Obligaţia de a face. Decizia nr. 1927/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1927/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 11126/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1927/2013
Ședința publică de la 27 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte - G. A.
Judecător - C. M.
Judecător - T. D. M.
Grefier - F. O.
S-a luat în examinare recursul introdus de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului H. împotriva sentinței civile nr. 451/CA/05.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face – taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 451/CA/05.02.2013 Tribunalul Iași a admis excepția lipsei de calitate procesual pasiva a paratei DGFPJ IASI si a respins acțiunea reclamantului in contradictor cu acest parat, a admis acțiunea formulată de reclamantul RASITARIU P. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a oraș H., a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 4889 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante și la plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 alin. 2 din OG nr. 92/2003, calculată începând cu a 46-a zi de la data de 25.11.2012, data cererii reclamantului de restituire a taxei de poluare și până la momentul plății debitului, la restituirea către reclamant a sumei de 2371 lei reprezentând diferența taxa de poluare nerestituita și la plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 alin. 2 din OG nr. 92/2003, calculată începând cu a 46-a zi de la data de 25.11.2012, data cererii reclamantului de restituire a taxei de poluare și până la momentul plății debitului, a respins cererea de chemare in garanție formulata de pârâți in contradictor cu Administrația F. pentru Mediu, a obligat a parata la plata către reclamant a sumei de 439,3 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism, pentru care a achitat taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 2.371 lei.
Cu privire la legalitatea taxei, potrivit art. 1 coroborat cu art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, așa cum a fost modificată și completată, taxa de poluare pentru autovehicule se constituie în venituri din care se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, obligația de plată a acestei taxe revenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Totodată, potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de către reclamant, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90(1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, ci doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei sus-menționată introducea un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepea.
Între principiile dreptului comunitar, instanța reține supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat, apreciind că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, prima instanța constată dispozițiile din OUG nr. 50/2008 în baza căreia s-a perceput taxă încalcă Tratatul .
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE cazul 68/79 I. K. I/S contre Ministere danois des impots accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 B. O. și J. O. paragraf 61-70).
Împotriva acestei sentințe au declarat în termen recurs pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului H. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că în sarcina reclamantei a fost impusă prin legea nr.9/2012 obligația legală de achitare a taxei pe emisii poluante pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Acest act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unei valori reale de pierdere a valorii de piață și care pot fi contestate de contribuabil dacă fac dovada că vehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grilă. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe emisii poluante în momentul înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei inclusiv în ce privește obligarea sa la plata dobânzii legale.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Rășitariu P. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului H. și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului taxa pe emisii poluante pentru autovehicule în cuantum de 2.371 lei.
Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul comunitar Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile comunitare, respectiv cu Art.110 ( fost 90 (1) din Tratatul CE .
În acest caz Curtea reține că art. 110 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect.
Analizând însă prevederile Legii nr. 9/2012 așa cum au fost modificate prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, se observă că acestea impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013. Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România care sunt înstrăinate până la data de 01.01.2013. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.
Prin urmare curtea constată că prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe emisii poluante, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă până la 01.01.2013.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea în cauze similare a fost confirmată și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe emisii poluante, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului comunitar potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului comunitar întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. (A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei pe emisii poluante pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului comunitar.
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații vizează si regimul de impozitare prevăzut de modificările aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si, respectiv, OUG nr. 117/2009. Curtea retine ca obiectivul privind protecția mediului s-ar realiza mai complet si mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul care corespunde normelor Euro 1 si Euro 2, care a fost pus in circulație in România. Cu privire la limitarea in timp a efectelor hotărârii sale, Curtea a respins cererea guvernului roman, constatând ca acesta nu a făcut dovada criteriului privind existenta unor perturbări grave a economiei romanești ca urmare a pronunțării prezentei hotărâri.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat( actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în mod corect a reținut prima instanță că între cele două organe fiscale nu există un raport juridic distinct, condiție impusă de art. 60 c.pr.civ. În plus obligația de restituire revine organului colector, care administrează fiscal contribuabilul, în speță Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 c. pr.civ, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului H. împotriva sentinței civile nr. 451/CA/5.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași pentru Administrația Finanțelor Publice H. împotriva sentinței civile nr. 451/CA/5.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2013.
Președinte Judecător Judecător
G. A. C. M. T. D. M.
Cu opinie separată
Grefier
F. O.
Red.C.M.
Tehnored.F.O.
2 ex./29.05.2013
Tribunalul Iași - jud. G. B. D.
OPINIE SEPARATĂ
redactată de judecător T. D. M.,
în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin. 2 din Codul de procedură civilă
Contrar opiniei majoritare, apreciez că în cauza nu au fost administrate probe concludente pentru a se reține că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, perpetuează regimul discriminatoriu și necomunitar introdus prin O.U.G. nr. 50/2008 privind taxele pe poluare pentru autovehicule.
În acest sens stau mărturie însăși prevederile actului normativ prin care taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost instituită, respectiv ale Legii nr. 9/2012, normă care a anulat orice distincție între bunurile care urmau a face obiectul obligației de plată a taxei, eliminându-se totodată regimul discriminatoriu instituit prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care, prin sfera limitată de aplicabilitate și prin regimul fiscal excesiv aplicat autovehiculelor introduse în România din spațiul comunitar, urmărea, în mod declarat descurajarea achiziționării de autovehicule second-hand ce fuseseră anterior înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene, contravenind astfel art. 110 din T.F.U.E.
Faptul că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată aplicabilitatea prevederilor art. 2 lit. i) și ale art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012, care stabilesc că obligația de plată a taxei intervine "și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa speciala pentru autoturism, conform Legii nr. 571/2003, sau taxa pe poluare pentru autovehicule", nu poate fi interpretat ca reprezentând o excludere a acestei categorii de bunuri de la obligația de plată, măsura adoptată de legiuitor, prin actul normativ menționat, având semnificația și valoarea unei norme tranzitorii, și nu valoarea unei exceptări de la obligația de plată.
Amânarea obligației de plată, prin instituire unei perioade tranzitorii, în care titularilor obligației de plată li s-a permis să-și reglementeze situația bunurilor achiziționate in spațiul comunitar, dar neînmatriculate încă în România, nu contravine nici T.F.U.E., nici jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, și cu atât mai puțin prevederilor Legii nr. 24/2000, obligația redevenind scadentă după data de 1 ianuarie 2013, astfel cum s-a stabilit prin O.U.G. nr. l/2012, cadru normativ care impunea modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamantul-intimat.
Judecător,
T. D. M.
Red.T.D.M.
Tehnored.F.O.
2 ex./29.05.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1763/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4828/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
