. d) din Anexa II la Directiva 94/62/CE și pct. 3 lit. d) din Anexa nr. 2 la HG nr. 621/2005, respectiv, ambalajul biodegradabil a fost fabricat folosind tehnologia oxobiodegradabilă, prin utilizarea aditivului BIO520, fabricat de PLASTIKA KRITIS SA G. și în proporțiile recomandate/analizate/verificate și testate de producător, astfel încât să permită, atunci când devine deșeu de ambalaj, o descompunere fizică, chimică, termică sau biologică, astfel încât cea mai mare parte a materialului se transformă în bioxid de carbon, biomasă și apă.
La termenul de judecată din 08.10.2014, intimata-reclamantă prin apărător a invocat nulitatea recursului față de împrejurarea că, criticile recurentei nu se încadrează în disp. art. 488 N.Cpr. civ.
Analizând cu prioritate excepția invocată în cauză, Curtea o califică nefondată, apreciind că a constata nulitatea recursului pentru motivul precizat de intimată ar echivala cu nesocotirea dreptului la un proces echitabil, proteguit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe fond, se apreciază de Curte că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în condițiile în care s-a dovedit în speță că reclamanta a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a afla de existența unui laborator de încercări pentru stabilirea caracterului biodegradabil al sacoșelor fabricate de aceasta.
Astfel, reclamanta a făcut dovada că a prezentat organelor de control toate documentele ce au putut fi obținute legal iar, cu privire la rapoartele de încercare solicitate, s-a făcut dovada că acestea nu au putut fi eliberate de nici o entitate din România întrucât, deși erau menționate în Ordinul nr.1607/2008, autoritățile abilitate ale statului nu au creat organismele care sa le elibereze, nefiind înființat nici un laborator in acest scop.
Răspunsurile primite de reclamantă inclusiv de la Ministerul Mediului infirmă apărarea recurentei formulată pentru prima dată în recurs în sensul ființării în România a unor laboratoare/organisme abilitate să efectueze rapoarte de încercări.
Cu adresele 004/13.01.2009 (fila 89) si 076/19.02.2009 (fila 92) reclamanta s-a adresat Ministerului Mediului – emitentul Ordinului nr.1607/2008 pentru a obține un răspuns in acest sens, care a răspuns prin adresa nr._/30.03.2009 (fila 93), fără a preciza existenta vreunui laborator acreditat, că, ,,in conformitate cu prevederile art.39 din Legea nr.608/2002 privind evaluarea conformității produselor, Ministerul Economiei si Finanțelor este autoritatea care coordonează domeniul infrastructurii calității si evaluării conformității produselor. In acest scop, in cadrul Ministerului Economiei se înființează o structura corespunzătoare’’.
Coroborând susținerile reclamantei cu concluziile expertizei extrajudiciare instrumentate la solicitarea acesteia, Curtea conchide în sensul că sunt nefondate criticile recurentei urmând a le respinge ca atare, dând astfel eficiență disp. art. 496 N.Cpr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă ..
Respinge recursul declarat de autoritatea pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, sector 6, .. 294, Corp A, împotriva sentinței civile nr. 365/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă pe recurenta să plătească intimatei suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate în recurs, prin reducerea onorariului avocatului ales, conform art.451 alin.2 N.C.pr.civ.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2014.
Președinte, E. L. P. | Judecător, G. I. | Judecător, V. M. D. |
Grefier, F. B. |
fond:M.Dibuș/Red.Tehnored.G.I./14.11.2014/tehnored.F.B./14.11.2014/4 ex
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3014/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
