Pretentii. Decizia nr. 4828/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4828/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 11964/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4828/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: M. C. P.
Judecător: V. E. P.
Judecător: D. R. G. Ș.
Grefier: V.-E. A.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Hîrlău și pe intimatul ., având ca obiect restituire taxă auto, recurs împotriva sentinței numărul 2809/2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată și că se solicită judecata în lipsă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
P. sentința nr. 2809/2013 Tribunalul Iași a admis cererea introdusă de către reclamanta .. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului H., jud. Iași
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 21.575 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, precum și dobânda legală calculată potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală, începând cu ziua plății și până la momentul restituirii debitului.
A respins cererea de chemare în garanție promovată de către pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Admite cererea vizând cheltuielile judiciare și obligă pârâta să achite reclamantului suma de 39,3 lei, cu acest titlu.
În motivarea sentinței reține instanța că reclamanta a achiziționat un autoturism marca MERCEDES BENZ, ce a fost înmatriculat inițial în Olanda, pentru care a plătit taxa pentru emisiile poluante de 21.575 lei.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa pentru emisiile poluante instituită prin Lg.9/2012 și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa pentru emisiile poluante fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile Lg.9/2012 fiind contrare dreptului UE, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de_ lei.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru această sumă de la data plății și până la data restituirii efective, instanța o va admite, luând în considerare și decizia CJUE pronunțată în cauza C-565/11 I. vs. Administrația Finanțelor Publice Sibiu.
Cererea de chemare în garanție va fi respinsă, întrucât pârâta nu a demonstrat existența unui raport juridic între ea și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu din care să rezulte drepturi și obligații reciproce ce pot fi valorificate în acest cadru procesual.
Pârâta a acționat doar ca un organ al statului abilitat să colecteze taxa pe poluare, ceea ce nu-i conferă dreptul de a acționa în justiție autoritatea beneficiară a taxei, întrucât pârâta nu a suferit nici o vătămare a intereselor sale patrimoniale, taxa de poluare nereprezentând un venit al său propriu.
Între reclamantă și Administrația F. pentru Mediu nu este nici o legătură juridică iar în ipoteza admiterii cererii de chemare în garanție, chemata în garanție trebuie obligată direct față de partea care a chemat-o în proces, în speță, față de pârâtă, dar aceasta din urmă nu a putut proba încălcarea de către chemata în garanție a vreunei obligații legale în raport cu pârâta.
În plus, având în vedere specificul contenciosului administrativ fiscal, pârâta nu a dovedit respectarea condițiilor prealabile prevăzute pentru cererile de chemare în judecată formulate în baza Lg.554/2004 și ale OG 93/2003 și nici nu a invocat nesocotirea vreunui drept al său prin conduita autorității chemate în garanție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
In motivare se menționează ca instanța de fond nu a dat dovada de rol activ si nu i-a solicitat înscrisurile doveditoare ale plații taxei si a provenienței comunitare a bunului.
In cauza nu s-a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările cauzei în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Taxa plătită de către reclamanta, pentru autoturismul importat din spațiul comunitar, este o taxă pentru emisii poluante reglementată de Legea nr. 9/2012.
Conform art. 4 alin. 1 din acest act normativ, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante survine în următoarele situații:
a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numerelor de înmatriculare;
b)la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzută la art. 3 și 8;
c)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, conform prevederilor art. 7.
Potrivit alin. 2 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe,potrivit reglementărilor în vigoare la momentul înmatriculării.”
Curtea apreciază că dispozițiile legale citate au înlăturat caracterul necomunitar al normelor OUG 50/2008, pentru perioada de timp cât au fost în vigoare, respectiv de la 13.01.2012, data intrării în vigoare a Legii 9/2012 și până la 31.01.2012, când, prin OUG 1/2012, dispozițiile art. 4 au fost suspendate până la 01.01.2013.
Recurenta a achitat, însă, taxa pentru emisii poluante la data de 26.01.2012, când dispozițiile art. 4 din Legea 9/2012, în forma în care se înlăturau discriminările din vechiul act normativ erau în vigoare.
Art. 110 TFUE stabilește că „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
P. reglementările date de art. 4 al Legii 9/2012, în forma în vigoare la data de 07.01.2013, când reclamantul a plătit taxa pentru emisii poluante, modul de calcul al taxei de poluare este unul nediscriminatoriu, raportat la criteriile obiective, conform anexelor la Legea 9/2012neexistând nici o diferență de tratament.
Potrivit jurisprudenței CJCE privind interpretarea art. 90 paragraful 1 din tratatul CE, acest articol este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și cea aplicată produselor naționale similare sunt calculate în mod diferit, pe criterii diferite, putând conduce la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate.
În situația dedusă judecății nu s-a dovedit incidența împrejurării descrisă mai sus, așa cum nu s-a dovedit nici că recurentul-reclamant s-ar încadra în vreuna din excepțiile prevăzute de art. 3 din Legea 9/2012.
Scopul art. 110 TFUE este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre UE, excluzând orice3 regim protecționist provenind din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de cele aplicate produselor similare din statele membre, iar nu să impună statelor membre un anumit sistem de impozitare internă. Din acest punct de vedere, statul are autonomie în stabilirea taxelor și impozitelor interne, singura condiție impusă prin normele europene fiind aceea de a nu se produce discriminări față de produsele similare importate.
În raport de aspectele reținute, Curtea apreciază că recurenta-reclamanta nu a dovedit existența unei discriminări care să impună aplicarea directă a art. 110 din tratat, iar taxa pentru emisii poluante a fost plătită de acesta în perioada în care actul normativ ce reglementează materia, Legea 9/2012 era în vigoare într-o formă în care calculul taxei era același, atât pentru produsele interne, cât și pentru cele importate similare, fără existența vreunei discriminări, discriminare ce a survenit doar intern după 31.01.2012 prin suspendarea produsă de OUG 1/2012 cu privire la art. 2 lit. i, art. 4 alin. 2, art. 5 alin. 1 ale Legii 9/2012.
În consecință, Curtea va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Hîrlău, împotriva sentinței civile 2809/2013 a Tribunalului Iași, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Hîrlău.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 decembrie 2013.
Președinte, M. C. P. | Judecător, V. E. P. | Judecător, D. R. G. Ș. |
Grefier, V.-E. A. |
Redactat SD
Tehnoredactat AVE
2 ex. – 10.01.2014
Tribunalul Iași
T. Ș.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1927/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1206/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
